Anulare act administrativ . Decizia 134/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 134
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în T, nr. 166, Județ D, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 6, nr. 294, -orp A, împotriva sentinței nr. 779 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în com., sat - -, str. - -, Județ D și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ
Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 209 din 29.12.2009, lipsă fiind recurentele pârâte DGFP D, Administrația Fondului pentru Mediu B și intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursurile promovate de pârâtele DGFP D, Administrația Fondului pentru Mediu B sunt la primul termen de judecată, scutite de plata taxei de timbru, motivate, iar părțile solicită judecata în lipsă.
De asemenea, prin intermediul Compartimentului Registratură s-a depus la dosar de intimatul reclamant o întâmpinare, vizată și înregistrată la instanță sub nr. 57 din 05.01.2010.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația intimatului reclamant prin apărătoarea sa, avocat că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului formulat de pârâta DGFP D, menținerea sentinței nr. 779/17.11.2009 a Tribunalului Dâmbovița ca legală și temeinică.
Critica recurentei pârâte DGFP D de la începutul motivelor de recurs ce se referă la faptul că prin întâmpinarea formulată la instanța de fond a solicitat să se constate că are calitate procesual pasivă numai Administrația Fondului pentru Mediu solicită a fi înlăturată și implicit respinsă.
Apreciază că atât D cât și au calitate procesuală pasivă și în solidar le revine obligația de a restitui suma de 7320 lei încasată cu titlu de taxă de poluare reclamantului.
În ceea ce privește critica formulată de recurenta DGFP, în sensul că reclamantul nu a urmat procedura în fața Curții Constituționale, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, de asemenea o consideră nefondată.
Menționează că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, respectiv dispozițiile art. 28-31 din Tratatul, coroborate cu disp.art.110 precum și cu dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României.
În concluzie, arată că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de D ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu B invocă excepția de tardivitate, întrucât hotărârea recurată a fost comunicată la data de 25.11.2009, iar recursul a fost declarat la data de 15 decembrie 2009. Sub acest aspect solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.
Pe fond solicită respingerea recursului formulat de B ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
În sensul susținerilor depune la dosar note scrise detailate și din practica judiciară decizia nr. 1696/02.12.2009 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice T și Administrația Fondului pentru Mediu, pentru obligarea pârâților la restituirea sumei de 4660 lei, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală calculată de la data plății până la data restituirii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat dintr-un stat membru al UE autoturismul second-hand marca Mercedes tipul C 180, nr. de identificare -A-, conform contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 8.12.2008, iar la înmatricularea acestuia a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în valoare de 7320 lei.
Reclamantul a susținut că această taxă contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România prin Tratatul CE semnat la 01.01.2007 prevăzut în anexa 4 care spune că pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 01.01.2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă, taxa specială nu se mai datorează; de asemenea, a apreciat că sunt încălcate și dispozițiile art. 25 și 28 din Convenția Europeană referitoare la restricția cantitativă, măsuri cu efect echivalent, taxe vamale la import și export.
De asemenea, reclamantul a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la art. 11 din OUG nr. 50/2008 se prevede restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule; se mai arată că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a sa precum și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, motivată de faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/contestație administrativă sau un refuz nejustificat.
La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2009, reclamantul a formulat cerere de mărire a câtimii obiectului cererii inițiale, solicitând să se dispună restituirea integrală a sumei de 7320 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehiculul proprietatea sa, precum și dobânda legală aferentă.
Prin sentința nr. 779 din 17 noiembrie 2009 Tribunalul Dâmbovița a respins excepțiile invocate de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, privind lipsa calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii. Prin aceeași sentință a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice T și Administrația Fondului pentru Mediu, B, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 7320 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată la data plății până la data restituirii efective. Totodată a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată onorariu avocat către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. Iar în conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozițiile art. 110 (ex-articolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene versiunea consolidată care precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin hotărârea CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate aici. Mai mult, prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
În ceea ce privește Constituția României, de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, Tribunalul utilizează interpretarea teleologică (după scop): În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect - `poluatorul plătește` -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Conform OUG 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 (art. II). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art. III).
OUG 208/2008 a fost abrogată prin OUG nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a OUG 50/2008.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 ( ex-articolul 90 par.1), dar și a art. 28-31 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110( ex-articolul 90 par.1) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 (ex-articolul 90 par.1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 (ex-articolul 90 par.1) din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Revenind la prevederile OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs în România sau in alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 (or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 și 218/2008, potrivită căruia: "Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-articolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl delle finanze dello Stato - în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art. 28 și implicit a art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg (Camera a treia) prin hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia Comunităților Europene/Republica Austria Cauza C-524/07 privind neîndeplinirea obliga iilor de către un stat membru Articolele 28 CE i 30 CE Înmatricularea vehiculelor de ocazie vechi înmatriculate anterior în alte state membre Cerin e tehnice privind emisiile poluante și nivelul sonor Sănătate publică Protecția mediului (2009/C 32/15).
Astfel, s-a reținut prin dispozitiv că prin impunerea obligației ca, în vederea primei înmatriculări în Austria, autovehiculele înmatriculate anterior în alte state membre care, din cauza vechimii, nu au făcut obiectul unei proceduri comunitare de omologare, să respecte valori limită în materie de emisii poluante și de zgomot mai stricte decât cele pe care trebuiau să le respecte ini ial, în special valorile prevăzute de Directivele 93/59/CEE a Consiliului din 28 iunie 1993 de modificare a Directivei 70/220/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule i 92/97/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de modificare a Directivei 70/157/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la nivelul sonor admis și la sistemul de evacuare al autovehiculelor, în condițiile în care vehiculele cu acelea i caracteristici i care sunt deja autorizate să circule în Austria nu sunt supuse acestei cerin e cu ocazia reînmatriculării în acest stat membru, face Republica Austria și nu îndeplinește obliga iile care îi revin în temeiul articolului 28 CE.
Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală a finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Fondului pentru Mediucriticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice, critică hotărârea pronunțată de prima instanță,ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că prin Ordonanța nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008.
Mai susține recurenta că potrivit art. 11 s-a instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, prin care se reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare (capitolul VI, secțiunea 1, art. 6 din Anexa).
Învederează instanței faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, taxa de poluare fiind prevăzută într-un act normativ a cărei constituționalitate a fost stabilită prin decizia Curții Constituționale nr. 802/2009, potrivit căreia obligația Statului Român este de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos, fapt realizat prin OG nr. 50/2008, astfel încât greșit a fost admisă acțiunea și a obligat recurenta la restituirea taxei de poluare.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, în recursul formulat a criticat sentința pronunțată de prima instanță ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că a fost dată fără temei legal - art. 304 pct. 9.pr.civ, OUG nr. 50/2008 a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu 01.07.2008, reclamantul achitând această taxă, care este conformă cu legislația europeană și acest act normativ a fost acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aguis-ul comunitar, astfel încât taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Susține recurenta că în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană acceptând principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante, Comisia Europeană a recunoscând că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare.
Mai arată recurenta că procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Comisia Europeană necontestând niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, nici Curtea Europeană de Justiție a și nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa specială de primă înmatriculare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită.
De asemenea, mai arată că pentru aplicarea art. 90 din Tratatul CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărare pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză, sub acest aspect, consideră că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul.
În această privință, precizează că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecăruia dintre acestea, susținând că dintr-o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu art. 90 din Tratatul CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Pe de altă parte, compatibilitatea cu art. 90 din Tratatul CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului .
La termenul judecată din 27 ianuarie 2010 intimatul reclamant a invocat excepția tardivității recursului pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu
Cu privire la această excepție, ținând seama de dispozițiile art. 137.pr. civ. Curtea constată că sentința recurată a fost comunicată Administrației Fondului pentru Mediu B la data de 26.11.2009 (fila 99, dosar fond), iar recursul a fost depus la poștă în data de 14.12.2009 cu respectarea termenului legal.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Cum cele două recurente invocă aceleași motive de recurs ele vor fi analizate împreună.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit practicii E un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul CE, doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate să fie mai taxate decât produsele naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii. În materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 din Tratatul CE urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele ce se află deja pe piața națională.
Art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcina fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Articolul 148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul, sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Susținerea recurentelor constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, nu poate fi reținută de instanță întrucât, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului, dar și cu principiile instituite de în urma deciziilor de interpretare, are un vădit caracter ilicit.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România fără ca textul sa facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand și întrucât OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară sau în alt stat membru UE. Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot in România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă obligă recurentele pârâte la plata sumei de 1500 lei către intimatul reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului Administrației Fondului pentru Mediu, ca nefondată.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ D, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 6, nr. 294, -orp A, împotriva sentinței nr. 779 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în com., sat - -, str. - -, Cod poștal -, Județ D, intimata - pârâtă, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T, nr. 166, Cod poștal -, Județ
Obligă recurentele pârâte la plata sumei de 1500 lei către intimatul reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.DF/CMF
6 ex./4.02.2010
dos.fond - - - Tribunal
jud.fond -.
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu