Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 452/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 19.10.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR. 452
Ședința Publică din 22 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Patru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtei Agenția Națională pentru Prestații Sociale, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
CURTEA
În deliberare, constată următoarele
1. Conținutul cererii de chemare în judecată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr- la data de 19.10.2009 reclamantul în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să suspende executarea Ordinului Agenției Naționale pentru Prestații Sociale nr. 250 din data de 12.10.2009, in condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pana la soluționarea procedurii contencioase, care se afla in stadiul procedurii prealabile prevăzute de art./7 din aceeași lege.
În motivarea cererii reclamantul arată că la data de 25.05.2009 a fost numit prin Ordinul Ministrului, Familiei si Protecției Sociale nr. 850 din 25.05.2009 in funcția de director coordonator la Direcția de munca si protecție socială T, având încheiat un contract de management pentru o perioada de maximum patru ani.
Prin Ordinul nr. 250/12.10.2009 al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale a fost dispusa revocarea sa din funcția ocupata si încetarea contractului de management începând cu data emiterii ordinului.
Se arată că Ordinului Agenției Naționale pentru Prestații Sociale din data de 12.10.2009 este nelegal, motiv pentru care a formulat o plângere împotriva lui adresata organului emitent in condițiile art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamantul arată că starea de fapt avuta in vedere la numirea sa in acesta funcție nu s-a schimbat pana in prezent și ca nu a intervenit nicio situație care sa impună revocarea sa din funcție, cu atât mai mult cu cat a îndeplinit atribuțiile ce ii reveneau, din punct de vedere formal si legal, iar activitatea desfășurata a fost ireproșabila, respectând întocmai prevederile contractului de management încheiat cu Ministerul, Familiei si Protecției Sociale.
Acesta consideră că prin emiterea Ordinului atacat este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă. Prin emiterea Ordinului atacat, se produce o pagubă iminentă constând în perturbarea gravă a funcționării unei autorități public precum si dispozițiile art. 9, alin 2 din Contractul de Management.
Se arată că reclamantul a demarat proiecte de maxima importanta si utilitate pentru instituția pe care o conducea printre care: autorizare furnizorilor de formare profesionala, acreditarea furnizorilor de servicii sociale si abilitarea serviciilor externe pentru sănătatea si siguranța muncii, considerând esențiala coordonarea acestora in continuare de către el pentru concretizarea acestora, astfel că se poate crea o pagubă iminentă, așa cum este ea definită de art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004: "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", cea de-a doua ipoteză a normei legale fiind incidență în speță.
Reclamantul precizează că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, acquis-ul comunitar, împreună cu principiul proporționalității, a devenit parte a ordinii juridice interne, deși nu are o consacrare normativă, doctrinară sau jurisprudențială din România, în absența unor criterii suficiente pentru analiza completă a instituțiilor juridice române - în speță suspendarea executării actelor administrative individuale - apelarea la principiile consacrate din dreptul european și la regulile jurisprudențiale comunitare reprezintă nu doar o posibilitate, ci o obligație a judecătorului.
Se arată că jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene este constantă în a statua că pentru a dispune suspendarea executării unui act emis de Comisie trebuie avut în vedere principiul proporționalității. în acest sens, trebuie avut în vedere riscul asociat fiecărui rezultat posibil, rațiunea aplicată de CJCE în aprecierea posibilității de suspendare este pe deplin justificată și în analiza noțiunii de "caz bine justificat" despre care face vorbire art.14 din Legea nr.554/2004.
2. Conținutul întâmpinării:
Pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale a depus la dosar întâmpinare (fila 17 dosar) prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale arată că în temeiul art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, prin Ordinul nr. 850/25.05.2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, reclamantul fost numit în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială T ( T), funcție pe care a deținut-o până la data de 12.10.2009, dată la care prin Ordinul nr. 250/12.10.2009 a fost revocat din funcție.
Conform art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, (data de 6 octombrie 2009, data publicării în MO nr. 668/2009) OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, fost abrogată.
Se arată că Ordinul nr. 250/12.10.2009 a fost emis de președintele, ca urmare a abrogării OUG nr. 37/2009, respectiv pentru punerea în aplicare a prevederilor imperative ale OUG nr. 105/2009, directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale nu mai puteau fi menținuți în funcțiile deținute, în baza unui act normativ abrogat.
Prin dispozițiile art. 1 al Ordinului nr. 1636/09.10.2009 emis de ministrul interimar al muncii, familiei și protecției sociale s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor OUG nr. 105/2009, iar în temeiul art. 2 lit. b) al ordinului menționat actele de revocare și de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate au fost emise de către domnul pentru agențiile județene pentru prestații sociale, Agenția pentru prestații Sociale a municipiului B și direcțiile județene de muncă și protecție socială și a municipiului Astfel rezultă indubitabil ca prin dispozițiile Ordinului 250/12.10.2009, emis de președintele, au fost executate prevederile imperative ale OUG nr. 105/2009.
Pârâta mai arată că cererea de suspendare a Ordinului nr. 250/12.10.2009 formulată de reclamant nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel pârâta susține cu privire la inexistența unui caz bine justificat că menținerea în funcția de director coordonator a reclamantului nu mai era posibilă o dată ce actul normativ în temeiul căruia a fost numit în funcție a fost abrogat, revocarea din funcția de director coordonator fiind determinată de abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost numit în funcția respectivă. De asemenea reclamantul nu dovedește "existența unui caz bine justificat" care să ducă la suspendarea Ordinului președintelui nr. 250/12.10.2009, nedovedind o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a acestuia.
Pârâta mai arată că cu privire la inexistența unei pagube iminente că dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare definesc "paguba iminentă", ca fiind: "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", revocarea reclamantului din funcția deținută neducând la perturbarea gravă a funcționării a Ta stfel cum susține reclamantul, activitatea acestei instituții desfășurându-se în continuare la parametri normali.
Pârâta susține că în cauza nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute in mod expres de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și nu se justifică suspendarea de către instanță, până la judecarea pe fond a pricinii, a Ordinului nr. 250/12.10.2009.
Pârâta invocă în drept: Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare; OUG nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare; HG nr. 1285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale; OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice; OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri In domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice - centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.
Analizând probatoriuladministrat în cauză,instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 250/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestui ordin.
Instanța constată că domnul a fost numit în funcția de director coordonator la Direcția de Muncă și Protecție Socială T, prin Ordinul 850/25.05.2009 emis Ministerul Muncii, Familiei și Protecție Socială, atașat la fila 5 dosar.
rin Ordinului nr. 250/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, atașat la fila 4 dosar, s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de director coordonator la Direcția de Muncă și Protecție Socială T, cu încetarea contractului de management încheiat de reclamant în vederea ocupării acestei funcții.
Domnul a solicitat revocarea acestui ordin prin cererea atașată la filele 13-14 dosar, expediată la Agenția Națională pentru Prestații Sociale conform recipisei atașată la fila 15 dosar.
Pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale nu a făcut dovada emiterii unui răspuns la această plângere prealabilă.
Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării Ordinuluinr. 250/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale, instanța observă că prin acest ordin atașat la fila 4 dosar, s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de director coordonator la Direcția de Muncă și Protecție Socială T, cu încetarea contractului de management încheiat de reclamant în vederea ocupării acestei funcții.
Instanța constată că acest ordin a fost emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din -.
În privința motivelor de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral -".
În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:
"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;"
În privința condiției existenței unei pagube iminente, instanța amintește că prin Ordinul nr. Ordinul nr. 250/12.10.2009, reclamantul a fost revocat din funcția de director coordonator la Direcția de Muncă și Protecție Socială
Instanța constată că reclamantul a invocat"perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".În această privință, instanța admite că înlocuirea conducătorului unei instituții publice are drept efect și perturbarea activității acesteia, însă această perturbare nu poate fi presupusă și, cu atât mai mult, nu se poate susține caracterul grav al acestei perturbări în absența unor probe concludente. În acest context, demararea unor proiecte de către conducătorul instituției publice nu poate fi considerată ca suficientă pentru reținerea unei perturbări grave, în cazul revocării din funcție. Instanța observă că reclamantul nu a probat că aceste proiecte nu pot fi finalizate fără contribuția sa. În aceste condiții, instanța nu poate reține că prin revocarea reclamantului s-ar produce"perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Pe de altă parte, ca urmare a revocării, reclamantul nu a mai beneficiat de salariul lunar cuvenit pentru ocuparea acestei funcții.
În consecință, instanța observă că lipsirea reclamantului de salariul aferent funcției de director coordonator constituie un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
pagubei ce i s-ar putea produce reclamantului prin executarea actului administrativ atacat rezultă în mod direct din caracterul executoriu al acestuia și din obligativitatea conformării față de dispozițiile lui.
Date fiind repercusiunile economice incidente, existența acestei pagube este evidentă, ca și implicațiile financiare și sociale atât pentru reclamant, cât și pentru familia sa.
Din cele expuse mai sus, instanța constată că lipsirea reclamantului de veniturile salariale curente constituie unprejudiciu materialcert la care este expus reclamantul.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază că în cauză este îndeplinită condițiile referitoare la iminenței producerii unei pagube prin executarea actului administrativ atacat.
Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
În această privință, instanța constată că în speță, reclamantul a criticat actul administrativ atacat pe considerentul încălcării contractului de management, al nemotivării actului și pe considerentul încălcării Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.
Or, aceste critici pun în discuție însăși legalitatea emiterii ordinului atacat, constituind o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în litigiu.
În primul rând, instanța reține, totodată, că ordinul în litigiu a fost motivat pe dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 105/2009, fără a fi făcute alte precizări privind motivele emiterii acestui ordin.
Astfel, ordinul în litigiu nu conține nici măcar minime referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcție. Prin urmare, în lipsa oricărui alt document care să însoțească ordinul în speță, reclamantul se găsește în situația de a nu avea cunoștință care este motivul pentru care a fost revocat din funcție, întrucât actul de revocare nu face nicio referire la acele condiții pe care reclamantul nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare această funcție. Așadar, în acest context, instanța reține că reclamantul nu are cunoștință care sunt motivele invocate de către ministru în cuprinsul ordinului de revocare și nici nu are posibilitatea de a formula vreo apărare în acest sens.
În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, " autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigureinformarea corectă a cetățenilor asupratreburilor publice șiasupra problemelor de interes personal."
De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, "România este statde drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor din decembrie 1989, și sunt garantate."
Or, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.
Instanța subliniază că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră "dreptul la bună administrare". Conform alineatelor 1 și 2 din acest articol, (1) "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2) Acest drept include în principal:
(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;
(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;
(c)obligația administrației de a-și motiva deciziile."
Date fiind aceste obligații, instanța apreciază că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
Prin urmare, și aceste critici pun în discuție însăși legalitatea emiterii ordinului atacat, constituind o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în litigiu.
În al doilea rând,cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 105/2009, instanța observă, totodată, că acest act normativ, deși a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 37/2009, preia integral conținutul acesteia,aspect sesizat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1257/2009.
Întrucât actul a cărui suspendare o solicită reclamantul se întemeiază pe dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 105/2009 - care preia integral conținutul Ordonanței de Urgență nr. 37/2009, declarată neconstituțională - instanța consideră necesară expunerea opiniei Curții Constituționale cu privire la caracterul neconstituțional al acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu a furnizat nici un element care să pună la îndoială concluziile Curții Constituționale.
Astfel Curtea Constituțională - prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009 - a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Respingând excepția de inadmisibilitate a sesizării - excepția motivată pe împrejurarea abrogării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 chiar la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a acesteia - Curtea Constituțională a arătat că "abrogarea unei ordonanțe de urgență aprobate prin lege nu constituie un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate.
În acest sens, Curtea reține că, după aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar, prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naștere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit și ordonanța de urgență. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile art. 146 lit. a) din Legea fundamentală".
Totodată, Curtea Constituțională a învederat, în legătură cu reluarea reglementărilor din Ordonanța de Urgență nr. 37/2009 în actul normativ care a abrogat-o că"soluția aleasă de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență prin care abrogă ordonanța de urgență aprobată prin lege de Parlament, dar preia integral conținutul acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională".
Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea".
Curtea Constituțională a arătat în continuare că "prin reglementările sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că viciul de neconstituționalitate a unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective. În consecință, legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională".
Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională, instanța apreciază că actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o reclamantul a fost emis în temeiul unui act normativ a cărui neconstituționalitate poate fi presupusă, în condițiile în care preia integral conținutul unei ordonanțe de urgență care a fost deja declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
Instanța apreciază că și acest aspect constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în litigiu.
În consecință, instanța reține că este îndeplinită în cauză și condiția existenței unui caz bine justificat.
Prin urmare, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va admite cererea reclamantului și va dispune suspendarea executării Ordinului nr.250/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale până la pronunțarea instanței de fond cu acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act.
Cu privire la caracterul executoriu și calea de atac împotriva prezentei hotărâri:
Instanța reține că prezenta hotărâre este executorie de drept în privința dispoziției de suspendare a executării actului administrativ menționat anterior, conform art. 14 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
De asemenea, instanța reține că, potrivit aceluiași 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul, domiciliat în municipiul L,-, județ T, în contradictoriu cu pârâtaAgenția Națională pentru Prestații Sociale, cu sediul în municipiul ,-, sector 1.
Dispune suspendarea executării Ordinului nr.250/12.10.2009 emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale până la pronunțarea instanței de fond învestite cu acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Executorie de drept.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 22.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantului -, L,-, județ
-pârâtei - Agenția Națională pentru Prestații Sociale, ,-, sector 1.
Red./ 04.01.2010
tehnored. / 22.01.2010/ 4 ex.
Președinte:Patru RăzvanJudecători:Patru Răzvan
