Anulare act administrativ . Decizia 4926/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4926
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ G DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr. 1271 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL PRIN ADMINISTRATOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă - SRL prin administrator și asistată de avocat și consilier juridic pentru recurenta pârâtă - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ G DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Susține că actele emise de G sunt temeinice și legale.
Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, în sensul anulării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală și exonerarea de plata sumei de 48 lei, potrivit concluziilor scrise aflate la dosarul cauzei, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1271 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorjs -a admis contestația formulată de către reclamanta prin administrator, în contradictoriu cu pârâta - Activitatea de Inspecție Fiscală G din Cadrul Direcției Generale ale Finanțelor Publice
S-a anulat Decizia de impunere nr.971/17.09.2008 și Raportul fiscal nr.5160/ 16.09.2008 și a fost exonerată contestatoarea de plata sumelor imputate.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 48003 lei au fost stabilite prin decizia de impunere nr. 971/17.09.2008 și respectiv Raportul fiscal nr. 5160/16.09.2008, cu referire la aceste chestiuni efectuându-se și cercetări penale urmare a plângerii făcute de către DGFP G împotriva administratorului contestatoarei pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991, nr. 87/1997, urmare a contabilizării unui număr de 24 facturi care nu îndeplineau calitatea de documente justificative și care au fost soluționate la date ulterioare.
S-a mai reținut că din cadrul ANAF, prin decizia nr. 359/2007 prin care a anulat procesul verbal de control din 17.08.2004 a dispus ca altă echipă de control să reanalizeze activitatea societății, constatările fiind consemnate în raportul de inspecție fiscală nr. 5160/16.09.2008, ocazie cu care au fost stabilite obligații fiscale în sumă de 48003 lei, DGFP respingând contestația formulată, instanța fiind sesizată cu soluționarea cererii ce are ca obiect anularea atât a raportului enunțat cât și a deciziei emisă în baza acesteia.
Actele administrativ fiscale contestate au evidențiat în principal că diferența în sumă de 36.530 lei dintre pierderea fiscală stabilită de societate și cea stabilită de inspecția fiscală provine din neacceptarea includerii pe costuri a cheltuielilor cu mărfurile înregistrate de societate pe bază de facturi fiscale ce nu îndeplinesc condițiile cerute de lege cu referire la calitatea de document justificativ, cele două facturi în cauză neavând completată data întocmirii actelor.
Expertul verificând scriptele contabile în rezolvarea primului obiectiv referitor la impozitul pe profit a stabilit însă că la data de 31.12.2002 societatea se înregistra cu o pierdere fiscală în sumă de 20.817 lei astfel că în mod eronat organele fiscale au procedat la impozitarea pierderii diminuate, neexistând temei legal, actul normativ invocat atât în raportul de inspecție fiscală cât și în decizia de impunere, respectiv OG nr. 70/1994 reglementând doar impozitarea profitului, nu și a pierderilor.
În actul de inspecție fiscală nr. 5160/2008 se reține astfel, concluzionează expertul, că în mod eronat s-a înscris baza de impozitare 36.530 lei și impozit pe profit în cuantum de 3.944 lei, suma de 36.530 lei fiind practic o diminuare a pierderii fiscale, nereprezentând profit pentru a fi supus impozitului astfel că obligația de plată stabilită în sarcina contestatoare cu titlu de impozit pe profit în absența unui temei legal fost stabilită eronat, în realitate neproducându-se prejudiciu.
Cu referire la taxa pe valoare adăugată, organele fiscale au considerat ca nedeductibilă TVA suma de 42.422 lei, reținându-se că facturile fiscale emise de cele două societăți - SRL și - - SRL nu au fost întocmite conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 17/2000, neavând completate datele emiterii lor. Sub acest aspect expertul a evidențiat că modelele formularelor tipizate și specifice în legătură cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată s-au aprobat prin HG nr. 768/1992, factura fiscală constituind documentul pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, servind totodată ca document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, ca document de încărcare în gestiunea primitorului și ca act justificativ de înregistrare în contabilitatea atât a furnizorului cât și a cumpărătorului, factura fiscală întocmindu-se doar de plătitorii TVA, operațiunea de completare a acestor acte fiscale revenind exclusiv furnizorilor.
Expertiza a concluzionat însă că achiziționarea mărfurilor de către contestatoare s-a realizat doar în baza unor facturi fiscale înseriate, numerotate, cu documente în copie care atesta calitatea de plătitori de TVA a celor doi furnizori, societățile în speță, organele fiscale depășind prin actele fiscale întocmite cadrul legal și instituind în sarcina cumpărătorului obligații suplimentare prin mărirea numărului de elemente pe care trebuie să le cuprindă aceste facturi, în raport de care societatea să nu beneficieze de deductibilitate.
În esență, raportat la HG nr. 831/1997 prin care s-au aprobat modelele formularelor comune, HG nr. 768/1992 și OG 17/2000, tribunalul a reținut că necompletarea de către furnizori a datei emiterii unor facturi sau întocmirea acestora cu erori de calcul nu atrage vinovăția cumpărătorului, care la rândul său înscrie în jurnalele de cumpărare. în declarațiile fiscale și contabilitatea sintetică și analitică a furnizorilor valoarea reală, în speță furnizorilor achitându-li-se suma totală a facturilor. În acest sens, urmare a verificărilor efectuate expertul a constatat că furnizorul înscriind în jurnalele de vânzări baza de impozitare, a înscris același TVA având așadar obligația plății la buget.
Dovada concordanței mențiunilor din evidențele contabile atât ale contestatoarei cât și a celor doi furnizori o constituie minuta încheiată la 1.10.2002, în aceste evidențe regăsindu-se același TVA, iar în urma punctajului efectuat între cele trei societăți, neexistând diferențe.
De altfel, în legătură cu TVA legiuitorul a prevăzut în mod expres pentru facturile fiscale situațiile când TVA-ul din acestea nu este nedeductibil, respectiv când mărfurile se cumpără cu facturi neînseriate și nenumerotate în conformitate cu HG 831/1997 și respectiv când cumpărătorul nu cere furnizorilor copie de pe actul care să ateste că aceștia sunt plătitori de TVA în conformitate cu art. 25 din OG 17/2000. În speță însă, cumpărătorul plătește TVA real aferentă facturilor furnizorilor, și care aveau obligația să vireze TVA-ul la buget, ori în această situație cumpărătorul nu poate fi obligat să plătească această taxă atât furnizorului cât și bugetului de stat.
În speță, așadar, suma de 42.442 lei stabilită prin actul de imputare și respectiv raportul de inspecție fiscală este nedatorată întrucât neînscrierea datei de întocmire de către furnizori în facturile nr. - și nr. - și erorile de calcul a TVA din facturile nr. -, - și - nu sunt menționate ca și sancțiuni care să atragă neluarea în calcul a TVA-ului deductibil. În acest sens, expertul prin raportare la textele de lege operante, la cele invocate de către organele fiscale, și la situația concretă existentă în evidența contabilă a societăților în cauză, a concluzionat că imputarea sumei cu acest titlu echivalează cu obligația de a plăti de două ori TVA din facturile menționate, respectiv odată furnizorului iar prin neacceptarea la TVA deductibil, încă odată bugetului, care ar încasa practic pentru aceeași marfă TVA atât de la furnizor cât și de la cumpărător, ceea ce excede legii.
Raportat la cele expuse, s-a apreciat de instanță că nu s-a adus prejudiciu bugetului de stat, fiind stabilite eronat obligațiile fiscale cu titlu de TVA și majorările aferente sumei calculate.
S-a constatat, de asemenea, că societatea a dedus legal TVA-ul calculat la baza de impozitare din facturi, și care a fost plătit împreună cu valoarea mărfurilor furnizorilor, documentele contabile privind jurnalele de cumpărări și declarațiile fiscale cuprinzând valoarea reală a mărfurilor la care s-a calculat corect TVA-ul deductibil și cel colectat. De altfel, raportat și la celelalte obiective, expertul a concluzionat că sumele menționate în facturi corespund cu cele înscrise în minuta din 1.10.2002 iar sumele imputate prin actele fiscale supuse controlului judecătoresc au fost calculate eronat și nu reprezintă în esență prejudicii aduse bugetului de stat.
Cu referire la obiecțiunile formulate de către pârâtă, s-a reținut că expertul a avut în vedere la întocmirea raportului suma de 36.530 lei menționată și în raportul de inspecție fiscală și care a constituit baza de impozitare în raport de care organele de inspecție fiscală au procedat la impozitarea pierderii diminuate. În mod corect raportat la obiecțiunile formulate, expertul a sesizat că pârâta invocă o altă sumă ca bază de impozitare, respectiv 15775 lei care nu este evidențiată în raportul fiscal, apreciindu-se astfel că se încearcă indirect modificarea actului de control, respectiv a raportului din 16.09.2007, avut în vedere la întocmirea expertizei. Cu referire la TVA a apreciat că legea contabilității invocată constant de către pârâtă atât prin actul de control cât și prin obiecțiunile formulate cuprinde mențiuni referitoare la documente justificative în general, taxa menționată sub aspectul reglementării fiind reglementată ulterior prin legi speciale pe care le-a avut în vedere la data întocmirii raportului de expertiză.
S-a înlăturat însă ca nefondată susținerea expertului privitoare la prescripția dreptului de a stabili și a cere executarea silită a creanțelor fiscale în raport de art. 83 și art. 121 din fiscală Cod Penal, cu aplicare din 1 ianuarie 2003, întrucât Agenția Națională Fiscală anterior prin decizia nr. 359/11.12.2007 a anulat primul proces verbal de control din 17.08.2004 dispunând reanalizarea activității societății de către altă echipă de control, termenul de prescripție așadar fiind întrerupt.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata DGFP G, care a sustinut ca este netemeinica si nelegala, solicitand Curtii aplicarea dispozitiilor art. 304 ind.1 civ.Cod Penal si art. 20 din Legea nr. 554/2004.
In fapt, criticile paratei au vizat, sub un prim aspect, modul de apreciere a instantei de judecata asupra caracterului de document justificativ al facturilor fiscale emise de furnizorii - SRL si - SRL.
In conditiile in care acestea nu au completate toate rubricile prevazute a fi obligatorii, nu indeplinesc calitatea de document justificativ, potrivit art. 6 alin.2 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, iar organele fiscale au inlaturat in mod corect de la deducere TVA aferenta aprovizionarilor cu marfuri.
Pe de alta parte, modificarile de sume operate de reclamanta pe facturile fiscale emise de cele doua societati din judetul I ar fi avut eficienta juridica doar in cazul in care aveau semnatura si stampila furnizorului.
Concluzionand, recurenta parata a sustinut ca societatea reclamanta avea obligatia de a inregistra in contabilitate doar facturi fiscale completate la toate rubricile, potrivit legii, pentru a avea calitatea de document justificativ.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei tribunalului in sensul respingerii contestatiei reclamantei, cu consecinta mentinerii actelor fiscale emise de organele fiscale.
Prin intampinarea formulata la data de 09.10.2009, intimata reclamanta - SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea urmeaza sa retina caracterul nefondat al recursului pentru considerentele care se vor arata in continuare.
Sub un prim aspect, Curtea constata, fata de motivele de recurs formulate, ca fost investita cu verificarea calitatii de document justificativ a facturilor emise de furnizorii - SRL si - SRL, celelalte aspecte care au facut obiectul cercetarii judecatoresti in prima instanta nefiind criticate.
Cu referire, asadar, la calitatea de document justificativ a facturilor in discutie, Curtea constata ca acestea sunt inseriate si numerotate, conform HG 831/1997, operatiunea a fost insotita si de documente care atesta calitatea de platitori de TVA a furnizorilor, potrivit OG nr. 17/2000, iar la momentul achizitionarii marfurilor societatea reclamanta a platit suma totala a facturilor.
Este real ca legiuitorul interzice deducerea TVA, insa doar pentru situatiile in care la baza achizitionarii marfurilor se afla facturi neinseriate si nenumerotate, iar cumparatorul nu solicita furnizorului dovada ca acesta din urma este platitor de TVA.
Or, neinscrierea datei de intocmire de catre furnizori si erorile de calcul al TVA din acestea nu sunt sanctionate cu inlaturarea TVA deductibil, cu atat mai mult cu cat expertiza contabila efectuata in cauza a stabilit caracterul real al operatiunilor si concordanta evidentelor contabile ale societatii reclamante si furnizorilor.
Curtea va mentine, asadar, solutia tribunalului, criticile recurentei nefiind fundamentate prin dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice evident constatarile cu caracter stiintific avute in vedere de instanta de fond.
In considerarea celor expuse, hotararea primei instante fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistand nici motive de ordine publica pe care instanta sa le invoce din oficiu, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DGFP G, in aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 ind.1 civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ G DIN CADRUL DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr. 1271 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata reclamanta - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.Jud.-
Ex.2/23.12.2009
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Gabriela
