Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1450/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1450
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI - Târgoviște,-, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței nr.427 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - pârât PRIMARUL COMUNEI - com., Cod poștal -, Județ
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurentul reclamant Prefectul Județului D, intimatul pârât Primarul comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei de timbru, motivat, recurentul reclamant Prefectul Județului D, solicită judecata cauzei în lipsă, iar prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de intimatul pârât Primarul comunei o întâmpinare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că ambele părți au solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și după deliberare pronunță următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la nr-, reclamanta Prefectul Județului Dac hemat în judecată pârâta Primăria, solicitând anularea dispoziției nr. 178/2009 privind acordarea unui spor de dificultate pentru salariații implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin această dispozi ție s-a aprobat acordarea sporului de dificultate pentru membrii Comisie locale de aplicare a legilor fondului funciar și a legii 10/2001, cu încălcarea Legii nr.263/2006, având în vedere
că termenul de acordare a acestuia era limitat la un an, respectiv doi ani de la intrarea în vigoare a legii,astfel că pentru anul 2009 acest spor nu mai putea fi acordat.
In temeiul art. 115 pr.civ. pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii întrucât, ș a cum prevede legea, stabilirea salaria ților care beneficiază de acest spor ș i a cuantumului se stabilește anual de conducătorul institu ției implicate.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri,prin sentința nr. nr.427 din 11 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins cererea formulată de reclamantul Prefectul Județului D în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a re ținut că membrii Comisiei locale de fond funciar au beneficiat de acest spor în anul 2008, pe perioada 01.01.2008 - 01.07.2008, șa cum reiese din adresa depusă la dosar de pârâtă.
Instanța a constatat că potrivit expunerii de motive pentru adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 136/2006 din -, privind completarea Legii nr. 263/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, în vederea susținerii obiectivului de întărire a capacității instituționale din administrația publică locală și centrală, este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitățile create prin neacordarea unor drepturi de natură salarială persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică locală și centrală, implicate în mod direct în organizarea executării și executarea în concret a actelor normative din domeniul restituirii proprietăților, în special la nivelul primăriilor, în condițiile în care salariații din subordinea acestora pot beneficia de un spor lunar de dificultate.
În acest sens și pentru a se evita aplicarea neunitară a legii, ca urmare a unor acțiuni în instanță în curs de soluționare, precum și a unor practici și soluții diferite la nivel național, instanța de fond a apreciat că se impune, în regim de urgență, reglementarea situației privind acordarea unui spor de dificultate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică locală și centrală, ca măsură reparatorie a faptului că acestea nu pot beneficia de alte sporuri prevăzute de lege, iar sumele aferente acestor drepturi de natură salarială nu constituie un efort suplimentar pe seama bugetului de stat, cu influențe negative asupra indicelui de inflație,deoarece se plătește din resursele bugetare locale.
S-a constatat că potrivit art.I alin.1, rin p. derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală beneficiază lunar de un spor de dificultate de până la 50%, din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în aplicarea legii fondului funciar.
Instanța a reținut că prin art.II din acest act normativ s-a menționat expres că porul de dificultate prevăzut la art. I se asigură din bugetele administrației publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective și se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a
Ordonanței de Urgență nr. 209/2005, astfel că instanța de fond a considerat că acest spor se acordă,dacă există fonduri la bugetul local.
S-a concluzionat că în cauza de fa ță pârâtul a dispus de resurse în bugetul local pentru acordarea acestui spor, șa cum rezultă din probele adminsitrate, astfel că cererea a fost respinsă, cum s-a arătat anterior.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI D,care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că termenul pentru care salariații instituțiilor publice implicați direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile de aplicare a Legii 18/1991 republicată, inclusiv primarii și viceprimarii localităților în care funcționează aceste comisii, nu puteau beneficia de sporul de dificultate de 50%, reglementat de OUG 136/2006, decât pentru o perioadă de un an, calculată de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel că Dispoziția Primarului comunei nr 178/2009, pentru acordarea acestui spor și în anul 2009 este nelegală, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentintței în sensul admiterii cererii de anulare a acestei dispoziții.
In temeiul art. 308 pct. 2, cpr.civ. intimatul pârât Primarul comunei a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința, prin prisma criticilor din recurs în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Singura critică formulată de recurentul reclamant, care vizează limitarea în timp a efectelor art. II din legea 263/2006 pentru aprobarea OUG 209/2005, lege completată prin OUG 196/2006, este nefondată, deoarece potrivit tezei a II -a din textul mentionat anterior " stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă, se face anual, de către conducătorul instituției implicate", rezultând că acordarea acestui spor nu este limitată la termenul de un an, de la reglementarea lui, prin actul normativ menționat anterior.
De altfel, această concluzie rezultă și din interpretarea logică a acestui text, care vizează compensarea în bani a muncii suplimentare efectuată de membrii acestor comisii cu activitate permanentă, în scopul aplicării eficiente a legilor de restituire a proprietăților.
Cum intimatul a dovedit prestarea unei activități permanente de către membrii comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 a comunei, în perioada anului 2009, împrejurare necontestată de către recurentul reclamant, în mod corect prima instanță a stabilit că aceștia, înclusiv primarul și viceprimarul, sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% din salariul de încadrare, potrivit art. II al. 1 din Legea 263/2006 privind aprobarea OUG nr 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății.
Constatând că sentința atacată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare, prev. de art. 304 pr.civ. în baza disp. art. 312 al. 1 pr.civ. Curtea va respinge recursul reclamantului Prefectul Județului D, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI - Târgoviște,-, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței nr.427 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - pârât PRIMARUL COMUNEI - com., Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. /DD
nr- Tribunalul Dâmbovița
4 ex/29.10.2009
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu