Anulare act administrativ . Decizia 210/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 210/CA
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbâltoc Dan Mircea
Judecător: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursurilor introduse de reclamantul și de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului H împotriva sentinței civile nr. 263/ din 20.10.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al doilea termen de judecată.
Prin registratura instanței recurentele - pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și Agenția Națională de Administrare Fiscală au depus precizări la solicitarea instanței de la termenul anterior.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2637//20.10.2008, Tribunalul Vasluia respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice V, a admis acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în H,-, jud. V, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în V,-, jud. V, și Administrația Finanțelor Publice H, cu sediul în H, str. -. -, nr. 18, jud. V, pe care le-a obligat să îi plătească reclamantului diferența dintre taxa de înmatriculare în sumă de 11700 de lei și taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu dobânzile legale până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 339 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, instituită prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Codului fiscal, percepută reclamantului cu ocazia înmatriculării autovehiculului achiziționat de acesta din alt stat membru al UE, contravine dispozițiilor art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene, iar prin art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 s-a stabilit că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil pe perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a ordonanței.
S-a mai reținut că cele două pârâte au calitate procesuală pasivă deoarece taxa a fost achitată în contul acestora.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamantul, Direcția Generale a Finanțelor Publice V și pârâta Administrația Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat că prima instanță trebuia să îi se restituie toată suma pe care a plătit-o cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.
În motivarea recursurilor, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice V și pârâta Administrația Finanțelor Publice H au criticat dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată arătând că, neavând culpă procesuală, nu trebuia să fie obligate la plata acestora.
Au mai invocat pârâtele faptul că prima instanță nu trebuia să acorde și dobânzi având în vedere că nu sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată în raport de prevederile legale aplicabile și analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, constată că următoarele:
În situația în care un stat membru al Tratatului Comunității Europene este obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului comunitar, așa cum este cazul în prezenta speță, această rambursare, în absența unei reglementări comunitare în domeniu, poate fi solicitată cu respectarea condițiilor de formă și de fond stabilite de către diferitele legislații naționale, înțelegându-se însă că aceste condiții nu ar putea fi mai puțin favorabile decât cele referitoare la reclamațiile asemănătoare de natură internă și nici nu ar face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (Hotărârea CJCE din 14.12.1995, C-312/93,. I p. -4599, punctul 12, și Hotărârea CJCE din 08.02.1996, C-212/94,. I p. -389, considerentul 71).
În acest context, Curtea consideră că dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt de natură a împiedica realizarea efectivă a dreptului la restituirea integrală a taxei percepute de stat, pe care reclamantul o obține în temeiul dreptului comunitar. Constatând, deci, incompatibilitatea acestor prevederi legale naționale cu dreptul reclamantului conferit prin intermediul dispozițiilor comunitare, Curtea constată că primei instanțe îi revenea obligația să elimine aplicarea art. 11 pentru a realiza protecția integrală a dreptului reclamantului la restituirea sumei de bani percepute de stat contrar dreptului comunitar.
Prin urmare, de vreme ce dispozițiile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt de natură a împiedica realizarea efectivă a dreptului la restituirea integrală a taxei percepute necuvenit de stat, ele nu pot fi avute în vedere, așa cum susțin pârâtele, pentru a se reține că acestea nu datorează suma integrală percepută cu titlu de taxă de înmatriculare și nici dobânda.
Așa fiind, Curtea consideră că prima instanță trebuia să dispună restituirea întregii sume plătite cu titlu de taxă de înmatriculare, precum și dobânda corespunzătoare.
În ceea ce privește critica referitoare la dobândă, instanța de recurs reține că dreptul la dobândă pentru sumele de bani care se restituie ori se rambursează plătitorilor este reglementat de art. 124 din Codul d e procedură fiscală potrivit căruia în cazul în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Cum în prezenta cauză se impune restituirea unei sume de bani plătită organului fiscal fără temei legal, este normal ca pentru această sumă să se aplice prevederile art. 124 din Codul d e procedură fiscală și să se acorde dobânda din materie fiscală.
Dacă s-ar admite teza pârâtelor recurente, conform căreia nu datorează dobândă pentru că nu este prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, ar însemna ca pe perioada de timp cât a beneficiat de suma plătită nelegal bugetul de stat s-a îmbogățit pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință, ceea ce contravine principiului reparației în natură și integrală a prejudiciului.
Neîntemeiată este și critica referitoare la cheltuielile de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere că pârâta Administrația Finanțelor Publice Haf ost obligată să restituie o anumită sumă de bani reclamantului, instanța de recurs consideră că pârâta se află în culpă procesuală, aspectele invocate de aceasta neavând nici o relevanță în acordarea cheltuielilor de judecată.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice V, Curtea constată că drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, sunt reglementate de Codul d e procedură fiscală.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Din nici un act normativ care a reglementat sau reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice nu rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt implicate în operațiuni de calculare, evidență și vărsare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat ce privesc pe contribuabilii persoane fizice și în operațiuni de restituire, de natura celor prevăzute de art. 117 din Codul d e procedură fiscală, raportul fiscal dedus judecății privind exclusiv administrația fiscală teritorială, organizată la nivel local, și pe contribuabilul reclamant.
În aceste condiții, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V nu are a răspunde, față de contribuabil, de refuzul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului H, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de soluționare a cererii, neinteresând care sunt raporturile funcționale între diversele structuri ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală ori faptul că unitatea fiscală teritorială nu are personalitate juridică.
Având în vedere deci, că în cazul contribuabililor persoane fizice pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V nu este implicată în operațiunea de încasare și restituire a taxei speciale pentru autovehicule, instanța de recurs constată că Tribunalul Vaslui în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursurile reclamantului și pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice V introduse împotriva sentinței nr. 263/CA/20.10.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o va modifica în parte, și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice
Pe fondul cauzei, instanța va respinge acțiunea introdusă de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, pentru lipsa calității procesuale pasive, și o va obliga pe pârâta Administrația Finanțelor Publice H să restituie reclamantului suma de 11700 de lei, încasată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, și să plătească acestuia dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală și suma de 359,45 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursul introdus de și Direcția Generală a Finanțelor Publice V introduse împotriva sentinței nr. 263/CA/20.10.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, obligă pe pârâta Administrația Finanțelor Publice H să restituie reclamantului suma de 11700 de lei, încasată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, și să plătească dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală, plus suma de 359,45 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge acțiunea introdusă de reclamant în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.04.2009.
Președinte judecător judecător
- - - G - -- -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Vaslui
JUDECĂTOR 3: Obreja
Președinte:Tăbâltoc Dan MirceaJudecători:Tăbâltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
