Anulare act administrativ . Sentința 457/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.11.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR. 457
Ședința Publică din 22 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Patru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15.12.2009 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele
1. Conținutul cererii de chemare în judecată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 24.11.2009 reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului Agenției Naționale pentru Prestații Sociale nr. 205 din data de 12.10.2009; reintegrarea sa pe funcția ocupata anterior; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, indemnizațiilor de asigurări sociale si de șomaj si a celorlalte drepturi care i-ar fi revenit daca nu ar fi fost revocat din funcție pentru perioada cuprinsa intre revocarea sa si reintegrarea sa in funcția deținuta, cu titlu de despăgubiri materiale; obligarea paratei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii reclamantul G arată că la data de 25.05.2009 a fost numit prin Ordinul Ministrului, Familiei si Protecției Sociale nr. 1018 din 25.05.2009 in funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, având încheiat un contract de management pentru o perioada de maximum patru ani, iar prin Ordinul nr. 205/12.10.2009 al Agenției Naționala pentru Prestații Sociale a fost dispusa revocarea sa din funcția ocupata si încetarea contractului de management începând cu data emiterii acestuia.
Reclamantul arată că ordinul atacat este nelegal, actul administrativ emis este abuziv, deoarece: ordinul contestat apare ca fiind nelegal si netemeinic, întrucât a fost emis fără sa existe un motiv de fapt care sa justifice încetarea Contractului de management, cu atât mai mult cu cat in conținutul actului contestat nu se indica aplicarea vreunei cauze de încetare a contractului dintre cele enumerate la art. 9 din Contract ori dintre cele reglementate de Codul muncii.
De asemenea ordinul contestat este nelegal, deoarece nu a fost efectuata nicio evaluare a activității sale, astfel ca activitatea desfășurata de către acesta in calitate de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T in baza Contractului de management nr. 95/27.05.2009 a fost corespunzătoare obligațiilor ce îi reveneau in aceasta calitate, acesta respectând întocmai toate obligațiile rezultate din Contractul amintit, inclusiv cele referitoare la urmărirea execuției obiectivelor si indicatorilor de performanta. Se mai arată că Ordinul Agenției Naționale pentru Prestații Sociale nr. 205 din data de 12.10.2009 este nelegal deoarece a fost emis cu încălcarea interdicției instituite de art. 60 alin. (1) din Codul muncii, de vreme ce încetarea contractului de management (contract asimilat contractului de munca) a intervenit in perioada incapacității temporare de munca a subsemnatului, constatata prin certificatul medical seria -, nr. -.
Se mai susține că începând cu data de 12.10.2009, reclamantul se află in incapacitate temporara de munca constatata prin certificatul medical seria -, nr. -, iar intervenția concediului medical a fost anunțata angajatorului, de unde rezultă că încetarea Contractului de management in perioada incapacității temporare de munca a acestuia constatata prin certificat medical, emis in condițiile legii, a fost dispusa cu nesocotirea normei imperative prevăzuta la art. 60 alin. (1) din Codul muncii. Se arată că eliberarea reclamantului din funcție, are, în principal, conotația unei sancțiuni care intervine atunci când nu sunt respectate obligațiile prevăzute în contractul de muncă sau în alt contract care dă naștere raportului juridic obligațional dintre angajat și angajator in speța, contractul de management.
Ordinul atacat care are principal efect revocarea reclamantului din funcție nu conține nici o motivare referitoare la încălcarea vreunei obligații ce îi reveneau in temeiul funcției in care a fost numit si a contractului de management pe care l-a încheiat, unica situație în care se putea proceda la eliberarea mea din funcție. Ordinul atacat nu conține niciun fel de motivare si chiar mai mult acest ordin a fost emis de ordonatorul secundar de credite si nu de ordonatorul principal de credite care este Ministrul, Familiei si Protecției Sociale, fiind încălcate disp. art. 9, alin 2 din Contractul de Management.
Se arată că ordinul de revocare din funcție prin încetarea contractului de management nu respecta un act normativ important si anume prevederile din recomandarea nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul CE, act emis la nivel european ce a considerat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natura a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. S-a arătat în același act european că executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, in anumite circumstanțe, cauza.persoanelor un prejudiciu ireparabil si pe care echitatea îl impune ca fiind de evitata in măsura posibilului.
Reclamantul mai arată că nu i s-a acordat preavizul legal de 15 zile, iar Ordinul nu i-a fost comunicat in mod legal la locul de munca încălcându-se astfel prevederile art. 9, alin. 1, lit. c din Contractul de management.
Se mai precizează ca nu a intervenit nicio situație care sa impună revocarea sa din funcție, cu atât mai mult cu cat a îndeplinit atribuțiile ce îi reveneau, din punct de vedere formal si legal, iar activitatea desfășurata a fost ireproșabila, respectând întocmai prevederile contractului de management încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale.
Reclamantul susține că a ocupat funcția de câteva luni si in aceasta calitate a inițiat o serie de proiecte a căror realizare depinde de coordonarea sa, împrejurare in plus care nu justifica revocarea sa din funcție. Dintre aceste proiecte se menționează: inițierea procedurilor de lucru in cadrul instituției, întrucât la numirea sa in funcție asemenea proceduri nu existau; întocmirea unui regulament de ordine interioara, un asemenea regulament nefiind aprobat nici măcar la nivelul Agenției Naționale pentru Prestații Sociale; reorganizarea controlului financiar intern si emiterea de deciziilor in acest sens; emiterea deciziilor pentru stabilirea drepturilor beneficiarilor de prestații sociale cum ar fi: indemnizații pentru creșterea si îngrijirea copilului pana la 2 ani si 3 ani in cazul copiilor cu handicap peste 2500 de decizii emise retroactiv deoarece ele nu au fost emise pana la numirea reclamantului in funcție; alocații de stat pentru copii - peste 2500 de decizii emise de asemenea retroactiv, drepturile fiind in plata fără emiterea acestor decizii; alte peste 1500 de decizii pentru alocații pentru plasament familial; ajutoare complimentare si monoparentale; reorganizarea arhivei prin degrevarea birourilor de miile de dosare existente si organizarea lor in arhiva. Dosarele întocmite pentru beneficiarii de prestații la alocațiile pentru copii le-au fost acordate numere pentru arhivare începând cu luna septembrie, deoarece nu aveau numere si erau arhivate fără nicio ordine - imposibil de a se regăsi la eventuale cercetări de documente primare din dosare, acestea fiind organizate pana la 1 septembrie 2009 pe luni de intrare a documentelor. Se arată că s-a realizat recuperarea timpilor de întârziere la plați de la 4 luni la 15 zile, iar pentru plata rapida a unor cazuri deosebite cu restante mari reclamantul a introdus borderoul de plați cu termen de rezolvare in 24 ore a drepturilor restante
Se mai arată că eliberarea reclamantului din funcție intervenită înainte de expirarea duratei de maximum patru ani pentru care a fost încheiat contractul de management este de natură a încălca și principiul protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de un an, a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management și ale fișei postului, iar eliberarea din funcție, in modalitatea intempestiva concretizata in actul administrativ atacat produce instituției in care și-a desfășurat activitatea un prejudiciu grav prin sistarea imediata a proiectelor demarate de acesta si care necesita coordonarea sa.
Reclamantul precizează că a îndeplinit procedura prealabila prevăzuta de art. 7 din Legea 554/2004 și că își întemeiază, în drept, acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
2. Conținutul întâmpinării:
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a depus al dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale arată că în temeiul art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, prin Ordinul nr. 1018/25.05.2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale T (AJPS T), funcție pe care a deținut-o până la data de 12.10.2009, dată la care prin Ordinul nr. 205/12.10.2009 s-a dispus revocarea din funcție a reclamantului și încetarea contractului de management al acestuia.
Pârâta arată că potrivit art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, (data de 6 octombrie 2009, data publicării în MO nr. 668/2009) OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, fost abrogată.
Ordinul nr. 205/12.10.2009 a fost emis de președintele, ca urmare a abrogării OUG nr. 37/2009, respectiv pentru punerea în aplicare a prevederilor imperative ale OUG nr. 105/2009, directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale nu mai puteau fi menținuți în funcțiile deținute, în baza unui act normativ abrogat, iar prin dispozițiile art. 1 al Ordinului nr. 1636/09.10.2009 emis de ministrul interimar al muncii, familiei și protecției sociale s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor OUG nr. 105/2009.
Se mai arat că în temeiul art. 2 lit. b) al ordinului atacat actele de revocare și de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate au fost emise de către domnul pentru agențiile județene pentru prestații sociale, Agenția pentru prestații Sociale a municipiului B și direcțiile județene de muncă și protecție socială și a municipiului B, astfel că prin dispozițiile Ordinului nr. 205/12.10.2009, emis de președintele, au fost executate prevederile imperative ale OUG nr. 105/2009.
Pârâta arată că, potrivit legii, contractul de management putea fi încheiat numai cu persoanele care îndeplinesc în mod cumulativ exigențele impuse de art. III alin. (5) din OUG nr. 37/2009 și care urmau să ocupe funcțiile de director coordonator, respectiv de director coordonator adjunct al unui serviciu public desconcentrat, reclamantul, ca urmare a abrogării actului normativ in temeiul căruia a fost numit în funcție nu mai îndeplinea condițiile pentru a fi titularul contractului de management.
Se arată că nu era necesară evaluarea reclamantului, deoarece ordinul a fost emis ca urmare a abrogării actului normativ in temeiul căruia a fost numit în funcție.
Pârâta arată cu privire la susținerea reclamantului că ordinul atacat a fost emis în data de 12 oct.2009, când acesta se afla în incapacitate temporară de muncă, (12.10.2009 - si până în prezent) stabilită prin certificatul medical seria - nr. -, încălcându-se astfel dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, că potrivit dispozițiilor art. III alin. (7) din OUG nr. 37/2009 contractul de management este asimilat contractului individual de muncă contractului individual de muncă, numai în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitate a titularului contractului. Astfel acest contract este un contract atipic, care nu se supune regulilor impuse de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractul de management al cărui format și clauze au fost stabilite prin HG nr. 527/2009, reprezintă un contract administrativ, ale cărui efecte sunt asimilate prin voința legiuitorului contractului individual de muncă, numai în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitate a titularului contractului. În aceste condiții, susține pârâta, aceasta nu era ținută să respecte dispozițiile din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză.
Un alt argument în favoarea opiniei sale că este vorba de un contract atipic și nu un contract individual de muncă, supus regulilor prevăzute de Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, este durata acestuia, care potrivit dispozițiilor art. III alin.(6) din OUG nr.37/2009, precum și celor ale art. 2 din HG nr.527/2009, este pe o perioadă de maxim 4 ani.
Se mai arată că dispozițiile legale stabilesc astfel o durată determinată sau cel puțin determinabilă pentru care se încheie contractul de management, pe când contractul individual de muncă se încheie, în principal, pe durată nedeterminată, doar în mod excepțional putându-se încheia și pe durată determinată, astfel regimul juridic al contractului de management este supus legii speciale și anume OUG nr. 37/2009 (în prezent OUG nr. 105/2009), respectiv HG nr. 527/2009.
Pârâta consideră că prin sintagma: "perioadă de maximum 4 ani" se înțelege: o săptămână, o lună, un an, cel mult 4 ani. La data numirii în funcția de director coordonator al AJPS T, respectiv la data de 25.05.2009, reclamantul a cunoscut condițiile numirii în funcția de director coordonator și și-a asumat riscul de a fi revocat din funcția deținută anterior împlinirii termenului de 4 ani.
Pârâta susține că nimeni și nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să participe la evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor manageriale a persoanelor care urmează să ocupe funcții de director coordonator și director coordonator adjunct în cadrul agențiilor teritoriale pentru prestații sociale, organizată de Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale () în perioada 22 - 24 octombrie 2009.
Pârâta arată că potrivit art. III alin. (2) din HG nr. 1384/2009 pentru modificarea și completarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, aprobat prin HG nr. 1285/2008, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric, ca urmare a reorganizării Agenției, prin reducerea de posturi și preluarea activității direcțiilor de muncă și protecție socială desființate, încadrarea pe noile funcții și în numărul maxim de posturi aprobat potrivit legii, cu stabilirea drepturilor salariale aferente, se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Astfel rezultă că serviciul public desconcentrat - AJPS T - în cadrul căruia reclamantul a deținut funcția de director coordonator, s-a reorganizat, cea ce înseamnă că reclamantul nu poate fi reintegrat în funcție, întrucât funcția de director coordonator a agenției reorganizate nu este identică cu funcția pe care a deținut- Atribuțiile și responsabilitățile s-au schimbat.
Cu privire la cererea reclamantului privind obligarea sa, la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, se arată că deși Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, a consacrat, prin dispozițiile art. 18 alin. (3) posibilitatea de a se hotărâ asupra daunelor materiale și morale cerute de reclamant, admisibilitatea unei asemenea cereri este insă condiționată, în toate cazurile, de dovedirea prejudiciului material și a celui moral.
Se arată că în speță, deși reclamantul a solicitat daune morale, acesta nu a arătat in ce anume constă pretinsul prejudiciu moral suferit ca urmare a faptei pârâtei.
Se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.40/07.05.2007 pronunțată de Secțiile unite, a decis neacordarea daunelor morale pretinse de salariați în cadrul litigiilor de muncă, acestea putând fi pretinse numai în condițiile art. 998 si art. 999 din Codul civil, respectiv in cadrul răspunderii civile delictuale.
Pârâta arată că a făcut referire la această decizie, întrucât potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, astfel că nu se impune acordarea de daune morale având în vedere ca nu au fost încălcate dispozițiile legale.
Pârâta mai solicită instanței respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, întrucât acțiunea acestuia este netemeinică și nelegală.
Pârâta își întemeiază în drept susținerile pe prevederile cuprinse în:Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
OUG nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 1285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare; OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice; OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.
3. Aprecierea instanței:
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
3.1. Cu privire la fondul litigiului:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 205/12.10.2009, emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator la Agenția Națională pentru Prestații Sociale T, și cu obligarea acesteia la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra drepturilor bănești cuvenite de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea acestuia în funcția de director coordonator la Agenția Națională pentru Prestații Sociale
Instanța constată că domnul Gaf ost numit în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, prin Ordinul 1018/25.05.2009 emis Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, atașat la fila 6 dosar.
rin Ordinului nr. 205/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, atașat la fila 5 dosar, s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, cu încetarea contractului de management încheiat de reclamant în vederea ocupării acestei funcții.
Instanța constată că acest ordin a fost emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din -.
Instanța reține că articolul IV din Ordonanța de Urgență nr. 105/2009 are următorul conținut:
(1) "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.
(2) Funcțiile publice cu statut special, altele decât cele stabilite în cadrul serviciilor publice deconcentrate prevăzute în anexa nr. 1, și funcțiile publice de prefect și subprefect se exceptează de la prevederile alin. (1).
(3) Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt conduse de un director coordonator al serviciului public desconcentrat, respectiv al celorlalte servicii publice. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează.
(4) Persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art.
(5) Poate ocupa o funcție dintre cele prevăzute la alin. (3) persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are cetățenia română;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate deplină de exercițiu;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
e) are studii universitare de licență, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă;
f) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege;
h) îndeplinește și alte criterii specifice stabilite de ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1.
(6) Funcțiile prevăzute la alin. (3) se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de suspendare, încetare și reziliere a acestuia.
(7) Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate.
(8) Remunerarea și celelalte drepturi ale persoanelor care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin contractul de management, la nivelul maxim al salariului pentru funcția de consilier gradul IA din cadrul ministerelor și al altor organe centrale de specialitate, la care se adaugă toate drepturile prevăzute de lege pentru funcțiile de conducere de director, respectiv director adjunct. Persoanele care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) beneficiază de sporul de vechime și de celelalte sporuri, în condițiile prevăzute de legislația muncii și de legislația aplicabilă autorității sau instituției publice.
(9) Pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, art. 94-96 și art. 111-114 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
(10) Modelul-cadru al contractului de management prevăzut la alin. (6) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
(11) Funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
(12) Funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual în sistemul public, care se numesc în condițiile alin. (4), li se suspendă de drept raporturile de serviciu, respectiv raporturile de muncă avute anterior numirii, pe durata executării contractului de management".
În primul rând, instanța reține, totodată, că ordinul în litigiu a fost motivat pe dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, fără a fi făcute alte precizări privind motivele emiterii acestui ordin.
Astfel, ordinul în litigiu nu conține nici măcar minime referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcție. Prin urmare, în lipsa oricărui alt document care să însoțească ordinul în speță, reclamantul se găsește în situația de a nu avea cunoștință care este motivul pentru care a fost revocat din funcție, întrucât actul de revocare nu face nicio referire la acele condiții pe care reclamantul nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare această funcție. Așadar, în acest context, instanța reține că reclamantul nu are cunoștință care sunt motivele invocate de către ministru în cuprinsul ordinului de revocare și nici nu are posibilitatea de a formula vreo apărare în acest sens.
Instanța subliniază că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date, precum și, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale.
În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, "autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigureinformarea corectă a cetățenilor asupratreburilor publice șiasupra problemelor de interes personal."
De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, "România este statde drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor din decembrie 1989, și sunt garantate."
Or, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.
Instanța subliniază că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră "dreptul la bună administrare". Conform alineatelor 1 și 2 din acest articol, (1) "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2) Acest drept include în principal:
(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;
(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;
(c)obligația administrației de a-și motiva deciziile."
Date fiind aceste obligații, instanța apreciază că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
În al doilea rând,cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 105/2009, instanța observă, totodată, că acest act normativ, deși a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 37/2009, preia integral conținutul acesteia, aspect sesizat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1257/2009.
Întrucât actul a cărui suspendare o solicită reclamantul se întemeiază pe dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 105/2009 - care preia integral conținutul Ordonanței de Urgență nr. 37/2009, declarată neconstituțională - instanța consideră necesară expunerea opiniei Curții Constituționale cu privire la caracterul neconstituțional al acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu a furnizat nici un element care să pună la îndoială concluziile Curții Constituționale.
Astfel Curtea Constituțională - prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009 - a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Respingând excepția de inadmisibilitate a sesizării - excepția motivată pe împrejurarea abrogării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 chiar la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a acesteia - Curtea Constituțională a arătat că "abrogarea unei ordonanțe de urgență aprobate prin lege nu constituie un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate.
În acest sens, Curtea reține că, după aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar, prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naștere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit și ordonanța de urgență. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile art. 146 lit. a) din Legea fundamentală".
Totodată, Curtea Constituțională a învederat, în legătură cu reluarea reglementărilor din Ordonanța de Urgență nr. 37/2009 în actul normativ care a abrogat-o că"soluția aleasă de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență prin care abrogă ordonanța de urgență aprobată prin lege de Parlament, dar preia integral conținutul acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională".
Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea".
Curtea Constituțională a arătat în continuare că "prin reglementările sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că viciul de neconstituționalitate a unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective. În consecință, legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională".
Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională, instanța apreciază că actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o reclamantul a fost emis în temeiul unui act normativ a cărui neconstituționalitate poate fi presupusă, în condițiile în care preia integral conținutul unei ordonanțe de urgență care a fost deja declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
În al treilea rând, instanța reține că ordinul în litigiu a fost emis în perioada în care reclamantul era în concediu medical.
Astfel, conform copiilor certificatului de concediu medical atașat la fila 7 dosar, reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada 12.10-23.10.2009, or conform art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, "concedierea salariaților nu poate fi dispusă:
a) pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii".
Instanța reține că, potrivit art. III alin. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 37/2009, "contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate". Aceeași reglementare este reprodusă și de art. IV alin. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2009. Aceste reglementări stabilesc incidența legislației muncii în privința contractelor de management încheiate în temeiul acestor acte normative.
Or, art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii interzice concedierea angajatului în perioada incapacității temporare de muncă.
Instanța constată că, în condițiile în care reclamantul a probat că era în incapacitate temporară de muncă în perioada emiterii ordinului de revocare din funcție, dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii interziceau revocarea sa în această perioadă.
În aceste condiții, instanța reține încălcarea și a acestor dispoziții legale prin emiterea ordinului în litigiu.
În al patrulea rând, instanța reține că reclamantul a invocat încălcarea dispozițiilor din contractul de management prin emiterea ordinului de revocare din funcție.
În această privință, instanța subliniază că, deși contractul este "legea părților", iar conform art. 969 alin. 1 Cod civil, " convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" - același art. 969 alineat 2 prevede în privința convențiilor că " ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege".
Având în vedere dispozițiile art. 969 alin. 2 Cod civil, instanța admite că intervenția unor dispozițiile legale poate să aducă atingere unor convenții în derulare, respectiv să aibă drept efect modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
Din acest punct de vedere, instanța reține că modificarea unor raporturi juridice prin intermediul unei legi ulterioare este permisă de Codul civil, în măsura în care nu se aduce atingere efectelor unor raporturi juridice anterioare intrării în vigoare a legii respective, situație când se poate reține caracterul retroactiv, și, deci, neconstituțional al actului normativ respectiv.
În speță însă nu a fost relevat un astfel de caracter, întrucât Ordonanța de Urgență nr. 105/2009 a pus capăt contractului de management pentru viitor, respectiv după data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, fără a afecta derularea contractului de management pentru perioada anterioară intrării în vigoare.
Însă dacă art. 969 alin. 2 cod civil permite revocarea convențiilor " din cauze autorizate de lege", instanța constată că această revocare poate aduce atingere unui alt principiu consacrat de Constituția României, și anume acela statuat de art. 1 alin. 3 din legea fundamentală, conform căruia " România este statde drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor din decembrie 1989, și sunt garantate."
Or, caracteristica esențială a statului de drept este supunerea Statului Român și, implicit și a tuturor autorităților statale, regulilor de drept edictate și principiilor constituționale.
Din această perspectivă, instanța apreciază că revocarea prin lege a unor convenții în care sunt părți autoritățile Statului Român pune în discuție însăși ideea de preeminență a dreptului, precum și "comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului față de Parlament", după cum se exprimă Curtea Constituțională.
Astfel, instanța constată că prin Ordonanța de Urgență nr. 105/2009 s-a pus capăt contractului de management încheiat de reclamant cu o autoritate a Statului Român înainte de termen și fără a se invoca nerespectarea contractului de către reclamant. Procedând în acest mod, Statul Român a uzat de dreptul său de a legifera pentru a aduce atingere efectelor unei convenții încheiate cu un particular, respectiv cu reclamantul. Astfel, Statul Român a uzat de posibilitatea unilaterală de legiferare pentru a pune capăt unor convenții în care avea calitatea de parte.
Această atitudine înfrânge însăși ideea de egalitate în fața legii, cel puțin în cazurile în care Statul Român modifică dispozițiile legale pentru a obține o situație favorabilă în raport cu terțele persoane cu care a încheiat anumite convenții. de caracterul abstract și impersonal al dispozițiilor legale, Statul Român revoca unilateral convenții pe care le-a încheiat anterior și în privința cărora nu s-a indicat nici o cauză de nelegalitate.
Or, în condițiile în care printr-o atare acțiune se revocă un contract de management asimilat unui contract de muncă, se aduce atingere și dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Codul muncii, care garantează egalitatea de tratament "față de toți salariații și angajatorii" - deci și pentru cazul în care Statul Român este angajator, precum în prezenta cauză, precum și principiului prevăzută de art. 41 alin. 2 din Codul muncii, potrivit căruia modificarea unilaterală a contractului de muncă este posibilă numai în situațiile expres reglementate de acest cod.
Instanța amintește că în hota din 9 decembrie 1994, dată în cauza Stran and Andreadis contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea principiului egalității armelor de către pe considerentul că în timpul derulării unui litigiu cu un terț, statul a promovat un act normativ prin care a lipsit de efecte o clauză contractuală în baza căreia instanțele dăduseră câștig de cauză terțului aflat în litigiu cu statul.
Chiar dacă în prezenta cauză nu se pune problema încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât Ordonanța de Urgență nr. 105/2009 a fost promovată anterior oricărui litigiu privind contractele de management, instanța observă că singura diferență dintre situația din speță și cea sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului constă în faptul că Statul Român a pus capăt raporturilor contractuale cu reclamantul ulterior edictării dispozițiilor legale care aduceau atingere egalității armelor.
Sub acest aspect, în condițiile în care prin contractul de management, reclamantul avea dreptul la un salariu de care este lipsit prin revocarea sa din funcție, instanța reține aplicabilitatea art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în raport cu această reglementare, se impune respectarea principiului legalității în cazul lipsirii unei persoane de proprietatea sa, inclusiv în cazul în care este vorba despre o creanță contra statului, creanță căreia acesta i-a pus capăt printr-o intervenție legislativă care a rupt echilibrul contractual.
Din acest punct de vedere, sunt lipsite de relevanță argumentele pârâtei, care justifică revocarea reclamantului din funcție exclusiv pe considerentul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 105/2009. Nu numai că această ordonanță a rupt echilibrul contractual, oferind autorității pârâte un avantaj juridic care îi permite să ignore contractul încheiat anterior cu reclamantul, dar ordinul emis în baza acestei ordonanțe nu cuprinde nici o motivare a împrejurărilor care a determinat revocarea din funcție a reclamantului.
În consecință, pentru motivele arătate anterior, instanța constată nelegalitatea Ordinului nr. 205/12.10.2009, emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.
Având în vedere aceste motive, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Agenția Națională pentru Prestații Sociale și va anula Ordinului nr. 205/12.10.2009, emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.
Cum anularea actului administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părților în situația anterioară emiterii acestui act, instanța va admite și cererea de reintegrare a reclamantul G în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Susținerile pârâtei referitoare la reorganizarea instituției și la modificarea atribuțiilor de serviciu nu au fost probate, astfel încât instanța nu poate reține că funcția respectivă a fost desființată sau că atribuțiile acesteia au fost modificate într-o proporție care depășește 50%.
Totodată, instanța va obligă pârâta la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea acestuia în funcția de director coordonator la Agenția Națională pentru Prestații Sociale
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, instanța subliniază dificultatea cuantificării sumelor reprezentând indemnizarea prejudiciului moral.
Având în vedere însă că prin ordinul în litigiu s-a adus atingere intempestivă unui raport de muncă în care reclamantului nu i s-a reproșat nerespectarea vreunei reguli, instanța consideră că în mod justificat se poate presupune că reclamantul a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial din cauza imposibilității exercitării profesiei, a pierderii locului de muncă și a veniturilor curente, situație care în mod inerent presupune o stare de supărare, angoasă și frustrare.
Având în vedere aceste aspecte, instanța va admite în parte cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 RON, cu titlul de daune morale. Instanța va respinge în rest acțiunea reclamantului, considerând ca excesivă pretenția de acordare a unei sume mai mare cu titlul de daune morale.
Cu privire la cheltuielile de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al acțiunii, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de totale de 1828,15 RON, alcătuită din 1785 RON reprezentând onorar de avocat conform chitanțelor depuse la dosar, la care se adaugă suma de 4,30 lei (RON), reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Cu privire la calea de atac împotriva prezentei hotărâri:
Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în municipiul T,-, județ T, în contradictoriu cu pârâtaAgenția Națională pentru Prestații Sociale, cu sediul în municipiul ,-, sector 1.
Anulează Ordinul nr. 205/12.10.2009, emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.
Dispune reintegrarea reclamantului G în funcția de inspector director coordonator la Agenția Națională pentru Prestații Sociale
Obligă pârâta la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea acestuia în funcția de director coordonator la Agenția Națională pentru Prestații Sociale
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 RON, cu titlul de daune morale.
Respinge în rest acțiunea reclamantului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1828,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 22.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantului - G, T,-, județ T,
- pârâtei - Agenția Națională pentru Prestații Sociale ,-, sector 1.
Red./ 04.01.2010
tehnored. / 22.01.2010/ 4 ex.
Președinte:Patru RăzvanJudecători:Patru Răzvan
