Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV Șl FISCAL DOSAR NR--27.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1426
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 791/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - A prin Activ Grup A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei prin lichidator judiciar și menținerea Notei privind compensarea obligațiilor fiscale, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 16.04.2009, reclamanta - - reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup Aac hemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, solicitând anularea notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 și restituirea cauțiunii în cuantum de 18.800 lei în contul lichidării - - nr. 0000 0600 0102 6919 la Bank - Agenția
Prin sentința civilă nr. 791/13.05.2009, s-a admis acțiunea în contencios administrative exercitată de reclamanta - -, reprezentată prin lichidator judiciar GRUP L A în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
S-a anulat nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/ 01.10.2008 și s-a dispus restituirea în contul lichidării - - cu nr. 0000 0600 0102 6919 deschis la Bank Agenția Aac auțiunii în sumă de 18.800 lei consemnată prin ordinele de plată nr. 1025/13.07.2004 (16.500 lei) și nr. 1762/25.11.2004 (2.300 lei),fără cheltuieli de judecată
În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele:
Prin încheierea comercială nr. 1717/12.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad (depusă în copie la fila 21) s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului - -, conform Legea nr. 85/2006, fiind numit lichidator judiciar Activ Grup
Este un fapt acceptat de ambele părți împrejurarea că pârâta Administrația Finanțelor Publice A s-a înscris în tabelul creditorilor.
Prin adresa nr. 51995/19.03.2008 (fila 5), lichidatorul reclamantei a solicitat pârâtei restituirea, în contul lichidării - - nr. 0000 0600 0102 6919 la Bank, Agenția A, a cauțiunii în cuantum de 18.800 lei depusă de reclamantă la CEC A, prin ordinele de plată nr. 1025/13.07.2004 și nr. 1762/25.11.2004, după cum rezultă din nota de compensare a obligațiilor fiscale nr. 17024/01.10.2008 întocmită ulterior de către pârâtă. Prin adresa din 26.05.2008 (fila 6), Administrația Finanțelor Publice Aac omunicat reclamantei răspunsul negativ la solicitarea sa, cu precizarea că nu este în măsură să dispună restituirea acestei cauțiuni întrucât nu exista în acest sens hotărâre judecătorească definitivă și investită cu formulă executorie, precum și a faptului că lichidatorul are posibilitatea de a formula această cerere direct judecătorului sindic în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Astfel, prin încheierea din data de 24.06.2008 dată în dosarul nr- al Tribunalului Arad (filele 7, 8), judecătorul sindic a dispus restituirea de către Administrația Finanțelor Publice Aas umei de 18.800 lei în contul lichidării - - nr. 0000 0600 0102 6919 la Bank, Agenția A, astfel că lichidatorul reclamantei a reluat solicitarea de mai sus, prin adresa nr. -/07.07.2008 (fila 9), răspunsul fiind din nou unul negativ (fila 10). Astfel, prin adresa nr. -/21.08.2008, Administrația Finanțelor Publice Aap recizat că suma de 18.800 lei a fost transferată la Trezoreria Mun. A, precum și că la momentul depunerii cererii reclamantei nu avea toate informațiile necesare, aflându-se în așteptarea unui răspuns din partea biroului juridic.
Ulterior, pârâta a întocmit nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 (fila 11 dosar fond) prin care a compensat suma de 18.800 lei, depusă de reclamantă cu titlu de cauțiune cu cea de 18.800 lei, reprezentând impozit pe profit datorat de reclamantă.
Aceasta din urmă a formulat contestație, înregistrată sub nr. - la data de 21.10.2008 la Administrația Finanțelor Publice A, solicitând anularea compensării. Prin Decizia nr. 7/14.11.2008 (filele 13 - 16), Comisia de soluționare a contestațiilor depuse împotriva actelor administrativ fiscale din cadrul Administrației Finanțelor Publice Aar espins, ca neîntemeiată, contestația pentru considerentele expuse în întâmpinare.
Pârâta a invocat prevederile Codului civil și ale Codului d e procedură fiscală în materia compensației.
Conform art. 1091 din Codul civil, obligațiile se sting, prin plată, novațiune, remitere voluntară, compensație, confuziune, pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție. Art. 24 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală reglementează stingerea creanțelor fiscale prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege. Creanțele fiscale reprezintă, potrivit art. 21 din Codul d e procedură fiscală, drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal, drepturi constând în: dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanțe fiscale principale, precum și în dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
Art. 126 - 128 din același cod reglementează constituirea de garanții pentru: suspendarea executării silite, ridicarea măsurilor asigurătorii, asumarea obligației de plată de către altă persoană prin angajament de plată și în alte cazuri prevăzute de lege, conform art. 126. Printre tipurile de garanții enumerate de art. 127 se numără și cea a consemnării de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului. Scopul constituirii garanțiilor este relevat de art. 128, care prevede posibilitatea organul fiscal competent de a se îndestula, în condițiile legii, din garanțiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate acestea, și anume dacă nu a fost realizată creanța fiscală.
Revenind la compensație, ca modalitate de stingere a obligațiilor, dispozițiile art. 1143 - 1145 din Codul civil reglementează posibilitatea stingerii a două creanțe reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele, ceea ce presupune existența a două raporturi juridice obligaționale distincte, în cadrul căreia aceleași persoane sunt atât creditor, cât și debitor, una față de cealaltă. Art. 116 alin. 1 și 2 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală reglementează compensarea ca acea operațiune prin care se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de unitățile administrativ-teritoriale cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
Or, între cauțiunea de 18.800 lei și impozitul pe profit de 18.800 lei menționate în nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 nu există relația necesară pentru a opera compensarea fiscală, și anume cele două sume nu reprezintă creanțe fiscale reciproce. Astfel, doar impozitul pe profit are valoarea unei creanțe fiscale, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 republicată, iar nu și cauțiunea, ce nu dă naștere la dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanțe fiscale principale. Având în vedere scopul cauțiunii, și anume garantarea îndeplinirii unei obligații fiscale, ce dă dreptul organului fiscal de a valorifica respectiva garanție în caz de neplată, apare evident că o cauțiune nu se constituie venit la bugetul statului, ci se depune pe numele debitorului (în cazul de față, - -) la dispoziția creditorului (Administrația Finanțelor Publice A, în privința cauțiunii de 18.800 lei).
Pârâta nu a dovedit și nici nu a susținut, de altfel, că respectiva sumă de 18.800 lei reprezenta cauțiunea pentru îndeplinirea obligației de achitare a impozitului pe profit de 18.800 lei cu care a fost compensat. Doar, într-o astfel de situație, creditoarea - pârâtă ar fi putut să ceară, în condițiile art. 39 din Legea nr. 85/2006, ridicarea suspendării prevăzute de art. 36 din aceeași lege, urmând să, probeze, bineînțeles, existența cerințelor pretinse de art. 39.
Astfel, neavând valoarea unei creanțe fiscale, cauțiunea nu poate face obiectul compensării, ci doar al valorificării garanției, conform art. 128 din Codul d e procedură fiscală pentru îndeplinirea obligației fiscală în scopul căreia a fost constituită, în caz contrar, Administrația Finanțelor Publice A având obligația restituirii acesteia debitorului.
Mai mult, în cazul de față, prin întocmirea notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 pârâta a nesocotit o hotărâre judecătorească, și anume încheierea din 24.06.2008 dată în dosarul nr- al Tribunalului Arad Secția comercială, ignorând astfel, tocmai prevederile art. 117 lit. f din Codul d e procedură fiscală ce impune restituirea, la cererea debitorului, a sumei stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare.
În plus, în condițiile în care, reclamanta se află în procedura insolvenței judiciare, orice stingere a obligațiilor debitorului se poate realiza doar în cadrul procedurii, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ce impun suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu începere de la data deschiderii procedurii insolvenței, precum și cele ale art. 123 din aceeași lege care stabilesc ordinea stingerii creanțelor, cele bugetare, aflându-se pe locul al patrulea. Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 52 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege in materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii", urmând însă ca orice compensare să fie realizată în cadrul celei a insolvenței judiciare.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 11704/01.10.2008 a fost realizată fără respectarea normelor legale ce reglementează compensarea fiscală și procedura insolvenței judiciare, astfel cum au fost determinate mai sus, astfel că, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 117 lit. f din OG nr. 92/2003 republicată, va admite acțiunea și, în consecință, va anula nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/ 01.10.2008 și dispune restituirea în contul lichidării - - cu nr. 0000 0600 0102 6919 deschis la Bank Agenția A cauțiunii sumă de 18.800 lei consemnată prin ordinele de plată nr. 1025/13.07.2004 (16.500 lei) și nr. 1762/25.11.2004 (2.300 lei).Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ,formulată de reclamantă prin lichidator judiciar și menținerea Notei privind compensarea obligațiilor fiscale.
În motivarea recursului se arată, că instanța de fond în mod greșit a reținut că, "neavând valoarea unei creanțe fiscale, cauțiunea nu poate face obiectul compensării, ci doar al valorificării garanției,conf.art.128din Codul d e procedură fiscală pentru îndeplinirea obligației fiscală în scopul căreia a fost constituită. Mai mult instanța de fond a mai reținut că, între cauțiunea de 18.800 lei și impozitul pe profit de 18.800 lei menționate în nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr.-/01.10.2008 nu există relația necesară pentru a opera compensarea fiscală și anume cele două sume nu reprezintă creanțe fiscale reciproce".
Reținând aspectele arătate mai sus, recurenta arată că Tribunalul se află într-o mare eroare, neanalizând de fapt aspectele esențiale ale acțiunii și dispozițiile legale la care recurenta a făcut referire în întâmpinare, pentru următoarele considerente.
Contestatoarea a arătat că la data deschiderii procedurii, respectiv 12.06.2007 în cauză au devenit incidente dispozițiile Legii nr.85/2006, dispoziții cu caracter special față de dispozițiile Codului d e procedură fiscală ce constituie un drept comun în materie. S-a mai arătat că unul din efectele deschiderii procedurii față de creditori este cel prevăzut la art.36 din Legea nr.85/2006 care prevede că:,de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
Potrivit dispozițiilor art.52 din Legea nr.85/2006, Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".
Din cele arătate mai sus rezultă fără echivoc că acea sumă de bani putea fii compensată cu obligații față de bugetul consolidat al statului la data deschiderii procedurii falimentului, condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală fiind îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Faptul că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, în calitate de creditor al - - nu a procedat la efectuarea compensării legale în data de 01.10.2008 nu a afectat cu nimic dreptul de a proceda la compensarea legală la acel moment. Chiar dacă exista o hotărâre judecătorească, respectiv încheierea Judecătorului sindic din data de 24.06.2008, care obligă A la restituire cauțiune în cuantum de 18.800 lei, recurenta consideră că aceasta nu ar fi încălcat dreptul său de compensare legală stabilit prin norme juridice imperative. Hotărârea judecătorească stabilește obligația de restituire, dar este evident că doar în situația în care condițiile stabilite de dispozițiile imperative ale art.1144 civil, art.116 și art.117 pr. fiscală și cele ale nr. 1899/2004, coroborate cu cele ale art.52 din Legea nr.85/2006, nu sunt îndeplinite.
Conf. prevederilor art.1144 civil "Compensația se operează de drept, în puterea legii și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și la concurența cotizaților lor respective".
Potrivit dispozițiilor art.116 și art.117 pr. fiscală, (i) Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel".
Având în vedere articolul de lege mai sus amintit recurenta arătă că, cauțiunea la care se face referire și a cărei restituire o solicită debitoarea prin lichidator, o dată virată în contul Trezoreriei intră implicit în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor șj astfel devine creanță bugetară, dând posibilitatea intimatei de a proceda la compensarea acesteia cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit, așa cum prevăd în continuare dispozițiile art. 116.pr. fiscală.
Acea sumă de bani putea fii compensată cu obligații față de bugetul consolidat al statului la data deschiderii procedurii falimentului, condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală fiind îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispozițiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
Pentru toate motivele arătate, recurenta solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de - - prin lichidator judiciar Activ Grup și menținerea Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr.-/01.10.2008 emisă de Administrația finanțelor Publice a Municipiului A, ca fiind temeinică și legală.
La dosar s-a depus întâmpinarea de către reclamanta intimată prin care s-a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate, și restituirea cauțiunii în sumă de 18.800 lei.
În motivarea întâmpinării se arată că față de debitoarea - - s-a deschis procedura prevăzută de Legea 85/2006, prin încheierea comercială nr. 1717 din -, pronunțată în dosarul - al Tribunalului, fiind numit lichidator judiciar - GRUP.
Instanța de fond prin sentința civilă nr. 791/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, în mod corect a reținut faptul că intre cauțiunea de 18.800 lei și impozitul pe profit menționat în nota de compensare privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 nu există relația necesară pentru a opera compensarea fiscală și anume cele două sume nu reprezintă creanțe fiscale reciproce.
Eroarea în care se află recurenta A este aceea că, de la data deschiderii procedurii insolvenței față de - - au devenit incidente dispozițiile Legii 85/2006 dispoziții cu caracter special față de dispozițiile codului d e procedură fiscală ce constituie dreptul comun în materie. Invocarea și aplicarea dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, în condițiile în care acestea reprezintă dreptul comun în materie, în raport cu dispozițiile legii 85/2006 privind procedura insolvenței, ce constituie legea specială, este nelegală
Recurenta a invocat prevederile art. 52 din Legea 85/2006 fără a ține cont de conținutul acestuia si anume "Deschiderea procedurii de insolventa nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci cand condițiile prevăzute de lege in materie de compensare legala sunt îndeplinite LA DATA DESCHIDERII PROCEDURII," adică 12.06.2007 Recurenta Aap rocedat la efectuarea compensării în data de 01.10.2008 adică la 1 an si 4 luni după data deschiderii procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006.
Prin cererea de admitere a creanței creditorul bugetar Aaa vut posibilitatea de a-și preciza cuantumul exact al creanței, temeiul creanței precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții, astfel cum prevede art. 65 din Legea 85/2006. Creanța a fost înscrisă integrai cu suma de 11.305.614 lei atât în tabelul preliminar cât si în tabelul definitiv al creanțelor debitorului - -.
Recurenta A mai avea în cadrul procedurii posibilitatea de a solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzută la art. 36 din Lege și aplicarea prevederilor art. 39 din Legea 85/2006. Neexistând această solicitare și nefiind ridicată suspendarea prevăzută la art. 36 prin aplicarea art. 39 de către judecătorul sindic, nici un creditor garantat nu își poate executa garanția față de societatea debitoare aflată în procedura insolvenței astfel cum prevede art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței "odată cu deschiderea procedurii se suspendă de drept orice acțiuni judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Față de precizarea făcută de recurentă cu privire la faptul că debitoarea a formulat o adresa prin care a solicitat compensarea cauțiunii existente în contul Trezoreriei cu obligațiile bugetului de stat, reclamanta arată că este neadevărată, fiind evident ca Aaa cționat cu rea credință ignorând chiar si art. 117 lit. f Cod procedura fiscală, ce impune restituirea la cererea debitorului a sumei stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare.
In cazul compensării legale se presupune a exista datorii și creanțe reciproce, în speța de față A avea doar obligația de a restitui o cauțiune depusă de către - - și nu avea datorii față de - -.
Art. 3 alin 3 din Legea 85/2006 prevede că procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuți participă împreună la urmărirea si recuperarea creanțelor lor, în modalitățile prevăzute de lege. Debitoarea - - fiind în procedura insolvenței considerăm că indiferent de faptul că este vorba de un creditor bugetar, garantat sau chirografar ordinea de plată a creanțelor în procedura insolvenței este prevăzută la art. 123 si anume: "Creanțele vor fi plătite, in cazul falimentului, în următoarea ordine: "1. cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, 2. creanțele izvorâte din raportul de munca: 3 creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile si cheltuielile aferente, acordate de instituții de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creanțele rezultând din continuarea activității debitorului dupa deschiderea procedurii ;4.creantele bugetare:."
Modificarea unilaterala a modalității de stingere a creanței constituie o incalcare flagranta a principiului priorității si principiului egalității intre creditorii din aceeași categorie de creanțe, legea speciala instituind o procedura colectiva de recuperare a creanțelor bazata pe principiul echității.
Pentru considerentele arătate reclamanta intimată solicită respingerea recursului formulat, menținerea hotărârii primei instanțe, reprezentând anularea Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și restituirea cauțiunii în cuantum de 18.800 lei, în contul lichidării.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Recurenta invocă dispozițiile art.52 din Legea nr.85/2006, conform cărora "Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii" și arată că acea sumă de bani putea fii compensată cu obligații față de bugetul consolidat al statului la data deschiderii procedurii falimentului, condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală fiind îndeplinite la data deschiderii procedurii, apărare ce nu poate fi primită nici de către C, întrucât între cauțiunea de 18.800 lei și impozitul pe profit de 18.800 lei menționate în nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 nu există relația necesară pentru a opera compensarea fiscală, și anume cele două sume nu reprezintă creanțe fiscale reciproce.
Astfel, doar impozitul pe profit are valoarea unei creanțe fiscale, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 republicată, iar nu și cauțiunea, ce nu dă naștere la dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanțe fiscale principale.
Având în vedere scopul cauțiunii, și anume garantarea îndeplinirii unei obligații fiscale, ce dă dreptul organului fiscal de a valorifica respectiva garanție în caz de neplată, apare evident că o cauțiune nu se constituie venit la bugetul statului, ci se depune pe numele debitorului la dispoziția creditorului.
Recurenta pârâta nu a dovedit, de altfel, că respectiva sumă de 18.800 lei reprezenta cauțiunea pentru îndeplinirea obligației de achitare a impozitului pe profit de 18.800 lei cu care a fost compensat. Doar, într-o astfel de situație, creditoarea -pârâtă ar fi putut să ceară, în condițiile art. 39 din Legea nr. 85/2006, ridicarea suspendării prevăzute de art. 36 din aceeași lege, urmând să, probeze, bineînțeles, existența cerințelor pretinse de art. 39 din legea specială.
Neavând valoarea unei creanțe fiscale, cauțiunea nu poate face obiectul compensării, ci doar al valorificării garanției, conform art. 128 din Codul d e procedură fiscală pentru îndeplinirea obligației fiscală în scopul căreia a fost constituită, în caz contrar, Administrația Finanțelor Publice A având obligația restituirii acesteia debitorului.
Mai mult, în cazul de față, prin întocmirea notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 pârâta a nesocotit o hotărâre judecătorească, și anume încheierea judecătorului sindic din 24.06.2008 dată în dosarul nr- al Tribunalului Arad Secția comercială, ignorând astfel, prevederile art. 117 lit. f din Codul d e procedură fiscală ce impune restituirea, la cererea debitorului, a sumei stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare.
În plus, în condițiile în care, reclamanta se află în procedura insolvenței judiciare, orice stingere a obligațiilor debitorului se poate realiza doar în cadrul procedurii, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ce impun suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu începere de la data deschiderii procedurii insolvenței, precum și cele ale art. 123 din aceeași lege care stabilesc ordinea stingerii creanțelor, cele bugetare, aflându-se pe locul al patrulea. Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 52 din Legea nr. 85/2006, arătate mai sus, urmând însă ca orice compensare să fie realizată în cadrul procedurii insolvenței judiciare.
Instanța de fond prin sentința pronunțată, în mod corect a reținut faptul că intre cauțiunea de 18.800 lei și impozitul pe profit menționat în nota de compensare privind compensarea obligațiilor fiscale nr. -/01.10.2008 nu există relația necesară pentru a opera compensarea fiscală și anume cele două sume nu reprezintă creanțe fiscale reciproce.
Eroarea în care se află recurenta A este aceea că, de la data deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă au devenit incidente dispozițiile Legii 85/2006 dispoziții cu caracter special față de dispozițiile codului d e procedură fiscală ce constituie dreptul comun în materie. Invocarea și aplicarea dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, în condițiile în care acestea reprezintă dreptul comun în materie, în raport cu dispozițiile legii 85/2006 privind procedura insolvenței, ce constituie legea specială, este nelegală.
În speță nu sunt incidente disp. Art. 304 pct. 9. pr. Civilă, care impun modificarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta A împotriva sentinței civile nr. 791/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./27.11.2009
Tehnoredact./2 ex./27.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma
