Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2369/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 2369

Ședința publică din 19.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Alina Șuțu

JUDECĂTOR 2: Vasile Bîcu

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier: ---

Pe rol se află soluționarearecursuluiformulat de recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1625/28.04.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ȘI ASOCIAȚII.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar, și intimata-reclamantă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depune în ședință.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurentul-pârât, prin consilier juridic, depune dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 19,5 lei, și a timbrului judiciar, în valoare de 0,15 lei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Arată că este o rejudecare după casare și s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat, iar instanța de fond a înțeles că trebuie verificat dacă existau șanse reale de câștig ale reclamantei, acesta fiind singurul motiv, fără, însă, a preciza care ar fi fost șansa reclamantei. Pentru motivele arătate, pe larg, în scris, solicită admiterea recursului.

Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului. Arată că nu este o rejudecare, ci este un recurs împotriva unei sentințe civile pronunțate într-un singur ciclu procesual. considerentele deciziei civile nr. 755/17.03.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a, precizând că modul de soluționare a licitației a fost viciat, la pagina 5 în decizie reținându-se suficiente elemente privind șansele sale reale pe care le-ar fi avut.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI sub nr-, reclamanta, ȘI ASOCIAȚII în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 655.639,70 lei plus TVA către reclamantă, reprezentând contravaloarea daune provocate prin nerespectarea procedurii de achiziție publică.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a participat la licitația organizată de pârâtă pentru obiectivul de investiții Străpungere - -, pe care nu a câștigat-o întrucât modalitatea de acordare a punctajului a fost eronată, prin dec. civ. nr.755/17.03.2008 fiind constatată nelegalitatea evaluării ofertelor.

Prin sentință civilă nr. 1625/28.04.2009, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 655.639,70 lei plus TVA către reclamantă reprezentând contravaloarea daune.

În motivare, prima instanță a arătat că reclamanta a participat la licitația organizată de pârâtă pentru obiectivul de investiții Străpungere - -, care a fost câștigată de asocierea SC SA și SOCIETATEA PROFESIONALĂ CENTRUL DE CONSULTANȚĂ ÎN SRL, cu număr de 42 puncte, față de oferta reclamantei evaluată la 38,91 puncte.

Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii a autorității contractante, contestația care a fost respinsă prin decizia nr. nr.1498/C1/928 din 27.07.2007 a CONSILIULUI NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.

Prin dec. civ. nr.755/17.03.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTIa fost admisă în parte plângerea formulată de petenta, SI ASOCIAȚII în contradictoriu cu intimatele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, SC SA și SOCIETATEA PROFESIONALĂ CENTRUL DE CONSULTANȚĂ ÎN SRL, a fost modificată în parte decizia nr.1498/C1/928 din 27.07.2007 a CONSILIULUI NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, în sensul că s-a admis în parte contestația și s-a constatat nelegalitatea deciziei autorității contractante privind evaluarea ofertelor, fiind respinsă în rest plângerea.

În motivarea deciziei curții, s-a arătat că punctajul pentru ofertele tehnice a fost eronat și nu se verifică în nici o variantă de calcul, mai ales în privința punctajului acordat pentru coordonatorul de proiect, care ar fi trebuit să fie în cea mai strictă variantă de 1,33 pentru reclamantă, iar nu 0,7, cât i s-a acordat.

De asemenea, Curtea a explicat în decizia menționată faptul că autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal în evaluare, aplicând criterii diferite de evaluare, pe de o parte vechimea în profesie, iar pe de altă parte vechimea în societatea de avocatură, iar nu vechimea în profesie, fiind în mod evident dezavantajată reclamanta.

În plus, acordarea a numai 7 puncte pentru experții topografi nu a fost motivată de autoritatea contractantă, aceeași fiind situația și în cazul calculării celorlalte punctaje ce compun punctajul tehnic.

Curtea a concluzionat că decizia de evaluare a ofertelor încalcă prevederile legislației în materia achizițiilor publice și denaturează rezultatul procedurii de achiziție publică, motiv pentru care a pronunțat decizia expusă în paragraful anterior, prin care a constatat nelegalitatea deciziei de evaluare.

În condițiile în care procedura a fost încheiată, iar contractul încheiat nu a fost lovit de nulitate, reclamanta avea dreptul la despăgubiri din partea autorității contractante conform art.286 din OUG nr.34/2006.

Potrivit acestui text normativ, varianta în vigoare la data introducerii acțiunii în despăgubiri pe rolul - 10.09.2008, pentru soluționarea litigiilor privind acordarea de despăgubiri, trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a trei condiții - faptul că prevederile ordonanței de urgență au fost încălcate; că ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul și că șansa a fost compromisă ca urmare a încălcării prevederilor ordonanței de urgență.

Din decizia civilă nr.755/17.03.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, irevocabilă de la pronunțare, rezultă în mod indubitabil că au fost încălcate dispozițiile OUG nr.34/2006 cu ocazia evaluării ofertelor depuse pentru procedura de achiziție publică organizată de pârâta pentru obiectivul de investiții Străpungere - -.

De asemenea, pentru motivele expuse exhaustiv de curte, reclamanta, dacă nu ar fi fost depunctată în mod nejustificat, ar fi obținut un punctaj mai mare decât cel acordat, putând în mod real să depășească punctajul acordat concurentei sale, care a fost sensibil de apropiat, deci reclamanta ar fi avut o șansă reală de a fi declarată câștigătoare.

Șansa reclamantei de a câștiga licitația a fost compromisă ca urmare a încălcării OUG nr.34/2006 constatate prin decizia Curții, deci toate cele trei condiții sunt întrunite în speța de față pentru ca reclamanta să fie îndreptățită să beneficieze de despăgubirile prev. de art.286 din OUG nr.34/2006.

Tribunalul nu a putut examina în cauza de față corectitudinea evaluării ofertelor de către autoritatea contractantă, având în vedere că acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia civilă nr.755/17.03.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, iar o eventuală rejudecare a deciziei de evaluare nu s-ar putea pronunța decât cu încălcarea autorității de lucru judecat de care beneficiază hotărârea menționată. Tribunalul a verificat decât existența unei șanse reale de câștig în favoarea reclamantei, șansă care rezultă din faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că reclamanta a fost depunctată în mod nejustificat la evaluarea ofertei sale, evaluarea ofertelor participanților fiind netransparentă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta arătând că Primăria Municipiului Bao rganizat în calitate de autoritate contractantă în data de 19.12.2006 procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect,servicii de consultanță necesare în vederea asistării Municipiului B în procesul de expropriere a imobilelor pentru realizarea obiectivului de investiții Străpungere - - ", elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă.

În urma evaluării ofertelor au fost găsite admisibile ofertele depuse de Asociația SC SA și Centrul de Consultanță în SRL și de Asocierea - și Asociații și aplicând criteriul,oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", comisia de evaluare a hotărât drept câștigătoare Asociația SC SA și Centrul de Consultanță în SRL.

Asociația și Asociații a formulat contestație împotriva actului administrativ emis de către autoritatea contractantă sub nr. 9691/2007, solicitând anularea în totalitate a acestuia și obligarea autorității contractante la reanalizarea tuturor ofertelor depuse și la atribuirea în cel mai scurt timp a contractului de achiziție publică.

Prin decizia nr. 1498/C1/928/27.07.2007, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de către și Asociații și pe cale de consecință a dispus continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică și completarea de către autoritatea contractantă a adresei nr. 9691/12.04.2007.

Împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a formulat plângere și Asociații prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1498/27.07.2007 a, anularea actului administrativ emis de Autoritatea Contractantă sub nr. 9691/12.04.2007, obligarea autorității contractante la reanalizarea tuturor ofertelor depuse și la atribuirea contractului de achiziție publică și suspendarea procedurii administrative până la soluționarea plângerii.

Prin decizia civilă nr. 755/17.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția rămânerii fără obiect a plângerii, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, a modificat în parte decizia în sensul că a admis în parte plângerea și a contestat nelegalitatea deciziei autorității contractante de evaluare a ofertelor respingând restul pretențiilor.

Față de capetele principale de cerere, în conformitate cu prevederile art. 286 alin. 2 din OUG nr. 43/2006, în cazul în care persoana care se consideră vătămată solicită plata de despăgubiri, atunci aceasta trebuie să facă dovada că prevederile prezentei ordonanțe de urgență au fost încălcate și că ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Instanța a apreciat că Tribunalul nu poate examina în cauza de față corectitudinea evaluării ofertelor de către autoritatea contractantă, având în vedere că acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 755/17.03.2008 a B, iar o eventuală rejudecare a cauzei de evaluare nu s-ar putea pronunța decât cu încălcarea autorității de lucru judecat de care beneficiază hotărârea menționată. Tribunalul nu trebuie să verifice decât existența unei șanse reale de câștig în favoarea reclamantei, șansa care rezultă din faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că reclamanta a fost depunctată în mod nejustificat la evaluarea ofertei sale, evaluarea ofertelor participanților fiind netransparentă, și prin urmare, tribunalul va admite cererea și va obliga autoritatea contractantă pârâtă la plata sumei de 655.639,70 lei plus TVA către reclamantă reprezentând contravaloare daune produse reclamantei prin vicierea evaluării ofertelor prezentate.

Această frază este singura motivare a instanței de fond în ceea ce privește obiectul acțiunii, respectiv de a verifica existența unei șanse reale de câștig a reclamantei, fără a preciza în concret care ar fi fost această șansă și pe ce motive se întemeiază ea.

În acest caz, recurenta apreciază că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei șanse reale de a câștiga contractul, întrucât potrivit art. 200 din OUG nr. 34/2006, Autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse în art. 199 alin. 1, teza I din același act normativ care prevede că,în cazul aplicării criteriului oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic oferta stabilită ca fiind câștigătoare este oferta care întrunește cel mai mare rezultat din aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm de calcul specific" din anunțul de participare și documentația de atribuire, rezultă că criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fiind stabiliți factorii de evaluare și algoritmul de calcul; algoritmul de calcul s-a făcut după metoda cost/calitate, metodă care presupune clasificarea ofertelor în ordinea descrescătoare a punctajelor combinate, tehnic și financiar, având în vedere ponderile indicate în fișa de date a achiziției pentru fiecare din punctajele respective, iar punctajul total s-a calculat după o formulă care se regăsește tot în fișa de date a achiziției; mai mult, în procesul verbal încheiat cu ocazia deschiderii ofertelor reclamanta nu a avut obiecții cu privire la documentația de atribuire.

În ceea ce privește modalitatea de punctare a ofertelor, arată că, potrivit art. 14 alin. 2 din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, algoritmul de calcul, precum și factorii de evaluare a ofertelor, care vor fi luați în considerare în cazul aplicării criteriului,oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire, vor reflecta metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți". În fișa de date a achiziției au fost prevăzuți factorii de evaluare și anume oferta tehnică și oferta financiară, oferta tehnică constând în pregătirea echipei și în abordare și metodologie; prin clarificarea nr. 4401/7.12.2006, comunicată către reclamantă, fiind întocmită de către autoritatea contractantă înainte de deschiderea ofertelor, s-a arătat că, în ceea ce privește pregătirea echipei, coordonatorul de proiect trebuie să fie jurist sau economist; din analiza cv - urilor depuse de ofertanți, rezultă că asocierea câștigătoare a prezentat 2 coordonatori de proiect cu o experiență de 7 ori mai mare decât singurul depus de către reclamantă, care avea 6 ani experiență profesională astfel că susținerile reclamantei nu pot fi reținute;

Cu privire la personalul calificat propus de ofertanți, arată instanței, că potrivit caietului de sarcini, s-au prevăzut condițiile minime privind numărul personalului și experiența necesară pentru îndeplinirea obligațiilor; în oferta depusă de asocierea câștigătoare, echipa prezentă cuprinde un număr mai mare de personal propus a îndeplini contractul pentru toate cele patru categorii de personal, îndeplinind criteriile de experiență minimă, fapt ce a dus la obținerea unui punctaj mai mare, astfel că afirmațiile reclamantei nu sunt susținute;

Cu privire la încălcarea principiului transparenței, învederează instanței că acesta presupune punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, astfel că această afirmație este contrazisă de procesul verbal încheiat cu ocazia deschiderii ofertelor, din care reiese că nu au obiecții cu privire la modul de elaborare și prezentare a ofertei, aceasta fiind clară și completă cu privire la criteriile de punctaj, iar în privința procedurii de licitație, de asemenea nu au fost înregistrate obiecții.

Din probele administrate, Curtea reține că Primăria Municipiului Bao rganizat în calitate de autoritate contractantă în data de 19.12.2006 procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect,servicii de consultanță necesare în vederea asistării Municipiului B în procesul de expropriere a imobilelor pentru realizarea obiectivului de investiții Străpungere - - ", elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă.

În urma evaluării ofertelor au fost găsite admisibile ofertele depuse de Asociația SC SA și Centrul de Consultanță în SRL și de Asocierea - și Asociații și aplicând criteriul,oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", comisia de evaluare a hotărât drept câștigătoare Asociația SC SA și Centrul de Consultanță în SRL.

Asociația și Asociații a formulat contestație împotriva actului administrativ emis de către autoritatea contractantă sub nr. 9691/2007, solicitând anularea în totalitate a acestuia și obligarea autorității contractante la reanalizarea tuturor ofertelor depuse și la atribuirea în cel mai scurt timp a contractului de achiziție publică.

Prin decizia nr. 1498/C1/928/27.07.2007, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de către și Asociații și pe cale de consecință a dispus continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică și completarea de către autoritatea contractantă a adresei nr. 9691/12.04.2007.

Împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a formulat plângere și Asociații prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1498/27.07.2007 a, anularea actului administrativ emis de Autoritatea Contractantă sub nr. 9691/12.04.2007, obligarea autorității contractante la reanalizarea tuturor ofertelor depuse și la atribuirea contractului de achiziție publică și suspendarea procedurii administrative până la soluționarea plângerii.

Prin decizia civilă nr. 755/17.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția rămânerii fără obiect a plângerii, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, a modificat în parte decizia în sensul că a admis în parte plângerea și a constatat nelegalitatea deciziei autorității contractante de evaluare a ofertelor respingând restul pretențiilor.

În motivarea deciziei curții, s-a arătat că punctajul pentru ofertele tehnice a fost eronat și nu se verifică în nici o variantă de calcul, mai ales în privința punctajului acordat pentru coordonatorul de proiect, care ar fi trebuit să fie în cea mai strictă variantă de 1,33 pentru reclamantă, iar nu 0,7, cât i s-a acordat.

De asemenea, Curtea a explicat în decizia menționată faptul că autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal în evaluare, aplicând criterii diferite de evaluare, pe de o parte vechimea în profesie, iar pe de altă parte vechimea în societatea de avocatură, iar nu vechimea în profesie, fiind în mod evident dezavantajată reclamanta.

În plus, acordarea a numai 7 puncte pentru experții topografi nu a fost motivată de autoritatea contractantă, aceeași fiind situația și în cazul calculării celorlalte punctaje ce compun punctajul tehnic.

Curtea a concluzionat că decizia de evaluare a ofertelor încalcă prevederile legislației în materia achizițiilor publice și denaturează rezultatul procedurii de achiziție publică, motiv pentru care a pronunțat decizia menționată, prin care a constatat nelegalitatea deciziei de evaluare.

Potrivit art.286 din OUG nr.34/2006, pentru acordarea despăgubirilor trebuie să se dovedească îndeplinirea cumulativă a trei condiții:

- prevederile ordonanței de urgență au fost încălcate;

- reclamanta ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul;

- această șansă a fost compromisă ca urmare a încălcării prevederilor ordonanței de urgență.

Curtea observă că prima condiție este îndeplinită deoarece din decizia civilă nr.755/17.03.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, irevocabilă de la pronunțare, rezultă în mod indubitabil că au fost încălcate dispozițiile OUG nr.34/2006 cu ocazia evaluării ofertelor depuse pentru procedura de achiziție publică organizată de pârâta pentru obiectivul de investiții Străpungere - -.

Din motivele ce au stat la baza acestei decizii rezultă că este îndeplinită și cea de-a doua condiție, aceea ca reclamanta să aibă o șansă reală de a câștigă contractul, deoarece reclamanta, dacă nu ar fi fost depunctată în mod nejustificat, ar fi obținut un punctaj mai mare decât cel acordat, putând în mod real să depășească punctajul acordat concurentei sale, care a fost sensibil de apropiat.

În mod legal prima instanță a stabilit că, în temeiul autorității de lucru judecat, nu poate examina în această cauză corectitudinea evaluării ofertelor de către autoritatea contractantă, deoarece acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia civilă nr.755/17.03.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI. Prima instanță nu poate examina decât existența unei șanse reale de câștig în favoarea reclamantei, șansă care rezultă din faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că reclamanta a fost depunctată în mod nejustificat la evaluarea ofertei sale, evaluarea ofertelor participanților fiind netransparentă.

De asemenea, a treia condiție referitoare la compromiterea șansei reclamantei ca urmare a încălcării prevederilor ordonanței de urgență, este îndeplinită.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312.oc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1625/28.04.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ȘI ASOCIAȚII cu sediul în B,-, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2009.

PREȘEDINTE JUDEC Ǎ TOR JUDEC ǍTOR

Tribunalul București GREFIER

Secția a IX-a Contencios -

Administrativ și Fiscal

Jud. fond

Red. jud. /4ex./27.11.2009

Președinte:Alina Șuțu
Judecători:Alina Șuțu, Vasile Bîcu, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2369/2009. Curtea de Apel Bucuresti