Anulare act administrativ . Decizia 236/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 236
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 2: Cîrjan Raluca Maria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.799/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.15429/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - reclamant - prin avocat, cu delegație de substituire din partea avocatului titular, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta - pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar înscrisuri de către intimatul - reclamant, prin Serviciul Registratură, la data de 08.01.2010, respectiv dovada primei înmatriculări în Franța a autoturismului
Apărătorul intimatului - pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, cu obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar factură fiscală și chitanță de plată a onorariului de avocat.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 Bas olicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3522 lei și la plata dobânzilor legale calculate de la data plății până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.799 din 25.02.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea; a anulat chitanța nr.- nr.-/2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.522 lei reprezentând taxa specială autoturism aflat la prima înmatriculare, actualizată cu indicele de inflație de la data încasării până la data plății efective și să plătească reclamantului suma de 39,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că eclamantul a achiziționat în anul 2007 un autoturism marca Ford Fiesta, an de fabricație 2002, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială pentru autoturisme aflate la prima înmatriculare in România în cuantum de 3522 lei, conform chitanței seria - nr.-/ 20.06.2007.
Reclamantul s-a adresat Sector 2 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pârâta Sector 2 prin adresa nr.-/05.12.2008 a comunicat reclamantului că taxa este legal plătită și nu poate fi restituită decât în limita diferenței ce urmează a fi stabilită între cuantumul taxei plătit și cel perceput în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008.
Tribunalul consideră că soluția de respingere a cererii de restituire în întregime a taxei este eronată, iar refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2 de a restitui taxa este nejustificat.
Din economia disp. art. 214/1-214/3 din Codul fiscal rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
Se constată că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Chiar dacă statul român a adoptat prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Ca atare, apărările pârâtei referitoare la respectarea Legii nr.571/2003 republicată și ale OUG nr.50/2008 sunt lipsite de relevanță și vor fi înlăturate, acest din urmă act normativ nefiind aplicabil în cazul reclamantului care a plătit taxa solicitată la o dată la care acestea nu erau în vigoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 arătând că instanța de fond a reținut că sunt aplicabile disp. art.2141și următoarele din Codul fiscal, fără a se face vreo mențiune despre OUG 50/2008 care prevede o procedură specială de restituire a taxei de primă înmatriculare.
S-a invocat Decizia Curții Constituționale nr.1028/07.10.2008 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a disp. art.2141- 2143din Legea nr.571/2003, apreciindu-se că solicitarea de restituire a taxei de primă înmatriculare este inadmisibilă în contextul existenței OUG 50/2008.
Recurenta a susținut că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze actele normative într-o aplicare sistematică și unitară, atât a Constituției a Legii nr.157/2005 și a Tratatului de Instituire a Comunității Economice.
Au fost invocate disp. art.16 din Constituție și art.7 alin.1 lit.i din Ordinul AI nr.1501/13.11.2006 susținându-se că prin exonerarea de la plata taxei speciale de primă înmatriculare, practic, autovehiculul în cauză nu mai este înmatriculat.
Ultimul motiv de recurs vizează anularea chitanței de către instanța de fond care a încălcat disp. art.41 din OG 92/2003, chitanța nefiind un act administrativ, ci un act contabil de evidență a încasărilor realizate de pârâtă.
Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului prin întâmpinarea depusă la dosar.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Chitanța Seria - 2 nr.-/2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B care a fost anulată de instanță de fond nu reprezintă un act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 și nici un act administrativ fiscal în sensul art.41 din OG 92/2003. Acesta este un act contabil de evidență a încasărilor realizate de pârâtă care se reflectă în contabilitatea ținută în cadrul Administrației Finanțelor Publice Sector 2, fiind actul doveditor al plății efectuate de reclamant.
În consecință, anularea sa în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este legală, sub acest aspect sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Celelalte motive de recurs sunt nefondate, susținerea că instanța de fond nu a făcut nicio mențiune despre OUG 50/2008 fiind contrazisă chiar de considerentele sentinței în care se arată că apărările pârâtei referitoare la respectarea Legii nr.571/2003 și a OUG 50/2008 sunt lipsite de relevanță întrucât aceste acte normative nu sunt aplicabile în cazul reclamantului care a plătit taxa solicitată la o dată la care acestea nu erau în vigoare.
Instanța de fond a menționat motivul pentru care nu are în vedere la soluționarea cauzei disp. OUG 50/2008, respectiv principiul neretroactivității legii în conformitate cu care o lege se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare.
Cum taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamant în luna iunie 2007, dată la care nu era în vigoare OUG 50/2008, acest act normativ nu este aplicabil în speță.
Cât privește Decizia Curții Constituționale invocată de recurentă, aceasta nu constituie un argument în favoarea nelegalității sentinței, întrucât dacă un act normativ este în concordanță cu prevederile din Constituția României, aceasta nu înseamnă că nu poate veni în contradicție cu normele dreptului comunitar.
Or, în mod corect a constatat instanța de fond că disp.. art.2141- 2143Cod fiscal instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Comunitatea Europeană în România pentru a fi reînmatriculate dacă au fost deja înmatriculate în statul străin, întrucât este percepută pentru acestea o taxă de înmatriculare, în timp ce pentru autovehiculele care au fost deja înmatriculate în România, o asemenea taxă nu se mai percepe în cazul vânzării.
În mod corect au fost aplicate de către instanța de fond, cu prioritate, disp. art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene cu care vin în contradicție prevederile legale interne care reglementează taxa de primă înmatriculare.
în aplicarea normelor comunitare este consacrată atât de Constituția României în art.11 alin.1 și 2 și art.148 alin.2 și 4, cât și de practica la care se face referire în considerentele sentinței recurate.
Trimiterea pe care o face recurenta în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs la taxa de poluare este irelevantă, atâta timp cât taxa a cărei restituire o solicită reclamantul este o taxă de primă înmatriculare achitată în temeiul art.2141- 2143din Codul Fiscal și nu o taxă de poluare reglementată de OUG 50/2008.
Nu poate fi reținută nici susținerea că admiterea unei astfel de acțiuni ar crea privilegii nejustificate pentru o categorie de cetățeni în raport cu ceilalți care sunt ținuți în continuare de plata taxei de poluare.
Prin admiterea acțiunii este restituită o taxă plătită în temeiul unor disp. legale contrare dreptului comunitar și nu sunt create privilegii pentru persoanele care formulează asemenea acțiuni în raport cu persoanele care au obligația de a plăti taxa de poluare, atâta timp cât este vorba despre taxe diferite, reglementate de acte normative distincte.
Având în vedere toate aceste considerente, se constată că susținerea conform căreia prin exonerarea de la plata taxei speciale de primă înmatriculare autovehiculul nu mai este înmatriculat, este neîntemeiată.
Art.7 alin.1 lit.i din Ordinul AI nr.1501/13.11.2006 face, într-adevăr, referire la dovada plății taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii, dar în condițiile în care legea care o reglementează este contrară dreptului comunitar ce se aplică cu prioritate, nu se poate considera că pentru înmatricularea valabilă a autovehiculului mai este necesară plata acestei taxe.
În consecință, în temeiul disp. art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că respinge ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea chitanței nr.- 2 nr.-/2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 2, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.799/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.15429/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că respinge ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea chitanței nr.- 2A nr.-/2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 2
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
12.02.2010
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura, Cîrjan Raluca Maria