Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 712/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 712/2009
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C, împotriva sentinței civile nr. 2679/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu reclamantul - și pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta ambilor recurenți, consilier juridic, cu delegații la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 16.01.2009 s-a depus la dosar, de către intimatul -eontin întâmpinare, iar la data de 22.01.2009, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a depus la dosar întâmpinare.
Curtea comunică câte un exemplar de pe întâmpinări cu reprezentanta recurenților, care arată că nu mai are alte cereri de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza dezbaterilor și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2679 din 7 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă în parte acțiunea reclamantului -, în sensul că obligă în solidar pe pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE C - C N, să facă toate demersurile necesare și să-i plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite prin compensarea în bani a concediului de odihnă și a concediului de odihnă suplimentar neefectuat în anul 2005, în total 23 de zile ( 17+6), suma urmând a fi actualizată cu indicii de inflație, de la data nașterii dreptului la compensare ( 21.02.2007) până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea sa reclamantul -eontin a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție C, pentru a fi obligați la plata către reclamant a compensației în bani a concediului de odihnă și a concediului de odihnă suplimentar neefectuat în anul 2005, respectiv 17 zile de concediu de odihnă plus 6 zile concediu de odihnă suplimentar, ( în total 23 de zile), suma urmând a se actualiza cu procentele reprezentând coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului ( decembrie 2006) până la data plății efective.
În fapt, instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al Inspectoratului Județean de Poliție C - de Combatere a Organizate - C până la data de 15 august 2005 când a fost mutat în interes de serviciu de la.I- B - S la.P- B- O - C, ( unde a lucrat până în februarie 2006 când a fost mutat la.O - S din cadrul O - C) în perioada respectivă având calitatea de angajat al P - C, O
În anul 2005, reclamantul a efectuat doar 21 de zile de concediu de odihnă ( 8) din totalul celor 44 de zile de concediu cuvenite potrivit legii ( 38 zile concediu de odihnă + 6 zile concediu de odihnă suplimentar) rămânând un rest de 23 zile concediu de odihnă neefectuat.
În cursul anului 2006 reclamantul nu a solicitat efectuarea zilelor concediu rămase din anul 2005 deoarece la data de 15.11.2006 a fost nevoit să se interneze succesiv în mai multe spitale din Z și C N, fiind ulterior clasat ca inapt pentru munca de poliție și pensionat pe caz de boală, începând cu data de 21.02.2007.
În drept, potrivit art.139 din Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări, limitări.
Conform dispozițiilor art.111 alin.(4) din același cod, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Aceste prevederi legale, de natură imperativă, sunt pe deplin aplicabile și în raporturile de serviciu dintre autoritățile publice și funcționari ( art.295 alin.2) și ele trebuie interpretate prin prisma principiului fundamental al consensualității și al bunei credințe, prevăzut de art.8 din Codul muncii, care este dreptul comun în materie.
Prin urmare,atâta vreme cât reclamantului nu i s-a asigurat efectuarea integrală a concediului de odihnă pe anul 2005 de către instituțiile pârâte ( implicate în numeroasele transferuri în interes de serviciu ale acestuia, datorate în mare măsură reorganizărilor din cadrul A), ultima instituție de la care acesta s-a pensionat era obligată să-i achite contravaloarea în lei a concediului de odihnă rămas neefectuat în anul 2005.
Cât privește alocarea resurselor bugetare și înregistrarea cheltuielilor necesare atingerii acestui scop, este o problemă interinstituțională a ordonatorilor de credite din cadrul ministerului, și de aceea răspunderea pârâților față de reclamant, este una solidară.
Din aceste considerente, instanța nu a reținut excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtele A - B și P- C, prin întâmpinare, pe motiv că în anul 2005, reclamantul s-a aflat în directa subordine a P- B, iar plata se poate face chiar pe baza dispozițiilor acestuia adică cu aprobarea dată de, șeful eșalonului superior", chiar dacă ambele instituții sunt în structura A".
Aceste împrejurări de natură organizatorică s-a reținut că nu prezintă nici un fel de relevanță în cauză, deoarece, în accepțiune juridică, calitatea procesuală pasivă" presupune îndreptățirea unei persoane de a participa la activitatea judiciară și de a răspunde față de pretențiile invocate împotriva sa.
Or, din acest punct de vedere cele două instituții pârâte, P- C și A- B, nu pot pretinde că nu au nici un fel de legătură cu cauza și nici un fel de obligație față de reclamant.
Apărarea pârâtelor nu a putut fi reținută nici în ceea ce privește fondul cauzei dedusă judecății.
Invocarea nr.HG 1578/2002, în sprijinul afirmației că nu există temei legal pentru compensarea în bani a concediului de odihnă rămas neefectuat în anul 2005, este lipsită de orice eficiență sub acest aspect, temeiul legal fiind prevederile din Legea nr.53/2003( Codul muncii ), act normativ adoptat ulterior și cu o forță juridică superioară.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Recurentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate de reclamant împotriva IPJ C, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că, pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale pasive a IPJ C în prezenta cauză, excepție care a fost în mod neîntemeiat respinsă de instanța de fond.
Între reclamant și IPJ C neexistând nici în prezent și nici în perioada pentru care se solicită compensarea în bani a concediului de odihnă și suplimentar neefectuat o relație angajat-angajator, instituția recurentă asigurând doar din punct de vedere logistic și financiar plata salariilor acestuia și a altor drepturi bănești de care acesta beneficia, pe baza unor reglementări interne, nu se justifică, chemarea IPJ C în judecată în calitate de pârât. În acest context, recurentul susține că este cu atât mai neîntemeiată soluția instanței de fond care a obligat instituția recurentă, în solidar cu pârâții MIRA și IGPR la compensarea în bani a concediului neefectuat de către reclamant.
În abordarea fondului cauzei, prima instanță a invocat dispozițiile Codului muncii, susținând, în esență, că actul normativ special în materia dreptului la concediu al polițiștilor nu ar fi aplicabil în cauză, întrucât este un act normativ intrat în vigoare anterior Codului muncii și că ar avea o forță juridică inferioară.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a i se compensa în bani și concediul de odihnă suplimentar, constând în 6 zile calendaristice se arată că dispozițiile HG nr. 1578/2002 nu prevăd această posibilitate.
Recurentul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, sau ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că, sub aspectul obligării pârâtei recurente la plata drepturilor solicitate "în solidar" cu IGPR și IPJ C, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Cererea intimatului-reclamant de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat trebuia aprobată de "șeful eșalonului superior", respectiv DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE, unitate aflată în subordinea IGPR.
Potrivit art. 7 alin 2 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu modificările și completările ulterioare, "ministrul internelor și reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite".
Potrivit tabelului cuprinzând unitățile ai căror comandanți au calitatea de ordonatori secundari de credite, pentru activitatea de ordine și siguranță publică din Anexa nr. 8 la Ordinul MIRA nr. S/263 din 8 august 2007 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile MIRA rezultă că IGPR are calitatea de ordonator secundar de credite.
Conform art. 78 alin 1 din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare, "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin 2 din HG nr. 1578/2002 privind condițiile în baza cărora polițistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii și învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare, cu modificările și completările ulterioare "Dacă, din motive întemeiate, unii polițiști nu au putut efectua concediul de odihnă la care aveau dreptul într-un an calendaristic, la cerere, unitatea este obligată să le acorde concediul până la sfârșitul anului calendaristic următor, iar în situații cu totul deosebite, poate fi compensat în bani, în limita fondurilor bugetare alocate, cu aprobarea șefului eșalonului imediat superior, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative".
Dispozițiile art. 13 alin 1 din HG nr. 1578/2002 stipulează că "În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, polițiștii care își desfășoară activitatea în condiții deosebite- vătămătoare grele sau periculoase- ori în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 și 14 zile calendaristice".
Intimatul - prin întâmpinarea depusă la 16 ianuarie 2009 solicită respingerea recursurilor declarate în cauză ca fiind nefondate.
Intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE prin întâmpinarea depusă la 22 ianuarie 2009 solicită admiterea recursurilor formulate în cauză.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamantului, în calitatea sa de polițist și deci, de funcționar public cu statut special îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului care, la art. 28 alin. 1 lit. e prevede că, polițistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii și învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului, respectiv HG nr. 1568/2002.
Acest act normativ prevede condițiile in baza cărora polițistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii si învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare, fără a prevedea posibilitatea compensării în bani a concediului de odihnă suplimentar și stabilind în mod expres la art. 16 alin 2 faptul că acesta nu poate fi reeșalonat în anul următor.
Prin urmare, stabilirea ca fiind incidente în cauză, de către prima instanță, a prevederilor Codului muncii în condițiile existenței acestor norme cu caracter special este nelegală.
Astfel, potrivit art. 295 alin 2 teza a II-a din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarealor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Totodată, conform art. 1 alin 2 din Codul muncii "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
Or, așa cum s-a arătat anterior, reglementarea în materie este conținută de dispozițiile HG nr. 1578/2002 care nu prevăd posibilitatea compensării în bani a concediului de odihnă și a concediului de odihnă suplimentar decât în anumite condiții expres reglementate a căror îndeplinire nu a fost dovedită de către reclamant.
Recurenții au calitate procesuală în cauză, primul, pentru că raporturile de serviciu ale reclamantului sunt legate cu acesta, chiar dacă din punct de vedere profesional reclamantul este subordonat Inspectoratului General al Poliției, iar al doilea recurent, are calitate procesuală pe considerentul că este ordonatorul principal de credite, care, în ipoteza admiterii acțiunii ar fi avut obligația de a ordona plata.
În consecință, recursurile fiind fondate se vor admite în lumina dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și sentința atacată va fi modificată, iar pe fond cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul - va fi respinsă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr. 2679/07.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul -.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex.16.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
