Obligația de a face. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 716/2009
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul notar P, împotriva sentinței civile nr. 1981/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului, avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că până la acest termen, nu s-a depu sla dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, în sumă de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
De asemenea, la data de 04.02.2009 s-a depus la dosar, de către intimat întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta recurentului.
Aceasta din urmă depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantumul mai sus menționat, motiv pentru care se constată că recursul este legal timbrat.
Curtea pune în discuția părții prezente prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului adminsitrativ.
Reprezentanta recurentului arată că aceste dispoziții legale au legătură cu punerea în executare a actului administrativ, de unde rezultă că după îndeplinirea formalităților de publicare, autoritatea publică nu va mai putea percepe executarea.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuielile ocazionate la prima instanță.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1981 din 24 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Notar Public împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N, având ca obiect restituirea sumei de 25.591,85 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin autorizația de construire nr.2189/06.12.2006, eliberată de Primarul Municipiului C-N (7-8), reclamantul a fost autorizat pentru executarea lucrărilor de construire constând în amenajări interioare pentru cabinet de avocatură, refațadizare imobil, montare firmă pentru imobilul situat în C-N, str.-. - nr.7, înscris in CF nr.21039, 5414, nr.top. 421, 421/II.
Prin Hotărârea nr.398/23.05.2006, s-a instituit taxa specială de utilizare a unor locuri de parcare în parkingul suprateran etajat din C-N,--7 de către persoanele fizice și juridice care desfășoară activități economice in zona centrală a municipiului C- cuantumul taxei asupra unui nivel de parcare este de 7322 Euro fără TVA, iar contravaloarea în lei a locului de parcare s-a stabilit că se va achita la cursul leu-euro de la BNR valabil pentru ziua în care se face plata.
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr.663/2007, pronunțată in dosar nr- a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N și a admis acțiunea formulată de reclamant în sensul anulării HCL cu nr. de mai sus, hotărâre irevocabilă prin decizia civilă nr.212/24.01.2008 a Curții de APEL CLUJ.
Reclamantul, în apărare a învederat că eliberarea AC cu nr. de mai sus, necesară pentru efectuarea lucrărilor de amenajări interioare pentru birou notarial și montare firmă a fost condiționată de plata taxei speciale prevăzută de HCL 398/2006.
Potrivit prevederilor art.23 din Legea nr.554/2004, "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat in tot sau in parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Având în vedere că actul administrativ anulat în totalitate prin sentința civilă nr.663/2007 este un act administrativ cu caracter normativ, raportat la dispozițiile art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, tribunalul a apreciat că sumele achitate cu titlu de taxă specială de parking până la data de 24.01.2008 nu pot face obiectul restituirii, întrucât efectele deciziei se produc de la data pronunțării și nu retroactiv, iar pe de altă parte, prevederile art.23 din Legea nr.554/2004 sunt imperative, în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă are putere numai pentru viitor.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamant este nefondată și ca urmare s-a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, reclamantul Notar Public solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, modificarea întru totul a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului-intimat la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
În motivarea recursului reclamantul arată că, singurul motiv pentru care instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost acela că decizia civilă nr.212/2008 a Curții de APEL CLUJ vizând anularea unui act cu caracter normativ, produce efecte doar pentru viitor (potrivit art.23 din Legea nr.554/2004).
Recurenta consideră neîntemeiată soluția instanței pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat și pe parcursul procesului de fond, temeiul de fapt pe care și-a susținut cererea nu a fost existența sentinței nr.663/2007 și a deciziei nr.212/2008, ambele pronunțate în dosarul nr-, prin care s-a dispus anularea HCL nr.389/23.05.2006 a Consiliului Local C- Cauza pe care și-a întemeiat cererea a fost nelegalitatea actului administrativ pe baza căruia a fost percepută taxa de parcare. Această nelegalitate a actului a existat încă de la data emiterii Hotărârii Consiliului Local, iar nu numai de la data la care această HCL a fost anulată. Sub acest aspect, s-a precizat că a făcut referire la hotărârile judecătorești arătate mai sus și le-a depus la dosar, exclusiv în scop probator, iar nu ca fundament juridic al cererii.
Articolul 52 din Constituția României instituie răspunderea autorităților publice pentru prejudiciile cauzate prin acte adimistrative ilegale. Această răspundere constituțională își are bazele în principiul respectării de către stat a drepturilor și libertăților individuale consacrate de Constituție și de alte acte normative. Ori de câte ori statul - prin instituțiile sale investite cu autoritate publică - aduce vreo vătămare drepturilor sau libertăților individuale din care ar rezulta o daună materială sau morală, el este obligat să-l despăgubească pe cel păgubit.
Din analiza textului Constituțional invocat, ca și a Legii 554/2004, rezultă că pentru a solicita despăgubiri unei autorități a statului trebuie să fie îndeplinite cumulativ 3 condiții: - existența unei pagube; - existența unui act administrativ nelegal; - raportul de cauzalitate între actul administrativ nelegal, anulat de instanța de judecată, și paguba suferită de reclamant.
Existenta unei pagube constă în suma de bani pe care recurentul a fost obligat să o achit în vederea exclusiva obținerii autorizației de construire pentru amenajare cabinet notarial, precum și în lipsirea de folosința acestei sume de bani (pentru care a formulat petitul 2)
Existenta unui act administrativ nelegal este HCL nr. 389/23.05.2006 a Consiliului Local C-N, prin care s-a instituit taxa de parcare achitată de reclamant. Nu a insistat și nu insistă asupra motivelor de nelegalitate, acestea fiind expuse pe larg în motivarea deciziei civile nr. 212/2008 pronunțate în dosarul nr-.
Așadar, nelegalitatea actului administrativ cauzator de prejudiciu a fost constată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Faptul că hotărârea judecătorească de anulare produce efecteerga-omnes, numai pentru viitor, se referă la faptul că actul administrativ anulat nu va mai putea fi pus în aplicare de către autoritățile publice emitente pentru a percepe taxa instituită. Efectele numai pentru viitor nu înseamnă în nici un fel că autoritatea publică ar fi absolvită de a răspunde material fată de persoanele prejudiciate prin actul administrativ nelegal.
Recurentul exclude această interpretare - care a fost invocată de către pârâtul-intimat în întâmpinare și a fost preluată de instanța de fond în motivarea sentinței pronunțate deoarece interpretarea contrarie se desprinde atât din spiritul, cât și din litera Legii 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, articolul 19 din Legea 554/2004 face referire la situația în care reclamantul nu solicită despăgubiri odată cu cererea de anulare, ci ulterior, printr-o acțiune separată.
Textul legal nu face distincție între despăgubirile ce s-ar solicita ca urmare a anulării unui act administrativ cu caracter individual sau ca urmare a anulării unui act administrativ cu caracter normativ. În aceste condiții, textul articolului 19 este aplicabil deopotrivă ambelor categorii de acte. Și totuși, dacă interpretarea instanței de fond ar fi primită, textul articolului 19 ar rămâne fără aplicabilitate în toate situațiile în care temeiul pentru care se cer despăgubiri este anularea unui act administrativ cu caracter normativ. Afirmă aceasta deoarece, în toate cazurile, modul de desfășurare a evenimentelor este următorul: în primul rând, printr-un act administrativ cu caracter normativ se creează o pagubă unui subiect de drept; în al doilea rând, subiectul de drept formulează acțiune și obține o hotărâre judecătorească prin care se anulează actul administrativ nelegal; și în aș al treilea rând, subiectul de drept formulează cerere pentru repararea prejudiciului suferit datorită actului administrativ declarat nelegal. Așadar, întotdeauna cererea de despăgubiri este ulterioară anulării actului, astfel că aplicabilitatea numai pentru viitor a hotărârii judecătorești de anulare ar putea fi invocată sistematic, evitându-se astfel despăgubirea celor ce au suferit pagube prin acte administrative cu caracter normativ declarate nelegale.
S-ar putea argumenta că soluția ar fi aceea de a acționa concomitent pentru anularea actului administrativ normativ nelegal și pentru despăgubiri. Însă recurenta crede că nici această soluție nu ar fi viabilă în cazul în care s-ar accepta interpretarea pe care o contestă, deoarece și în ipoteze propusă, hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ normativ nelegal tot nu ar putea retroactiva până la momentul la care s-a produs prejudiciul.
Concluzia care se desprinde este aceea că despăgubirea unei persoane ce a suferit un prejudiciu din cauza unui act administrativ normativ declarat nelegal nu presupune retroactivarea hotărârii judecătorești.
Raportul de cauzalitate în speță este de domeniul evidenței, deoarece în lipsa actului administrativ ilegal subscrisul reclamant nu ar fi fost obligat să plătesc "taxa de parcare" pentru obținerea autorizației de construire, ci aș fi obținut această autorizație de construire în condițiile firești ale Legii 50/1991, adică cu asigurarea locului de parcare în regim privat, iar nu în mod obligatoriu în parkingul finanțat de Consiliul Local.
În final, invocă și similitudinea situației prezente cu aceea a cererilor de restituire a taxei de primă înmatriculare care a fost percepută în baza unor dispoziții nelegale din Codul Fiscal. A fost ilogic și inechitabil ca într-un caz să se restituie taxa percepută în mod nelegal, iar în cazul recurentei să nu se restituie taxa specială de parcare, care este nelegală, pe motiv că hotărârea prin care s-a anulat actul administrativ nelegal ar produce efecte numai pentru viitor.
Având în vedere motivele expuse, recurenta solicită admiterea acestuia, așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea formulată (8) Consiliul local al mun. C-N solicită în conformitate cu dispozițiile art.312 pr.civ. respingerea recursului ca fiind nefundat și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică sentința atacată.
Analizând motivele de recurs formulate în cauză Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică pentru următoarele considerente:
1. Recurenta susține că instanța a dat o interpretare eronată a dispozițiilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. - cu referire la efectele pe care le produce anularea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Curtea remarca faptul că norma legală în discuție prevede fără echivoc faptul că astfel de hotărâri judecătorești sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Este evident că legea derogă de la principiul efectului relativ al hotărârilor judecătorești statuând că hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecteerga omnesdupă cum și actul administrativ ce se execută produce în practică aceleași efecte.
Așa fiind, această trăsătură a hotărârii judecătorești conduce în mod logic la concluzia că hotărârea judecătorească prin care a fost anulat parțial sau total un act administrativ cu caracter normativ produce efecte față de toate subiectele de drept ca și deciziile Curții Constituționale (art. 147 alin. final din Constituția României).
Cu toate acestea, este de observat că efecteleerga omnesse produc doar pentru viitor (ex tunc) aspect ce rezultă fără tăgadă din prevederile art. 23 fraza I din Legea nr. 554/2004,in fine.
Ca atare, efectele dispariției efectelor juridice ale actului administrativ normativ se localizează începând cu data rămânerii definitive și irevocabile hotărârii judecătorești prin care s-a anulat actul respectiv.
Prin urmare, raporturile juridice și efectele juridice produse de actul administrativ normativ în perioada executării acestuia până la data anulării irevocabile a acestuia rămân în ființă și produc efecte juridice.
Așa fiind, în speță, actele de plată a sumei de bani cu titlu de taxă specială încasate în temeiul HCL nr. 398 din 23 mai 2006 până la data de 24 ianuarie 2008 rămân în ființă, aceste sume de bani neputând fi restituite, deși la data prezentului litigiu se poate constata că nu mai au bază legală.
Pe cale de consecință, raportat la considerentele de fapt și de drept expuse în precedent Curtea reține că instanța de fond a realizat o interpretare corectă și legală a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 544/2004.
2. Cât privește critica recurentei reclamante privitoare la cauza pe care și-a întemeiat cererea, respectiv nelegalitatea actului administrativ pe baza căruia a fost percepută taxa de parcare, se susține că actul normativ a fost nelegal de la data adoptării acestuia iar nu numai de la data anulării, hotărârile judecătorești de anulare a actului administrativ normativ fiind depuse doar în scop de probațiune.
Practic la baza acțiunii în răspundere se invocă art. 52 din Constituția României și Legea nr. 554/2004, respectiv se evocă faptul că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: existența unei pagube, existența faptei ilicite materializată în emiterea unui act administrativ ilegal și raportul de cauzalitate între pagubă și faptă.
Curtea reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 și implicit nici dispozițiile art. 52 din Constituția României.
Conform prevederilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ se poate pronunța și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale dacă reclamantul solicită expres acest lucru prin intermediul cererii principale iar conform art. 19 alin. 1 din aceeași lege, în situația în care reclamantul nu formulează cererea de despăgubiri pe calea cererii principale care are ca obiect anularea actului administrativ, acesta poate cerere pe cale separată acordarea de despăgubiri în termenul de prescripție prev. la art. 11 alin. 2.
Din cele ce preced, rezultă că textele legale anterior menționate pot fi utilizate doar de persoana vătămată care a formulat cererea principală ce are ca obiect anularea actului administrativ sau de aceeași persoană vătămată care a triumfat anterior într-un astfel de litigiu și solicită despăgubiri pe cale separată.
Or, din datele speței rezultă că reclamanta recurentă nu este una și aceeași persoană cu reclamantul din litigiul anterior ci este un terț în raport de litigiul ce a avut ca obiect anularea actului administrativ normativ și ca atare nu se poate prevala de efectele anulării actului administrativ sub aspectul solicitării de despăgubiri.
Curtea remarcă că pentru situația prevăzută la art. 23 din Legea nr. 554/2004 nu există reglementat expres un drept al unui terț de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de un act administrativ nelegal înainte ca acesta să fie anulat ca în situația prevăzută expres la art. 9 alin. 4 din aceeași lege unde se prevede un cadru normativ procesual pentru terții care vor să solicite, între altele, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale ca urmare a unei excepții ridicate în altă cauză.
Față de cele ce preced, Curtea constată că recursul reclamantei nu pare fondat, că având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute în precedent, se constată că instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente în materie, motiv pentru care în temeiul art. 30 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, recursul urmează a fi respins, menținându-se în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul NOTAR P, împotriva sentinței civile nr. 1981 din 24 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LU/Dact.SM
2 ex./03.03.2009
Jud,fond.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
