Anulare act administrativ . Sentința 85/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 85

Ședința publică de la 07.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta - prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 11.11.2009, din partea pârâtei, înscrisurile ce au stat la baza emiterii actului administrativ contestat - Hotărârea nr. 4936/26.01.2009, astfel cum i s- pus în vedere prin citația emisă. S-a solicitat de către pârâtă și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.

Apărătorul reclamantei precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat în cauza de față, solicitând cuvântul pe fondul acțiunii.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat; pârâta solicitând și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct.2 pr.civ. acordă cuvântul pe fondul acțiunii.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și motivată, anularea Hotărârii atacate nr.4936/26.01.2009 adoptată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C, având în vedere că partea pe care o reprezintă este beneficiar al dispozițiilor legale ce acordă dreptul la pensie în baza Legii nr. 189/2000. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul contestației.

CURTEA,

Constată următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 19.03.2009 și înregistrată cu nr- (număr în format vechi 920/C/2009 reclamanta, domiciliată în C,-, județ C, a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, cu sediul în C,--59, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 4936/26.01.2009 adoptată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să i se recunoască beneficiul OG nr. 105/1999, respectiv, acordarea unei indemnizații și celelalte drepturi.

În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 24.03.2008, prin cererea nr. 9008, s-a adresat pârâtei solicitând acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că întrunește cerințele legale ca urmare a strămutării din - Bulgaria, iar la data de 19.02.2009 i s-a comunicat hotărârea nr. 4936/26.01.2009 prin care i s-a respins aceasta cerere pentru considerentul ca reclamanta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei copii de pe următoarele înscrisuri: Hotărârea nr. 4936/26.01.2009, cererea de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 cu confirmare de primire, act de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, extras din Arhivele Naționale.

La termenul din data de 06.04.2009 pârâta Casa Județeană de Pensii Cad epus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Călărași în soluționarea prezentei cauze, motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 189/2000 "Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivitLegii contenciosului administrativ nr. 29/1990", iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata întrucât reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Pe excepția de necompetență materială invocată de pârâtă, Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr.406/27.04.2009 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

În urma declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

În această fază procesuală pârâta în baza art.13 (1) din Legea nr.554/2004 a depus actele care au stat la baza hotărârii nr.4936/26.01.2009 emisă în baza Legii nr.189/2000.

În raport de actele depuse și de susținerile părților, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că hotărârea contestată este legal emisă și că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege vătămat.

Prin hotărârea nr.4936/26.01.2009 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, născută la data de 20.01.1945 în localitatea județul C, pe motiv că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000.

Analizând legalitatea soluției administrative în raport de actele depuse de reclamant, instanța constată că din actele depuse de reclamantă nu rezultă persecuția de natură etnică a autorilor reclamantei în principal neputându-se reține că reclamanta a suferit direct o persecuție etnică, ținând cont că s-a născut la data de 20.01.1945 în localitatea județul

Faptul că autorii săi au deținut un imobil în nu demonstrează existența unei persecuții etnice în sensul strămutării autorilor reclamantei din cauza unor persecuții care să determine consecințe materiale și morale pentru reclamantă și să determine încadrarea sa în dispozițiile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000.

Față de cele expuse mai sus, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004 va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în C,-, județul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în C,--59, județul C, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 07 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER

-

Red.

Tehnored./4 ex.

15.01.2010

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 85/2010. Curtea de Apel Bucuresti