Anulare act administrativ . Decizia 496/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.496/CA/2009 -
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- -- judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind pronunțarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de reclamanta-" "SRL -O,-,.1A, cam.3, jud. B în contradictoriu cu intimatul pârâtINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B -O, str. -, nr.2, jud. B împotriva sentinței nr.488/CA din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - anulare act administrativ -.
Se constată că, dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 8 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15 octombrie 2009.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.488/CA din 17 iunie 2009, Tribunalul Bihora respins cererea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în loc.O, - nr.49,.1A, cam.3, jud.B, împotriva pârâtei INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B, cu sediul în loc.O,-, jud.B, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, societatea reclamantă a făcut obiectul unui control din partea inspectorilor din cadrul ITM B, prilej cu care a fost întocmit procesul-verbal de control nr. 668/18.08.2008 și anexa 3 la acesta prin care s-au dispus în sarcina sa măsuri printre care și cea contestată.
Cu privire la aceste măsuri, instanța a constatat că reclamanta a infirmat cele reținute în sarcina sa de către inspectorii de muncă în actele de control, arătând că acestea contravin stării de fapt și că salariații au beneficiat de drepturile cuvenite inclusiv de concediul de odihnă aferent perioadei lucrate. Însă, aceasta nu a facut o dovadă în acest sens, arătând numai că evidențele nu au fost corect ținute și că angajații deși erau în concediu apăreau pontați ca fiind la serviciu și invers, recunoscând implicit cele reținute de organele de control.
Susținerea potrivit căreia obligația de a ține evidențele cu zilele de concediu și de prezență revenea tocmai angajatului, persoană care a formulat împotriva sa plângere la ITM, nu absolvă pe reclamantă de obligația de a respecta obligațiile legale și de a verifica prin organele sale interne abilitate modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu ale angajaților, în cazul contrar fiind în situația de a-și invoca propria culpă.
Prin urmare, văzând că reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisuri în sens contrar celor reținute de inspectorii de muncă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins în întregime cererea de anulare a procesului-verbal de control contestat, luând act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta -"R "SRL, solicitând admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței recurate, iar pe fond admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că, numiții și, inspectorii ITM au reținut că aceste persoane nu ar fi beneficiat în totalitate de concediile de odihnă, drept pentru care au întocmit procesul verbal contestat, obligând societatea reclamantă ca până la data de 15.09.2008 să facă dovada achitării indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate.
A arătat că, printre atribuțiile de serviciu ale numitului, stabilite prin contractul individual de muncă și fișa postului, acesta avea obligația de a completa zilnic pontajul, de a supraveghea corectitudinea datelor din statele de plată și de a primi și înregistra cererile de concediu de odihnă ale salariaților reclamantei, putându-se observa că acesta și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile, neîngrijindu-se de completarea zilnică a pontajului, iar când acesta era completat conținea în mare parte greșeli. Astfel, abuzând de calitatea și autoritatea care i-a fost conferită în cadrul societății reclamante, acesta ponta zilnic angajații indiferent dacă erau prezenți sau nu, chiar dacă erau în concediu de odihnă. De asemenea nu solicita și nu înregistra cererile de concediu de odihnă ale angajaților și nici el la rândul său nu depunerea astfel de cereri pentru zilele de concediu efectuate.
A mai susținut că, procesul verbal de control atacat, este netemeinic, întrucât persoanele mai sus arătate, și-au efectuat în totalitate concediul de odihnă, chiar mai mult având în vedere că în cadrul reclamantei activitatea se desfășoară într-un mod mai mult decât colegial, fiecare angajat a beneficiat de zile de odihnă sau zile libere, atât cât avea dreptul conform legislației în vigoare.
În aceste condiții, consideră că măsura obligării reclamantei la plata indemnizațiilor de concediu către angajați nu se justifică, angajații și-au efectuat concediile de odihnă și au primit și indemnizațiile aferente, însă din vina angajatului, în foile de prezență figurează toți angajații prezenți tot anul, iar în statele de plată figurează că au primit pentru fiecare lună salariul, inclusiv în perioada concediului de odihnă, când în realitate sumele primite pentru aceste perioade erau indemnizații pentru concediu.
În drept au fost invocate prevederile art.299 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul ITM B, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a sentinței atacate, precum și a procesului verbal atacat.
În motivarea poziției sale, a arătat că, la data de 18.08.2008, inspectorii de muncă au efectuat un control la societatea reclamantă privind verificarea modului de respectare a prevederilor legislației muncii în vigoare, constatându-se faptul că, reclamanta nu a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat de salariații și care au încetat raporturile de muncă cu reclamanta.
În conformitate cu prev.art.144 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat, Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de, o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
A mai menționat că potrivit art.141 din L 53/2003- Codul Muncii, angajatorul este obligat să acorde concediul, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților, care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".
În drept au fost invocate prevederile Legii 53/2003, Codul Muncii, Legea nr.554/2004 și Legea nr.108/1999.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat.
Prin procesul verbal de control nr.668/18.08.2008, întocmit de intimata Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, s-a reținut că și, angajași ai recurentei nu ar fi beneficiat în totalitate de concediile de odihnă, obligând-o pe recurentă, ca până la data de 15.09.2008 să facă dovada achitării indemnizațiilor pentru concediul de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate, în condițiile art.141 din Legea nr.33/2003.
Așa cum a arătat și instanța de fond, susținerea recurentei potrivit căreia concediile de odihnă ale angajaților au fost efectuate, însă evidențele nu au fost corect ținute, nu poate fi primită, deoarece nu există nici o probă în acest sens.
De asemenea, recurentei îi revenea obligația de a verifica modul în care angajații săi își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și să ia măsurile corespunzătoare în cazul unor abateri, astfel că nu poate să-și invoce propria culpă.
Față de cele de mai sus, întrucât reclamanta nu a făcut dovada celor susținute, în condițiile art.1169 Cod procedură civilă, curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurenta -" "SRL O împotriva sentinței nr.488/CA din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 26.10.2009
Jud. fond
Tehnoredact.--
4 ex./ 30.10.2009
2com.______
1. -" "SRL - O,-,.1A, cam.3, jud. B
2. INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B - O, str. -, nr.2, jud. B
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
