Anulare act administrativ . Sentința 2967/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.2967

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.09.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul TA- în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul TA- personal, lipsind pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2009, reclamantul Ta-heorghe a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C solicitând desființarea Hotărârii nr.4931/19.12.2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de strămutat și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că s-a născut în perioada de strămutare stabilită de Legea nr.189/2000, respectiv la 12.07.1942, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație care urmare a unui tratat bilateral. Au fost strămutați din Comuna, județul în Comuna, județul C, având calitatea de strămutați, fiind incidente disp. art.1 lit.c din Legea nr.189/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât contestatorul nu se încadrează în prevederile art.1 lit.c din OG nr.105/1999, din actele de la dosar nerezultând că părinții acestuia au fost strămutați din localitatea, județul.

Reclamantul nu dovedește persecuția etnică, nefiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu și nici faptul că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în perioada 15.09.1940 - 06.03.1945.

Au fost depuse la dosar hotărârea contestată, documentația care a stat la baza emiterii acesteia, situația de avere imobilă rurală a locuitorului Ta-heorghe, declarație dată la 08.09.1940 privind averea imobiliară, acte de stare civilă.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că reclamantul a formulat cerere prin care solicită stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, cerere care a fost respinsă de pârâtă prin Hotărârea nr.4931/19.12.2008 întrucât reclamantul nu se încadrează în perioada de strămutare a părinților și nu face dovada persecuției etnice.

Curtea apreciază că această hotărâre este legală, fiind emisă cu respectarea disp. OG nr.105/1999.

Potrivit art.1 lit.c din acest act normativ, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06.09.1940 până la 06.03.1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu.

Reclamantul este născut la data de 12.07.1942, deci în intervalul de timp prevăzut de textul de lege sus menționat și pentru a beneficia de reglementarea cuprinsă în OG nr.105/1999 trebuia să facă dovada că părinții săi au fost strămutați în această perioadă din Bulgaria (localitatea, județul ) în județul C (Comuna ), astfel cum susține în acțiune.

O asemenea dovadă nu a fost făcută cu înscrisurile depuse la dosar întrucât declarațiunea privind averea imobiliară, dată la 08.09.1940 (filele 12 - 13 dosar) aparține numitului Ta-heorghe căsătorit cu Ta-aria.

Or, în certificatul de naștere al reclamantului aflat la fila 11 dosar se menționează că părinții reclamantului sunt Ta-udor în vârstă de 46 de ani și Ta-ictoria în vârstă de 33 ani.

Este evident că persoanele menționate în această declarație nu sunt părinții reclamantului, existând diferențe nu numai în ceea ce privește prenumele acestora, dar și vârstele lor, persoanele menționate în declarație neputând avea în anul 1942 vârstele de 46 ani și respectiv 33 ani, având în vedere că sunt născuți în anii 1886 (Ta-heorghe) și 1889 (Ta-aria).

De asemenea, situația de avere imobiliară rurală depusă în copie la fila 14 dosar se referă la numitul Ta-heorghe care nu este tatăl reclamantului.

Cât privește declarația dată de numiții și, autentificată sub nr.3831/26.11.2008 în care aceștia arată că știu că părinții reclamantului au fost strămutați din, localitatea, județul, ca urmare a cedării teritoriului către Republica Bulgaria, aceștia stabilindu-se în localitatea, județul C, se constată că acest înscris nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și în consecință nu probează împrejurarea că părinții reclamantului au fost strămutați în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945.

Având în vedere că reclamantul nu dovedește persecuția din motive etnice prin strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu, Hotărârea nr.4931/19.12.2008 emisă de pârâtă este legală, nefiind un act administrativ vătămător în sensul art.1 din Legea nr.554/2004, întrucât nu este emisă cu încălcarea unor dispoziții legale.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul TA-, domiciliat în Comuna Modelu, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- - 59, județul

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./4 ex.

09.10.2009

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 2967/2009. Curtea de Apel Bucuresti