Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1256/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIENr. 1256/CA/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 450/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatara recurentei reclamantă, avocat, intimatul pârât asistat de avocat și reprezentanta intimatului pârât Consiliul Local al comunei - d-na, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din data de 29.09.2009.
Se constată că la dosar a fost comunicat de către Judecătoria Alba Iulia dosarul înregistrat la Curtea de APEL ALBA IULIA sub nr-, cu mențiunea că dosarul nr- al Judecătoriei Alba Iulia urmează a fi înaintat la o dată ulterioară, deoarece se află în curs de redactare a hotărârii. De asemenea s-a comunicat copia minutei sentinței pronunțată de Judecătoria Alba Iulia la data de 13.10.2009, în dosarul nr-.
Reprezentanții prezenți ai părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara recurentei reclamantă solicită admiterea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă, a se dispune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării acțiunii pe fond și respingerea excepției invocată privind autoritatea de lucru judecat.
Învederează că instanța de fond corect a reținut incidența în cauză a dispozițiilor Legii 29/1990 - vechea lege a contenciosului administrativ, fiind legea în vigoare la data introducerii acțiunii, însă nu a observat că art. 5 din acest act normativ nu prevedea obligativitatea formulării în scris a reclamației și solicitarea expresă a revocării actului atacat. Arată că aceste prevederi sunt cuprinse doar în art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe când art. 5 din vechea legea nu distinge între reclamație scrisă sau verbală.
Astfel, mandatara recurentei reclamantă arată că prin actele depuse s-a făcut dovada faptului că aceasta s-a adresat verbal pentru recunoașterea dreptului de proprietate asupra șopronului metalic cumpărat și pentru concesionarea respectivei suprafețe de teren, ca atare sunt întrunite condițiile legale, respectiv s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, mandatara recurentei reclamantă învederează instanței că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 Cod civil, care prevede existența cumulativă a triplei identități - părți, obiect și cauză. Astfel, în prezentul dosar sunt trei părți, iar în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 6178/2005 au fost doar două părți, Consiliul Local al comunei nu a fost parte, respectiva hotărâre nefiindu-i opozabilă. De asemenea precizează că în acel dosar obiectul litigiului a fost de natură civilă, iar în prezentul este de natură contencioasă. Ca atare, nefiind întrunită tripla identitate, mandatara recurentei reclamantă solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat.
Depune la dosar concluzii scrise, la care a fost anexată copia chitanței vizând onorariul avocațial și solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Mandatara intimatului pârât solicită instanței ca în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă recursul declarat de reclamantă, ca nefondat și în consecință să mențină sentința pronunțată de Tribunalul Alba ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește procedura prealabilă, arată că instanța de fond a procedat corect, având în vedere că începând cu anul 2004 reclamanta a derulat întreaga procedură prin avocat, astfel că aceasta nu-și poate invoca propria culpă. Mai arată că susținerea mandatarei reclamantei că aceasta s-ar fi adresat verbal pârâtului Consiliul Local nu este susținută de nicio probă din dosar, iar pe de altă parte, se susține că s-a adresat în scris prin cererile nr. 1224/2004 și nr. 1376/2004, dar pentru că nu a reușit a dovedi ceea ce dorea își schimbă poziția, declarând că s-a adresat verbal.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, mandatara intimatului arată că este întrunită condiția triplei identități. Arată că într-adevăr Consiliul Local al comunei nu a fost parte în acel dosar și ca atare nu putea invoca excepția autorității de lucru judecat, excepție care nu a fost invocată de acesta, ci de pârâtul, instanța pronunțându-se sub acest aspect.
Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care se obligă să o depună la dosar.
Reprezentanta intimatului pârât Consiliul Local al comunei solicită respingerea recursului și în consecință menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Alba. Arată că nu s-a refuzat reclamantei recunoașterea dreptului de proprietate asupra șopronului metalic, însă aceasta a fost cea care a promovat acțiune în justiție, iar pârâtul pe care îl reprezintă a lăsat la aprecierea instanței.
De asemenea solicită admiterea excepției privind autoritatea de lucru judecat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că pe rolul Tribunalului Albas -a înregistrat sub nr- acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:
a) în principal,
- să se constate nulitatea absolută a nr. 16/27.02.1998 adoptată de Consiliul Local și în consecință a Contractului de concesiune nr. 1207/30.12.1998 încheiat între pârâți cu privire la terenul înscris în nr. 1840, nr. top. 2957/9 pentru fraudă la lege;
- anularea încheierii nr. 794/1999 de notare în nr. 1840 nr. top. 2957/9 a dreptului de concesionare în favoarea pârâtului;
b) în subsidiar,
- să se constate încetat de drept contractul de concesiune nr. 1207/30.12.1998, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 50/1991.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în anul 1991, împreună cu numita a cumpărat de la fostul CAP suprafața de teren în litigiu, pe care se afla edificat un șopru metalic. Ulterior reclamanta a despăgubit pe numita, rămânând singura proprietară asupra șoprului în litigiu.
În anul 1998 pârâta de ordinul 1 emis Hotărârea nr.16 prin care se dispune concesionarea "fără licitație a imobilelor înscrise în CF nr. 197, (pentru mai multe numere topografice), la nr top 2957/9, identificat ca fiind atelier, proprietatea pârâtului de ordinul 2, pe o perioadă de 99 ani", fără licitație publică.
În data de 30.12.1998 pârâții au încheiat contractul de concesiune nr. 1207, prin care se menționează ca obiectul său îl reprezintă "cedarea și preluarea în concesiune, a terenului în suprafață de 410 mp, situat pe raza comunei, sat, înscris în CF nr. 197, având nr. top 2957/9, teren aferent construcției".
Contractul de concesiune menționat a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, lege care prevede la art. 10 că terenurile aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale, destinate executării de construcții, pot fi concesionate prin licitație, iar, potrivit art. 11, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții, aflate în administrarea primăriilor și care pot fi revendicate de foștii proprietari. În realitate, în cartea funciară în litigiu nu se afla notată nici o construcție, motiv pentru care la data emiterii hotărârii de către pârâta de ordinul 1 și a încheierii contractului de concesionare în litigiu, terenul era liber de construcții, astfel că terenul în litigiu nu îndeplinea cerințele legale pentru a putea fi concesionat.
Reclamanta mai arată că s-a adresat cu cerere scrisă la pârâta de ordinul 1, solicitând relații în legătură cu situația juridică a șopronului metalic cumpărat, ocazie cu care, pârâta de ordinul 1 face cunoscut prin adresa nr. 1224/22.03.2004 faptul că terenul este liber de construcții iar prin adresa nr. 1376/06.04.2004, faptul că în evidențele lor nu apare declarată nici o construcție pe imobilul teren în litigiu concesionat pârâtului de ordinul 2. Față de recunoașterea pârâtei de ordinul 1 și de situația juridică a imobilului teren în litigiu, solicită constatarea nulității contractului de concesionare și a hotărârii cu privire la concesionarea acestuia.
Prin sentința administrativă nr. 450/CAF/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Alba - secția comercială și de contencios administrativ s-a disjuns cererea subsidiară referitoare la constatarea încetării de drept a contractului de concesiune și s-a dispus declinarea soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins în consecință acțiunea reclamantei având ca obiect anularea hotărârii nr. 16/27.02.1998 adoptată de Consiliul local al comunei și s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea reclamantei de anulare a contractului de concesiune nr. 1207/30.12.1998.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că cererea privind constatarea încetării contractului de concesiune este de competența judecătoriei, având în vedere că obiectul contractului este un bun proprietate privată a comunității localității. Sub aspectul cererii de anulare a 794/1999 s-a constatat că este incidentă în cauză Legea 29/1990 și având în vedere natura administrativă a actului atacat, s-a apreciat că nu a fost efectuată procedura prealabilă, fiind admisă excepția inadmisibilității acestei cereri.
În final s-a apreciat că cererea de anulare a contractului de concesiune a mai făcut obiectul unui proces, așa încât există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării cauzei pe fond.
Se mai solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat.
În motivarea recursului se susține că legiuitorul nu a prevăzut expres forma în care trebuie făcută reclamația administrativă, verbală ari scrisă, nefăcând o distincție sub acest aspect. Se mai arată că reclamanta a formulat reclamație la Consiliul local pentru recunoașterea dreptului de proprietate pe care reclamanta îl are asupra șopronului construit pe terenul concesionat și a concesionării acestuia, iar față de refuzul pârâtului a formulat prezenta acțiune. Se mai susține că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată întrucât nu este identitate de părți și obiect cu cauza soluționată de Judecătoria Alba Iulia.
În drept se invocă art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.
Analizând recursul atacat sub toate aspectele cauzei, cât și prin prisma motivelor invocate se constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
În mod corect și temeinic instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 29/1990, făcând aplicarea regulii "tempus regit actum".
Din acest punct de vedere se observă că, potrivit art. 5 din Legea 29/1990 "Înainte de a cere instanței anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile.
Rezultă din cele ce preced că reclamația administrativă trebuie să aibă același obiect cu acțiunea formulată în instanță, pentru a se putea pretinde efectuarea procedurii prealabile. Ori, adresele făcute Consiliului local au vizat informații privind situația juridică a imobilului, fie solicitarea, așa cum se susține prin recurs, a recunoașterii dreptului de proprietate asupra unui șopron și a concesionării terenului pe care se află acesta construit și care se suprapune, cel puțin parțial, cu terenul concesionat pârâtului, cereri ce nu pot fi luate în considerare ca reclamații administrative în sensul legii.
Mai mult, reclamația administrativă trebuie făcută în scris, nefiind acceptată varianta verbală a acesteia, așa cum susține reclamanta în recurs. Sancțiunea și excepția inadmisibilității sunt reglementate de art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, conform căruia "În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabilese va anexala cererea de chemare în judecată".
Termenul "a anexa" sugerează, fără putință de tăgadă, că dovada îndeplinirii procedurii prealabile trebuie să se materializeze într-un înscris.
Așa fiind, excepția inadmisibilității este întemeiată, fiind soluționată corect și temeinic de instanța de fond.
Într-adevăr excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată. Cererea reclamantei de anulare a contractului de concesiune făcută în fața instanței civile a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind analizată pe fond. Acest aspect nu îndreptățește Curtea, ca instanță de recurs, să caseze hotărârea atacată, întrucât cauza a mai fost casată o dată cu trimitere spre rejudecare, Curtea fiind obligată a analiza pe fond cauză, conform art. 20 alin. 3 teza 2 din Legea nr. 554/2004.
Procedând la analiza cererii de anulare a contractului se constată că este neîntemeiată. Motivele de nulitate susținute de reclamantă sunt cele legate de faptul că este proprietara unui șopron metalic de pe terenul concesionat pârâtului. Împrejurarea că reclamanta ar fi proprietară asupra acestui șopron nu-i conferă un drept asupra terenului aferent, dreptul de dispoziție al realului proprietar asupra terenului în cauză nefiind afectat. Din această perspectivă, operațiunea de concesionare a terenului în cauză către o altă persoană decât reclamanta este validă.
Așa fiind, soluția preconizată se impune, urmând a fi respins recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 450/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /5 ex./8.01.2010
Jud. fond
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Mariana
