Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 128/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 128/2010

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Radu Rareș

GREFIER: A

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 1971/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe intimatul-reclamant, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 pr.civ.

Se mai menționează faptul că la data de 20 ianuarie 2010 intimatul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1971 pronunțată în dosarul - a Tribunalului Maramureș, s-au respins excepțiile formulate de către pârâta DGFP M în nume propriu și pentru B M, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, s-a constatat nesoluționată de către DGFP contestația formulată de reclamant și nelegalitatea încasării sumei de 944 lei diferență nerestituită la care a fost obligată B M cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea efectivă cu obligarea pârâtelor la plata reclamantului a sumei de 643 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că există la dosar un contract de asistență juridică semnat personal de reclamant, situație în care excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a M nu mai are obiect, iar pe de altă parte, procedura prealabilă nu este prescrisă, fiind aplicabile art.7 alin.1 din Legea 554/2004.

Totodată, pe fondul cererii, s-a reținut incidennța art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene în raport cu care contravine actul normativ în baza căruia reclamantului i-a fost reținută taxă de primă înmatriculare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs DGFP M și BMs olicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, criticând sentința sub aspectul prevederilor art.304 pct.8 și 9 proc.civ. raportat la faptul că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ fiscal, taxa a fost reținută în baza unei dispoziții legale, fiind restituită o parte din aceasta ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2008 apreciat a fi conform cu art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, iar pe de altă parte, dobânda legală a fost acordată în mod greșit iar cheltuielile de judecată nu pot fi stabilite decât față de titularul acțiunii și nu față de reprezentantul său.

Intimatul a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului cu cheltuieli de judecată fără însă a anexa chitanța care atestă plata onorariului avocațial solicitat prin concluziile scrise.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă admiterea recursurilor și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

În ceea ce privește susținerea recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. M în sensul că instanța de fond ar fi ignorat faptul că reclamanta a solicitat restituirea doar a diferenței dintre taxa plătită și taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 944 lei reprezentând diferența dintre taxa specială de primă înmatriculare și suma restituită în bata dispozițiilor OUG nr. 50/2008, iar instanța de fond s-a pronunțat în aceste limite.

Referitor la dobânda legală acordată de instanța de fond, este evident că temeiul acesteia îl constituie dispozițiile OG nr. 9/2000, iar aceasta este datorată de la data achitării acesteia iar cheltuielile de judecată au fost datorate conform art.274 proc.civ. reclamantului așa cum s-a pronunțat instanța de fond și nu reprezentantului acestuia așa cum în mod eronat se arată în recursurile formulate. Pe de altă parte, instanța de fond nu a constatat răspunsul comunicat de către DGFP M ca un act administrativ fiscal ci, a constatat doar nesoluționarea în termen a contestației administrative formulată conform art.205 proc.fiscală.

Pentru considerentele expuse anterior și în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice B M și Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1971 din 16.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - --- A

Red./CA

29.01.2010 - 4 ex.

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 128/2010. Curtea de Apel Cluj