Anulare act administrativ fiscal. Decizia 710/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 710/CA/2009
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Marius Ionel
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - " & C" SRL S prin împotriva sentinței nr.679/CA/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar chitanța reprezentând taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei din partea reclamantei recurente și întâmpinare din partea pârâtului intimat Primarul Municipiului Sibiu prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtului intimat Primarul Municipiului Sibiu, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub dosar nr- reclamantul în calitate de patron al - & SRL Sibiu a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Sibiu ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr.4323 emisă la data de 4.06.2008 de către pârâtă.
În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că prin Biroul Serviciul de Autorizare și Control din cadrul Primăriei s-a dispus retragerea autorizației taxi nr.815 aparținând - & SRL ca urmare a faptului că posesoarea autovehiculului cu nr.de înmatriculare - nu a preschimbat titlul cu care a deținut autovehiculul din contractul de închiriere în leasing sau în proprietate și nu a dovedit acest lucru până la termenul din 1.12.2007 prevăzut de lege.
Deși a recunoscut că nu s-a conformat dispozițiilor legale, reclamantul a invocat faptul că nu a avut mijloacele necesare să facă acest lucru, fiind indus în eroare și de către angajații Serviciului de Autorizare și Control ai Primăriei.
Prin precizarea de acțiune depusă la fila 27 dosar reclamantul a solicitat a fi introduși în cauză, în calitate de pârâți, Primarul Mun.Sibiu și Primăria Sibiu prin Serviciul de Autorizare și Control solicitând obligarea acestora la atribuirea către reclamant,în calitate de persoană fizică autorizată, a autorizației taxi retrase cu nr.815 aparținând - & SRL.
Prin concluziile depuse de - & SRL prin reprezentant, la fila 50 dosar, s-a formulat, de fapt, o nouă precizare de acțiune în sensul admiterii în parte a contestației în sensul anulării Dispoziției nr.4323/4.06.2008 emisă de Primarul Mun.Sibiu. De asemenea s-a solicitat ca instanța să ia act de renunțarea la judecată în ceea ce privește petitul din completarea de acțiune depusă la fila 27 dosar, menținând doar calitatea părților chemate în judecată.
Prin sentința nr.679/CA/09.12.2008 Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Sibiu invocată de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu și a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta - " & C" SRL prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Serviciul de Autorizare și Control.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că, într-adevăr, în baza art.7 din Legea nr.554/2004 modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamanta avea obligația de a face dovada că a solicitat autorității publice emitente a actului administrativ atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar reclamanta nu a solicitat revocarea actului.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta - " & C" SRL prin reprezentant solicitând a se dispune casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-a soluționat greșit excepția lipsei procedurii prealabile. Astfel, recurenta susține că în speță nu era necesară procedura prealabilă, întrucât prevederile legii speciale art.14/3 din Legea nr.265/2007 fac trimitere la procedura de soluționare reglementată de nr.OG2/2001, care nu impune o atare plângere prealabil sesizării instanței.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat Primarul Municipiului Sibiu a solicitat respingerea recursului, apreciind că în mod corect instanța de fond a aplicat prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2001, dispozițiile art.14/3 alin.1 din Legea nr.265/2007 nefiind incidente cauzei.
Examinând legalitatea hotărârii atacate, instanța apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Art.14/3 din Legea nr.265/2007 reglementează cazurile de retragere și suspendare a autorizației de transport / autorizației de taxi. Art.14/3 alin.6 prevede "contestarea măsurii de retragere a autorizației de transport sau a copiei conforme ca măsură complementară se poate realiza prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.56/1 alin.3.
Art.56/1 alin.3 din lege se referă la reținerea certificatului de atestare a pregătirii profesionale a conducătorului auto ca urmare a săvârșirii unei contravenții, astfel că la alin.3 se prevede că "Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se pot folosi căile de atac prevăzute în nr.OG2/2001.
Din interpretarea coroborată a art.14/3 alin.6 și art.56/1 alin.3 rezultă că atunci când retragerea autorizației de transport de taxi sau a certificatului de atestare a pregătirii profesionale a conducătorului auto s-a dispus ca măsură complementară sancțiunii contravenționale, persoana nemulțumită poate ataca procesul verbal de contravenție conform nr.OG2/2001.
Ori, în speță, măsura retragerii autorizației taxi nr.815 dispusă prin Dispoziția nr.4323/04.06.2008 a Primarului Municipiului Sibiu, s-a dispus pe cale principală și nu ca urmare a săvârșirii unei contravenții.
În aceste condiții, acțiunea reclamantului în anularea dispoziției se exercită în condițiile art.1 și 7 din Legea nr.554/2004, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta avea obligația ca anterior sesizării instanței să se adreseze organului emitent cu plângere pentru revocarea actului.
Cum nu a făcut dovada plângerii prealabile, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este inadmisibilă în temeiul art.109 Cod pr.civilă raportat la art.7 din Legea nr.554/2004.
În concluzie, se apreciază că motivul invocat de reclamanta recurentă potrivit art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident, astfel că recursul se va respinge ca nefondat conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - " & C" SRL S prin împotriva sentinței nr.679/CA/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.
2 ex./12.06.2009
Jud.fond -
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Marius Ionel