Anulare act administrativ fiscal. Decizia 468/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.468/CA
Ședința publică din 02 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în C,-, -,.A,.1, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1213/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sect.1, Calea, nr.202, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 25 septembrie 2008 și la data de 02 octombrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta a formulat la data de 30.03.2007 în contradictoriu cu pârâta CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, contestație împotriva ordinului nr.1001/22.02.2007 emis de acesta și prin care a fost validată hotărârea nr.3262/22.01.2006 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că în calitate de moștenitoare a defunctului a solicitat acesteia compensații bănești pentru bunul abandonat în, dobândit prin contract de vânzare - cumpărare autentic, în 1931, compus din 28 ha teren și o casă cu anexe.
Respingerea cererii sale de către Comisia Județeană, cu motivarea că au fost acordate despăgubiri prin hotărârea nr.2616/2006 emisă în baza situației de avere imobiliară a defunctului nu e corectă deoarece solicitarea de acordare a compensațiilor viza un alt imobil decât cel pentru care au fost acordate despăgubiri și a făcut dovada dreptului de proprietate conform art.5 din Legea nr.9/1998, fiind îndreptățită la acordarea măsurilor compensatorii.
Prin sentința civilă nr.1213/04.12.2007 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că în aplicarea art.6 din nr.HG753/1998(normele metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998), dovada proprietății trebuie făcută pentru momentul strămutării, iar atunci când sunt mai multe înscrisuri prin care se tinde a se face dovada proprietății, acestea vor fi analizate unitar.
Ori, în cauză, din coroborarea înscrisurilor depuse, rezultă că în baza acelorași acte au fost acordate compensații bănești stabilite prin hotărârea nr.2612/2006 și validată prin Ordinul nr.3510/30.05.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că, greșit instanța i-a respins contestația întrucât la contestația sa a fost alăturată o nouă cerere prin care solicită a se ține seama de întreg materialul probator (înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor, conform art.5 din Legea nr.9/1997).
Prin "concluzii " s-a mai precizat că cererea sa viza actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.558/18.06.1931 era o cerere nouă, ce viza alte proprietăți, fiind deosebit.
Recursul este nefondat.
În cauză, se constată că deși, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/1998, "Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicită compensații se face cu înscrisuri", reclamanta depunând actul de vânzare - cumpărare al autorului său din 1931, acesta greșit nu a urmat calea prevăzută de lege pentru a-și valorifica dreptul.
Astfel, potrivit art.(1) din Legea nr.9/1998, "Comisiile județene și ale municipiului B primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor sa dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor", iar art.7(2) din lege prevede că "În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei poate face contestație la comisia centrală".
Recurenta, în situația în care a constatat că prin hotărârea comisiei județene nu i s-au acordat despăgubirile solicitate, trebuia să atace refuzul (neacordarea compensațiilor) la Comisia centrală și nu să atace Ordinul, prin care s-a validat hotărârea Comisiei Județene prin care i s-a respins cererea de despăgubiri și pentru cel de al doilea teren.
o astfel de contestație, ordinul prin care s-a validat hotărârea Comisiei județene neatacate, este legal și corect prima instanță a respins acțiunea reclamante.
Pentru aceste considerente se constată că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate și în aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în C,-, -,.A,.1, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1213/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sect.1, Calea, nr.202, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 02 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./30.10.2008
Dact.gref.
2 exemp./03.11.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea