Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 96/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR:--09.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.96

Ședința publică din 31.01.2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului B, împotriva sentinței civile nr.779 din 30.10.2007, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții intimații, A, -, A, -, A, (căs., cu intervenienții intimați, și cu pârâții intimați AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI T PENTRU REGIUNEA 5 VEST, AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată și consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate de rangul I, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei intimate de rangul I depune Nota nr.30035/10.01.2008 a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile privind nerecurarea sentințelor civile pronunțate de instanțele de judecată prin care au fost acordate sumele reprezentând primele de concediu ale funcționarilor publici, urmare a intrării în vigoare a nr.OUG146/2007.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Reprezentantul pârâtei intimate de rangul I lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.779 din 30.10.2007, pronunțată în dosarul nr.-, Tribunalul Timiș admite acțiunea reclamanților și cererile de intervenție în interes propriu, obligându-i pe pârâții Agenția Regională pentru Protecția Mediului T pentru Regiunea 5 Vest și Agenția pentru Protecția Mediului T la plata către aceștia a drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, reprezentând contravaloarea primelor de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 inclusiv, raportat la perioada în care fiecare dintre reclamanți, respectiv intervenienți au avut raporturi de serviciu cu pârâții.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la drepturile echivalente anilor 2001 - 2003 precum și celelalte excepții ridicate în cauză.

În considerentele sentinței, instanța de fond reține:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr. - reclamanții, A, -, A, -, A, )., au chemat in judecata pe pârâții AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI T PENTRU REGIUNEA 5 VEST, AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI T, AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plații efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată ca au statut de funcționari publici în cadrul T, fiind numiți în funcția publică în conformitate cu actul administrativ de numire emis de conducătorul instituției publice la care se desfășoară raporturile de serviciu.

Reclamanții au precizat că potrivit art.34 al.2 din nr.188/1999, republicată, privind statutul funcționarilor publici, funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Reclamanții menționează ca aceste prevederi legale nu au fost aplicate deoarece au fost suspendate prin fiecare lege a bugetului de stat până la data de 31.12.2006.

Parata Agenția Națională pentru Protecția Mediului a învederat că acțiunea reclamanților este prescrisă parțial pentru perioada 2001-2003.

Pârâta mai menționează ca pe fondul cauzei acțiunea este neîntemeiată, față de împrejurarea că aceste drepturi au fost suspendate succesiv, nefiind vorba de anularea unui drept, ci de suspendarea exercițiului dreptului.

Prin serviciul registratură la data de 18.09.2007 a fost formulată cerere de intervenție de către numiții și care au solicitat în contradictoriu cu pârâtele AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI T PENTRU REGIUNEA 5 VEST, AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI T și AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plații efective, redând motivarea formulată de către reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată întrucât termenul de prescripție de 3 ani a fost prorogat prin efectele art.3 alin. 1 din OUG nr.33/2001 pe termen de 1 an, actul normativ invocat suspendând plata primei de concediu, suspendare menținută în continuare prin legile bugetare subsecvente privind bugetul de stat până la data de 31.12.2005, dată de la care curge termenul pentru promovarea unei acțiuni în pretenții salariale. Reclamanții nu ar fi putut apela la instanță întrucât demersul lor ar fi fost prohibit. Prescripția nu curge atât timp cât o dispoziție legală sau o împrejurare mai presus de voința părții o împiedică pe aceasta să acționeze. În speță cursul prescripției a fost suspendat prin efectul OUG nr.33/2001 sub imperiul căreia acțiunea reclamanților nu putea fi primită.

Potrivit art.7 al.1 din. nr.167/1958, prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune.

Or, aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendată succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin prelungirea termenului inițial de suspendare, astfel că, fiind suspendată plata dreptului, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților ci de la data încetării efectelor actului juridic de suspendare, situație în care, acțiunea trebuie considerată introdusă în interiorul termenului de prescripție și pentru prima de concediu aferentă anului 2001, 2002 și 2003 inclusiv.

Reținând cele expuse instanța respinge excepția prescripției acțiunii privitor la anii 2001-2003.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța retine că reclamanții, au calitatea de angajați și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționari publici în cadrul pârâților Agenția Regionala pentru Protecția Mediului T pentru Regiunea 5 Vest, Agenția pentru Protecția Mediului Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Așadar, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularului prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv a raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plătii suma de bani ce reprezintă prima de concediu.

Apoi, raportul de serviciu dintre funcționarii publici și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualismului obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate; condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.

Aplicarea prevederilor art.34 al.2 din nr.188/1999, rep, a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din legea nr. 743/ 2001, art.10,al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 si art.5 al.5 din Legea nr.379/2005.

Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001-2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.

Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Totodată, în acord cu prevederile art.53 din legea fundamentală, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existentei dreptului sau libertății.

În acest sens, art.18 din Constituție prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Astfel fiind, suspendarea prin acte normative succesive a unui drept câștigat nu poate reprezenta în nici un caz o restrângere a dreptului, nu are efectul unei lipsiri de drepturi, fără a fi arbitrară și abuzivă.

În același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta normă internațională, se statuează în mod expres faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.

În plan intern, art.5 din Codul Muncii, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă religie, categorie sociala ori apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

De asemenea, dispozițiile de suspendare contravin și art.38 din Codul Muncii care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și nici nu pot să-și limiteze, prin convenții, aceste drepturi.

Dispoziția menționată din Codul Muncii se aplică și funcționarilor publici, astfel cum rezultă din art.I alin.2 din cod.

Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în cinci rânduri succesive, a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative, Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 si Legea nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001-2006. Instanța apreciază că acțiunea reclamanților este întemeiată, admițând și actualizarea sumelor solicitate, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului, conform art 1088 si 1094 Cod civil, la fel ca și pentru intervenienți.

Soluția susredată a instanței de fond a fost atacată, în termenul legal, cu recurs de către pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului B, care solicită modificarea ei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în baza dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, motivând astfel:

În conformitate cu prevederile art.64 din Legea nr.24/2000 dreptul la prima de vacanță prevăzut de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendat prin acte normative succesive din 2001 și până în prezent.

Atâta vreme cât o dispoziție legală este suspendată, aceasta nu face parte din ordinea de drept, este ca și cum nu ar exista. De aceea, acordarea pe cale judecătorească a unui drept la care se referă o dispoziție legală a cărei aplicare este suspendată, nu poate fi privită decât ca fiind făcută în absența oricărui temei legal, și chiar prin înfrângerea voinței legiuitorului.

În acest sens, sunt și prevederile Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a soluționării recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă la solicitarea Ministerului Justiției.

De asemenea, consideră că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune privind acordarea primelor de vacanță pe perioada 2001 - 2003.

Temeiul de drept în baza căruia invocă această excepție este Codul Muncii, Legea nr.53/2003 art.283 alin.1 lit. c care completează Legea nr.188/1999 republicată, privind Statutul funcționarului public, când aceasta nu prevede, precum și Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.

Conform art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația când obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator (termen special).

De asemenea, potrivit art.166 alin. 1 din Codul Muncii: "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile salariale respective erau datorate".

Potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/198, termenul de prescripție extinctivă, cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaționale este de 3 ani (termen general).

Acest termen se aplică tuturor acțiunilor personale) prin care se valorifică un drept de creanță), indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional.

Termenul de prescripție de 3 ani curge de la data când se naște dreptul la acțiune, or acest drept s-a născut la data încetării cauzei de suspendare a actului normativ.

Împrejurarea că prin acte normative succesive a fost suspendată acordarea acestor prime, nu poate conduce la concluzia că a fost întrerupt cursul prescripției, câtă vreme pe de o parte, efectul suspensiv era limitat în timp, iar pe de altă parte cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitate în timp, iar pe de altă parte cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute de art.13 din Decretul nr.167/1958, reclamanții nefăcând dovada că au intervenit acte de întrerupere a prescripției.

Prezenta acțiune a fost introdusă în anul 2007, deci după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, a cărui împlinire a avut loc la data de 31 decembrie 2006, până la această dată curgând neîntrerupt (pentru perioada 2001 - 2003).

Pentru fiecare an în parte, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data încetării cauzei de suspendare. Consideră că nimic nu i-a împiedecat pe reclamanți să introducă acțiune pentru acordarea acestor drepturi de la încetarea cauzelor de suspendare și, în aceste condiții, consideră că starea de pasivitate le este imputabilă.

Curtea, analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor din recurs suscitate și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, constată că instanță de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, ale cărei considerente instanța de recurs și le va însuși întrutotul. Așa cum reține instanța de fond, legile prin care a fost suspendată succesiv acordarea primelor de concediu au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune, titularii dreptului fiind puși în imposibilitate de a acționa pe perioada suspendării, iar, cum potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, în speță termenul de 3 ani, stabilit prin art.6 din actul normativ citat și de art.166 din Codul Muncii, nu a fost depășit.

Pe fond, tribunalul a motivat în detaliu, în fapt și în drept temeinicia și legalitatea acțiunii reclamanților, la care se adaugă împrejurarea că prin Ordonanța de urgență nr.146 din 20.12.2007, Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.

Așa fiind, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului B, împotriva sentinței civile nr.779/30.10.2007, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 31.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red./07.03.2008

Tehnored. /10.03.2008

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător,

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 96/2008. Curtea de Apel Timisoara