Anulare act administrativ fiscal. Decizia 478/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 478/
Ședința publică din 3 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 337/ din 7 martie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 noiembrie 2008.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.2666/E din 12 octombrie 2007, Tribunalul Iașia admis acțiunea, restrânsă, formulată de reclamanta " Plus" P, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice I, dispunând anularea deciziei nr.3/25.01.2007, emisă de I, și exonerând pe contestator de plata sumei de 1.488 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în anul 2006, organele de inspecție fiscală ale au efectuat un control la societatea contestatoare, ocazie cu care s-a constatat că, la data de 18.04.2006, - Plus SRL și - SRL au încheiat un contract, având ca obiect asigurarea folosinței spațiului situat la parterul imobilului din B, Pasajul nr.8, în baza căruia, cu chitanța nr.-/09.2006 a fost încasată suma de 9319,27 lei cu titlu de garanție.
Prima instanță a apreciat că în mod greșit organele de control fiscal, atât prin dispoziția nr.28746/46/7.12.2006, cât și prin decizia nr.3/25.01.2007, prin care a fost respinsă contestația formulată de societatea controlată împotriva actului menționat, au asimilat garanția cu avansul, considerând că suma este încasată înaintea finalizării prestării serviciilor și că, pe lângă faptul că avansul are un cu totul alt scop și alt regim contabil decât garanția, modificarea făcută de organul de inspecție fiscală înlătură voința părților, modificându-se însăși clauzele contractului încheiat.
Reținând că doar avansul se facturează, întrucât reprezintă contravaloarea chiriei ce intră în patrimoniul societății, prima instanță constată că garanția nu se facturează, ea încasându-se pe bază de chitanță, în contul 462, astfel cum a procedat și contestatoarea, urmând a fi utilizată doar în cazul nerespectării contractului, și că suma trebuie depusă la bancă, fără posibilitatea de a fi utilizată în alte scopuri decât cele decurgând din nerespectarea de către chiriaș a condițiilor contractuale, ipoteză în care suma nu trebuie înapoiată.
Raportându-se la dispozițiile art.137 alin.3 lit. b) din Legea nr.571/2003, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.135 Cod fiscal, întrucât acestea se referă la garanții depuse pentru eventuale nereguli privind calitatea lucrărilor de construcții-montaj, ce servesc pentru acoperirea eventualelor reclamații.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu a sesizat faptul că, prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea doar a deciziei nr.3/25.01.2007, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Dispoziției de măsuri emisă de organul de control, că decizia nr.12/12.02.2007, prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de impunere nu a fost atacată cu acțiune în contencios administrativ și că, într-o asemenea situație, instanța nu se putea pronunța asupra sumelor stabilite printr-un alt act administrativ, ce nu făcea obiectul investirii sale, actul de stabilire a obligației de plată a sumei de 1.488 lei devenind titlu executoriu, ca urmare a respingerii contestației formulate prin decizia nr.12/2007 și a neatacării acesteia în contencios administrativ.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, pe motiv că în mod corect s-a considerat că suma primită cu titlu de garanție nu este generatoare de TVA, aspect reținut și de către Judecătoria Pașcani prin sentința nr.2022/25.10.2007, menținută de Tribunalul Iași prin decizia nr.406/CA/2008, interpretarea dată de recurentă neavând suport legal, și că decizia nr.12/2007 se referă la un alt act de inspecție fiscală, cererea de exonerare de plata sumei de 1.488 lei, fiind total diferit de cel la care se referă decizia nr.12/2007.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Este necontestat faptul că - Plus SRL Paf ăcut obiectul unei verificări fiscale, ca urmare a solicitării societății de a se soluționa decontul TVA cu sumă negativă aferent lunii septembrie 2006 și că această verificare, ce a vizat perioada 1-30 septembrie 2006, s-a finalizat prin încheierea unui raport de inspecție fiscală parțială, datat 7 decembrie 2006, ce a fost înregistrat la. I sub nr.28714 din 7 decembrie 2006, raport în cuprinsul căruia se reține că, pentru încasarea sumei de 9319,72 lei, de la - SRL, cu chitanța nr.-/09.2006, înregistrată în contul 462, societatea datorează TVA, conform art.134 alin.5 lit. b) din Legea nr.571/2003, sumă considerată necuvenită la rambursare.
Este de asemenea necontestat faptul că, pe baza raportului de inspecție fiscală parțială din 7 decembrie 2006, Iae mis decizia de impunere nr.1441 din 7 decembrie 2006 (înregistrată sub nr.28715/7.12.2006), dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.28746/7.12.2006 și procesul verbal de contravenție nr.-/7.12.2006.
este și faptul că, prin adresa nr.21/12.12.2006, - Plus SRL P, prin administrator, a formulat contestație împotriva: "procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.-/07.12.2006, raportului de inspecție fiscală parțială încheiat la data de 07.12.2006/nr.28714, dispoziției nr.28746/07.12.2006 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.28715/07.12.2006", că această contestație a fost restituită, pentru motive de iregularitate, și că ea a fost retrimisă cu adresa nr.22/04.01.2007, cu precizarea că "aceasta înlocuiește formularul precedent", contestație ce a fost înregistrată la. I sub nr.336/5.01.2007, în timp ce contestația scrisă de mână, semnată și ștampilată, a fost înregistrată la. I sub nr.24945 din 21 decembrie 2006.
Primind spre rezolvare două contestații cu conținut identic, care priveau aceleași acte administrativ-fiscale, respectiv raportul de inspecție fiscală nr.28715/7.12.2006, decizia de impunere nr.28715/7.12.2006 și dispoziția nr.28746/7.12.2006, Iah otărât, pentru motive ce nu privesc cauza de față, să rezolve separat contestația împotriva deciziei nr.28746/7.12.2006, de contestația introdusă împotriva raportului de inspecție fiscală din 7.12.2006 și a deciziei de impunere nr.28715/7.12.2006, emițând, în acest scop, decizia nr.3 din 25 ianuarie 2007 și respectiv decizia nr.12 din 12 februarie 2007.
Prin decizia nr.3 din 25 ianuarie 2007, Iar espins ca neîntemeiată contestația formulată de - Plus SRL P împotriva "Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală înregistrată sub nr.28746/07.12.2006 și menținerea măsurilor cu privire la obligația de a întocmi și utiliza documente justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate și înregistrate în evidența contabilă a sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr.28714/07.12.2006", în timp ce prin decizia nr.12/12.02.2007 a fost respinsă contestația formulată de - Plus SRL P pentru suma de 1.488 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunii acoperite de chitanța nr.-/09.2006, sumă încasată în baza contractului încheiat cu - SRL, respinsă de la rambursare prin raportul de inspecție fiscală parțială nr.28714/07.12.2006.
Rezultă astfel că, urmare cererii de rambursare a TVA aferent lunii septembrie 2006, fost efectuată o singură verificare fiscală parțială, că doar prin raportul întocmit la data de 7 decembrie 2006 s-a stabilit că suma de 1.488 lei nu se cuvine la rambursare, că această sumă a fost imputată reclamantei prin decizia de impunere nr.28715/7.12.2006 și că toate actele întocmite în legătură cu această verificare au fost comunicate - Plus SRL I cu adresa nr.28747/7.12.2006, societate care le-a contestat în bloc, prin adresa nr.21/12.12.2006, neputându-se reține, astfel precum susține intimata, că situația de fapt reținută în decizia nr.3/25.01.2007 este diferită de cea vizată de decizia nr.12/12 februarie 2007.
Chiar dacă, datorită neregularității contestației, s-a fragmentat soluționarea acesteia, actele administrativ-fiscale emise, respectiv decizia nr.3/25.01.2007 și decizia nr.12/12.02.2007, sunt acte de sine stătătoare, independente una de cealaltă, ce dau naștere la raporturi juridice diferite, întrucât privesc acte administrative fiscale deosebite, care au fost însă emise în considerarea unei constatări unice, făcute prin același raport de inspecție fiscală parțială, încheiat la data de 7 decembrie 2006.
Din cele două decizii, prin care au fost soluționate cererile reunite în contestația înaintată cu adresa nr.21/12.12.2006 și nr.22/04.01.2007, doar decizia nr.3 din 25.01.2007 a fost atacată în procedura consacrată de art.218 alin.2 din Codul d e procedură fiscală, republicat; decizia nr.12/12.02.2007, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr.28715 din 7.12.2006, nefiind atacată în contencios administrativ.
În atare situație, controlul judiciar trebuie să se rezume doar la actul administrativ-fiscal a cărui anulare s-a cerut prin acțiune, respectiv la decizia nr.3/25.01.2007 și în mod corelativ la dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală la care aceasta se referă, întrucât doar acestea au făcut obiectul investirii instanței.
Dacă reclamanta a fost în eroare asupra actului pe care trebuia să-l atace este riscul său, întrucât nimic nu a împiedicat-o ca, primind, prin adresa nr.28747/7.12.2006, toate actele administrativ-fiscale încheiate de pârâta-recurentă cu privire la cererea sa de rambursare a TVA aferentă lunii septembrie 2006, putea și trebuia să deslușească cu ușurință care este semnificația și urmările juridice ce decurgeau din raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și dispoziția privind măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală, în condițiile în care chiar și prin deciziile emise în soluționarea contestațiilor formulate împotriva acestora se face trimitere clară, pe de o parte, la dispoziția nr.28746/7.12.2006, iar pe de altă parte la decizia de impunere nr.28715/7.12.2006.
Având în vedere că nu prin dispoziția înregistrată sub nr.28746 din 7 decembrie 2006 fost stabilită obligația suplimentară de plată a sumei de 1.488 lei, cu titlu de TVA, și că nu prin decizia nr.3/25.01.2007 a fost soluționată contestația introdusă împotriva deciziei de impunere, prima instanță nu putea, direct sau indirect, să se pronunțe asupra legalității sau nelegalității actului prin care obligația fiscală a fost stabilită, întrucât nu a fost investită cu controlul de legalitate nici a deciziei de impunere nr.28715/7.12.2006 și nici a deciziei nr.12 din 12.02.2007.
Ca atare, atâta timp cât nu a fost investită cu verificarea legalității actelor administrative prin care, în realitate, obligația fiscală a fost stabilită, prima instanță nu putea dispune exonerarea contestatorului de plata sumei de 1.488 lei, întrucât această măsură nu putea fi luată decât dacă s-ar fi desființat raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și decizia nr.12/12.02.2007, neavând nici o relevanță, din punct de vedere procedural, faptul că reclamanta a solicitat acest lucru prin cererea introductivă, omițând a lega această cerere de actul administrativ generator al pretinsei vătămări, deși nimic nu a împiedicat-o să o facă, la data sesizării tribunalului.
Constatând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, neobservându-se că cererea de exonerare de plată nu era acompaniată de cererea de anulare a actelor administrativ-fiscale prin care obligația a fost stabilită, deși acest lucru era obligatoriu conform art.205 alin.3 Cod procedură fiscală, și că decizia nr.3/25.01.2007 se referă în mod explicit la "menținerea măsurilor cu privire la obligația de a întocmi și utiliza documente justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate și înregistrarea în evidența contabilă a sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală" că, într-o atare situație, tribunalul nu era investit cu controlul de legalitate a actului generator al obligației și că verificarea deciziei de impunere nu se putea realiza în mod indirect, într-o altă procedură decât cea instituită prin art.218(2) Cod procedură fiscală, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul promovat de pârâtă, în sensul modificării în tot a sentinței recurate.
În fond, constatând că decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației formulate împotriva acesteia au rămas definitive, ca urmare a neatacării în contencios administrativ a deciziei nr.12/12.02.2007, și că, într-o atare situație, nu se mai poate pune în discuție nici una din măsurile stabilite prin dispoziția înregistrată sub nr.28746/7.12.2006 și cu atât mai puțin a se hotărî exonerarea reclamantei de obligația fiscală stabilită printr-un alt act administrativ, ce nu a făcut obiectul controlului de legalitate, Curtea va respinge acțiunea promovată de reclamantă în totalitatea ei, aceasta rămânând singură răspunzătoare de consecințele decurgând din omisiunea de a ataca actul administrativ prin care obligația fiscală a fost stabilită.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței nr.2666/E/12.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea în anulare introdusă de reclamanta - " PLUS" SRL P în contradictor cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
17.XI.2008.-/2 ex.-
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian
