Anulare act administrativ . Decizia 139/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 139/2010

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa

JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 3: Monica

Grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2262/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN M, având ca obiect anulare act administrativ schimbare prenume.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 20.01.2010 s-a depus la dosar, de către recurenta concluzii scrise.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 14.01.2010 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2262 din 24 iunie 2009 Tribunalul Maramureș, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 568 din 31.2008 emisă de pârâtul Consiliul Județean M, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind schimbarea prenumelui minorului născut la 7 ianuarie 2002 din în -.

Împotriva acesteia, reclamanta a depus plângere prealabilă (4) iar prin adresa nr. 6.999/2008 pârâtul i-a comunicat că motivul invocat de aceasta nu este unul întemeiat în sensul prevederilor nr.OG 41/2003 modificată, iar minorul nu poate fi asimilat persoanei care a folosit în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină.

Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 2 lit. b și m din nr.OG 41/2003, modificată, texte de lege invocate de reclamantă, cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie sau a prenumelui, în condițiile prezentei ordonanțe, când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate cu acet nume, sau alte cazuri temeinic justificate.

Reclamanta a încercat să dovedească faptul că fiul minor preșcolar este cunoscut la grădiniță de colegi și cadrele didactice precum și în afara acesteia cu prenumele de - însă în cauză trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 4 al. 2 lit. b, respectiv să fi folosit numele în exercitarea profesiei, împrejurare ce presupune exercitarea unei ocupații permanente, ori preșcolarul nu poate fi asimilat persoanei ce exercită o profesie.

Nu poate fi primită apărarea reclamantei conform căreia cererea sa îndeplinește cerințele prevăzute la lit. m din același articol, motivat de înregistrarea eronată a prenumelui în actele de stare civilă, având în vedere că minorul s-a născut la l7 ianuarie 2002, ori, până la formularea cererii au trecut șase ani și J, situație în care dacă exista un interes, acesta ar fi trebuit să fie imediat.

Din perspectiva celor descrise anterior, dispoziția atacată este temeinică și legală, ipoteză în care acțiunea în anulare este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, modificată ulterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, sentință pe care o consideră nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, reclamanta arată că a solicitat instanței de fond, anularea dispoziției privind respingerea cererii de schimbare a prenumelui nr.568/31.10.2008 a Consiliului județean M și admiterea pe cale judecătorească a schimbării prenumelui fiului său - în -, CNP -. Arată că interpretarea și motivarea sentinței sunt în contradictoriu cu prevederile legale, respectiv OG 41/2003, cu probele administrate în cauză și dicționarul explicativ al limbii române. Solicită anularea ca nelegală și netemeinică a sentinței de fond și admiterea pe cale judecătorească a schimbării prenumelui fiului său minor - în - conform art.7 și 8 coroborat cu art.4 alin.2 lit.b) și m) din nr.OG41/2003, modificată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul județean Mas olicitat instanței respingerea recursului formulat de reclamanta și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.2262/2009 a Tribunalului Maramureș.

Pârâtul-intimat arată că motivele invocate de recurentă pentru schimbarea numelui minorului nu sunt întemeiate în înțelesul prevederilor OG nr.41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, întrucât prevederile pct.b) al alin.2, art.4 din OG nr.41/2003, se referă la o persoană care a folosit în exercitarea profesiei numele pe care dorește să îl obțină. În ceea ce privește pct.m) al alin.2, art.4 din OG nr.41/2003, pârâtul consideră că "eroarea" constatată după șase ani de la înregistrarea datei nașterii nu poate constitui un motiv întemeiat pentru schimbarea numelui în înțelesul prevederilor actului mai sus amintit.

Ca atare, pârâtul-intimat, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței tribunalului.

Asupra recursului declarat în cauză, Curtea va reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 568/31.10.2008 emise de Consiliul Județean M, prin care i s-a respins cererea prin care solicita, pentru fiul său minor, schimbarea prenumelui din - în -.

Potrivit dispozițiilor invocate de reclamantă, respectiv art. 4 alin. 2 lit. b și m din OG nr. 41/2003, cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie sau a prenumelui, în condițiile prezentei ordonanțe, când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate cu acest nume, sau în alte cazuri temeinic justificate.

Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, pentru a putea fi admisă cererea de preschimbare a numelui în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 lit. m din OG nr. 41/2003, trebuie să fie îndeplinite cumulativ ambele condiții prevăzute de textul legal, respectiv folosirea, de către persoana interesată, a numelui pe care dorește să îl obțină, în exercitarea profesiei, precum și dovedirea faptului că este cunoscută în societate cu acel nume.

Dacă cea de-a doua condiție poate fi apreciată ca dovedită de reclamantă, prin înscrisurile depuse la dosar care atestă că minorul este cunoscut în societate cu prenumele și nu de, astfel cum este menționat în certificatul de naștere, în speță nu este îndeplinită și prima condiție impusă de lege, respectiv folosirea acestui nume în exercitarea profesiei.

Curtea nu poate reține alegațiile reclamantei potrivit cărora profesia minorului ar fi cea de elev, iar ocupația cea de preșcolar.

Astfel, profesia reprezintă specialitatea (calificarea) deținută de o persoană prin studii, fiind unul dintre principalele criterii pentru determinarea felului muncii.

Așa fiind, dacă profesia reprezintă specialitatea obținută prin studii, nu se poate afirma că activitatea de preșcolar sau cea de școlar este echivalentă cu exercitarea unei profesii, în sensul legii.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, din perspectiv dispozițiilor art. 4 alin. 2 lit. b din OG nr. 41/2003, cererea apare ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește cazul temeinic justificat, cerut de dispozițiile art. 4 alin. 2 lit. m, Curtea constată că nici acesta nu este dovedit în speță. Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, Curtea constată că înregistrarea eronată a prenumelui în actele de stare civilă nu poate constitui un caz temeinic justificat, în condițiile în care reclamanta nu a efectuat nici un demers în vederea îndreptării acestei erori timp de 6 ani. De asemenea, nu sunt dovedite în cauză nici afirmațiile reclamantei privind urmările psihice asupra minorului în cazurile în care acesta este strigat cu numele cu care este înregistrat în actele de stare civilă.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.2262 din 24 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

-

Red.MD./

4 ex. - 26.01.2010

Președinte:Radu Rareș Dușa
Judecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Monica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 139/2010. Curtea de Apel Cluj