Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 462/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 462
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul C S, împotriva Sentinței civile nr. 173/8.02.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent consilier juridic, pentru reclamanți intimați se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamanților intimați, întâmpinare în 2 exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtului intimat.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, respingerea cererii de suspendare a procedurii de licitație și depune la dosar concluzii scrise.
Avocatul reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 173/8.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis cererea formulată de reclamanții și și împotriva pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S și a dispus suspendarea licitației publice din data de 11.02.2008 având ca obiect atribuire contract de închiriere, până la soluționarea litigiului pe fond.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate susținerile pârâtului din întâmpinare, în conformitate cu care actele emise în procedura de atribuire a contractului de închiriere nu constituie acte administrative. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c teza a II-a din Legea 554/2004, "sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică -". Or, în cazul de față, prin licitația publică a cărei suspendare se cere, se intenționează atribuirea contractului de închiriere a unei suprafețe de teren ce constituie proprietate publică a statului, acest contract fiind asimilat actelor administrative, conform dispozițiilor legale menționate.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, "în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
În cazul de față, reclamanții și au făcut dovada formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004, plângere ce a fost înregistrată la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S la data de 04.02.2008 sub nr. -. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ, este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, ar putea fi prevenită. Cele două condiții, prin tonul lor restrictiv - imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări care să confirme existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.
În speță, reclamanții au făcut această dovadă. Susținerile lor din cererea de chemare în judecată sunt de natură să producă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a procedurii de atribuire a contractului de închiriere a terenului ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (extrase de carte funciară și documentația cadastrală) rezultă că este posibilă existența unei identități între terenul în suprafață de 150 mp. situat în localitatea, la o distanță de aproximativ 50m față de Centrală și magazii, și terenul proprietatea reclamanților având numerele cadastrale 68 și 69, teren înscris în cărțile funciare nr. 2543 și nr. 2910, mai ales că în fișa de date a achiziției terenul ce urmează a fi închiriat nu este clar identificat. În consecință, prin închirierea sa s-ar produce un prejudiciu reclamanților prin împiedicarea exercitării dreptului lor de proprietate, mai ales că pe acest teren urmează a se edifica o clădire.
Față de cele reținute, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamanții și și a dispus suspendarea licitației publice din data de 11.02.2008, având ca obiect atribuire contract de închiriere, până la soluționarea litigiului pe fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul C-S solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a procedurii de licitație publică.
În motivarea recursurilor pârâtul a arătat, în esență, că instanța, a suspendat procedura inițiată de C-S, până la soluționarea pe fond a litigiului, cu toate că reclamanții nu au făcut dovada existenței unui astfel de litigiu care să justifice suspendarea în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, că s-a făcut o interpretare greșită a prevederilor nr.HG 828/2001 și ale prevederilor Ordinului nr. 246/2002, că fost încălcată competența altei instanțe, deoarece tribunalul CSs -a pronunțat asupra dreptului de proprietate al terenului în litigiu, atribut exclusiv al instanței de drept comun, că potrivit înscrisurilor deținute, terenul se află în administrarea sa, că împotriva actelor întocmite de autoritatea publică înainte de desfășurarea licitației publice nu este prevăzută nicio cale de atac.
Recursul este nefondat.
Critica referitoare la faptul că instanța a suspendat licitația până la soluționarea litigiului pe fond, deși nu există pe rolul instanței un astfel de litigiu, nu poate fi primită.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează tocmai ipoteza în care reclamantul poate cere suspendarea unui act administrativ, înainte de promovarea unei acțiuni în justiție în anularea actului, condiția cerută fiind aceea a existenței unei reclamații administrative adresate autorității publice emitente a actului. Or, din acest punct de vedere cererea de suspendare este admisibilă deoarece reclamanții au formulat plângere prealabilă în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrată la. C-S, sub nr. -, așa cum corect a reținut prima instanță.
Curtea observă că nici celelalte critici din recurs nu sunt întemeiate.
Contrar celor susținute de recurent, instanța de fond nu a pus la îndoială abilitarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de a închiria imobilele aflate în administrarea acestei autorități publice centrale, în temeiul nr.HG 828/2001 și ale Ordinului nr. 246/2001 al Ministerului d e Interne, ci a soluționate cererea reclamanților strict prin prisma prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Textul legal precitat prevede că un act administrativ poate fi suspendat în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Legea contenciosului administrativ definește în art. 2 lit. t "cazurile bine justificate" la care se face referire în art. 14: "împrejurările legate de stare de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
Or, tocmai în acord cu aceste dispoziții legale este și soluția instanței de fond. Astfel, Tribunalul CSa reținut că în speță este vorba de un caz bine justificat în condițiile în care în raport de susținerile reclamanților, închirierea terenurilor în discuție le-ar putea afecta dreptul de proprietate deoarece este posibilă "existența unei identități între terenul în suprafață de 150 mp situat în localitatea, la distanță de aproximativ 50 față de Centrală și magazii, și terenul proprietatea reclamanților având numere cadastrale 68 și 69, tren înscris în cărțile funciare nr. 2543 și nr. 2910, mai ales că în fișa de date a achiziției, terenul ce urmează a fi închiriat nu este clar identificat." Așadar, corect a reținut instanța de fond că în raport de împrejurările de fapt există o îndoială serioasă asupra legalității procedurii de atribuire a contractului de închiriere a terenului în discuție. Apoi, la fel de corect, prima instanță a constatat și îndeplinirea celeilalte condiții din art. 14, acea iminenței unei pagube prin închirierea terenului, deoarece reclamanții ar fi împiedecați în exercitarea dreptului lor de proprietate.
Rezultă așadar, pe de o parte, că prima instanță, s-a rezumat a examina îndeplinirea condițiilor din art. 14 din Legea nr. 554/2004 și nu a soluționat cererea prin nesocotirea actelor normative invocate în recurs, care să conducă la încălcarea competenței altei instanțe. În această ultimă chestiune, Tribunalul, în deplină consonanță cu art. 14 din actul normativ precitat, a observat că reclamanții invocă încălcarea dreptului lor de4 proprietate și că, în raport de starea de fapt, există o serioasă îndoială cu privire la legalitatea procedurii de atribuire a contractului de închiriere.
Chestiune dacă pârâtul a încălcat sau nu dreptul de proprietate al reclamanților ține de fondul acțiunii principale, astfel că, prin urmare, Curtea nu va examina susținerea recurentului că dreptul reclamanților nu a fost afectat și, în consecință, nu va analiza nici argumentele dezvoltate în motivele de recurs referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului în discuție.
În fine, critica referitoare la inexistența unei căi de atac a procedurii de licitație, de asemenea, nu poate fi primită rezultând până la evidență că opinia recurentului este contrară art. 21 (4) din legea fundamentală română, text constituțional ce consacră liberul acces la justiție, precum este în conflict și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de acces la un tribunal. Lipsa unei dispoziții exprese cu privire la calea de atac împotriva unei măsuri administrative, dintr-o lege anume, nu închide accesul la justiție al unei persoane care pretinde că a fost vătămată prin măsura respectivă, interpretarea contrară fiind în dezacord cu exigențele dreptului la un proces echitabil.
Față de cele ce preced, Curtea potrivit art. 312 (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul C-S, împotriva sentinței civile nr. 173/8.02.2008 a Tribunalului C
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul C S, împotriva Sentinței civile nr. 173/8.02.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.IV.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./16.05.2008
Tehnored. /23.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
