Anulare act administrativ . Decizia 902/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIENr. 902/CA/2009

Ședința publică de la 30 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Marieta

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva sentinței nr.361/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea avocatului pentru reclamanta intimată, lipsind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare și expuse oral. Susține că organele fiscale în mod eronat au constatat diferența în gestiunea de mărfuri, iar din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond rezultă că societatea intimată nu a beneficiat de facilități fiscale.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Constată că sub nr.666 din 19.12.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta - " S & V " SRL H în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună anularea Deciziei nr.53/23.09.2007, a Deciziei de impunere nr.928/21.12.2008 și a Raportului de inspecție nr.10793/21.12.2006.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut în esență că prin decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală atacate, organele de control din cadrul H au stabilit greșit că datorează bugetului de stat suma de 42.866 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, TVA suplimentar și accesorii la acestea. S-a susținut că în realitate nu are asemenea datorii, iar înregistrările în evidențele contabile s-au făcut legal, având la bază documente justificative în contabilitatea societății.

Prin sentința nr. 361 din 3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoaras -a admis acțiunea reclamantei și drept urmare s-a dispus anularea Deciziei nr. 53/24.09.2007 emisă de pârâtă, precum și Decizia de impunere nr. 928/21.12.2006 și Raportul de inspecție fiscală nr. 10799/21.12.2006.

În motivarea hotărârii s-a reținut că organele de inspecție nu puteau determina la data controlului obligații privind impozitul pe profit generat de repartizarea diferențelor de preț mai mici asupra vânzărilor din perioada 2002 - 2003, iar erorile în repartizarea asupra veniturilor a diferențelor de preț mai mici în anul 2002 și în anul 2003 au fost corectate prin aplicarea algoritmului de calcul până la 31.12.2003, astfel că în lua ianuarie 2006 în baza contului 378 reclamanta a eliminat în totalitate erorile existente, astfel încât la data controlului nu mai avea nici o obligație fiscală.

Cu privire la TVA-ul în cuantum de 1.246 lei și accesorii s-a reținut inexistența unor lipsuri în gestiune, stocul faptic fiind același cu stocul scriptic la data de 31.12.2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs H solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantă.

În motivarea recursului se susține în esență că verificarea impozitului pe profit s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare, sumele calculate cu acest titlu fiind stabilite în mod corect și legal. În legătură cu TVA-ul s-a susținut că societatea reclamantă a înregistrat în luna decembrie 2001 în conturile de cheltuieli contravaloarea mărfurilor constatate lipsă în sumă de 6.557 lei, ceea ce reprezintă lipsă în gestiune și pentru care se datorează TVA.

În drept se invocă art.304 pct.7 Cod pr.civilă.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar, se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează:

Într-adevăr, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond pe baza probatoriului administrat, organele de inspecție fiscală nu puteau determina la data controlului obligații privind impozitul pe profit generat de repartizarea diferențelor de preț mai mici asupra vânzărilor din perioada 2002 - 2003. în repartizarea asupra veniturilor și a diferențelor mai mici în anul 2002 și în anul 2003 au fost corectate, astfel că în anul 2006 erau eliminate în totalitate erorile existente, așa încât reclamanta nu datorează la bugetul de stat suma de 16.934 lei cu titlu de impozit pe profit, precum și majorările de întârziere aferente.

În schimb, societatea reclamantă a înregistrat în contul 607 "Cheltuieli privind mărfurile" o lipsă în gestiunea de mărfuri în sumă de 6.557 lei, acte contabile prezumate a fi întocmite legal și care pot face probă cel puțin împotriva reclamantei. Ori pentru stocurile constatate lipsă în gestiune se datorează impozit pe profit conform art.4 alin.1 și 6 din nr.OG 70/1994 și TVA conform pct.19.18 alin.2 din nr.HG401/2000.

În concluzie, recursul pârâtei va fi admis, va fi modificată în parte hotărârea atacată, în sensul că se admite în parte acțiunea reclamantei numai sub aspectul obligației de plată a sumei de 16.934 lei cu titlu de impozit stabilit suplimentar și accesoriile aferente, urmând a menține în rest celelalte dispoziții.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva sentinței nr.361/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei numai în ce privește stabilirea obligației de plată a sumei de 16.934 lei cu titlu impozit pe profit stabilit suplimentar și majorările de întârziere aferente, pe care o înlătură.

Menține în rest obligațiile de plată stabilite suplimentar prin actul de control atacat referitor la 1.246 lei TVA și accesorii și 1.639 lei impozit pe profit cu majorările de întârziere aferente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 Iunie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./24.08.2009

Jud.fond -

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Ștefan Făt, Marieta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 902/2009. Curtea de Apel Alba Iulia