Anulare act administrativ . Decizia 52/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 52
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta S împotriva sentinței civile nr.30/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar chitanța reprezentând taxa de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei din partea reclamantei recurente și întâmpinări din partea pârâtelor intimate.
Instanța având în vedere solicitarea reclamantei recurente de judecarea cauzei în lipsă și față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.07.2007 și precizată, reclamanta Sac hemat în judecată pe pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că în mod nelegal organul vamal a dispus obligarea reclamantei la plata efectivă a sumei de 44.809 lei reprezentând TVA în vamă în valoare de 29.702 lei și a obligațiilor fiscale accesorii în sumă de 15.107 lei majorări de întârziere stabilite prin procesul verbal de control nr.7/2007.
Totodată, a solicitat a se dispune anularea în tot a deciziei de regularizare a situației nr.1734/9.02.2007, titlu care cuprinde datoria vamală stabilită în sarcina societății reclamante prin procesul verbal de control, prin care se individualizează suma de 29.702 lei cu titlu de TVA în vamă și 15.107 lei reprezentând majorări de întârziere, precum și a deciziei nr.13/10.04.2007 a Sp rin care s-a respins contestația formulată ca nelegală, cu obligarea la emiterea unei noi decizii de regularizare cu respectarea prevederilor nr.HG213/28.02.2007 și a pct.9 și 81 al.4 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG44/2004 de aplicare a Codului fiscal.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că a importat o instalație de prelucrare și tăiere granit și marmură la data de 21.02.2002 în vederea utilizării în activitatea proprie, supusă scutirii de drepturile de import, pe care a înstrăinat-o la data de 1.08.2005, însă în mod nelegal organul de control a ignorat dispozițiile Legii nr.86/2006 ale art.226 alin.3 și art.135 din Legea nr.571/2003 modificată, stabilind în sarcina sa obligația de a plăti TVA în vamă, cu toate că activitatea de constatare a avut loc la data de 9.02.2007, ulterior intrării în vigoare a prevederilor cuprinse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană semnat la Luxemburg la data de 25.04.2005.
Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ prin sentința civilă nr.30/CA/2.10.2007 pronunțată în dosarul nr- a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Reclamanta a importat conform declarației vamale de import nr.4491/21.02.2002 o instalație de prelucrare și tăiere granit - marmură în regim de scutire de drepturi de import destinată utilizării în vederea dezvoltării activităților proprii ale societății.
La data de 1.08.2005 instalația a fost înstrăinată, fără a se îndeplini obligația asumată prin declarația pe proprie răspundere a administratorului la momentul importului de a întocmi formalitățile legale privind importul mărfurilor, cu achitarea drepturilor de import în cazul schimbării destinației bunului.
La controlul vamal ulterior al operațiunii efectuat la data de 9.02.2007 conform procesului verbal nr.1734, c-a reținut că reclamanta nu a respectat condițiile impuse de art.71 din Legea nr.141/1997 coroborat cu art.22 din Legea nr.133/1999, pct.19 din nr.HG244/2001, art.373, 390 - 394 din nr.HG11114/2001 și a art.244 alin.1 din nr.HG707/2006, stabilind în sarcina reclamantei obligația de a plăti TVA în sumă de 29.702 lei și majorări de întârziere aferente de 15.107 lei.
Împotriva procesului verbal de control reclamanta a formulat contestație, care prin decizia nr.13/10.04.2007 a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, organul administrativ a reținut că autoritatea vamală a interpretat corect reglementările vamale, apreciind existența obligației societății la plata datoriei vamale la data schimbării destinației înscrisă într-un document justificativ și anume la data de 1.08.2005, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a normelor juridice incidente, tribunalul a reținut că acțiunea nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a efectuat la data de 21.02.2002 conform nr.4491 importul unui utilaj de prelucrare marmură - granit, pentru care a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale în baza Legii nr.133/1999, precum și a TVA aferent în baza nr.OUG17/2000.
Prin probele administrate și necontestate de reclamantă se atestă faptul că aceasta a înstrăinat utilajul la data de 1.08.2005 conform contractului de vânzare-cumpărare nr.7 și a facturii fiscale nr.-, fără a comunica autorității vamale schimbarea de destinație, sustrăgându-se astfel de la efectuarea operațiunilor vamale.
Susținerea reclamantei în sensul că schimbarea regimului vamal s-a făcut din oficiu la data încheierii procesului verbal nr.7/9.02.2007 )data la care actele normative care au stat la baza stabilirii regimului vamal favorabil au fost abrogate -Legea nr.133/1994, nr.HG244/2001, Legea nr.141/1991 și nr.HG1114/2001) dată în raport de care se aplică dispozițiile legale în vigoare, respectiv art.136 alin.3 din Legea nr.571/2003 modificată prin Legea nr.343/2006 raportat la art.1111 alin.2 din Legea nr.86/2006 nu poate fi primită.
Actul constatator prin care s-a stabilit existența datoriei vamale este evident, data întocmirii procesului verbal și a deciziei de regularizare contestate, însă data nașterii datoriei vamale este data înstrăinării bunului, dată de la care a încetat tratamentul preferențial, ca o consecință a neîndeplinirii condițiilor pentru aplicarea lui. Prin aceasta bunul a fost sustras de la supravegherea vamală și implicit de la plata obligațiilor vamale, astfel că nu se poate susține că schimbarea regimului vamal s-a făcut din oficiu la data de 7.02.2007. Faptul generator al datoriei vamale îl reprezintă data înstrăinării utilajului, dată la care obligația a devenit exigibilă.
Analizând faptul generator și exigibilitatea TVA în raport cu data depunerii declarației vamale de import, data înstrăinării bunului, precum și data efectuării controlului, a întocmirii procesului verbal și a deciziei de regularizare prin prisma dispozițiilor art.136 alin.3 Cod fiscal raportat la dispozițiile art.41 Codul vamal se poate constata că și sub imperiul noilor norme, datoria vamală se naște la data când se generează drepturi de import aferente,conform legislației vamale în vigoare (în cazul în speță data schimbării destinației utilajului - 1.08.2005). În sprijinul acestei susțineri sunt și dispozițiile art.140 alin.4 Cod fiscal, care dispun că este aplicabil TVA în vigoare la momentul la care intervine faptul generator de TVA, respectiv exigibilitatea acestuia, când exigibilitatea intervine anticipat faptului generator, dispoziție care dă eficiență ultraactivității legii vechi pentru efectele neconsumate, ale actelor încheiate sub imperiul acesteia.
Reclamanta nu poate beneficia de exonerarea prevăzută la art.157 alin.4 și 5 Cod fiscal având în vedere norma tranzitorie cuprinsă la art.161/1 Cod fiscal raportat la prevederile art.660 alin.1 din Regulamentul vamal aprobat prin nr.HG707/2006, care rezolvă problema aplicării legii noi asupra efectelor generate de situații juridice în curs de desfășurare, care s-au constituit sub imperiul legii vechi și nu și-au epuizat efectele.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Sad eclarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ formulată, cu consecința anulării Deciziei de regularizare a situației nr.1734/9.02.2002 și a Deciziei nr.10/10.04.2007 a
În expunerea motivelor de recurs, reclamanta susține că sentința atacată este eronată sub două aspecte esențiale care privesc modul de aplicare a celor două texte legale invocate.
Astfel, la data controlului - 9.02.2007, TVA - ul aferent mărfurilor provenite din Uniunea Europeană nu mai constituie un drept de import, așa încât anterior datei de 1.07.2007 pentru importuri motivate se aplicau prevederile art.157 (4) și (5) Cod fiscal, forma existentă a codului la acea dată cu ultima modificare făcută prin Legea nr.343/2006 și nu în forma existentă la data pronunțării sentinței.
Mai mult, deși instanța invocă norma tranzitorie prevăzută de art.160/1 din Legea nr.573/2003 o coroborează cu prevederile art.600 din Regulamentul vamal în ce privește pct.1 și ignoră dispozițiile pct.3 din același regulament.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.20 (3) din Legea nr.554/2004.
Recursul a fost timbrat cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Pârâtele S și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și în limitele prevăzute de art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
Direcția Regională Vamală B prin Decizia nr.1734/9.02.2007 a reținut că reclamanta Sai mportat o instalație de prelucrare și tăiere granit - marmură în baza facturii externe nr.19/17.02.2002, pentru care a beneficiat de facilități vamale și fiscale prevăzute de Legea nr.133/1999, iar în 01.08.2005 a vândut-o către "LINEA 2000"S în baza contractului de vânzare nr.7/01.08.2005 și a facturii nr.-/1.08.2005.
Potrivit declarației pe proprie răspundere a administratorului anexată nr.4491/21.02.2002 se menționează faptul că bunul importat va fi utilizat în vederea dezvoltării activităților proprii ale societății, iar în cazul schimbării destinației bunului, administratorul se obligă să îndeplinească formalitățile legale privind importul și să achite drepturile de import, caz în care valoarea în vamă se calculează la cursul de schimb valabil în ziua constatării schimbării destinației bunurilor.
Organul de control a constatat că la data de 1.08.2005 s-a schimbat destinația bunului, fără ca societatea reclamantă să anunțe unitatea vamală, astfel încălcându-se prevederile art.71 din Legea nr.141/1997 coroborat cu art.22 din Legea nr.133/1999, pct.19 din nr.HG244/2001, art.373, 390 - 394 din nr.HG1114/2001 și art.244(1) din nr.HG107/2006.
Datoria vamală se calculează la data schimbării destinației înscrisă în documentul justificativ.
Motivele invocate de reclamantă în sensul că nu a fost aplicată corect legea vamală este nefondată.
În momentul importului și a schimbării destinației bunului importat erau în vigoare și de aplica Legea nr.141/1997 și nr.HG1114/2001. Aplicarea legii vamale s-a făcut la data schimbării destinației bunului, iar schimbarea ulterioară a legii nu are nici o relevanță în prezenta cauză.
Prima instanță în mod corect a respins acțiunea în contencios administrativ, cu motivarea că societatea nu poate beneficia de exonerarea prevăzută de art.157 alin.4 și 5 Cod fiscal, având în vedere norma tranzitorie cuprinsă la art.161/1 coroborat cu dispozițiile art.660 alin.1 din Regulamentul vamal aprobat prin nr.HG707/2006, care rezolvă problema aplicării legii noi asupra efectelor generatoare ale situației juridice în curs de desfășurare, care s-au constituit sub imperiul legii vechi și și-au epuizat efectele.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
Pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta S împotriva sentinței civile nr.30/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
2 ex./22.02.2008
Jud.fond -,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan
