Anulare act administrativ . Decizia 926/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 926

Ședința publică din data de 6 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Ion

JUDECĂTOR 2: Cristina Petrovici

JUDECĂTOR 3: Monica Niculescu

GREFIER: ---

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUN. B și PRIMARUL GENERAL AL MUN.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că obiectul pricinii este recurs împotriva sentinței nr. 2713/25.04.2007 pronunțate de Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, iar procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că recurentul a solicitat și judecarea în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2713/2007 a Tribunalului București, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUN. B și PRIMARUL GENERAL AL MUN. B, acțiune prin care reclamantul solicitase obligarea pârâtei de rândul 1 la comunicarea regimului juridic al casei sale și sancționarea Primarului General cu pedeapsa închisorii de 6 luni - 3 ani sau amendă în cuantum de 2500 - 10.000 în conformitate cu art. 24 alin. 3 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, majorarea despăgubirilor de întârziere de la 100 de lei pe fiecare lună de întârziere la 300 de euro pe fiecare lună de întârziere, începând cu data de 03.04.2006, obligarea să plătească daunele restante din data de 02.06.2006.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul are un titlu executoriu privind obligarea la comunicarea situației juridice a imobilului său, anume sentința civilă nr. 187/2002, a cărei punere în executare s-a urmărit prin sentința civilă nr. 607/2004 privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri către reclamant, acesta constituind titlul executoriu pe care reclamantul îl poate pune în executare și să obțină despăgubirile potrivit procedurii stabilite de Codul d e procedură civilă.

Reclamantul nu a dovedit susținerile sale privind majorarea despăgubirilor acordate prin titlul executoriu și, de asemenea, nu a făcut nici un demers pentru punerea în executare a titlului executoriu, mai arată tribunalul.

Cât privește aplicarea sancțiunii cu închisoarea, aceasta nu este de competența instanței de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A, solicitând instanței modificarea ei în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului său, recurentul contestă susținerile instanței privind neprobarea majorării despăgubirilor, cât timp s-au prezentat copii care atestă că valoarea de piață a imobilului a crescut la minim 250.000 de euro. Arată că prezentul proces constituie tocmai demersul său pentru punerea în executare a titlului executoriu, astfel că susținerea în sens contrar a instanței de fond nu este reală.

Solicită doar aplicarea Legii contenciosului administrativ în forma sa nouă, recte Legea nr. 554/2004, întrucât legea veche, Legea nr. 29/1990, este ineficientă.

Recurentul arată că are dreptul la acțiuni în justiție până când se va supune și îi va comunica regimul juridic al casei sale, această instituție cauzându-i un prejudiciu continuu prin refuzul de a se supune unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

1. Prin sentința civilă nr. 182/F/2002 a Tribunalului București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și, pârâta PRIMĂRIA MUN. fiind obligată, în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, să comunice reclamanților regimul juridic al imobilului proprietatea autorului acestora, situat în B,-, sector 1 ( 16 dosar -), sentință rămasă irevocabilă, urmare a respingerii recursului Primăriei mun. B, prin decizia civilă nr. 325/2002 a Curții de Apel București ( 18-19).

2. Ulterior, în vederea punerii în executare a sentinței susmenționate, prin sentința civilă nr. 607/2004 a Tribunalului București, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții și ( 6-7 dosar nr. -), pârâta Primăria mun. B fiind obligată la plata sumei de 1.000.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru fiecare lună de întârziere, de la data de 02.06.2003 până la comunicarea situației juridice a imobilului. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 500.000 de lei cu titlu de despăgubiri.

A fost respins pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la comunicarea regimului juridic al imobilului.

Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului Primăriei mun. B, prin decizia civilă nr. 790/2004 a Curții de Apel București ( 4-5 dosar -).

3. Susmenționata sentință a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la acel moment.

Potrivit reglementării în vigoare la acea dată, recte art. 16 din Legea nr. 29/1990 "Dacă, în urma admiterii acțiunii, autoritatea administrativă este obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii irevocabile se va face la termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat se va aplica conducătorului autorității administrative sancțiunea prevăzută la art. 10 alin. 3, iar reclamantului i se vor putea acorda daune pentru întârziere.Instanța hotărăște în camera de consiliu, de urgență, la cererea reclamantului, cu citarea părților, fără plata vreunei taxe de timbru, hotărârea fiind definitivă și executorie".

Conducătorului autorității administrative nu i-a fost aplicată amenda prevăzută la art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990, solicitată, de asemenea, de către reclamanți, întrucât acesta nu fusese chemat în judecată.

4. Prin urmare, din lecturarea sentinței civile se observă pe de o parte că reclamanților le-au fost acordate atât despăgubiri de 500.000 de lei, ca daune compensatorii pentru prejudiciul cauzat prin îndrumarea greșită către SC SA pentru obținerea regimului juridic al imobilului, cât și daune compensatorii de 1.000.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere în comunicarea regimului juridic al imobilului, daunele compensatorii urmărind, pe lângă repararea prejudiciului cauzat, exercitarea unui efect cominator asupra instituției, în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești anterioare.

5. Cu toate că aceste despăgubiri au fost acordate de instanța de judecată, reclamanții nu au procedat nici un moment la executarea efectivă a acestor daune, astfel că, deși titlu executoriu este din anul 2002, efectul cominator al daunelor compensatorii acordate nu s-a mai produs niciodată, iar aceasta din culpa exclusivă a reclamantului.

Recurentul susține în acest sens că tocmai aceste acțiuni în instanță urmăresc punerea în executare, or formularea de acțiuni în instanță, după cum susține recurentul, că "are dreptul la acțiuni în justiție până când se va supune", fără ca acestora să li se asigure vreodată finalitatea, prin recurgerea la executarea silită, prin intermediul executorilor judecătorești, nu se subsumează fazei procesuale a "executării silite".

6. Recurentul subliniază, prin motivele de recurs, că dorește aplicarea noii legi, anume Legea nr. 554/2004 în ce privește sancțiunile pentru neexecutare, fără însă a fi dovedit vreun moment că ar fi pus în executare daunele acordate prin sentința civilă nr. 607/2004, și că efectul cominator al acestor despăgubiri pe zi de întârziere ar fi fost neîndestulător.

Pe de altă parte, sunt reale cele susținute de recurent, privind inexistența la acel moment a textului art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 sau a unui text similar, la care să fi recurs, însă - așa cum în mod just a reținut instanța de fond - antrenarea răspunderii penale (pentru că despre o astfel de răspundere este vorba în acest text, potrivit căruia "Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei") - nu constituie atributul instanței de contencios administrativ.

De altminteri, ca o premisă pentru eventuala incidență a acestui text, este necesar ca în prealabil să se fi făcut aplicarea art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, ipoteză neîntrunită în cauză, reclamantul solicitând direct a se face aplicarea art. 24 alin. 3.

7. În ceea ce privește solicitarea de majorare a despăgubirilor acordate, de la 1.000.000 de lei pe lună de întârziere, la 300 de euro pe lună de întârziere, recurentul critică sentința tribunalului, care reține că acesta nu a făcut dovada creșterii pagubei sale.

Recurentul invocă creșterea valorii de piață pentru imobilul al cărui regim juridic a solicitat să-i fie comunicat, ca temei al cererii sale.

Curtea observă că reclamantul se află în eroare în legătură cu rațiunea și temeiul daunelor de 1.000.000 de lei acordate prin sentința civilă nr. 607/2004 a Tribunalului București, acestea fiind acordate pe de o parte în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 182/2002, care avea ca obiect obligarea la comunicarea regimului juridic al imobilului, iar pe de altă parte pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin această necomunicare.

Or, din perspectiva faptului generator de prejudiciu, reținut de instanță, anume necomunicarea regimului juridic al imobilului, care a antrenat obligarea la plata de despăgubiri, majorarea valorii de piață a imobilului cu privire la care s-a cerut comunicarea regimului juridic nu prezintă absolut nici un fel de relevanță; faptul generator de prejudiciu fiind, deci, neexecutarea celor dispuse prin sentința instanței de contencios administrativ, iar nicidecum pentru lipsa de folosință a imobilului, pentru care instanța de contencios nu are nici un fel de competențe.

8. Referitor la ultima solicitare a reclamantului recurent, privind plata sumelor restante pe ultimii 3 ani, adică 3600 RON, Curtea reține justețea soluției tribunalului, de respingere a acestui capăt de cerere, pentru care reclamantul deține deja o hotărâre judecătorească, în vederea executării efective a acesteia trebuind să se adreseze executorului judecătoresc, în temeiul disp. art. 373 Cod procedură civilă.

În lumina considerentelor mai sus expuse, Curtea apreciază recursul reclamantului ca neîntemeiat, urmând ca - în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. - să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2713/25.04.2007 pronunțate de Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUN. B și PRIMARUL GENERAL AL MUN.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

---

Red./dact.2 ex.MN/MN

Jud. fond

Președinte:Eugenia Ion
Judecători:Eugenia Ion, Cristina Petrovici, Monica Niculescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 926/2009. Curtea de Apel Bucuresti