Anulare act administrativ . Decizia 707/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. - -
DECIZIE NR. 707/2009 - R
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
********
Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul -, domiciliat în O,-, jud B, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, O,--4, cod poștal -, jud. B, împotriva Sentinței nr. 301/CA/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurentul reclamant av., în baza împuternicirii avocațiale nr- emisă de Baroul București - cabinet individual, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr.AA -/04.06.2009 și 0,15 lei timbru judiciar, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Instanța învederează motivul repunerii cauzei pe rol, și anume pentru a se pune în discuția părților faptul că la fond nu a fost citat emitentul actului.
Nefiind alte cereri, excepții, probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită casarea sentinței nr. 301/CA/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- și trimiterea dosarului pentru rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 301/CA/2009 Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 3741/31.03.2008, referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul precedent, organele vamale din cadrul Direcției Vamale pentru Accize și Operațiuni Vamale B, au calculat în sarcina reclamantului pentru perioada 06.02.2001 - 04.02.2008, majorări de întârziere în sumă totală de 7.015 lei, din care majorări aferente taxelor vamale în sumă de 5.835 lei, majorări aferente TVA în sumă de 1.120 lei și majorări aferente accize în sumă de 60 lei și 3,188 lei reprezentând plata cu întârziere a obligațiilor vamale stabilite prin actul constatator nr. 15/20.02.2002, întocmit în urma controlului ulterior al dovezii de origine, când s-a constatat că certificatul de origine EUR 1, prezentat pentru autoturismul importat Opel Astra este fals.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 95/29.09.2008.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, solicitând modificarea În totalitate a sentinței atacate pe care o consideră netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul arătat că în data de 14.07.2008 i-a fost comunicată decizia nr. 3741/31.03.2008 referitor la plata accesoriilor aferente obligațiilor fiscale din anul precedent în sumă de 7.015 lei din care 5835 lei taxe vamale, 1120 lei - TVA și suma de 60 lei - accize.
Recurenta arată că a formulat contestație în termenul legal împotriva deciziei nr. 3741/31.03.2008, însă această contestație i-a fost respinsă prin decizia nr. 95/29.09.2008.
Recurenta susține că sumele au fost greșit calculate. Dobânzile au fost calculate începând cu data de 06.02.2001 și nu de la data comunicării actului constatator nr. 15 din 20.02.2002 comunicat în 28.02.2002. Recurenta a solicitat desființarea actului constatator nr. 15/2002 pe motiv că a depus un alt certificat EUR 1 nr. L- autentic, contestație la care nu a primit nici un răspuns. Dobânzile au fost de asemenea calculate greșit, până la plata sumelor din actul constatator și nu până la data primei somații 28.03.2002.
În drept recurenta a invocat art. 61 alin. 3 din Legea 141/1997, art. 61 alin. 7 din actul constatator încheiat de autoritatea vamală, art.3 alin.m din Legea 141/1997, art. 3 alin.1 din Legea 141/1997, art.3 alin.i din Legea 141/1997, art. 158 alin. 2 din Legea 141/1997, art. 14 alin. 3 din OG 61/2002, art. 121 alin.3 din OG 92/2003, art. 23 alin. 2 din OG nr. 11/1996, art. 41 alin.1 din OG 61/2002, art. 134 alin. 1 din OG 92/2003, art. 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând modul de calcul al obligațiilor fiscale imputate reclamantului, instanța constată că actele administrativ-fiscale atacate sunt legale și temeinice.
Astfel, argumentul reclamantului conform căruia accesoriile au fost calculate greșit, nu poate fi reținut, întrucât în conformitate cu art. 141 al.1 din 141/1997 privind Codul Vamal al României, în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede dreptul de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale. Prin urmare, momentul începerii calculării accesoriilor fiscale este data de 06.02.2001, raportat la chitanța vamală nr. 26/D din 05.02.2001, document care atestă înregistrarea declarației vamale.
Întrucât obligațiile vamale aferente importului autoturismului Opel Astra, stabilite prin actul constatator nr. 15/20.02.2002 au fost achitate de reclamant doar la data de 04.03.2008, așa cum rezultă din chitanța nr. 6/-/04.03.2008, instanța de fond a constatat că organele fiscale, în mod corect au calculat obligațiile de plată accesorii în sumă de 7.015 lei, ținând cont și de dispozițiile art. 13 din OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, conform cărora orice obligație bugetară neachitată la scadență, generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate.
În ceea ce privește susținerile reclamantului, conform cărora dobânzile și penalitățile de întârziere ar fi trebuit calculate doar până la data comunicării somației de plată, invocând art. 14 alin. 3 din OG 61/2002 și art. 121 alin. 3 din OG 92/2003, instanța de fond a constatat că aceste texte de lege reglementează penalitățile de întârziere, or, prin decizia nr. 3741/31.03.2008 nu s-a stabilit în sarcina reclamantului nici o penalitate de întârziere.
De asemenea, tribunalul mai reține că susținerile reclamantului conform cărora contestația formulată împotriva actului constatator nr. 15/2002 nu a fost soluționată, sunt contrazise de decizia nr. 54/15.04.202, prin care a fost respinsă contestația, care i-a fost comunicată cu confirmarea de primire nr. 20881/18.04.2002.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate, pe care o consideră netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul arată că, în data de 14.07.2008 i-a fost comunicată decizia nr. 3741/31.03.2008 referitor la plata accesoriilor aferente obligațiilor fiscale din anul precedent în sumă de 7.015 lei din care 5835 lei taxe vamale, 1120 lei - TVA și suma de 60 lei - accize.
Arată că a formulat contestație în termenul legal împotriva deciziei nr. 3741/31.03.2008, însă această contestație i-a fost respinsă prin decizia nr. 95/29.09.2008.
Susține că sumele au fost greșit calculate. Dobânzile au fost calculate începând cu data de 06.02.2001 și nu de la data comunicării actului constatator nr. 15 din 20.02.2002 comunicat în 28.02.2002. Recurenta a solicitat desființarea actului constatator nr. 15/2002 pe motiv că a depus un alt certificat EUR 1 nr. L- autentic, contestație la care nu a primit nici un răspuns. Dobânzile au fost de asemenea calculate greșit, până la plata sumelor din actul constatator și nu până la data primei somații 28.03.2002.
În drept a invocat prevederile art. 61 alin. 3 din Legea 141/1997, art. 61 alin. 7 din actul constatator încheiat de autoritatea vamală, art.3 alin. m din Legea 141/1997, art. 3 alin.1 din Legea 141/1997, art.3 alin. i din Legea 141/1997, art. 158 alin. 2 din Legea 141/1997, art. 14 alin. 3 din OG 61/2002, art. 121 alin.3 din OG 92/2003, art. 23 alin. 2 din OG nr. 11/1996, art. 41 alin.1 din OG 61/2002, art. 134 alin. 1 din OG 92/2003, art. 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat, însă pentru alte considerente decât cele arătate în cererea de recurs.
Astfel, prin acțiunea formulată recurentul reclamant a solicitat anularea atât a deciziei nr.95/2008 a B, cât și a deciziei nr. 3741/31.03.2008 emisă de Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale B care nu a fost chemată în judecată și nu a fost citată în cauză.
Pentru a da eficiență dispozițiilor art.85 și urm. din Codul d e procedură civilă, în virtutea rolului său activ, judecătorul fondului, cu respectarea principiului disponibilității, trebuia să pună în discuția părților introducerea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ fiscal atacat, în vederea respectării principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, astfel încât hotărârea judecătorească pe care o va pronunța să poată fi opozabilă autorității publice emitente a actului contestat.
Cum însă, în cauză nu s-a procedat în sensul arătat, iar în recurs nu pot fi introduse părți noi, Curtea, în baza art. 312 al.5 Cod procedură civilă va admite recursul va casa hotărârea cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurentul - domiciliat în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, O,--4, cod poștal -, jud. B, împotriva Sentinței nr. 301/CA/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
Red. hot.; 13.01.2010
Jud. fond
Dact. I; 15.01.2010; 6 ex.
- două exemplare comunicate cu:
- recurentul -, O,-, jud
- intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, O,--4, cod poștal -, jud.
- două comunicări emise la 15. 01.2010; predate la expediție la 15.01.2010.
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
Dosar nr.- - Prima instanță
Din 14.01.2010
CĂTRE,
TRIBUNALUL BIHOR,
Întrucât prin Sentința nr.707/CA/17.12.2009 Curtea de APEL ORADEA admis ca fondat recursul declarat de recurentul - domiciliat în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, O,--4, cod poștal -, jud. B, împotriva Sentinței nr. 301/CA/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, pe care a casat-o, cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii,
În vederea competentei soluționări, vă trimitem alăturat dosarul nr.4875/111/CA/22.06.2009, conținând ____ file, la care se află atașat dosarul nr.4875/CA/111/13.10.2008 al Tribunalului Bihor, conținând 56 file.
PREȘEDINTE GREFIER
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana