Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1413

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR,cu sediul în B, nr. 3. sector 1, împotriva sentinței nr. 438 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T, str. - -,. 19,. 25, județul D și intimata pârâtăCOMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU APLICAREA LEGII Nr. 290/2003, cu sediul în, nr. 166, județul.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a delibera și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de astăzi 22 octombrie 2009,când a dat următoarea decizie.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 29.12.2008 sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților și Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat anularea deciziei nr. 2249/11.11.2008 și a hotărârii nr. 151/16.10.2007 și obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri sau compensații corespunzătoare, conform Legii nr. 290/2003, pentru toate bunurile autorului său, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului pe teritoriul și anume pentru terenul în suprafață de 600 mp și construcția situată pe acest teren - casă din cărămidă, acoperită cu tablă.

In motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin decizia nr. 2249/11.11.2008 s-a respins de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților contestația nr. 109/2008 formulată împotriva hotărârii nr.151/16.10.2007 adoptată de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Precizează reclamantul că tatăl său a locuit în și a devenit proprietar pe suprafața de teren menționată, conform contractului de vânzare cumpărare din 23.10.1936, operațiune ce este confirmată și de registrul funciar nr. 33/1937, iar pe acest teren a edificat o construcție, astfel cum a descris-o în precedent.

Autorul său a lucrat pentru Corpul 4 Armată și a părăsit orașul în luna martie 1944 la ordin, odată cu retragerea trupelor române, astfel cum rezultă din declarația autentică a martorului.

Prin urmare, susține reclamantul motivarea deciziei și a hotărârii atacate sunt inexacte, în condițiile în care a solicitat sprijinul României din M, la data de 23.03.2007, astfel cum rezultă din adresa și confirmarea expedierii prin fax, demersurile sale rămânând însă fără rezultat.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii sale, întrucât probează legătura de rudenie prin certificatul de deces al lui și certificatul său de naștere, iar calitatea de refugiat este dovedită cu declarația testimonială consemnată prin înscris autentic.

La data de 17.03.2009.2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, intrucat nu a facut dovada propietatilor ramase in si nici a refugiului.

Prin sentința nr. 438 din 11 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților, cu sediul în și Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

A anulat Decizia nr. 2249/11.11.2008 emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Hotărârea nr. 151/16.10.2007 emisă de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr.290/2003 și a obligat pârâtele să emită acte administrative prin care să se acorde despăgubiri reclamantului conform Legii nr.290/2003 pentru toate bunurile autorului, abandonate și sechestrate pe teritoriul ca urmare a refugiului, și anume: teren intravilan în suprafață de 600 mp și casă de cărămidă acoperită cu tablă situată pe acest teren.

A respins cererea pentru aplicarea unor penalități de 1000 lei/zi de întârziere.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin depunerea la dosar și a declarației autentice dată de, alături de declarația martorului, reclamantul a îndeplinit cerința art. 2 alin. 4 teza II din HG nr. 1120/2006, fiind dovedită cu celelalte acte, respectiv dovezi ale corespondenței purtate cu instituțiile abilitate din România, Ucraina și Republica M, imposibilitatea de a procura adeverințe sau certificate de arhivă, conform art. 2 alin. 5 din HG nr. 1120/2006.

Totodată, prin declarațiile celor doi martori reclamantul a completat dovezile privind refugiul autorului său și proprietatea bunurilor abandonate, fiind îndeplinită astfel și cerința prevăzută prin art. 2 alin. 1 din HG nr. 1120/2006.

Împotriva sentinței pronunțată de instant de fond a declarat recurs pârâta Autoritatea Naționala Pentru Restituirea Proprietăților B,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând modificarea în tot a acesteia și pe fond respingerea in totalitate a acțiunii formulata de reclamant.

In susținerea recursului pârâta arata ca sentința instanței de fond este nelegala si netemeinica deoarece a admis acțiunea reclamantului deși acesta nu a făcut dovada refugiului autorului sau si nici proprietăților acestuia pentru care solicita despăgubiri.

Declarațiile martorilor depuse la dosar cu care reclamantul a înțeles sa-si facă probatoriile în cauza sunt insuficiente în măsura in care cea data de A nu poate fi avuta in vedere deoarece nu a cunoscut personal bunurile pentru care se solicita despăgubiri si evenimentele ce au avut loc la momentul refugiului.

Reclamantul avea obligația,susține recurenta să depună dovezi privind dovada proprietăților de la Primăria sau Arhivele de Stat ale Regiunii.

Curtea, analizând sentința pronunțata de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de pârâta, având in vedere actele dosarului si dispozițiile legale in materie constata ca recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Din actele dosarului rezulta ca potrivit procedurii prevăzuta de Legea 290/2003 si HG 1120/2006,reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri sau compensații corespunzătoare pentru terenul în suprafața de 600mp și construcția situata pe teren,casa din cărămida,acoperita cu tabla,bunuri pe care autorul sau le-a deținut în proprietate in localitatea,abandonate si sechestrate ca urmare a refugiului în România.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin 1 din Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase in, de Nord si ținutul, ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de între România si Aliate si Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, cu modificările si completările ulterioare si art. 2 alin 1 din HG 1120/2006 care cuprinde normele de aplicare a legii, rezulta ca pentru a beneficia de masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, cu modificările si completările ulterioare, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita acordarea masurilor reparatorii.

In cauza mai sunt incidente si dispozițiile art. 7 din Legea 290/2003 si 2 alin 4 din HG 1120/2006 in raport cu care În cazuri excepționale, în situația imposibilității temporare de a procura acte doveditoare, solicitanții vor depune cererea cu acte incomplete sau neînsoțită de acte, cu mențiunea procurării dovezilor în maximum 6 luni de la împlinirea termenului prevăzut la art. 5 alin. 1.

Art. 2 alin 4 din HG 1120./2006 arata la rândul sau ca ererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. In situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentica a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.

In cauza insa motivele de recurs invocate de recurenta sunt întemeiate deoarece reclamantul nu a făcut dovada existentei bunurilor autorului sau si nici a refugiului acestuia.

Reclamantul intimat a depus la dosar dovezi insuficiente cu privire la proprietățile autorului si anume numai in ceea ce privește suprafața de 600 mp teren dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare nu si cu privire la construcția care se pretinde ca a existat pe teren.

De asemenea reclamantul nu a făcut nici dovezi cu privire la refugiul autorului sau.

Declarațiile martorilor, așa cum susține și recurenta nu sunt concludente si nu pot fi avute in vedere pentru completarea dovezilor așa cum prevăd dispozițiile art. 2 alin 4 din HG 1120.2006.

Martorul nu a cunoscut personal situația de fapt pe care o relatează cu privire la bunurile autorului reclamantului ramase in Ucraina si nici a faptului refugiului, ci din relatările tatălui său,iar pe reclamant l-a cunoscut în perioada 1974-1994 când a lucrat la T.

Pentru soluționarea favorabilă a cererii reclamantul trebuia să depună dovezi constând în acte certificate de autorității,respectiv autoritățile de la locul situării bunurilor,respectiv Arhivele Naționale ale Ucrainei,ale Regiunii si eventual de la Primăria.

Ca atare, față de faptul ca reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale cu acte si martori așa cum prevăd dispozițiile legale suscitate,Curtea în raport cu art. 312 alin 3 coroborat cu art. 304 pct 9.Pr.Civ va admite recursul pârâtei va modificata în parte sentința în sensul ca acțiunea reclamantului va fi respinsa in totalitate, menținând Decizia nr. 2249/11.11.2008 emisa de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR,cu sediul în B, nr. 3. sector 1, împotriva sentinței nr. 438 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T, str. - -,. 19,. 25, județul D și intimata pârâtăCOMISIA JUDEȚEANĂ D PENTRU APLICAREA LEGII Nr. 290/2003, cu sediul în, nr. 166, județul.

Modifică în parte sentința și pe fond respinge în totalitate acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/5 ex. 10.11. 2009

Dosar fond - al Tribunalului Dâmbovița

Jud fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Ploiesti