Anulare act administrativ fiscal. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 717/2009
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii civile nr. 2036/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998 și INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI C - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998, având ca obiect anulare act administrativ Legea nr.9/1998.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 12.02.2009 s-a depus la dosar, de către intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, întâmpinare, din care câte un exemplar se comunică cu recurenta.
Aceasta din urmă arată că la Tribunalul Clujs -a aflat într-o gravă eroare, în sensul că nu a înțeles întrebarea instanței, care a întrebat-o dacă renunță la judecată, precizând că ulterior, după clarificarea acestui aspect, a revenit asupra poziție inițiale de renunțare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea civilă nr. 2.036 din 31 octombrie 2008 Tribunalului Clujs -a constatat că reclamanta a renunțat la judecata împotriva pârâtelor AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 și INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI C - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998.
Pentru a constata renunțarea la judecată, instanța de fond a luat în considerare manifestarea de voință realizată personal de către reclamantă în ședința publică din 31 octombrie 2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că este în vârstă și nu are cunoștințe juridice, iar în sala de judecată a fost surprinsă de către avocat atunci când acesta i-a sugerat să renunțe la judecată, deoarece față de întâmpinarea depusă de situația s-ar putea rezolva pe cale amiabilă.
A susținut reclamanta că nu i s-au explicat consecințele legale ale renunțării la judecată și nici că poate fi vorba de o amânare temporară până la rezolvarea situației față de aceea întâmpinare al cărui conținut nu l-a cunoscut decât la data judecării cauzei.
A mai susținut reclamanta că nu a intenționat nici un moment să renunțe la judecată, iar în urma primirii hotărârii instanței de fond a constatat că a fost indusă în eroare de către avocat.
În continuarea motivării recursului, reclamanta menționează considerente legate de fondul cauzei.
Pârâta, AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a solicitat respingerea recursului, arătând că a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată și nu a avut nici un moment intenția de a ajunge la un compromis sau o înțelegere cu reclamanta, situația legală fiind cea exprimată în decizia de invalidare care a fost comunicată reclamantei cât și în întâmpinare ( 16).
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
În condițiile art. 246 alin. 1.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
În speță, reclamanta a renunțarea la cererea de chemare în judecată personal în ședința publică din 31 octombrie 2008.
La acel termen de judecată, cât și la cele anterioare, reclamanta a fost asistată de către avocat, delegația acestuia fiind depusă la dosar, iar în încheierile de ședință fiind consemnată prezenta apărătorului ales în sala de judecată.
A susținut reclamanta că a renunțat la judecată n considerarea conținutului întâmpinării depuse la dosar de către pârâta Autoritatea națională pentru Restituirea Proprietăților B ( 9, dosar fond). Conținutul acestui act exprimă poziția procesuală a pârâtei de respingere a cererii de chemare în judecată, în preambul, iar în finalul întâmpinării se arată din nou că decizia nr. 504 din 31 martie
2008 este, din punctul de vedere al emitentului, temeinică și legală. Acel act, întâmpinarea în cauză, se întinde pe două pagini, dar conținutul ei concret nu se întinde pe mai mult de o pagină.
Față de conținutul concret al acesteia, nu se poate reține eroarea ca viciu de consimțământ și care ar fi putut afecta manifestarea de voință a reclamantei de a renunța la cererea de chemare în judecată.
Renunțarea la judecată reprezintă un act juridic specific materiei procedurii civile, cu caracter unilateral, și reprezintă manifestarea de voință facută cu intenția de a produce efecte juridice concrete, respectiv de a determina încetarea procesului.
Asupra actelor juridice unilaterale nu se poate reveni prin manifestarea de voință a autorului actului, cu excepția cazurilor prevazute de lege.
Renunțarea la judecată, în cond. art. 246 al. 1.pr.civ. iși produce pe deplin efectele în momentul în care instanța de judecată ia act de această manifestare de voință unilaterală a părții, renunțarea fiind consemnată într-o încheiere, conf. art. 246 al. 2 pr.civ.
În urma pronunțării încheierii prin care se ia act de renunțarea la judecată, actul juridic unilateral al renunțării și-a produs efectele și nu mai poate fii revocat de către emitent.
Condițiile de valabilitate a unui act juridic unilateral, la fel ca și ale unui act juridic bilateral sunt capacitatea subiectului de a încheia actul juridic, consimțământul valabil al acestuia, obiectul valabil și scopul acestuia.
Din conținutul motivelor de recurs rezultă că reclamanta susține că ar fost în eroare, provocată cu concursul apărătorului ales, atunci când a renunțat la judecată, deci consimțământul acesteia, ca unul dintre condițiile de încheiere valabilă a unui act juridic, ar fi fost viciat prin eroare.
Prin eroare, ca viciu al consimțământului se înțelege falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic, fie că este unilateral, fie că este bilateral. (art. 953,961 și 954 civ.)
Reclamanta nu a fost însă în eroare în privința conținutului concret al manifestării sale de voință unilaterale, respectiv renunțarea la judecată, ci asupra consecințelor pe care le va avea această renunțare asupra drepturilor pe care le revendică.
Reclamanta a fost, eventual, într-o eroare de drept asupra conținutului art. 246 pr.civ. mai exact asupra consecințelor legale ale renunțării la judecată. Necunoașterea legii nu poate fii însă invocată în apărare.
Eroarea deci, ca viciu de consimțământ, nu poate fi reținută în cauză pentru considerentele menționate anterior referitoare la conținutul concret al întâmpinării.
Pârâta a exprimat o poziție procesuală clară, de opunere la cererea de chemare în judecată, astfel încât nu se poate reține faptul că ar fi încercat să o ducă în eroare pe reclamantă.
Curtea reține și împrejurarea că reclamanta a beneficiat de asistență juridică pe parcursul litigiului.
Potrivit art. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, avocatul acordă asistență și reprezentare juridică părții în fața instanțelor judecătorești, iar avocatul, prin profesia sa promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale părții pe care o reprezintă.
Prezența apărătorului ales, alături de parte, în sala de judecată, este o garanție a partea faptului că partea este sfătuită juridic de către un profesionist în materie, care este în măsură să-i asigure o asistență juridică calificată, pentru realizarea optimă a drepturilor și intereselor sale.
Cu atât mai mult a considerat judecătorul fondului că renunțarea la judecată reprezintă adevărata voință a reclamantei, neviiciată, întrucât s-a prezentat la proces însoțită de un apărător ales.
În această situație, rolul instanței de fond s-a limitat doar la a constatat că renunțarea la judecată a fost exprimată direct de către reclamantă și deci a procedat în consecință.
Nu se poate reține lipsa rolului activ al judecătorului de fond, în fața căruia a avut loc renunțarea la judecată, orice intervenție a acestuia fiind inutilă, atât timp cât partea era asistată de către apărător ales, fiind prezumat faptul că acesta a explicat reclamantei care vor fii toate consecințele manifestării sale de voință, de a renunța la judecată.
Față de cele menționate anterior, se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii civile nr. 2.036 din 31 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./24.02.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
