Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii | 
  | 
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1030/
Ședința publică din 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de, împotriva sentinței nr.99 pronunțată de Tribunalul Mureș la 18.02.2009 în dosarul nr.4325/2008 (-).
La apelul nominal răspunde recurentul-reclamant asistat de avocat, lipsă intimatul-pârât IJP M - Biroul arme, explozivi și substanțe toxice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul recurentului declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive formulată de reclamant.
CURTEA,
Prin sentința nr. 99 din 18 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județeană M, ca neîntemeiată.
Pentru pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 15 noiembrie 2005 fost emisă Dispoziția nr. - de către Biroul de, și din cadrul IPJ M, prin care a fost suspendat dreptul reclamantului de port și folosirea armelor letale și muniție până la clarificarea situației juridice a acestuia, în baza temeiului prevăzut de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea nr. 295/2004.
În prezent reclamantul, conform încheierii din 5 iunie 2008 din dosarul nr- al Judecătoriei Târgu -M, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal, pentru această infracțiune pedeapsa stabilită de lege fiind între 3 luni și 7 ani, deci maximul special fiind mai mare de 1 an. De aici rezultă că motivele pentru care s-a dispus suspendarea, nu au încetat, și astfel s-a respins cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anulării Dispoziției - din 15 noiembrie 2005 IPJ M, prin care s-a dispus suspendarea dreptului de port și folosință a armelor și muniției. Se arată că prin hotărârea pronunțată i-a fost încălcat un drept constituțional numai pentru faptul că Legea nr. 295/2004 la art. 46 alin. 1 lit. a face vorbire de faptul că toți cei care au fost trimiși în judecată penală pentru care legea prevede o pedeapsă al cărui maxim special este mai mare de un an, să li se suspende dreptul de port armă și folosință a armei și a muniției. Prin hotărârea pronunțată prima instanță a încălcat dispozițiile art. 52Cod procedură penală, privind prezumția de nevinovăție, care trebuie să opereze până la obținerea unei hotărâri definitive și irevocabile.
A fost încălcat de asemenea, art. 6 pct. 2 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale potrivit căruia orice persoană acuzată de o infracțiune, este prezumată ca nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 15 din Legea nr. 295/2004 conține una dintre condițiile de obținere a dreptului de deținere de port și folosire a armelor letale și anume: aceea potrivit căreia persoana îndreptățită în temeiul art. 14 alin. 2 - 5 din Legea nr. 295/2004 la procurarea de arme de apărare și de pază, să nu aibă calitatea de învinuit sau inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de un an. Aceasta este de fapt una dintre condițiile necesare pentru acordarea autorizației de procurare a armelor letale și care în momentul în care nu mai este îndeplinită atrage, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 2 și art. 46 alin. 1 lit. d din Legea nr. 295/2004, suspendarea dreptului de deținere de port și de folosire a armelor letale.
Prin cererea de recurs formulată se susține că prima instanță prin hotărârea pronunțată a încălcat prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 5 din Codul d e procedură penală și art. 6 din CEDO, necontestând împrejurarea că împotriva lui este pornită acțiunea penală în prezent dosarul de cercetare penală fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu -M sub nr-. Aceste susțineri ale recurentului sunt nefondate, întrucât prin hotărârea pronunțată s-a verificat doar existența vreunei împrejurări dintre cele prevăzute de art. 46 din Legea nr. 295/2004 care să justifice suspendarea dreptului de port și folosire a armelor, fără însă să prestabilească o vinovăție în sarcina reclamantului vis-a-vis de dosarul în care este cercetat penal.
De altfel, suspendarea unor drepturi sau a unor libertăți este prevăzute chiar și de Constituția României, prin art. 53 în care se prevede în mod explicit că în cazul desfășurării instrucției penale exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns prin lege.
În atare situație, recursul reclamantului apare ca fiind nefondat și urmează să fie respins, în conformitate cu di part. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 316 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge a nefondat recursul formulat de, cu domiciliul în Târgu-M- județul M, împotriva sentinței nr.99 pronunțată de Tribunalul Mureș la 18.02.2009 în dosarul nr.4325/2008 (-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:
-28.12.2009-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DIN DECIZIA nr. 1030/
Pentru motivele care se vor arăta în cuprinsul deciziei:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge a nefondat recursul formulat de, cu domiciliul în Târgu-M- județul M, împotriva sentinței nr.99 pronunțată de Tribunalul Mureș la 18.02.2009 în dosarul nr.4325/2008 (-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Octombrie 2009
ss.
ss.
ss.
GREFIER
Pentru conformitate,
Grefier
- s-a anulat chitanța nr.-/30.09.2009 în sumă de 1,00 leu și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








