Anulare act administrativ . Decizia 16/2010. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 16/

Ședința publică din 13 Ianuarie 2010

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de " "SRL, cu sediul în D, Calea, nr. 81, județul H, înmatriculată la ORC H sub nr. J/-, în contradictoriu cu "E-ON GAZ DISTRIBUȚIE". Târgu - M, cu sediul în, nr.21, județul M și " & " cu sediul în D,-, județul H, pentru anularea Deciziei nr. 29/- emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

În lipsa părților.

dezbaterilor și susținerile reprezentantei intimate au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.01.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 13.01.2010.

CURTEA,

La data de 24.07.2009 petenta " " a formulat plângere în contradictoriu cu "E ON GAZ DISTRIBUȚIE" și "&" solicitând ca prin admiterea plângerii să se dispună desființarea deciziei nr. 29/- emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, anularea raportului procedurii 38823/04.05.2009 prin care s-a stabilit încheierea contractului de servicii pe o durată de 2 ani cu ofertantul pârât de ordin 2, anularea deciziei și a raportului intermediar al procedurii nr. 29326/31.03.2009 prin care comisia de evaluare a decis preselectarea candidaților "&" și " " și a actelor subsecvente, precum și să se dispună continuarea procedurii de atribuire la etapa de preselectare, cu reținerea aspectului că pârâta de ordin 2 nu îndeplinește criteriile de calificare.

În motivele plângerii petenta susține că în mod greșit a respins ca fiind inadmisibilă contestația, decizia fiind lipsită de temei legal întrucât autoritatea contractantă în mod evident, în acord cu dispozițiile art. 8 lit. d din OUG34/2006, a optat pentru procedura achiziției publice prevăzută de acest act normativ. în acest sens, obiectul procedurii "servicii, revizii și reparații auto E ON GAZ DISTRIBUȚIE REGIUNEA VEST" este în interdependență directă cu activitatea sectorială determinantă a autorității contractante, lucrările de service auto, revizii și reparații fiind destinat parcului auto aparținând pârâtului.

Pe fond, petenta susține că procedura de atribuire a contractului s-a făcut cu încălcarea legii întrucât ofertantul declarat câștigător nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, aspecte arătate pe larg în contestație.

În drept a invocat dispozițiile art. 281 și 283 din OUG34/2006.

La dosar a depus, în susținerea argumentelor sale, decizia nr. -/03.07.2009, emisă de prin care s-a dispus respingerea contestației sale ca inadmisibilă ( 7 - 18).

Pârâta "E ON GAZ DISTRIBUȚIE" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea actului administrativ jurisdicțional atacat. Pe fond arată că în mod corect a reținut că activitățile, obiect al procedurii de atribuire a contractului de service, revizii și reparații auto nu se înscrie în dispozițiile art. 235 lit. b din OUG34/2006.

Analizând actele de la dosar, instanța constată următoarele:

Niciuna din părți, lucru atestat de altfel și de actul administrativ jurisdicțional atacat, pârâta "E ON GAZ DISTRIBUȚIE REGIUNEA VEST" a inițiat și desfășurat procedura de atribuire a unui contract având ca obiect "servicii, revizii și reparații auto", la această procedură înscriindu-se atât petenta, cât și "&"

Prin adresa nr. 1414/08.05.2009 pârâta aduce la cunoștința petentei că oferta acesteia a fost declarată necâștigătoare, obținând un punctaj inferior celui al concurentului ofertant.

Ca atare, petenta a formulat contestație împotriva acestei proceduri, pe care o consideră ca fiind una de achiziție publică și înscriindu-se în dispozițiile art. 8 lit. d din OUG34/2006, solicitând anularea raportului procedurii cu nr. 38823/04.05.2009, anularea deciziei și a raportului intermediar al procedurii nr. 29326/31.03.2009, precum și continuarea procedurii de atribuire a contractului de la etapa preselecției a ofertanților.

În motivarea deciziei atacate, reține că obiectul procedurii de atribuire a contractului privind "servicii, revizii și reparații auto" nu se înscrie în obiectul de activitate relevant al pârâtei, fiind aplicabile dispozițiile art. 243 din OUG34/2006.

În raport cu aceste împrejurări de fapt, instanța constată că, în esență, în discuție rămâne chestiunea legată de aplicarea dispozițiilor speciale ale OUG34/2006, referitoare la achizițiile publice, și, de aici, dacă cade în competența de soluționare a organului administrativ jurisdicțional, respectiv a, o astfel de plângere.

Așadar, așa cum de altfel s-a arătat mai sus, părțile nu contestă, inclusiv și mai ales petenta, faptul că procedura de atribuire a privit un contract de "servicii, revizii și reparații auto", procedură inițiată în luna martie 2009.

Legiuitorul a detaliat amănunțit în nr.OUG 34/2006 obiectul pe care a înțeles să-l legifereze prin acest act normativ. Având în vedere caracterul strict și specializat al acestui act normativ, evident că interpretul nu poate extinde voința legiuitorului, fiind obligat ca în aplicarea OUG34/2006 să aplice strict dispozițiile legale - de altfel, se poate aprecia că caracterul normelor actului normativ în cauză sunt de ordine public, cu caracter imperativ, prin importanța domeniului la care se referă, chiar dacă în esență obiectul actului normativ este atribuirea unui contract; de asemenea, caracterul imperativ și de ordine publică este dat și de faptul că importanța obiectului unor contracte, pe care legiuitorul le are în vedere în OUG34/2006, au o accentuată importanță pentru societate în ansamblu.

Din această perspectivă, art. 8 lit. d din OUG34/2006, circumscrie categoria autorităților publice " d) oricare intreprindere publica ce desfasoara una sau mai multe dintre activitatile prevazute la cap. VIII sectiunea 1, atunci cand aceasta atribuie contracte de achizitie publica sau incheie acorduri-cadru destinate efectuarii respectivelor activitati;", categorie în care se înscrie, fără îndoială, prin obiectul de activitate pe care-l are în statut și îl desfășoară, și pârâta.

Normele la care fac trimitere dispozițiile art. 8 lit. d din OUG34/2006, respectiv art. 235 lit. b, prevede categoria activităților relevante care se înscriu în obiectul de activitate al pârâtei "E ON GAZ DISTRIBUȚIE", și anumeb) livrarea de combustibili gazoși, energie termică sau energie electrică prin rețele de natura celor prevăzute la lit.).

Legiuitorul prevede și o excepție de la aplicarea prevederilor dispozițiilor OUG34/2006, respectiv a procedurilor, a regulilor și a modului de contractare, ca și de atacare a actelor procedurii considerate abuzive sau a contractului de atribuire, această excepție fiind prevăzută la art. 243 din OUG34/2006: "Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru contractele atribuite de către autoritatea contractantă care se încadrează în una dintre categoriile prevazute la art. 8 lit. d) sau e) și care au ca obiect achiziția de produse, servicii sau lucrări destinate desfășurării altor activități decât activitățile relevante".

Din interpretarea corectă a acestor texte rezultă două concluzii ce conduc la respingerea plângerii formulate de petentă.

Prima este cea că obiectul litigiului, contract de "servicii, revizii și reparații auto" excede obiectului indicat imperativ și exclusiv de legiuitor la art. 235 lit. b, contractul neputând fi încadrat în livrarea de combustibili gazoși, energie termică sau energie electrică prin rețele, ci are cu totul altă natură, fiind un contract de prestări servicii pentru autovehicule și nici într-un caz pentru rețelele la care se referă acest text de lege.

A doua concluzie este că tocmai legiuitorul, ca o consecință logică de altfel a dispozițiilor art. 235 lit. b, exclude din sfera de reglementare a OUG34/2006, mai exact la art. 243, achiziția de produse, servicii sau lucrări destinate desfășurării altor activități decât cele relevante. Or, în mod categoric, categoria de servicii, obiect al contractului în litigiu, nu aparține activităților relevante prevăzute de art. 235 lit. b din OUG34/2006.

În raport cu argumentele de mai sus, instanța constată că decizia atacată este corectă, prin respingerea pe excepție, adică contestația petentei este inadmisibilă, fapt pentru care va face aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 4 din OUG34/2006, în sensul în care va dispune respingerea plângerii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge plângerea formulată de D, cu sediul în D, Calea, nr. 81, județul H, împotriva deciziei nr. 28-/03.07.2009 a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 13 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

5 exp./01.03.2010

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 16/2010. Curtea de Apel Tg Mures