Anulare act administrativ . Decizia 461/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--13.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 461
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 91/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâți intimați Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Prefectura Județului S - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtei intimate Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în 2 exemplare, la exemplarul instanței fiind anexat și dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii ordinului contestat.
Se constată că prin cererea de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S, sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, Prefectura județului S prin Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 290/2003, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 316/31.10.2007 emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin care a fost respinsă contestația înregistrată sub nr. 70/2006 împotriva Hotărârii nr. 152/29.12.2005 adoptată de Comisia Județeană S pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum și anularea Hotărârii nr. 152/29.12.2005 a Comisiei Județene S pentru aplicarea Legii 290/2003 din cadrul Prefecturii Județului
S-a mai solicitat și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la emiterea unei hotărâri care să conțină cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate și valoarea acestora precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că bunicii lor, și, și tatălui lor G, au părăsit forțat satul -, comuna din de Nord, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de semnat la la 10.02.1947, lăsând acolo toate bunurile mobile și imobile pe care le aveau, bunuri ce sunt enumerate în declarația autentificată a lui Respectivul teritoriu a devenit parte a URSS, iar autorii reclamanților s-au mutat în comuna, ținutul, actualul județ Reclamanții au învederat instanței că au făcut dovada celor susținute cu înscrisurile depuse la dosar, iar actele de stare civilă ale bunicului lor nu se află în arhivele românești deoarece acesta a decedat în timpul războiului în teritoriul ocupat din.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 și Prefectura județului S prin Comisia Județeană pentru aplicarea legii nr.290/2003 a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, în data de 29.12.2005, Instituția Prefectului Județului S - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a emis Hotărârea nr.152 având ca beneficiar pe G, în calitate de moștenitor a autorilor și, pentru bunurile avute în proprietate în satul, localitatea - de Nord.
Reclamanții au înaintat Serviciului pentru Aplicarea Legii nr.290 /2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o contestație împotriva Hotărârii nr.152/2005, înregistrată cu nr.70/11.04.2006. În contestația depusă, reclamanții motivează că refugiul s-a dovedit cu declarația martorilor, și și în ceea ce privește depunerea actelor de deces ale autorilor, este depus la dosar numai certificatul de deces al autoarei, lipsa certificatului autorului fiind motivată de faptul că acesta, ar fi decedat înainte de momentul refugiului.
În această privință, reclamanții au putut face dovada demersurilor făcute pentru obținerea acestui certificat de deces, dar la dosar nu există nici un document care să ilustreze acest aspect.
În dosarul depus la Prefectura S, în baza căruia a fost emisă Hotărârea de respingere există doar declarația martorelor și și nu a celor doi martori menționați în contestație.
În ceea ce privește dovada filiației după autorii și, nu există nici un act de stare civilă al contestatorilor, și, ca moștenitori ai petentului G, fiu al autorilor și. Din declarația personală dată de G, reiese că alături de el, mai sunt și alți copii ai autorilor- un frate și o soră, ca apoi acesta să declare, că el este singurul moștenitor ai lui și. moștenitori puteau, alături de mama lor, să rămână în teritoriul ocupat, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate.
În ceea ce privește dovada corespondenței cu instituțiile abilitate, reclamantul G nu depune nici un document pentru susținerea acestui demers, decât în cadrul contestației întocmite de "moștenitorii săi", și.
Prin sentința civilă nr.91/23.01.2008, Tribunalul C-S a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții, și și pârâții Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Prefectura Județului S - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale si județene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contribuții, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se soluționează in fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contribuții, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează in fond de secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel".
Astfel, competența materială a instanței în contenciosul administrativ este determinată de nivelul la care se află autoritatea publică ce emite un act administrativ vătămător, fiind irelevant faptul că reclamanții au chemat în judecată și autorități publice județene. Or, litigiul din cauza de față privește un act administrativ emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 - autoritate publică centrală. Astfel, conform disp. art. 8 alin. 5 din Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, "hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea <LLNK 12003 290 10 201 0 18>Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile <LLNK 12004 554 10 201 0 47>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Împotriva acestei hotărârii, reclamanții, și au declarat recurs, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii excepției invocate din oficiu de către Tribunalul C-S și a constatării că această instanță este competentă cu soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea recursului, reclamanții, și arată că au solicitat instanței anularea Ordinului emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciu pentru aplicarea Legii nr.290/2003 precum și anularea Hotărârii nr.152/29.12.2005 a Comisiei Județene S pentru aplicarea Legii nr.290/2003, comisie ce funcționează în cadrul Prefecturii
La termenul de judecată din 23.01.2008, instanța de fond a ridicat din oficiu excepția competenței materiale de soluționare a acestui litigiu, în sensul de a declina competența spre o altă instanță ca fiind competentă cu soluționarea litigiului, excepție pe care reclamantul o consideră netemeinică, potrivit dispozițiilor art.8 pct.5 și 6 din Legea nr.290/2003 actualizată.
Art.8 pct.5 din Legea nr.290/2003 prevede că "Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare", iar pct.6 al prezentului articol prevede că, Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat și anularea hotărârii emise de către Comisia Județeană S pentru aplicarea Legii nr.290/2003, din cadrul Prefecturii
Legea nr.554/2004 prevede că actele emise de către autorități publice, cum este și Instituția Prefectului se atacă în primă instanță la secțiile de contencios administrativ al Curților de Ape.
Având în vedere aceste aspecte și făcând aplicarea principiului de drept în această speță, legea specială derogă de la legea generală conform căreia sunt aplicabile prevederile legii nr.290/2003 modificată, care prevăd în art.8 pct.6 că Tribunalele sunt competente să soluționeze în primă instanță astfel de litigii.
Pârâta-intimată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, pârâta intimată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a arătat că reclamanți putea face dovada demersurilor făcute pentru obținerea acestui certificat de deces, dar la dosar nu există nici un document care să ilustreze acest lucru.
În dosarul depus la Prefectura S, în baza căruia fost emisă Hotărârea nr. 152/2005 există doar declarația martorilor și și nu și a celor 2 martori menționați în contestație, și, a căror declarație în xerocopie, nu îndeplinesc nici condiția legii privind autentificarea declarațiilor martorilor.
În ceea ce privește filiația după autorii și nu există nici un act de stare civilă al contestatorilor, și, ca moștenitori ai petentului G, fiu al autorilor și. Din declarația personală dată de G, reiese că alături de el, mai sunt și alți copii ai autorilor - un frate și o soră - ca apoi, acesta să declare că el este singurul moștenitor ai lui și. moștenitori puteau, alături de mama lor, să rămână în teritoriul ocupat, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților reclamanți, și prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului recurs constă în stabilirea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții, și.
Curtea constată că, prin acțiunea în justiție, reclamanții au solicitat anularea Ordinului emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 152/29.12.2005 a Comisiei județene S pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290 din 27 iunie 2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947,"cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a ui, precum și ca urmare a celui de al Mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi".
Curtea reține că, în conformitate cu art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptățite la despăgubiri sau compensații trebuiau să depună cereri pentru acordarea acestor drepturi la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, republicată.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, comisiile județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 urmau a se pronunța asupra acestor cereri prin hotărâri, hotărâri împotriva cărora, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 290/2003, persoana nemulțumită de soluție poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Potrivit art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003,"hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Totodată, art. 8 alin. 6 din Legea nr. 290/2003 precizează că " hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Având în vedere aceste reglementări, Curtea observă că în discuție este competența de soluționare a unei contestații formulate împotriva unei hotărâri a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, autoritate constituită la nivel central.
Conform art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Curtea observă că, fiind în discuție un act emis de o autoritate centrală, competența soluționării litigiului în primă instanță ar aparține curții de apel.
Pe de altă parte, textul art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ permite derogări de la această regulă"dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În această privință, deși art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 face referire la posibilitatea atacării hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților"în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004", alineatul următor al art. 8 din Legea nr. 290/2003, respectiv alin. 6 precizează că " hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Or, referirea la"hotărârile pronunțate de tribunal" în această materie ar fi inutilă dacă aceste instanțe nu ar fi competente să soluționeze cauzele indicate de art. 8 alin. 5 din legea menționată.
Sub acest aspect, Curtea observă că hotărârile emise de comisiile județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 puteau fi atacate cu o contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 290/2003.
Legea prevedea, așadar, o cale administrativă de atac împotriva hotărârilor emise de comisiile județene, astfel încât aceste hotărâri nu erau cenzurate de tribunale, ca instanțe de contencios administrativ.
De aceea, referirea la"hotărârile pronunțate de tribunal" în această materie trebuie interpretată în sensul că aceste instanțe sunt competente să soluționeze cauzele indicate de art. 8 alin. 5 din legea menționată, respectiv contestațiile formulate împotriva unei hotărâri a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În acest sens, Curtea subliniază că, în conformitate cu dispozițiile art. 978 Cod Civil, "când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul".
De aceea, art. 8 alin.5, raportat la alineatul 6 al aceluiași articol, trebuie interpretat în sensul în care tribunalele sunt competente să soluționeze în primă instanță contestațiile formulate împotriva unei hotărâri a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În caz contrar, referirea la "hotărârile pronunțate de tribunal " în această materie - cuprinsă în art. 8 alin. 6 din Legea nr. 290/2003 ar fi lipsită de orice efect juridic.
De asemenea, Curtea observă că și celălalt act normativ prin care se acordă compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria - respectiv Legea nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. nr. 260 din - - prevede la art. 7 alin. 4, că "hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Or, în conformitate cu art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptățite la despăgubiri sau compensații trebuiau să depună cereri pentru acordarea acestor drepturi la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, republicată.
Așadar, aceleași comisii - constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 - sunt competente să soluționeze și cererile formulate în temeiul Legii nr. 290/2003.
Or, dacă art. 8 alin.5 din Legea nr. 290/2003 ar fi interpretat în sensul că revine curților de apel competența să soluționeze în primă instanță contestațiile formulate împotriva unei hotărâri a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ar însemna că aceste hotărâri, emise de aceleași autorități, să poată fi atacate în primă instanță fie la tribunal - dacă s-a emis în temeiul Legii nr. 9/1998, fie la curtea de apel - dacă s-a emis în temeiul Legii nr. 290/2003.
Or, o asemenea interpretare ar conduce la consecințe inacceptabile sub aspect logic și juridic, neexistând o justificare rațională a unei asemenea competențe divizate pentru soluționarea litigiilor referitoare la actele emise de aceeași instituție
În concluzie, Curtea reține că instanța de fond - declinând competența în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA și reținând că această instanță este competentă să soluționeze în primă instanță o contestație formulată împotriva unei hotărâri a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 - a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, fiind, deci, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă - apreciind că este întemeiat recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 91/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- - Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul C-S - Secția de contencios administrativ, fiscal și contravențional, aceasta fiind instanța competentă să soluționeze litigiul în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 91/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul C-S - Secția de contencios administrativ, fiscal și contravențional.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 13.05.2008
Tehnored. /16.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
