Anulare act administrativ . Decizia 247/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 247/CA/2008

Ședința publică de la 03 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș

Grefier:- -

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată, împotriva deciziei nr. 398 din din 29 10 2007 Curții de Apel Alba -I, de contestatoarea în contradictoriu cu intimații - SRL B și CONSILIUL JUDEȚEAN

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul ales al contestatoarei, avocat, reprezentantul intimatului Consiliul Județean Sibiu, avocat, lipsă fiind intimata - SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de strămutare formulată de - SRL, a fost respinsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României, prin încheierea nr.452/2008, conform fișei dosarului nr-.

Reprezentanții părților solicită repunerea cauzei pe rol, învederând că nu mai au cereri de formulat.

Instanța repune cauza pe rol și acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei civile nr.398 din 29.10.2007 a Curții de Apel Alba -I, și rejudecând recursul solicită respingerea recursului, menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 1048/2007 ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. -/2007 pe care o depune la dosar. În susținerea contestației, arată că deși erau incidente prevederile art. 1 din Legea 554/2004 instanța de recurs nu a pus în discuție, la primul termen de judecată, acest aspect, apreciind că procedura de citare este completă cu toate părțile. La data câștigării licitației, ofertantul declarat câștigător nu îndeplinea condiția de a fi încheiat în ultimii trei ani cel puțin două contracte similare sub aspectul valorii, a termenului de livrare și a asistenței tehnice în perioada de garanție și post garanție. Recomandările care au însoțit oferta intimatei - SRL nu fac dovada îndeplinirii condiției experienței similare. Se mai arată în susținerea contestației, că potrivit Ordinului nr.274/2003 în momentul licitației trebuie să existe o avizare conform dispozițiilor art.2. SRL prin acțiunea ce a fost formulată a invocat interpretarea nelegală și aplicarea necorespunzătoare a condițiilor de atribuire și nu stabilirea nelegală a acestor condiții de atribuire solicitând anularea licitației publice deschise pentru furnizarea de echipamente la obiectivul de investiții.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare. În ce privește lipsa procedurii de citare cu Ministerul Public, invocată de contestatoare, trebuie avut în vedre dispozițiile art.1 (9) din Legea 554/2004 care conferă Ministerului Publico vocație de a participa, prin lege nestabilindu-se calitatea procesuală a acestuia. În ce privește celelalte trei motive ale contestației în anulare-interpretarea corectă sau incorectă nu poate fi cenzurată printr-o contestație în anulare, susținerile contestatoarei fiind de esență. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare

Contestatoarea - SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.398/29 10 2007 pronunțată de Curtea de Apel, solicitând desființarea deciziei și rejudecarea recursului.

Prin motivele contestației se invocă nelegala citare a Ministerului Public potrivit art. 9 din 554/2004. În continuare se invocă greșeli materiale ale instanței în sensul că în cadrul licitației ofertantul declarat câștigător nu a îndeplinit condițiile prevăzute în caietul de sarcini, în sensul de a fi încheiat în ultimii trei ani cel puțin doua contracte similare sub aspectul valorii, termenului de livrare, asistentei tehnice, garanției. Instanța de recurs a fost într-o gravă eroare atunci când a apreciat că în privința avizului nr. 23026/11 01 2006 fost respectată legea. Instanța de recurs trebuia să interpreteze corect susținerile reclamantei din acțiunea introductivă, care sunt reale și dovedite.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 317 din Codul d e procedura civila.

Contestația în anulare a fost legal timbrata.

Analizând decizia atacata sub aspectul caii de atac, Curtea constata ca cererea este nefondata pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacata, Curtea a admis recursurile declarate de pârâții -" "SRL B și CONSILIUL JUDEȚEAN S împotriva sentinței civile nr.1048/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu si modificat hotărârea în sensul că a respins în întregime acțiunea reclamantei.

Instanța de recurs a reținut că pârâtul Consiliul Județean Sibiu a organizat la data de 14.11.2006 licitație publică deschisă pentru atribuirea unor contracte de achiziție publică de echipamente aeroportuare independente, în cadrul programului " și modernizare Aeroport Sibiu".Pentru loturile nr.1, 3, 5, 7 și 14 au participat la licitație atât reclamanta, cât și pârâta - SRL, fiind declarată câștigătoare de fiecare dată pârâta. Instanța de fond a dispus anularea licitației deschise de atribuire a loturilor 1, 3, 5, 7 și 14, motivând că a fost declarată câștigătoare o ofertă care nu îndeplinea cerințele de calificare referitoare la capacitatea tehnică. Soluția instanței de fond este greșită pentru că privește o fază a licitației și un act al comisiei de evaluare care nu au fost atacate. Astfel, Comisia de evaluare a analizat cerințele de calificare a ofertanților, stabilind ofertanții calificați prin procesul verbal de ședință din 16.11.2006, necontestat. Conform anexei la acest proces verbal, atât reclamanta, cât și pârâta au fost calificate pentru loturile 1, 3, 5, 7 și 14. Referitor la acest aspect Comisia este cea care a făcut o corectă apreciere a cerințelor de calificare, iar nu instanța de judecată, care a reținut că "experiență similară" presupune dovedirea pentru fiecare lot în parte a încheierii a două contracte de același gen. Dimpotrivă, cerința de calificare prevedea la Cap.5 dovedirea capacității tehnice prin îndeplinirea în ultimii 3 ani a cel puțin două contracte similaresub aspectul valorii, termenului de livrare și asistenței tehnice, fără legătură cu numărul de loturi de produse licitate. Ori, sub acest aspect, instanța a interpretat greșit documentația, introducând o cerință în plus, aceea de a se dovedi îndeplinirea a cel puțin două contracte, pentru același tip de bunuri cu cele licitate și pentru fiecare lot de produse în parte, ceea ce este inadmisibil, întrucât cerințele de calificare odată stabilite nu mai pot fi modificate. Analizând motivele contestației formulate de reclamantă, Curtea constată că acesta privesc modul de întocmire a caietului de sarcini, specificațiile tehnice impuse și avizarea anticipată a acestora, precum și nerespectarea art.207 alin.2 (b) din nr.OUG34/2006 referitoare la comunicarea motivelor pentru care fiecare ofertant a fost respins. Cu referire la caietul de sarcini, Curtea reține că acesta face parte din documentația de atribuire, reprezentând un act ce poate fi atacat potrivit art.255 alin.1 din nr.OUG34/2006, dar în termenul prevăzut de art.272 alin.2, adică în 10 zile de la primirea documentației de către reclamantă. Se constată de asemenea că a fost respectată legea în ce privește obținerea avizului nr.23026 din 11.10.2006 al Autorității Civile, cu referire la specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Și criticile reclamantei cum că nu s-ar fi respectat prevederile art.207 alin.2 (b) din nr.OUG34/2006 sunt neîntemeiate, întrucât prin scrisoarea nr.10223/23.11.2006 au fost comunicate reclamantei, de către autoritatea contractantă, motivele neatribuirii pentru loturile 1, 3, 5, 7 și 14, precum și declararea sa ca și câștigătoare pentru lotul 6.Cu referire la lotul 3, se reține că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.77 din nr.HG925/2006, întrucât ofertantul asociat - SRL nu a prezentat documentele solicitate. În ce privește loturile 1, 5, 7 și 14, Comisia de evaluare a constatat că oferta reclamantei nu corespunde cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, fiind declarată ca neconformă potrivit art.36 alin.2 lit. a din nr.HG925/2006.În consecință, Curtea constată ca neîntemeiate toate susținerile reclamantei, iar decizia atacată nr.10922/19.12.2006 se privește a fi corectă în fapt și în drept.

Contestația in anulare este o cale extraordinara de atac,admisibila numai în cazurile limitativ arătate de art.317 din pr.civ.lipsa de procedura și necompetenta instanței și de art.318 pr.civ. când dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale si omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare. Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru ca judecata nu a fost bine făcuta la fond,ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Față de petitul cererii,critica formulata este inclusa în teza 1 din cuprinsul art.318 din pr.civ. referitoare la greșeli materiale ce au determinat pronunțarea unei soluții eronate.

Dar, arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul legii se referă la erori materiale evidente în legătura cu aspecte formale ale judecării unei căi de atac.Pentru verificarea acestor aspecte nu este necesara o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În contestația în anulare formulata se critica soluția instanței de recurs sub aspectul unor probleme ce țin de fondul cauzei, interpretarea greșită a probelor și care nu constituie nicidecum erori materiale în sensul celor arătate de contestatoare.

Criticile expuse de contestatoare se refera la apărări ce țin mai mult de fondul cauzei și care au fost elucidate cu caracter definitiv și irevocabil prin decizia Curții de Apel nr. 398/29 10 2007 pronunțată în soluționarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 1048/2007 a Tribunalului Sibiu, aspecte ce nu mai pot fi reanalizate pe calea contestației. Criticile recurentei sunt greșite și contrare normelor legale ce reglementează instituția contestației în anulare.

În ceea ce privește necitarea Ministerului Public în proces ca motiv al contestației în anulare se constată că susținerea contestatoarei este greșită și formulată contrar dispozițiilor art. 45 al. 3, art. 105 al. 2, art. 108 al. 2 din Codul d e procedură civilă, în sensul că necitarea uneia din părți este o nulitate relativă ce poate fi invocată doar de partea căreia i s-a produs o vătămare și nu o altă parte din proces, iar citarea procurorului în contenciosul administrativ nu este obligatorie.

Față de aceste considerente, contestația în anulare formulată este nefondată și urmează a fi respinsă.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 398/29.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.GC

Dact./ex.2/27 03 2008

Jud.recurs -,-, -

Jud.fond.

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 247/2008. Curtea de Apel Alba Iulia