Anulare act administrativ . Decizia 1165/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1165
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale G, cu sediul în G,-, județ G, în nume propriu și pentru Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, județ B și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr.643 pronunțată în data de 19 mai 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul - Com SRL, cu sediul în B,-, județ B și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă - Com SRL reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.174/2009 pe care o depune la dosar, lipsind recurentele-pârâte Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu și pentru Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale B și Autoritatea Națională a Vămilor B și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru și aflat la primul termen de judecată, după care,
Intimata-reclamantă - Com SRL reprezentată de avocat, având cuvântul solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului, întrucât nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Curtea ia act de declarația părții prezente și de faptul că recurentele-pârâte au solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimata-reclamantă - Com SRL reprezentată de avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, întrucât în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP B deoarece raportul juridic fiscal s- născut doar între reclamantă și recurentă.
Mai susține că una din criticile din recurs vizează încălcarea de către instanța de fond principiului contradictorialității, dar excepția a fost invocată în luna martie și cauza a fost soluționată în luna mai și astfel recurenții își puteau expune punctul de vedere.
Pe fondul cauzei menționează că în mod corect tribunalul a reținut că Decizia emisă de recurentă este nelegală, întrucât certificatul EUR 1 este valid; susține că ca și pe fondul cauzei pârâtele denaturează adevărul susținând că a emis decizia de impunere întrucât la controlul efectuat "a posteriori" - autoritatea vamală italiană a precizat că certificatul nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate.
În finalul susținerilor sale precizează că recurentele nu au contestat autenticitatea documentelor ce însoțeau certificatul EUR1.
Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la rolul Tribunalului Buzău sub nr.4139/2008 reclamanta - Com SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G și Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale B pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea următoarelor acte administrative fiscale: decizia de regularizare nr.47/18.06.2008, procesul verbal de control nr.4964/18.06.2008 și anexa la decizia de regularizare a situației nr.47/18.06.2008.
În motivarea acțiunii s-a învederat că la data de 20.11.2008 reclamanta a depus la.V declarația vamală I 22730/20.11.2006, de punere în liberă circulație a două excavatoare 428 C uzate, însoțite de factura externă nr.76/17.11.2006, emisă de exportator SRL Italia, certificatul de origine EUR 1 - eliberat de autoritatea vamală italiană și alte documente prevăzute de art.145 din Regulamentul de Aplicare a Codului Vamal, și că în baza certificatului de origine, reclamanta a beneficiat de preferințe tarifare pentru cele două excavatoare.
Se susține că la data de 06.07.2008, pârâta Bas olicitat control " a posteriori" a certificatului de origine eliberat de autoritatea vamală italiană, iar la 13.06.2008 Bat ransmis răspunsul administrației italiene precizând că nu poate verifica documentele societății exportatoare, întrucât aceasta între timp a falimentat și că, în aceste condiții apreciind că există dubii cu privire la originea mărfii cumpărate s-a procedat la regularizarea situației impunându-i-se reclamantei să mai plătească suma de 10.998 lei.
A apreciat reclamanta că această sumă nu o datorează, deoarece nu a încălcat dispozițiile art.130 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal și nici disp. art.100 din Codul Vamal și că motivul invocat de pârâte este neîntemeiat, aceasta recunoscând prin precizările din Decizia de regularizare nr.47 din 18.06.2008 că certificatul de origine EUR 1 - deși autentic, nu poate fi considerat ca o dovadă de origine valabilă în sensul Acordului României - UE.
Pârâta Gaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, deoarece bunul acoperit de certificatul de origine EUR 1 TO nr. D - nu este de origine comunitară, astfel că nu se poate acorda regimul tarifar preferențial, iar la 02.02.2009 pârâta și-a completat întâmpinarea invocând excepția nerespectării procedurii prealabile instituită de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
În raport de cele susținute în întâmpinare reclamanta a depus concluzii scrise, susținând că prin apărările sale pârâta a invocat argumente străine cauzei, făcând referire la altă declarație vamală și respectiv, altă factură externă, respectiv declarația vamală I 18434/26.09.2006, factura externă nr.44/21.09.2006 și certificatul EUR1 TO -, iar în cauză este vorba de declarația vamală /20.11.2006, factura externă 76/17.11.2006 și certificatul EUR1 -.
La 24.03.2009 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B, care prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesual pasive motivat de faptul că actele contestate sunt emise de către Autoritatea Vamală Română.
Prin sentința nr.643 pronunțată în data de 19 mai 2009, Tribunalul Buzăua respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea actelor administrative fiscale; decizia de regularizare nr.47/2008, anexa la aceasta și procesul verbal de control nr.4964/2008.
Prima instanță a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta G, deoarece potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 legea contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, trebuie să solicite autorității publice emitente valoarea acestuia, iar reclamanta a făcut dovada formulării plângerii prealabile depunând la dosar copia acesteia înregistrată sub nr.6012/18.07.2008 la Direcția Județeană pentru accize și operațiuni vamale B; chiar pârâta G prin întâmpinarea formulată a recunoscut că reclamanta a formulat contestație depusă la B înaintată spre soluționare la DGFP B-în calitate de organ administrativ jurisdicțional și că potrivit disp.art.179 alin.1 lit.a, b și c Cod proc. fiscală competența de soluționare a datoriei vamale aparține DGFP.
Cum în această cale administrativă, reclamanta nu a primit nici un răspuns, s-a adresat instanței de contencios administrativ înăuntrul termenului prevăzut de art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâta DGFP B, a fost admisă avându-se în vedere faptul că această calitate presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății și întrucât actele administrative ce se solicită a fi anulate nu sunt emise de această pârâtă.
Pe fondul cauzei instanța de fond a constatat că, potrivit art. 130 alin.1 din Codul vamal, pârâta Gam odificat din oficiu declarația vamală înăuntrul termenului de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, deoarece a apreciat că reclamanta nu poate beneficia de tariful vamal preferențial, motiv pentru care procedat la regularizarea situației, impunându-se acesteia plata sumei de 10.998 lei.
Tribunalul a reținut că prin decizia de regularizare pârâta nu a contestat veridicitatea declarației vamale, autenticitatea certificatului de origine și nici a celorlalte documente anexate declarației, mai mult a reținut că împrejurarea că societatea exportatoare se afla în faliment nu-i este imputabilă reclamantului și nici nu poate constitui temei de recalculare a sumei datorate și certificatul de origine a fost eliberat în urma verificării actelor prezentate de exportator; susținerea potrivit căreia certificatul de origine s-a emis în baza unor informații inexacte sau incomplete, nu poate conduce la măsura regularizării situației prin plata sumei de 10.998 lei.
Instanța de fond a concluzionat că motivele ce au sta la baza emiterii deciziei de regularizare nu-i sunt imputabile reclamantei, astfel că a admis acțiunea și în baza disp. art. 18 alin.1 din Legea nr.554/2004 a dispus anularea actelor administrative fiscale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu și pentru Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale B și Autoritatea Națională a Vămilor B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că:
Excepția invocată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice trebuia pusă în discuția tuturor părților implicate în proces or, despre această excepție pârâtele au aflat decât din hotărârea pronunțată de către instanța de fond și criticată prin motivele de recurs.
Pe fondul cauzei se menționează că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că, potrivit art.55 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, "regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii preferențiale a mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte".
Se precizează că administrația vamală italiană, răspunzând solicitării autorității vamale române, a efectuat controlul ulterior și transmis către autoritatea vamală din România certificatul EUR 1 nr. - având marcată mențiunea "nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate cerute" și ținând seama de prevederile art.32 alin.5 din Protocol, potrivit cărora "autoritățile vamale care solicită verificarea vor fi informate asupra rezultatelor verificării cât mai curând posibil. Aceste rezultate trebuiau să indice cu claritate dacă documentele sunt autentice și dacă produsele în cauză pot fi considerate ca produse originare din Comunitate, din România sau din una din țările la care se face referire la art.3 și 4 și dacă îndeplinesc celelalte condiții stipulate în acest protocol".
Astfel autoritatea vamală română, constatând că importatorul (intimata-reclamantă) a beneficiat de preferințe tarifare la importul unor mărfuri, în baza unei dovezi de origine comunitară a mărfurilor, dovadă ce ulterior a fost invalidată de către autoritatea vamală emitentă (italiana), a procedat la stabilirea diferențelor de drepturi vamale de import aferente mărfurilor importate, întocmind Decizia nr.47/18.06.2008 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal.
Recurentele mai menționează că susținerile intimatei-reclamante preluate de către instanța de fond în motivarea hotărârii criticate, nu sunt de natură a exonera pe titularul importului, pentru care depus dovadă de origine a mărfurilor ce a fost ulterior invalidată, de la plata diferențelor de drepturi vamale de import.
În aceeași măsură, arată pârâta, este evident că, facilitățile fiscale la importul unor mărfuri din Comunitate, potrivit reglementărilor naționale și internaționale, nu pot fi acordate decât în baza unor dovezi de origine valide. În cazul în care, din motive neimputabile importatorului, dovezile de origine sunt invalidate de către emitentul acestora (autoritatea vamală din țara de export), sunt aplicabile prevederile legale referitoare la importul de mărfuri fără preferințe tarifare, situație în care, importatorul trebuie să achite diferențele de drepturi vamale de import, în acest sens fiind și prevederile art.226 alin.3 și 4 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal.
În finalul motivelor de recurs se menționează că obligația prezentării unei dovezi de origine valide, încetând a mai fi îndeplinită, s-a născut datoria vamală, debitor fiind titularul regimului vamal de import ce avea obligația utilizării la autoritatea vamală a unei dovezi de origine valide pentru a putea beneficia de facilitățile stipulate prin Acord și Protocol pentru mărfuri originare din Comunitatea.
Concluzionând, se solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței nr.643/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, trimiterea cauzei spre rejudecare în contradictoriu și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B, ca și organ de soluționare a contestației în cadrul procedurii administrative prealabile și pe fond, respingerea contestației formulate de - Com SRL ca nefondată.
În dovedirea celor susținute în recurs recurenta a depus la dosar certificatul de circulație a mărfurilor.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata - Com SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP B, întrucât raportul juridic fiscal s-a născut între societatea intimată și recurentă,chiar dacă organul abilitat să soluționeze reclamația administrativă ar fi DGFP.
Pe fondul cauzei se susține că recurenta a denaturat adevărul susținând că a emis decizia de impunere întrucât -în controlul efectuat "a posteriori"- autoritatea vamală italiana a precizat că certificatul de origine EUR1 nr.- are marcată mențiunea "nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate".
Intimata menționează că susținerea recurentei, respectiv că certificatul EUR nu poate fi considerat ca dovada de origine, contravine procesului verbal de control efectuat de către aceasta în data de 18 iunie 2008 și a deciziei nr.47 emisă la aceeași dată, acte în care se reține că, deși autoritatea vamală italiana, în baza actelor prezentate de exportator, a emis certificatul EUR 1 nr.-, certificat pe care l-a apreciat ca fiind autentic, totuși la controlul "posteriori", aceeași autoritate vamală a răspuns că nu mai poate face verificări, întrucât firma exportatoare a intrat în faliment.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Articolul 100 alin.1 din Legea nr. 86/1997, privind Codul Vamal al României, prevede dreptul autorității vamale, ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală.
Potrivit art.55 din Codul Vamal "regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii preferențiale a mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte".
Mărfurile importate din Comunitate în România beneficiază de preferințe tarifare prevăzute prin acord, în baza unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, al cărui model este prezentat în anexa nr.III din protocol.
Ca urmare a verificărilor efectuate, administrația vamală italiană a transmis - Autoritatea Națională a Vămilor că certificatul EUR 1 nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate cerute, iar bunurile importate nu sunt de origine în sensul prevederilor Protocolului 4.
În toate cazurile în care în urma verificării dovezilor de origine rezultă că acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiată, autoritatea vamală trebuie să ia măsuri pentru recuperarea datoriei vamale prin întocmirea de acte constatatoare, respectiv Decizia nr.47/18.06.2008 pentru regularizarea situație privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal.
Singura instituție în măsură să se pronunțe cu privire la originea bunurilor în sensul prevederilor Protocolului 4 este administrația vamală a țării exportatoare, iar noțiunile de "produs originar" în sensul prevederilor Protocolului 4 și "produs fabricat în Uniunea Europeană" nu sunt identice.
Noțiunea de produs originar reprezintă un statut acordat bunurilor și nu o caracteristică fizică sau tehnică ce ar putea fi evidențiată la un eventual control fizic.
La momentul eliberării declarației de origine se efectuează un control formal, controlul de fond fiind controlul ulterior pe care l-a făcut autoritatea vamală italiană.
Potrivit art. 32 pct.5 din Protocol, rezultatele verificării trebuie să indice cu claritate dacă documentele sunt autentice și dacă produsele în cauză pot fi considerate ca produse originare din comunitate.
Față de cele precizate, se reține că anularea regimul tarifar preferențial acordat pentru bunurile importate de reclamantă și recalcularea taxelor vamale s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale menționate.
Pentru a beneficia de regim tarifar preferențial, trebuia ca certificatul EUR 1 prezentat de reclamantă să îndeplinească toate condițiile de legalitate în sensul autenticității datelor înscrise în acest document, față de faptul că prin declarația vamală, declarantul își asumă întreaga responsabilitate privind corectitudinea și exactitatea celor declarate.
Instanța de fond nu avea competența de a cenzura verificarea efectuată de vama italiană, sigura în măsură a aprecia cu privire la originea bunurilor.
Fiind invalidată dovada de origine, respectiv certificatul EUR 1 nr.-, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei.
Excepția a fost corect soluționată de instanța de fond față de faptul că intimata-reclamantă a formulat contestația doar împotriva actului administrativ fiscal fără a se îndrepta împotriva deciziei nr.52/20.08.2009 emisă de DGFP B, decizie care nefiind contestată produce efecte juridice.
Față de cele precizate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de reclamanta - Com SRL, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâta Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale G, cu sediul în G,-, județ G, în nume propriu și pentru Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, județ B și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr.643 pronunțată în data de 19 mai 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul - Com SRL, cu sediul în B,-, județ B și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județ
Modifică în tot sentința, iar pe fond respinge acțiunea reclamantei-intimate - Com SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. /
7 Ex. / 14 octombrie 2009
Ds. fond - Tribunal B;
Jud.fond
Întocmit: 5 comunicări /.10.2009
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică