Anulare act administrativ . Decizia 1167/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1167
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către reclamanta Instituția Prefectului Județului D, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței nr.278 pronunțată în data de 16 aprilie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei, cu sediul în comuna, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenta-reclamantă Instituția Prefectului Județului D și intimatul-pârâtul Primarul Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, aflat la primul termen de judecată, că prin serviciul registratură al instanței s-a depus întâmpinare din partea intimatului-pârât și că ambele părți solicită judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, i-a act că recurenta-reclamantă Instituția Prefectului Județului D și intimatul-pârât Primarul Comunei au solicitat judecarea cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- din 10.03.2008 reclamanta Instituția Prefectului Județului Das olicitat anularea dispoziției nr. 3/5.01.2009, emisă de primarul comunei, privind acordarea sporului de dificultate de 50% din salariul de încadrare membrilor comisiei locale de fond funciar constituită prin Ordinul Prefectului nr. 218/18.07.2008, arătând că acest spor a fost acordat nelegal pentru anul 2009, deoarece potrivit art.2 alin.1 din Legea 263/2006 se acordă doar pentru o perioadă de un an de la data intrării in vigoare a legii, adică la 3 zile după publicarea acesteia in Monitorul Oficial nr.572/03 07 2006, prin urmare, sporul putea fi acordat doar pe perioada 6.07.2006 - 6.07.2007.
Totodată reclamanta a susținut că primarii și viceprimarii (persoane care ocupă funcții de demnitate publică), beneficiază de sporul de dificultate dacă au calitatea de membri în comisii și că potrivit prevederilor OUG nr. 136/22.12.2006, pentru aceste persoane perioada de un an curge de la data intrării în vigoare a ordonanței, respectiv 1.01.2007.
Prin întâmpinare, pârâtul solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că la emiterea dispoziției a cărei anulare se cere a respectat prevederile art. II alin.1 și 3 din Legea nr.263/2006 privind aprobarea OUG nr.209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, având în vedere că persoanele desemnate în comisia locală de fond funciar desfășoară o activitate consistentă și complexă, analizând și rezolvând cazurile de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate funciară, reduceri sau majorări de suprafețe rezultate în urma măsurătorilor cu ocazia punerii în posesie, activitate probată cu o parte din documentele depuse la dosar.
Prin sentința nr.278 pronunțată în data de 16 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea formulată de reclamantă Instituția Prefectului Județului D, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei, reținând în esență că alin.1 al art. II din Legea nr.263/2006 pentru aprobarea OUG nr.209/2005 pentru completarea și modificarea unor acte normative din domeniul proprietății - prevede că salariații instituțiilor bugetare implicați in mod direct in aplicarea legilor fondului funciar, membrii in comisiile astfel înființate, beneficiază de un spor de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării in vigoare a legii; teza a II a acestui text prevede că stabilirea salariaților ce beneficiază de acest drept se face anual, de către conducătorul instituției implicate in aplicarea acestor dispoziții legale privind drepturile de proprietate funciară, in limita fondurilor pentru plata salariilor.
Se mai reține că aceleași prevederi există și pentru primarii și viceprimarii, care au calitatea de membrii in comisii, potrivit OUG 136/2006 privind completarea Legii 263/2006.
In speță, tribunalul constatat că cererea reclamantei este întemeiată doar pe susținerea că perioada de un an, calculată de la data intrării in vigoare a Legii 263/2006 a expirat, astfel că nu s-ar mai impune acordarea acestui spor, dar teza a II-a a art. II alin.1 din lege prevede că stabilirea celor ce beneficiază de acest spor se face anual, in limita fondurilor pentru plata salariilor, de unde concluzia că legea nu a avut in vedere doar un singur an în care se putea acorda acest spor, ci perioade anuale, determinate de continuarea activității de constituire și reconstituirea dreptului de proprietate funciară.
A constatat instanța că pârâtul a făcut dovada că persoanele desemnate în componența Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991 desfășoară o activitate neîntreruptă în aplicarea legilor fondului funciar la nivelul comunei, astfel că a fost justificată emiterea acestei decizii, în raport de dispozițiile Legii 263/2006 și OUG nr.136/2006.
In temeiul acestor argumente, reținând neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a dispoziției nr.3/2009 emisă de Primarul comunei, tribunalul a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Instituția Prefectului Județului D, susținând că prin cererea de chemare în judecată solicitat anularea Dispoziției nr.3/2009 emisă de Primarul comunei, privind acordarea unui spor de dificultate în procent de 50% din indemnizația corespunzătoare funcției sau din salariu de încadrare al salariaților primăriei care sunt membrii Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, constituită prin Ordinul Prefectului nr.218/2008.
Recurenta mai susține că în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că, prin teza a II-a art.II alin.1 din Legea nr.263/2006 se prevede că stabilirea salariaților ce beneficiază de acest drept se face anual, de către conducătorul instituției implicate în aplicarea acestor dispoziții legale privind drepturile de proprietate funciară, în limita fondurilor pentru plata salariilor, întrucât art.2, alin.1 din aceeași lege prevede că sporul se acordă doar pentru o perioadă de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, adică la 3 zile, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial nr.572/2006, prin care sporul putea fi acordat doar pentru perioada 06.07.2006 - 06.07.2007.
Solicită a se reține că primarii și viceprimarii beneficiază de acest spor dacă au calitatea de membrii în comisie, conform prevederilor OUG nr.136/2006, doar pe o perioadă de un an care curge de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Se solicită față de prevederile imperative ale legii, a se constata că actul administrativ menționat, prin care s- acordat acest spor pentru anul 2009, este vădit nelegal, să se admită recursul, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, iar aprecierile recurentei nu sunt întemeiate, arătând că Legea fondului funciar, în special Legea nr.263/2006 în teza a II-a a art.2 alin.1 prevede că stabilirea celor ce beneficiază de acest spor se face anual, în limita fondurilor pentru plata salariilor, de unde concluzia că legea nu a avut în vedere doar un singur an, în care se poate acorda acest spor, ci perioade anuale, determinate de continuarea activității de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate funciară.
Interpretarea recurentei este rigidă și nerealistă, deoarece de la intrarea în vigoare Legii nr. 263/2006 care a modificat legile fondului funciar, aplicarea acestor reglementări, cel puțin în anumite localități nu s-a încheiat, chiar dacă a trecut mai bine de un an calendaristic.
Considerăm că interpretarea corectă a voinței legiuitorului este în sensul că s-a dorit ca plata să fie acordată pe durat desfășurării activității de către membrii comisiilor de aplicare legilor fondului funciar, persoanele care urmează să primească indemnizația fiind desemnate anual și primind indemnizația pentru un an de activitate, dar pe ansamblu activitatea respectivă se întinde pe o durată mai mare de un an.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursului formulat de către reclamanta Instituția Prefectului Județului D, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței nr.278 pronunțată în data de 16 aprilie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei, cu sediul în comuna, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. /
4 Ex. / 15 octombrie 2009
Ds. fond - Tribunal
Jud. fond Întocmit: 2 comunicări /.10.2009
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică