Anulare act administrativ . Decizia 1434/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--27.07.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 1434

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 3: Diana Duma

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 344/PI/CA din 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâta intimată Regionala T, având ca obiect, anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocet în reprezentarea reclamantei recurente și consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate, lipsă fiind reclamanții intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 7, 56 lei și timbru judiciar 0,3 lei conform procedurii de citare, iar reprezentanta intimatei depune întâmpinare care se comunică reprezentantului reclamantei recurente și nemaifiind cereri de fomrulat instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Repărezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată și depune în dovedire chitanța nr. 019 din 19.11.2009.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2008 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, reclamanții și u au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, în contradictoriu cu pârâta Regionala CFR T, să dispună anularea parțială a avizului de principiu eliberat de pârâtă cu privire la construirea - amplasarea obiectivului "PUZ - spații cu destinație publică (birouri și spațiu expozițional), regim, com. șag, jud. T, amplasament situat pe teren înscris în CF 4658, nr. cadastral /1/94 în vecinătatea liniei CF 124 T - Reșița, km 12+820 până la 12+853, în sensul anulării mențiunii "linia zonei cadastrale CFR se suprapune cu o parte din suprafața de teren înscrisă în proprietatea d-lui, conform planului de situație prezentat, pe o suprafață de aproximativ 800 mp, fiind necesară clarificarea situației juridice a terenului încălcat", mențiune ilegală în mod obiectiv, obligarea pârâtei la eliberarea unui nou aviz de principiu, cu respectarea realității obiective a legii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 344/PI/CA, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins acțiunea formulata de reclamanții și u, a căror calitate procesuală activă s-a transmis către reclamanta, in contradictoriu cu pârâta Regionala CFR T, având ca obiect anularea parțială a avizului nr. 18--2008 din 26.02.2008 emis de pârâtă și emiterea unui nou aviz.

În motivarea hotărârii atacate s-a retinut ca reclamanta este proprietara suprafeței de 3.600. teren arabil intravilan extins, înscrisă în -, pe care intenționează să edifice o construcție, birou cu spațiu expozițional. În acest scop, unul din avizele solicitate prin certificatul de urbanism este cel al pârâtei Regionala CFR T deoarece terenul reclamantei este învecinat cu cel al pârâtei.

Se menționează că prin Avizul nr. 18 - AL G - 2008 din 26.02.2008 pârâta a fost de acord cu edificarea construcției, făcând însă mențiunea că " zonei cadastrale CFR se suprapune cu o suprafață de teren înscrisă în proprietatea D-lui, conform planului de situație prezentat, pe o suprafață de aproximativ 800. fiind necesară clarificarea situației juridice a terenului încălcat".

Se învederează că litigiul dintre părți este determinat de această mențiune deoarece reclamanta consideră că nu corespunde adevărului și că situația poate fi îndreptată pe calea acțiunii în contencios administrativ deoarece avizul care conține mențiunea ar fi act administrativ (de aceea indică drept temei al acțiunii art. 1 și 7 din Legea 554/2004 și de aceea a urmat procedura prealabilă prevăzută de această lege).

În drept, instanța reține că potrivit art. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Potrivit 2 al. 1 lit. c) teza I din aceiași lege, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Văzând starea de fapt și prevederile legale de mai sus tribunalul a reținut că acțiunea este neîntemeiată fata de împrejurarea că pârâta nu este organ administrativ ci o societate comercială (Regionala T face parte din Compania Națională de Ferate "CFR" SA) și, în consecință, nu emite acte în regim de putere publică așa cum cere art. 2 al. 1 lit. c din Legea 554/2004.

Apoi, se arată că chiar dacă pârâta ar fi organ administrativ, avizul în discuție nu este act administrativ deoarece nu dă naștere prin ele însuși, nu modifică și nu stinge un raport juridic. În plus, mențiunea criticată nu face decât să sesizeze o posibilă situație litigioasă de competența instanței civile (de exemplu, revendicare, grănițuire, etc.).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta recurentă, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată în esență că instanța de fond a reținut în mod greșit că pârâta Regionala T, organ al Companiei Naționale de Ferate "CFR", este societate comercială și nu organ administrativ, deci nu poate emite acte în regim de autoritate publică.

Se arată că pârâta Compania Națională de Ferate "CFR", care potrivit nr.HG 584/1998 desfășoară activități de interes național în domeniul transportului feroviar public de călători și al satisfacerii nevoilor de apărarea a țării este persoana publică de drept privat care prestează un serviciu public pe întreg teritoriul țării, prin regionalele sale, astfel că este asimilată unei autorități publice centrale in sensul art. 2 aliniatul 1 litera b teza finală (În acest sens legea contenciosului administrativ adnotată, autori și, pag. 23 cu referire la dec. nr. 1460/08.03.2007 a ICCJ - Jurisprudența 1 pe 2007. pag. 52-55).

Se menționează că pe cale de consecință și Regionala T, care face parte din Compania Națională de Ferate "CFR" a fost asimilată unei autorități publice, care în temeiul art. 20 aliniatul 2 HG525/1996, privind aprobarea Regulamentului general de urbanism, are atribuții și obligații în ceea ce privește eliberării avizului de principiu, în condițiile legii.

Se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că avizul care face obiectul litigiului nu este act administrativ, fără a ține seama că respectivul act a fost eliberat de către pârâta în executarea legii, ca autoritate publică și nu ca societate comercială.

Se învederează că litigiul a pus în discuție o chestiune foarte importantă studiată de către doctrina și în oarecare măsură contradictoriu în ceea ce privește jurisprudența: dacă actele și operațiunile componente ale unui act administrativ complex și final sunt acte administrative.

Doctrina în materia contenciosului administrativ a admis ca actele și operațiunile componente, care se găsesc într-o legătură de înlănțuire logică, întrucât toate converg spre actul principal - final, căruia îi servesc ca temei, atunci când sunt făcute de o autoritate publică, în cursul unei operațiuni complexe administrative, sunt considerate acte administrative.

Reclamanta are capacitatea de a sta în judecată și invocă vătămarea unui drept al său, care este dreptul de proprietate, drept garantat de Constituția României și protejat de lege.

Vătămarea este determinată de refuzul pârâtei - autoritate publică de a elibera avizul prealabil necesar alături de celelalte avize deja obținute pentru obținerea autorizației de construire și aprobarea PUZ - ului, pe care în acest caz nu le poate obține.

Se arată că refuzul pârâtei de a emite avizul prealabil pentru întreaga suprafață de teren nu se încadrează în cazurile prevăzute de aliniatul 5 art. 20 -.HG nr. 525/1996, prin urmare reprezintă o încălcare a legii și un exces de putere al pârâtei - autoritate publică iar sancțiunea unei astfel de ilegalități este nulitatea absolută a actului, acțiunea în contencios administrativ, fiind de fapt o acțiune de anulare a actului ilegal.

La dosar s-a depus întâmpinare de către pârâta intimată.

În considerentele întâmpinării se arată în esență ca CNCF "CFR" B este o companie națională cu statut juridic de societate comercială, cu capital integral de stat, înființată prin nr.HG 581/1998. Potrivit art. 3 din nr.HG 58/1998, a CNCF "CFR" Baî nființat la nivel național 8 regionale de căi ferate cu același obiect de activitate.

Se învederează că Sucursalele regionale CFR au organe de conducere proprii, înregistrate la registrul comerțului local, cod unic de înregistrare, dar toată activitatea este exclusivă condusă prin delegare de competența de Directorul general al CNCF "CFR"

Se arată că prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în mod concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice iar în speța de față, pârâta fiind o societate comercială nu poate emite acte în regim de putere publică în temeiul Legii nr. 554/2004.

Se face mențiunea că deoarece terenul a fost dobândit de actualul proprietar în urma unui schimb imobiliar cu fostul proprietar care pretinde că l-a obținut ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 și a fost atribuit de către comisia locală de fond funciar din cadrul Primăriei, fără a fi consultat administratorul terenului limitrof, respectiv Sucursala Regională CF Astfel, este normal să se solicite clarificarea situației juridice a unei porțiuni de teren aferente parcelei cu nr. cadastral 183/1/94 înscrisă în CF 4658 -, neobstrucționând intenția proprietarului actual de a construi pe restul suprafeței de teren. Din aceeași parcelă dar care fizic nu se suprapune peste teren CFR.

Se arată că întrucât suprafața de teren aferentă limitei cadastrale a zonei CFR se află în evidența Sucursalei Regionale CF T, terenul este înscris în CNp roprietar Statul Român în administrarea C "CFR" - Sucursala Regională CF T pentru a putea face obiectul retrocedării de către comisia locală de fond funciar din cadrul Primăriei și respectiv pentru a putea fi scăzut din evidențele cadastrale CFR este necesar ca Primăria comunei să dovedească calitatea pe care a avut-o în administrarea pe care a avut-o în administrarea acestui teren prin reprezentarea unor acte doveditoare din care să reiasă că s-a transferat din administrarea CFR în administrarea Consiliului Local al Primăria și prin cem ijloc, respectiv: transfer. Schimb de teren, vânzare cumpărare, sau alte forme legale care să aibă acordul Ministerului Transportului sau altei instituții de stat competente.

Examinând recursul de față prin raportare la motivele de recurs și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod proc civ,văzând și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:

Curtea constată că prin cererea formulată s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parțială a avizului de principiu eliberat de pârâtă-intimata cu privire la construirea - amplasarea obiectivului "PUZ - spații cu destinație publică (birouri și spațiu expozițional), regim, com. șag, jud. T, amplasament situat pe teren înscris în CF 4658, nr. cadastral /1/94 în vecinătatea liniei CF 124 T - Reșița, km 12+820 până la 12+853, în sensul anulării mențiunii "linia zonei cadastrale CFR se suprapune cu o parte din suprafața de teren înscrisă în proprietatea d-lui, conform planului de situație prezentat, pe o suprafață de aproximativ 800 mp, fiind necesară clarificarea situației juridice a terenului încălcat", mențiune ilegală în mod obiectiv, obligarea pârâtei la eliberarea unui nou aviz de principiu, cu respectarea realității obiective a legii.

In fapt, Curtea reține că reclamanta este proprietara suprafeței de 3.600. teren arabil intravilan extins, înscrisă în -, pe care intenționează să edifice o construcție, birou cu spațiu expozițional. În acest scop, unul din avizele solicitate prin certificatul de urbanism este cel al pârâtei Regionala CFR T deoarece terenul reclamantei este învecinat cu cel al pârâtei. Prin Avizul nr. 18 - AL G - 2008 din 26.02.2008 pârâta a fost de acord cu edificarea construcției, făcând însă mențiunea că " zonei cadastrale CFR se suprapune cu o suprafață de teren înscrisă în proprietatea D-lui, conform planului de situație prezentat, pe o suprafață de aproximativ 800. fiind necesară clarificarea situației juridice a terenului încălcat".

Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a statuat că litigiul dintre părți este determinat de această mențiune deoarece reclamanta-recurentă consideră că nu corespunde adevărului.

In ceea ce privește soluția instanței de fond de respingere a acțiunii pe considerentul că pârâta nu este organ administrativ ci o societate comercială (Regionala T face parte din Compania Națională de Ferate "CFR" SA) și, în consecință, nu emite acte în regim de putere publică așa cum cere art. 2 al. 1 lit. c din Legea 554/2004 si ca avizul în discuție nu este act administrativ deoarece nu dă naștere prin ele însuși, nu modifică și nu stinge un raport juridic Curtea constata ca aceasta este eronata, fata de prevederile Legii nr.554/2004.

Curtea constată că în acord cu articolul 2 lit. b noțiunea de "autoritate publică" este definită ca fiind "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".

În acord cu art. 2 alin 1 lit. m) serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public;

Legiuitorul a înțeles să asimileze autorităților publice și structurile care sunt de sorginte privată, dar care sunt atrase fie printr-o dispoziție expresă a legii, fie printr-o autorizație dată de autoritatea administrației publice competentă în baza legii la prestarea diferitelor servicii publice, cu același efecte juridice ca autoritățile publice.

Subliniem că serviciul public apare ca o activitate autorizată de către autoritățile publice competente. Se pune în această situație problema atragerii agenților economici privați, a persoanelor de drept privat, în general, într-o activitate de prestare a serviciilor publice, cu aceleași efecte, ca și cum respectiva activitate ar fi îndeplinită de o autoritate publică.

Astfel fiind, Curtea apreciază că o societate comercială care este operator al serviciilor de transport desfășoară o activitate care se înscrise în sfera noțiunii de serviciu public, astfel cum este definit de legiuitor.

Curtea constată că pârâta desfășoară o activitate prin care prestează servicii publice și actele emise sunt acte administrative asimilate.

Prin urmare, Curtea constata că în mod greșit prima instanța a apreciat ca pârâta nu poate emite acte administrative și avizul nu este act administrativ.

Astfel fiind, Curtea apreciază că recursul declarat este întemeiat, motiv pentru care îl va admite, va casa sentința și va trimite cauza Tribunalului Timiș pentru a se pronunța asupra fondului cauzei, raportat la dispozițiile Legii nr.554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Admite recursul formulat de reclamanta recurentă - împotriva sentinței civile nr. 344/PI/CA/24.03.2009 în dosarul nr- pronunțată de Tribunalul Timiș.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 19 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./24.11 2009

Tehnodact / 24.11.2009/2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Maria Belicariu
Judecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1434/2009. Curtea de Apel Timisoara