Anulare act administrativ fiscal. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 607/

Ședința publică din 9 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian

JUDECĂTOR 2: Tăbăltoc Dan Mircea

Judecător - G -

Grefier -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 30/CA din 02.02.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul G, lipsă fiind intimații Prefectul Județului V, Primarul comunei, Consiliul Local și intimatul-intervenient.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al doilea termen de judecată și că recurentul Gad epus, prin serviciul de registratură, o completare a cererii inițiale de recurs cu "admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului - Județul V", precum și precizări, față de întâmpinările formulate de intimații Instituția Prefectului - Județul V și.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Având cuvântul, recurentul arată că instanța de fond a respins excepția autorității lucrului judecat care privește o sentință anterioară prin care a contestat legalitatea Ordinului nr. 364/12.07.2005, iar soluția Curții de APEL IAȘI fiind de respingere pe motiv de nemotivare în termen, acest ordin fiind considerat temeinic și legal.

Excepția invocată de instanța Tribunalul Vaslui precum că, acțiunea este tardivă, se referă la faptul că el a contestat legalitatea Ordinului nr. 364/2005. Or, el nu a contestat legalitatea Ordinului nr. 364/2005, ci a contestat și contestă că Ordinul nr. 364/2005, temeinic și legal, nu poate fi aplicat. Acest ordin a fost dat fără acordul autorităților locale din comuna, - care îl plătesc pe el -, nu au avut nici o solicitare în ceea ce privește realizarea transferului în interesul serviciului de la la, așa cum prevede legea.

Precizează că nu primește drepturi salariale. Are acțiune, în paralel cu dosarul de față, la al 18-lea termen, prin care solicită toate diferențele de salariu.

Nu s-a ținut cont de faptul că transferul în interesul serviciului al unui funcționar public se realizează în interes public, la nivel instituțional și nu la cererea funcționarului public, iar nerespectarea acestei proceduri duce la nulitatea de drept a actului administrativ respectiv, întrucât s-a ocolit legea și nu s-a emis în temei legal.

Menționează că în acțiune a invocat faptul că Ordinul nr. 364/2005 nu poate fi aplicat și executat în litera și spiritul legii.

Consideră că acțiunea nu este tardivă. Nu contestă legalitatea acestui ordin.

Ordinul nr. 364/2005 este generator de relații de muncă. Contractul colectiv de muncă în care este parte ca funcționar public de conducere este pe perioadă nedeterminată.

Conchizând, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Declarând închise dezbaterile, Curtea a reținut cauza spre soluționare.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 30/CA din 2 februarie 2009, Tribunalul Vaslui, respingând excepția autorității de lucru judecat, excepția de prematuritate și cererea de intervenție formulată de, a respins acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictor cu Prefectul Județului V, Primarul comunei și Consiliul Local al comunei, admițând excepția de tardivitate invocată de Instituția Prefectului Județului

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat, în contradictor cu pârâții, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 364 din 12.07.2005, privind transferul în interesul serviciului, precum și restabilirea situației juridice anterioare datei emiterii acestuia.

Raportându-se la prevederile art. 11 alin. 1 lit. a) și alin. 5 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a reținut, de asemenea, că actul administrativ contestat a fost emis la data de 12 iulie 2005, că cererea de anulare a fost introdusă la data de 8 aprilie 2008 și că, în atare condiții, acțiunea de față apare ca fiind introdusă în afara termenului de 6 luni prevăzut de norma legală evocată.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul G, care apreciază că în mod nejustificat s-a reținut că acțiunea sa este tardivă, atâta timp cât contractul colectiv de muncă, în care este parte, ca funcționar public de conducere, este încheiat pe perioadă nedeterminată, această excepție neavând nici o legătură cu chestiunea legalității ordinului contestat, din moment ce ceea ce se solicită prin acțiune este constatarea imposibilității aplicării ordinului nr. 364 din 12.07.2005, cerându-se restabilirea situației anterioare datei emiterii acestui ordin.

Instituția Prefectului Județului V și, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea recursului.

Din examinarea actelor și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține ca fiind necontestat faptul că, prin cererea introductivă, adresată Tribunalului Vaslui, reclamantul-recurent a solicitat să se constate "nulitatea absolută a Ordinului nr. 364/12.07.2005 privind transferul în interesul serviciului din funcția de secretar al comunei, în funcția de secretar al comunei, începând cu data de 15.07.2005 și restabilirea situației juridice anterioare emiterii Ordinului nr. 364/12.07.2005, respectiv revenirea pe postul de secretar al comunei " și că motivele acestui demers juridic l-a constituit faptul că "nu s-a ținut cont de prevederile art. 22 din HG nr. 281/1993", că "primarul comunei și Consiliul Local nu pot să-mi asigure un spațiu locativ corespunzător" și faptul că "sunt întreținător unic de familie", apreciindu-se că actul menționat este nul de drept "din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse de lege, în defavoarea mea".

Este de asemenea necontestat faptul că reclamantul-recurent din prezenta cauză a mai formulat o acțiune de anulare a Ordinului nr. 364/2005, emis de Prefectul Județului V, și că această cerere i-a fost respinsă de către Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 55/CA din 3 aprilie 2006, rămasă irevocabilă ca urmare a constatării, prin decizia nr. 196/CA din 2 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, a nulității recursului introdus de reclamantul

În atare situație, atâta timp cât în considerentele sentinței nr. 55/CA din 3 aprilie 2006 Tribunalului Vaslui, se reține că "Cert este că reclamantul a avut cunoștință de acest ordin, pe care l-a și primit, fără a semna de primire, așa cum recunoaște în cererea adresată prefectului (fila 33 dosar)", în raportul juridic dedus judecății prima instanță era în drept să verifice dacă noua cerere a fost sau nu introdusă în termenul legal, cu precădere în raport cu emitentul actului contestat, autoritate care, în principiu, are a răspunde de legalitatea acestuia.

Întrucât Ordinul nr. 364 din 12 iulie 2005 fost emis, în temeiul legii și ca urmare directă a cererii formulate de chiar G, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 33 dosar, act ce a fost înregistrat la Prefectura V sub nr. 7387 din 8 iulie 2005, reclamantul putea să ceară anularea lui, pentru orice motive de nelegalitate ar fi considerat el, inclusiv pe motiv de "nelegalitate de drept", cum se arată prin acțiune, în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, sau de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, neavând nici o relevanță, pentru curgerea acestui termen, faptul că s-a încheiat un contract colectiv de muncă (?), că exercițiul funcției publice de conducere deținută de recurent este pe durată nedeterminată, sau că autoritatea publică unde a fost transferat nu-i poate asigura locuință și un nivel de salarizare corespunzător celui avut anterior.

Ceea ce interesează în soluționarea excepției dirimante ridicată de pârâta Instituția Prefectului Județului V este faptul că Legea nr. 554/2004, aplicabilă în cauza de față, sancționează nerespectarea termenului în care persoana ce se consideră vătămată printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru a obține anularea actului pretins nelegal și repararea pagubei cauzate, alin. 5 al art. 11 din actul normativ citat stabilind că termenul de 6 luni, prevăzut la alin. 1, este un termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. 2 este un termen de decădere.

Ca atare, odată împlinit termenul limită de un an, socotit de la data la care reclamantul-recurent a luat cunoștință de ordinul contestat, respectiv data de 12 iulie 2005, și în condițiile în care acțiunea în anulare a fost respinsă la data de 3 aprilie 2006, noii cereri trebuie să i se aplice sancțiunea legală a decăderii, cel pretins vătămat pierzând dreptul de a mai îndeplini orice alt act de procedură cu privire la ordinul contestat, indiferent de modul în care și-ar caracteriza cererea, sau de temeiurile de fapt și de drept pe care le-ar invoca în susținerea acesteia, cu atât mai mult cu cât în relația sa cu autoritatea emitentă a actului administrativ operează totuși autoritatea de lucru judecat.

Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că faptul admiterii excepției tardivității sesizării instanței de contencios administrativ împiedică cercetarea oricăror alte chestiuni ridicate de reclamant, cu privire la condițiile în care s-a realizat transferul și la modul în care autoritatea publică cu care acesta se află în prezent în raporturi de serviciu își îndeplinește obligațiile față de cel transferat în interesul serviciului, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamant ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul introdus de G împotriva sentinței nr. 30/CA/02.02.3009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător

--- - - - - G -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

20.11.2009

Tribunalul Vaslui - jud.

Președinte:Obreja Manolache Iustinian
Judecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc Dan Mircea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Iasi