Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2367/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2367
Ședința publică din 19.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 2: Vasile Bîcu
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier: ---
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 261/17.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, și intimatul-pârât, reprezentat de consilier juridic, cu delegație pe care o depune în ședință.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentul-reclamant, prin avocat, depune dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 2 lei, și a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului, având în vedere că este motivat, sentința civilă recurată fiind criticabilă sub două aspecte. În primul rând, există probe, acte care să conducă la o altă soluție, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare. În al doilea rând, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize psihologice, neefectuată, însă această expertiză este necesar a fi efectuată pentru că, în funcție de rezultatele acesteia, depinde avizul pentru eliberarea permisului de port armă, astfel încât se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare. Depune concluzii scrise.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic, arată că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T, calitate procesuală pasivă având Cabinetul Individual de Psihologie. De asemenea, a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, pentru că nu el trebuia să ceară avizul, ci angajatorul. Solicită a se ține cont în susținerea excepțiilor considerentele arătate în întâmpinare. Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 914/87 din 20 februarie 2008, reclamantul Chiar a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr.13939/10 ianuarie 2008 emisă de pârât prin care i-a fost retras avizul favorabil pentru port de armă nr. 74570/26.03.1997; să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a-i acorda aviz favorabil de port armă, și pârâtul să fie obligat să-i acorde aviz favorabil pentru port armă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat în muncă în calitate de agent de pază la Direcția Generală de Pază a județului T cu toate că a trecut toate testele pentru posesie de armă, avizul favorabil acordat de pârât pentru port armă a fost retras nejustificat, astfel încât angajatorul i-a desfăcut contractul de muncă, decizie pe care a contestat-
Retragerea avizului favorabil a fost comunicată IPJ T - Direcției Generale de Pază a județului T prin adresa nr.13939/10 ianuarie 2008, precizat reclamantul, adresă care nu i-a fost comunicată, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, nefiindu-i soluționată nici cererea prin care a solicitat anularea retragerii avizului favorabil comunicându-i-se verbal în cadrul audienței solicitate că, avizul favorabil i-a fost retras ca urmare a obținerii unui punctaj insuficient la retestare, și că nu se va reveni asupra adresei de retragere a avizului.
A mai arătat reclamantul că, din adresa nr. 387/15.11.2007 emisă de IPJ T Serviciul de Pază și Ordine Publică rezultă că suspendarea avizului favorabil s-a făcut în temeiul art. 24 din HG 1010/2004 cu aplicarea art. 15 lit. c din Legea 295/2004, dispoziție legală care stipulează că, o condiție de acordare autorizației de procurare a armelor letale este aceea de a nu fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție, însă în privința sa nu există nici o condamnare.
La data de 27.02.2008, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare prin care a solicitat să se constate nulitatea testului psihologic din luna decembrie 2007, urmând a fi menținute rezultatele testului psihologic din luna august 2007 potrivit cu care este pentru a folosi armament și muniție.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, testul pe care l-a dat în luna decembrie 2007, pe de o parte, nu a fost corespunzător nici sub aspectul dificultății și nici al oportunității acestuia, deoarece susținuse testul corespunzător, cu calificativul favorabil în luna august 2007 și nici sub aspectul rezultatului, comunicându-i-se verbal că a promovat retestarea.
Prin sentința civilă nr. 261/17.02.2009, Tribunalul Teleormana respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție T, respectiv, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Chiar și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului privind nulitatea testului psihologic din luna decembrie 2007 invocată din oficiu de instanță și, pe cale de consecință, respinge această cerere ca inadmisibilă și a respins ca nefondată acțiunea.
În motivare, prima instanță a arătat că reclamantul Chiar a îndeplinit calitatea de agent public de pază la Direcția Generală de Pază a Județului T, posedând permis port - armă, în baza avizului psihologic nr. 113/ 21.09.2007 eliberat de Cabinetul Individual de Psihologie.
La data de 26.08.2007, prin procesul verbal seria - nr.- s-a dispus sancționarea contravențională a reclamantului pentru tulburarea liniștii publice și săvârșirea de acte de violență împotriva soției, fiicei și socrului său.
În urma raportului întocmit de Postul de Poliție s-a întocmit de către - IPJ T - Serviciul Poliției de Ordine Publică raportul din 26.09.2007 în care s-a propus retragerea avizului de port armă, nemaifiind îndeplinite condițiile care au stat la baza avizării, aspect care a fost comunicat prin adresa nr.13738/ 26.09.2007 Direcției de Pază a Județului
Prin adresa nr. 5774/30.11.2007, Direcția de Pază a Județului Tas olicitat IPJ T efectuarea de verificări pentru eliberarea unui nou aviz de port armă pentru reclamant.
În urma verificărilor efectuate constând în audierea unui număr de 5 persoane angajate la aceeași instituție cu reclamantul ( declarații aflate la filele 46-50) a rezultat că, acesta se află în stări conflictuale cu majoritatea colegilor indiferent dacă are sau nu motive temeinice.
Astfel, prin adresa nr. 13962/18.12.2007 IPJ Tas olicitat angajatorului reclamantului testarea psihologică a acestuia.
În urma examinării psihologice din 21.12.2007 s-a concluzionat că reclamantul este inapt pentru a folosi armament și muniție, făcându-se recomandarea pentru agent de pază fără armament și muniție (fila 51 dosar).
Tribunalul, examinând cu prioritate excepțiile invocate de către pârâtul IPJ T potrivit art. 137.pr. civilă, urmează a fi respinse ca nefondate pentru considerentele ce succed:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului fiind persoana față de care nu s-a avizat dotarea cu armament are legitimare procesuală activă în cauză pentru a solicita anularea adresei nr. 13939/10.01.2008 și obligarea pârâtului la acordarea avizului favorabil.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a IJP T fiind emitentul adresei și existând identitate între acest pârât și debitorul obligației în raportul juridic dedus judecății se apreciază că, are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantului privind constatarea nulității testului psihologic din luna decembrie 2007(cerere aflată la fila 17 dosar) urmează a fi admisă, întrucât acest test psihologic nu estre cenzurabil pe calea contenciosul administrativ, neputând fi asimilat unui act administrativ de autoritate.
Cu privire la fondul cauzei se reține că, prin adresa nr. 13939 din 10.01.2008 (fila 52 dosar) pârâtul - IPJ T nu a avizat dotarea cu armament a reclamantului Chiar cu motivarea că, din verificări s-a stabilit că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 15 lit. e din Legea nr. 295/ 2004.
Textul legal menționat face referire la una din condițiile de acordare a autorizației de procurare a armelor letale, respectiv că persoana să fie aptă din punct de vedere psihologic și medical și să nu suferă de alte afecțiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătății, care ar putea pune în pericol propria viață sau a altora dacă ar deține sau ar folosi arme și muniții.
Raportul de constatare medico - legală nr. 1215//2008 din 23.12.2008 nu poate fi avut în vedere la evaluarea psihologică a reclamantului, întrucât nu îndeplinește cerințele art. 28 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 1134/C-255 din 25.02.2000 potrivit căruia examinarea persoanei se face în cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist și doi medici de specialitate, fiind avizat numai de medicul legist șef, iar pe de altă parte, nu au fost avute în vedere actele, ce au stat la baza avizului psihologic nr. 113/ 21.09.2007, care a concluzionat că reclamantul este psihologic pentru angajare agent pază și actului de reexaminare psihologică din 21.12.2007, care a concluzionat că este inapt pentru a folosi armament și muniție; reclamantul nu a insistat în obținerea acestor acte, sarcină care îi incumbă, apreciind suficiente probele aflate la dosar.
De asemenea, susținerile reclamantului întemeiate pe dispozițiile Ordinului nr. 257/2007 privind activitatea de psihologie în Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu pot fi primite întrucât reclamantului, în calitatea sa de agent public de pază, nu îi era aplicabil acest act normativ, care vizează personalul din cadrul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece:
Prin acțiunea înregistrată cu nr.914/87 din 20 februarie 2008 chemat în judecată pe T pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei 139.39/10 ianuarie 2008, iar instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.
Raportul de constatare medico-legală nr.1215/2008 din 23.08.2008 efectuat în cauză din dispoziția instanței și care datează ulterior avizului favorabil psihologic de port armă letală nr.113/21.09.2007 și actului de reexaminare psihologică din 21.12.2007 (din care rezultă contrariul și care l-a contestat și a solicitat instanței ca pârâta să-l prezinte) nu a mai fost luat în considerare de instanță la soluționarea cauzei, fapt ce constituie o gravă eroare ce a influențat în mod vădit soluția ce s-a pronunțat în sus - menționata cauză.
Pe de altă parte, nu este justificată legal nici referirea instanței de fond referitoare la faptul că este greșeala sa că nu a insistat în obținerea actelor susmenționate, deoarece în primul rând nu le-a deținut niciodată, iar când le-a solicitat la repetate termene de judecată pârâta a răspuns în scris că acestea au caracter de secret de serviciu și că nu le poate prezenta instanței contrar dispozițiilor art.13 din legea 554/2004. Arată în acest context că a solicitat instanței de fond ca conducătorul pârâtei să fie sancționat conform art.13 alin.4 din legea 554/2004, însă reprezentantul pârâtei a promis instanței că le va prezenta (actul contestat din 21.12.2007) la primul termen de judecată, lucru ce nu s-a mai întâmplat.
Din probele administrate, Curtea reține că reclamantul Chiar a îndeplinit calitatea de agent public de pază la Direcția Generală de Pază a Județului T, posedând permis port - armă, în baza avizului psihologic nr. 113/ 21.09.2007 eliberat de Cabinetul Individual de Psihologie.
La data de 26.08.2007, prin procesul verbal seria - nr.- s-a dispus sancționarea contravențională a reclamantului pentru tulburarea liniștii publice și săvârșirea de acte de violență împotriva soției, fiicei și socrului său.
În urma raportului întocmit de Postul de Poliție s-a întocmit de către - IPJ T - Serviciul Poliției de Ordine Publică raportul din 26.09.2007 în care s-a propus retragerea avizului de port armă, nemaifiind îndeplinite condițiile care au stat la baza avizării, aspect care a fost comunicat prin adresa nr.13738/ 26.09.2007 Direcției de Pază a Județului
Prin adresa nr. 5774/30.11.2007, Direcția de Pază a Județului Tas olicitat IPJ T efectuarea de verificări pentru eliberarea unui nou aviz de port armă pentru reclamant.
În urma verificărilor efectuate constând în audierea unui număr de 5 persoane angajate la aceeași instituție cu reclamantul ( declarații aflate la filele 46-50) a rezultat că, acesta se află în stări conflictuale cu majoritatea colegilor indiferent dacă are sau nu motive temeinice.
Astfel, prin adresa nr. 13962/18.12.2007 IPJ Tas olicitat angajatorului reclamantului testarea psihologică a acestuia.
În urma examinării psihologice din 21.12.2007 s-a concluzionat că reclamantul este inapt pentru a folosi armament și muniție, făcându-se recomandarea pentru agent de pază fără armament și muniție (fila 51 dosar).
În mod legal, prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului privind nulitatea testului psihologic din luna decembrie 2007 pe motiv că acest act nu are caracter administrativ, neîndeplinind condițiile impuse de art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 15 lit. e din Legea nr. 295/ 2004, se cere ca persoana să fie aptă din punct de vedere psihologic și medical și să nu sufere de alte afecțiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătății, care ar putea pune în pericol propria viață sau a altora dacă ar deține sau ar folosi arme și muniții.
Această condiție nu este îndeplinită de reclamant.
Raportul de constatare medico - legală nr. 1215//2008 din 23.12.2008 nu poate fi avut în vedere la evaluarea psihologică a reclamantului, întrucât nu îndeplinește cerințele art. 28 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 1134/C-255 din 25.02.2000 potrivit căruia examinarea persoanei se face în cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist și doi medici de specialitate, fiind avizat numai de medicul legist șef, iar pe de altă parte, nu au fost avute în vedere actele, ce au stat la baza avizului psihologic nr. 113/ 21.09.2007, care a concluzionat că reclamantul este psihologic pentru angajare agent pază și actului de reexaminare psihologică din 21.12.2007, care a concluzionat că este inapt pentru a folosi armament și muniție.
Reclamantul nu a insistat în obținerea acestor acte, motiv pentru care prima instanță nu a făcut adresă pentru obținerea lor.
De asemenea, susținerile reclamantului întemeiate pe dispozițiile Ordinului nr. 257/2007 privind activitatea de psihologie în Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu pot fi primite întrucât reclamantului, în calitatea sa de agent public de pază, nu îi era aplicabil acest act normativ, care vizează personalul din cadrul
Din aceste motive, în baza art. 3041și 312. proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant domiciliat în comuna, județul T împotriva sentinței civile nr. 261/17.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T cu sediul în A,--73, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDEC Ǎ TOR JUDEC ǍTOR
Tribunalul Teleorma ni GREFIER
Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, -
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /4ex./27.11.2009
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu, Vasile Bîcu, Doina Ungureanu