Obligare emitere act administrativ. Sentința 87/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 87
Ședința publică de la 07.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei pârâta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, în principal pe excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost invocată de pârâtă, prin întâmpinare, cât și pe fondul cauzei.
CURTEA,
Instanța constată următoarele asupra acțiunii de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta - ROMANIA SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele:
Obligarea pârâtei la recalcularea si, implicit, rectificarea fisei sintetice, care cuprinde obligațiile subscrisei de plata la Fondul de Mediu a contribuției prevăzute de art. 9 alin. 1. d) din OUG 196/2005, in sensul recunoașterii faptului ca subscrisa a achitat integral obligațiile către Fondul de Mediu, aferente anului 2008, in cuantum de 295.267 RON, iar nu 469.054 RON, astfel cum in mod eronat a fost comunicat de către parata:
Emiterea unei ordonanțe președințială prin care instanța sa ordone suspendarea calculului penalităților aferente acestei sume până Ia momentul rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii privind capătul principal de cerere.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în mod nelegal s-a reținut în sarcina reclamantei, în baza fișei sintetice, obligații de plată la Fondul de Mediu pentru anul 2008 în condițiile în care reclamanta a achitat suma de 297.267 lei reprezentând suma corectă conform OUG nr.196/2005 în loc de suma de 469.054 lei comunicată în mod greșit de pârâtă. Pe cale de consecință se consideră că reclamanta nu datorează penalități de întârziere solicitându-se suspendarea de urgență, pe cale de ordonanță președințială a calculului penalităților până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În susținerea acțiunii, reclamanta depune la dosar acte - fișa sintetică privind obligațiile datorate la Fondul de Mediu, copii ale declarațiilor reclamantei și dovada achitării taxei de timbru.
La dosar, pârâta formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe ambele capete ale acțiunii pe motiv că fișa sintetică nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 (1) lit."c" din Legea nr.554/2004, fiind inadmisibilă solicitarea de a se aplica dispozițiilor art.581 Cod procedură civilă.
Se depun în susținerea întâmpinării acte comunicate reclamantei conform dispozițiilor încheierii din 5.XI.2009.
În ședința publică din 7.01.2010, instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității acțiunii, excepție apreciată ca întemeiată, conform art.137 (1) Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea reclamantei, astfel cum fost formulată se solicită anularea fișei sintetice prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații la Fondul de Mediu pentru anul 2008, reclamanta contestând cuantumul debitului principal și solicitând suspendarea, conform art.581 Cod procedură civilă, a calculului penalităților.
Acțiunea este inadmisibilă pe ambele capete de acțiune.
În primul rând fișa sintetică nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 (1), lit."c" admisibil a fi contestat.
Reclamanta nu a contestat această fișă sintetică în procedura administrativă prevăzută de OUG 196/2005, iar pârâta nu a emis o decizie administrativă de soluționare a contestației care să poată fi contestată la instanța de contencios administrativ, competentă.
În al doilea rând în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile normei generale prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, în raport de dispozițiile normei speciale prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
Față de cele expuse mai sus, instanța în baza art. 137 (1) Cod procedură civilă, va admite excepția inadmisibilității acțiunii și va respinge acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite acțiunea formulată de formulată de reclamanta - ROMANIA SA cu sediul în B, sector 5,-,.2, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU cu sediul în B, sector 6, nr.294, -orp A, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 7 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
25.01.2009
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria