Anulare act administrativ . Decizia 95/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR:--09.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.95

Ședința publică din 31.01.2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.778/30.10.2007, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria Comunei și, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, iar pârâții intimați au depus întâmpinare.

Văzând că la dosar a fost formulată cerere de judecată în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.778/30.10.2007, pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Timiș respinge acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA și și obligă reclamanții la plata către pârâta Primăria prin Primar, a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.

În considerentele hotărârii instanța constată și reține:

Prin cererea din data de 12.02.2007 reclamanții au solicitat pârâților emiterea unui certificat de urbanism pentru imobilul - teren situat în, în vederea construiri unei locuințe.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța retine că pârâții și-au îndeplinit obligațiile legale, în sensul că inițial au verificat documentația depusă de reclamanți, le-au pus în vedere să achite taxa aferentă emiterii certificatului, ulterior după achitarea acestei taxe au comunicat reclamanților prin adresă ca Primăria nu poate să emită certificatul de urbanism întrucât parcela în cauză este prevăzuta în PUZ ca parcelă de schimb pentru crearea de spații verzi, reclamanții fiind invitați să clarifice situația.

La data de 25.05.2007 s-a emis pe numele reclamantei un certificat de urbanism în care se menționa la punctul 2 regimul economic al imobilului, acesta încadrându-se în zona de restricție de construire.

În acord cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Instanța constată că în speță reclamanții au invocat în fața instanței refuzul pârâților de eliberare a unui certificat de urbanism, caz în care nu se aplică prevederile mai sus menționate, nefiind obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile ridicată de pârâți.

Pe fondul cauzei, instanța reține că pârâții au răspuns cererii formulate de către reclamanți la data de 12.02.2007, prin adresele anexate la dosar, în cuprinsul cărora au comunicat reclamanților diferite aspecte prealabile, care trebuiau lămurite de către aceștia anterior emiterii certificatului de urbanism. Totodată, instanța reține că pârâții și-au îndeplinit obligația de a emite certificatul de urbanism, litigiul fiind tranșat astfel înainte de soluționarea cauzei în fața instanței.

Față de considerentele mai sus menționate instanța respinge acțiunea reclamanților ca fiind rămasă fără obiect.

Constatând culpa procesuală a reclamanților în declanșarea litigiului, instanța obligă reclamanții la plata către pârâta Primăria, prin Primar, la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.

Soluția suscitată a fost, în termen legal, atacată cu recurs de către reclamanți, care solicită modificarea ei sub aspectul îndatorării la cheltuielile de judecată, care trebuie imputate pârâților, în condițiile în care motivul respingerii acțiunii este invocat a fi rămânerea fără obiect a acesteia și care presupune în consecință culpa pârâților la data introducerii cererii și u cupa lor, consideră recurenții.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs redat și în temeiul prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care va respinge recursul, potrivit prevederilor art.312 al.1.

În conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Tribunalul a procedat astfel, obligându-i pe reclamanții cărora le-a fost respinsă cererea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți, pe motiv că la data înregistrării acțiunii - 19.06.2007, certificatul de urbanism la emiterea căruia cereau reclamanții a fi obligați pârâții, era eliberat, purtând nr.631 și data de 22.05.2007.

Nu poate fi interpretat a fi un refuz din partea autorității faptul că răspunsul dat celui ce se consideră vătămat nu este conform cu solicitarea sa, că răspunsul nu-l mulțumește, atâta timp cât nu se constată legalitatea actului în cauză.

Pârâții intimați au răspuns cererii recurenților, primită în data de 14.02.2007, la data de 13.03.2007, în sensul completării cererii, după care l-au înștiințat, prin adresa nr.2848/10.04.2007 că certificatul solicitat nu se poate elibera pentru că PUZ-ul indica altă destinație pentru imobilul în discuție.

Așadar, în sarcina pârâților intimați nu poate fi reținută vreo culpă procesuală care să justifice obligarea lor la cheltuieli de judecată recurenților reclamanți, ci, aceștia au fost cei care au cauzat pârâților cheltuielile de judecată, pe care instanța de fond corect le-a acordat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.778/30.10.2007, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 31.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red./14.03.2008

Tehnored. /14.03.2008

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 95/2008. Curtea de Apel Timisoara