Contestație act administrativ fiscal. Decizia 5206/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5206
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul PFP. prin Administrator, împotriva sentinței nr. 1045 din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal s-au prezentat administrator pentru recurentul reclamant - și consilier juridic pentru intimata pârâtă DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Consilier juridic pentru intimata pârâtă DGFP D depune înscrisurile ce au fost solicitare cu adresa dispusă de instanță la termenul anterior. Un exemplar al acestora în comunică recurentului.
Administrator pentru recurentul reclamant - arată că nu solicită termen întrucât le-a observat și consideră că sunt irelevante.
Curtea constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul asupra recursului.
Administrator pentru recurentul reclamant - solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă DGFP D solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Susține că somația a fost comunicată la o altă dată cu un alt plic.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1045 din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 13.02.2009, reclamantul - PRIN ADMINISTRATOR a contestat Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 28.10.2008, înregistrat sub nr.3610/30.10.2008 și a Decizia nr.3/13.01.2009, emise de DGFP
În motivare, s-a susținut că Raportul de Inspecție Fiscală este încheiat la data de 28.08.2008, iar inspecția fiscală s-a desfășurat în perioada 23-28.10.2008, cum rezultă din Cap. I, alin.6.
În urma studierii și analizării raportului, reclamantul susține că nu a identificat date despre modul de contestare și organul de soluționare competent, căruia trebuie să se adreseze conform codului d e procedură fiscală art.43 și art.207.
Reclamantul mai arată că în raportul de inspecție fiscală, pg.3, cap.8, alin.5, organul fiscal face precizare că, anumite mijloace fixe ( ), piese de schimb, semințe, convorbiri telefonice nu au concurat la realizare a de venituri și că ar fi fost utilizate pentru uzul personal și al familiei. De asemenea, precizează că pe mai multe facturi de aprovizionare cu piese, materiale și semințe apare ca mijloc de transport autor nr.B-76- ( ) achiziționată în 2007, iar de la data de 05.08.2008 până la data de 27.08.2008 a efectuat peste 20 de deplasări între H, D și Băilești, și între H și DGFP
Pentru Decizia nr.3/31.01.2009, emisă de DGFP D, reclamantul susține că termenul de contestație este legal.
În dovedirea contestației s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: raport de inspecție fiscală încheiat la data de 28.08.2008, decizia nr.3/13.01.2009, facturi fiscale, chitanța seria - - nr.328 din 03.04.2008, contestația formulată de reclamant.
La data de 15.04.2009 reclamantul a depus precizare la acțiune, în conformitate cu disp. art. 132.pr.civ. în sensul că înțelege să conteste și decizia de impunere nr.3610/30.10.2008.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâta DGFP D prin care s-a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, arătând că în speță nu sunt invocate motive de netemeinicie a deciziei de respingere a contestației ca tardivă, ci doar sunt aduse critici de fond, care privesc cuantumul obligațiilor fiscale, și asupra cărora instanța de contencios nu se poate pronunța direct.
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009, reclamantul a completat obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că înțelege să conteste decizia nr. 3610 din 30 octombrie 2008 privind instituirea obligațiilor suplimentare de plată stabilite de către inspecția fiscală, precum și decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, emisă de către D.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele împrejurări în fapt ale cauzei:
Prin raportul de inspecție fiscală cu numărul de înregistrare 3610 din 30 octombrie 2008 DGFP D - Direcția de Control Fiscal, a fost constatată îndeplinirea parțială a obligației de plată a TVA, de către reclamant, rămânând de achitat TVA în diferență de 11599 lei.
Organul de control a constatat că reclamantul a aplicat greșit dispozițiile legale privind deductibilitatea unor categorii de cheltuieli, generate de bunuri utilizate în folos personal, sau al familiei; apar enumerate avans auto, contravaloare convorbiri telefonice, piese de schimb, alte categorii de cheltuieli. Apare a fi înscrisă suma de 11434 lei, reprezentând cheltuieli înregistrate de către contribuabil în jurnalul pentru cumpărări, apreciate de către organul de control a fi cheltuieli nedeductibile fiscal, deoarece nu au concurat la realizarea veniturilor aferente perioadei 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2008, evidențiate în anexa 10 raportului de inspecție fiscală.
S-a reținut că reclamantul nu a prezentat documente justificative privind utilizarea bunurilor în folosul operațiunilor taxabile și nu au concurat la realizarea veniturilor aferente perioadei 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2008; s-a mai reținut inexistența dovezilor justificative privind înființarea culturilor în toamna anului 2007 - primăvara anului 2008.
Organul de control a constatat încălcarea disp. art. 145 și art. 84 din Legea 571/2003.
A fost constatată neregularitatea ținerii evidențelor contabile, de către reclamant.
Urmare a raportului de inspecție fiscală mai sus menționat, a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, cu numărul de înregistrare 3610 din 30 octombrie 2008, fiind constituită obligația de plată pentru TVA în cuantum de 11599 lei, precum și obligații fiscale accesorii de 3863 stabilite pentru perioada 25 apr. 2008 - 27 oct. 2008.
Tinzând să facă dovada caracterului deductibil al cheltuielilor reținute în raportul de inspecție fiscală, reclamantul a depus la dosar facturi fiscale privind achiziționarea unor bunuri sau produse ( filele 8 și următoarele din dosar ).
Împotriva acestor acte administrativ fiscale, a fost formulată contestație de către PFA reclamantă.
În motivele contestației administrative se invocă caracterul nejustificat al constatării nedeductibilității sumei de 11434 lei, precizând că deducerea TVA a fost aferentă unor facturi prin care au fost achiziționate piese de schimb, erbicide, îngrășăminte foliare, semințe, convorbiri telefonice, achiziționarea unui autoturism, activități realizate în interesul realizării veniturilor de pe urma acestei exploatații agricole.
Arată că ținerea evidenței contabile nu a respectat, întocmai, prevederile legale, dat fiind faptul că această activitate și forma de organizare au un specific aparte, iar reclamantul nu a avut cunoștințele necesare ținerii întocmai a evidențelor contabile.
Arată că neînscrierea corectă în contabilitate a documentelor însă nu înlătură dreptul la deducere conferit de lege, mai ales în condițiile în care nu este justificată înlăturarea tuturor facturilor menționate, prin care a dovedit existența unor achiziții în interesul realizării veniturilor.
În analiza contestației formulate a fost emisă decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, de către DGFP D.
În motivele deciziei se menționează că decizia de impunere nr. 3610/30 octombrie 2008 fost comunicată contestatorului la data de -, prin recomandată cu confirmare de primire, iar contestația administrativ a fost introdusă după împlinirea termenului de 30 zile.
Astfel, avându-se în vedere disp. art. 207 alin. 1 din OG 92/2003, potrivit cărora "contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii", organul fiscal a respins contestația formulată, ca fiind nedepusă în termen.
În raport de excepția de inadmisibilitate invocată, instanța constată că persoana fizică independentă reclamantă a solicitat, pe de o parte, anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, iar pe de altă parte, anularea dispoziției administrative emise în procedura contestației.
În aceste condiții, instanța se constată investită cu analiza legalității și temeiniciei celor două acte administrativ fiscale primare, precum și cu analiza respectării termenului de decădere, astfel cum a fost reținut de către organul administrativ fiscal ierarhic superior, la emiterea dispoziției în procedura contestației administrative.
Astfel, instanța este datoare, potrivit art. 129 alin. final, să verifice fondul, în ceea ce privește anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală; aceasta cu atât mai mult, cu cât, potrivit art. 205 alin. 1 din OG 92/2003, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
În drept, instanța constată aplicabile disp. art. 48 alin 4 și următoarele, privind reglementarea evidențelor contabile ținute de persoanele fizice independente, precum și enumerarea categoriilor de cheltuieli, ce prezintă caracter deductibil, deductibilitatea limitată și respectiv cheltuielile nedeductibile fiscal.
Conform textului legal mai sus menționat,ondițiile generale și cumulativ reglementate, pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt: să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente, să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite,precum și să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II al actului normativ, după caz;
De asemenea, legiuitorul a reglementat cheltuielile deductibile limita, în această categorie fiind incluse cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât și în scopul personal al contribuabilului sau asociaților sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activității independente;
Prin alin. 7 sunt reglementate categoriile de cheltuieli fără deductibilitate fiscală, fiind înscrise, sub acest regim juridic, sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;
Este reglementată obligația contribuabililor ce obțin venituri din activități independente de organiza și să conduce contabilitatea în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă,precum și de a completa registrul-jurnal de încasări și plăți, registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislația în materie;în acest registru se înscriu toate bunurile și drepturile aferente desfășurării activității.
De asemenea, prin dispozițiile art. 145 din Legea 571/2003 sunt reglementate șicondiții speciale de deducere a TVA, intrând în sfera de aplicare a deducerii, taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile.
Ca o constatare generală asupra stării de fapt, instanța constată că reclamantul a depus la dosar anumite facturi fiscale, fără a face însă, dovada înregistrării acestora în registrul de încasări și plăți; este de reținut faptul că, prin raportul de inspecție fiscală atacat au fost constatate, pe lângă obligația de plată a TVA suplimentar și faptul încălcării normelor legale privind ținerea evidențelor contabile, de către reclamant, iar acesta, prin motivele contestației administrative formulate, a achiesat la această constatare a organului de control. Aplicând, prin analogie, disp. art. 1184.civ. instanța constată că omisiunea includerii în registrul de plăți și cheltuieli, a sumelor ce reprezintă cheltuieli deductibile fiscal, este opozabilă reclamantului, în ceea ce privește constatarea acestora. De asemenea, este opozabilă reclamantului și omisiunea dovedirii înregistrării facturilor depuse la dosar, în evidențele contabile verificate de organul de control.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada, prin facturile depuse având ca obiect contravaloare piese de schimb utilaje agricole, a faptului generator al deductibilității, în condițiile în care respectivele utilaje agricole nu apar a fi înscrise în evidențele contabile ale persoanei fizice independente.
În ceea ce privește facturile privind semințe, erbicide, îngrășăminte, instanța constată că, potrivit dovezilor depuse la dosar, aceste cheltuieli pot fi deductibile, în condițiile în care sunt efectuate în scopul realizării veniturilor, și în limitele obiectului de activitate, precum și să respecte regimul juridic al cheltuielilor amortizabile; ori, potrivit art. 24 din Legea 571/2003, cheltuielile de înființare a recoltelor agricole nu intră în categoria cheltuielilor amortizabile.
În ceea ce privește deductibilitatea sumei de bani achitată cu titlu de avans, în scopul achiziționării autoturismului, instanța constată că acest bun mobil nu apare a fi achiziționat ca mijloc fix al persoanei fizice independente, ci ca bun aflat în patrimoniul persoanei fizice, astfel încât aceste cheltuieli nu prezintă un caracter deductibil.
Pe de altă parte, chiar dacă bunul mobil este folosit de persoana fizică independentă în scopul producerii veniturilor impozabile, dreptul de deducere nu privește contravaloarea bunului în sine, ci eventual contravaloarea cheltuielilor de transport; ori, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de inspecție fiscală, reclamanta a urmărit deducerea contravalorii avansului și nu a contravalorii cheltuielilor de transport.
În aceste condiții, instanța urmează să rețină că, atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere nr. 3610 din 30 octombrie 2008, prezintă un fundament legal, în ceea ce privește stabilirea obligației de plată TVA, instituită suplimentar.
În ceea ce privește dispoziția administrativă emisă în procedura contestației, instanța constată că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. 3610 din 30 octombrie 2008, precum și împotriva raportului de inspecție fiscală cu același număr de înregistrare.
În cuprinsul contestației, fără data prezentării,reclamantul arată că actele administrativ fiscale contestate nu i-au fost comunicate, până la data de 11 februarie 2009.
Prin dispoziția emisă în contestație, organul fiscal reține ca dată a depunerii contestației, data de 17 2008 ) aspect în fapt necontestat de către reclamant ).
În considerentele dispoziției administrative se reține, pe de o parte, comunicarea actelor contestate, în data de 11 noiembrie 2008, precum și depășirea termenului de contestație, pe de altă parte.
Observând dovezile depuse la dosar ( fila 36 ), actele administrativ fiscale contestate au fost comunicate prin recomandată, fiind confirmată primirea de către soția reclamantului, în data de 10 noiembrie 2008; pe tichetul de recomandată apare a fi aplicată ștampila oficiului de destinație din 11 noiembrie 2008, aceasta fiind data la care începe să curgă termenul de contestație.
Astfel, depunerea contestației s-a realizat cu nerespectarea termenului legal și imperativ reglementat de art. 207 alin. 1, sub sancțiunea decăderii, iar soluția organului fiscal, adoptată prin dispoziția nr. 3 din 13 ianuarie 2009, este legală.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând disp. art. 212 alin. 2 din OG 92/2003 și art. 18 din Legea 554/2004, instanța urmează să respingă contestația formulată, apreciind că este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, în termen și motivat, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie și a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin motivele de recurs încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. Pr. Civ. s-a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere probatoriile administrate în cauză precum și faptul că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. 4. pr. fiscală. S-a arătat că prin precizările depuse la dosarul cauzei au fost contestate atât raportul de inspecție fiscală încheiat la data e 28.10.2008 și înregistrat sub nr. 3610/30.10.2008, decizia nr. 3610 din 30.10.2008 cât și Decizia nr. 3/13.01.2009 emise de
În opinia recurentei-reclamante hotărârea primei instanțe se bazează pe considerente eronate, reținute practic prin actele administrative contestate fără a se face dovada comunicării a deciziei de impunere nr. 3610, ci numai a raportului de inspecție fiscală, iar instanța de fond nu a verificat legalitatea comunicărilor.
Cu privire la fondul contestației s-a arătat că susținerile organului fiscal înserate în cuprinsul raportului de inspecție fiscală cu privire la mijloacele fixe, piese de schimb, semințe, convorbiri telefonice nu sunt reale, ci sunt dovedite prin facturi și acte aflate în posesia recurentei-reclamante.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Au fost depuse copii ale deciziei nr. 3/13.01.2009 emisă de DGFP D, ale contestației formulate și ale dovezilor de expediere, ale raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 28.10.2008, ale deciziei de impunere nr. 3610 din 30.10.2008, ale dovezilor de comunicare din 11.11.2008, și copii ale altor comunicări adresate atât PFP. cât și PFP..
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, intimata-pârâtă depunând la dosarul cauzei somațiile și titlurile executorii emise în baza deciziei de impunere contestate la data de 27.11.2008 și comunicate recurentului-reclamant la data de 03.12.2008.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia nr. 3/13.01.2009 emisă de DGFP D, a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de către recurenta-reclamantă la 17.12.2008 cu motivarea că în raport de data comunicării actelor administrativ fiscale respectiv, 11.11.2008 a fost depășit termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Recurentul-reclamant a susținut că la data de 11.11.2008 a fost comunicat de către Băilești doar raportul de inspecție fiscală, și că de existența deciziei de impunere a luat la cunoștință doar la data de 03.12.2008, din conținutul somațiilor și titlurilor executorii, motiv pentru care a formulat contestația, iar decizia de impunere nu i-a fost comunicată decât pe parcursul procesului, la data de 15.04.2009 când și-a precizat acțiunea.
În raport de susținerile și dovezile administrate în recurs, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 2 lit. c din OG 92/2003, comunicarea actului administrativ fiscal se face prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar conform alin. 4 al aceluiași articol "dispozițiile codului d e procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător".
Conform dispozițiilor art. 92 alin. 3 Cod pr.civilă, "Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu - agentul va înmâna citația -unei persoane din familie (.), persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces verbal despre cele urmate".
În cazul de față, așa cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 16, comunicarea actelor s-a făcut către "soție", existând și o semnătură în acest sens.
Persoana primitorului nu este însă identificată în niciun fel, prin nume, prenume, serie/nr.act de identitate și nici nu se face vreo mențiune referitoare la motivul pentru care comunicarea nu s-a făcut destinatarului, ci unei alte persoane.
Este adevărat că respectiva comunicare se putea face și către o persoană din familia contestatorului, însă această comunicare trebuia să cuprindă mențiunile legale obligatorii.
Nefiind respectate dispozițiile procedurale referitoare la modul de îndeplinire a actului procedural (comunicarea înscrisurilor), Curtea reține că recurentul-reclamant nu a luat la cunoștință despre conținutul acestora și, astfel a fost în imposibilitatea contestării lor în termen, cu consecința respingerii de către pârâtă a contestației sale ca tardiv formulată.
În mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod pr.civilă, respectiv constatarea nulității comunicării și, pe cale de consecință și nulitatea deciziei nr. 3/13.01.2009 emisă de DGFP D, deoarece prin aceasta s-a produs vătămare părții, ce nu poate fi înlăturată în alt mod.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 - 4 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de către reclamant și se va modifica în tot sentința recurată în sensul că, se va admite acțiunea formulată de reclamant va fi anulată decizia nr. 3/13.01.2009 emisă de DGFP D și va fi obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul PFP. prin Administrator, împotriva sentinței nr. 1045 din data de 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.
Anulează decizia nr. 3/13.01.2009 emisă de DGFP D și obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -/2ex.
Jud. Fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
