Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 718/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 718/2009
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N, împotriva sentinței civile nr. 2142/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu reclamanta și cu pârâtul STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei, avocat, cu delegație la dosar, în substituirea avocatei titulare, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 17.02.2009, intimata a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar (fila 14).
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2142 din 14 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalul Clujs -a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat de erul Economiei și Finanțelor, cu sediul B,- sector 5 și, în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu acest pârât.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N și în consecință pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 4.038 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare. S-au respins restul cererilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 4.038 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N cu chitanța nr. -/28.06.2007. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa din data de 13.06.2008.
Chitanța prin care reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, neputând fi circumscris dispozițiilor acestor acte normative referitoare la anularea actelor administrative. În consecință, cererea reclamantei privind anularea acestei chitanțe a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu s-a putut reține susținerea pârâtei că se afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu s-au putut reține nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, s-a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea de actualizare a sumei cu dobânda legală, tribunalul a constatat că OG nr. 9/2001 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, care este reglementată de art. 117 Cod procedură fiscală, astfel încât această cerere va fi respinsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea onorariului de avocat, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
În motivare, recurenta susține că prin sentința civila nr.2142/.2008, Tribunalul Cluja admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului erul Economiei si Finanțelor, a admis acțiunea reclamantei in contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N și a obligat Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N sa restituie reclamantei suma de 4038 lei, reprezentând taxa auto de prima înmatriculare, apreciind ca taxa speciala de prima înmatriculare achitata de reclamanta contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunităților Europene si a respins restul cererilor, respectiv cererea de acordare a dobânzii legale si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
A apreciat hotărârea ca fiind netemeinica și nelegala, cu motivarea că n primul rând,in mod nelegal tribunalul s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, întrucât singura competenta in a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Comunitara.
În al doilea rând,tribunalul în mod greșit s-a pronunțat asupra neconcordantei intre prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 si cele ale tratatelor europene invocate, in special cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, întrucât competenta de a constata aceste încălcări revin Curții Constituționale conform principiului constituțional reglementat la art. 20 (2)"daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale"
Fiind vorba despre un principiu constituțional, orice lege sau ordonanța, sau prevederi ale acestora care nu sunt in acord cu legea fundamentala trebuie constatate ca atare de către Curtea Constituționala in temeiul art. 145 din Constituție.
In al treilea rând,pe fondul cauzei, sentința este neîntemeiata deoarece reclamanta a achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in temeiul unor dispoziții legale in vigoare, respectiv in baza prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311- 312din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Dispozițiile art. 2141si următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate:
In lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabilească nivelurile acestora.
Este binecunoscut faptul ca art. 90 din Tratatul, reprezintă unul din temeiurile de baza ale consacrării liberei circulații a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativa sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare..
In speța, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule (taxa de prima înmatriculare) NU S-A autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale, ci s-a aplicat NOI - INMATRICULATE PENTRU PRIMA DATA IN ROMANIA, INDIFERENT DE PROVENIENTA NATIONALA, respectiv s-a aplicat si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale, autoturisme lor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale (, etc), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din producția naționala a României.
Aceasta taxa s-a achitat inclusiv pentru autoturismele si autovehiculele noi din producția naționala a României, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum si pentru orice alte mărci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării si fabricate in România" criteriul unic fiind ca aceste autoturisme si autovehicule sa se afle la prima înmatriculare în România.
Ca urmare, instituirea criteriului"primei înmatriculări in România"conferă taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de proveniența geografica sau naționala a acestor autoturisme si autovehicule, situație in care nu se poate vorbi in nici un caz de încălcarea vreunui principiu fundamental înscris in tratatele europene si comunitare ( principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, principiile fundamentale referitoare la libera circulație a mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene) si nici de încălcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsura protecționista sau de discriminare negativa a autovehiculelorprovenite din alte state membre.aflate la prima înmatriculare in România. in comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate in aceeași situație de prima înmatriculare in România.
S-a arătat că instanța de fond nu a verificat susținerea acțiunii reclamatei, în concret reclamanta nedovedind in fata instanței ca autoturismul a provenit din alte state membre a Uniunii Europene astfel ca acțiunea fiind nedovedita nu putea fi admisa.
S-a precizat ca, nici chiar Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, s-a mai precizat ca principiul"poluatorul plateste",pe care se bazează instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul U.
S-a menționat că 16 state membre ale Uniunii Europene practica în prezent o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru, etc). Mai mult, se are in vedere armonizare a la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, in prezent fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directiva in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Recurenta solicită ca în soluționarea prezentei cauze, să țina cont de faptul ca de la data de 1 iulie2008intrat in vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule:
Conform art. 11 din OUG nr. - " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "
Începând cu data de 1 iulie 2008 au intrat in vigoare si normele metodologice date in aplicarea ordonanței de urgenta si, prin urmare, cererile contribuabililor vor putea fi soluționate după aceasta data, in sensul celor dispuse prin ordonanța.
Solicită a se observa că, art. 11 din nr.OUG 50/2008,nu a fost declarat neconstituțional si ca, prin urmare, in mod greșit prima instanță a apreciat ca, acest text de lege aplica doar "situațiilor născute după intrarea sa in vigoare".
Prin întâmpinarea depusă la filele 8-10, reclamanta solicită instanței respingerea recursului formulat de pârâta recurentă, cu menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, solicitând totodată și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată, cu privire la primul motiv de recurs invocat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice C-N, și anume interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acesta are un caracter vădit nefondat.
În mod corect a apreciat instanța de fond că în speța dedusă judecății sale nu se pune problema interpretării dispozițiilor comunitare, chestiune care se include într-adevăr în competența exclusivă a Curții Europe de Justiție, ci a aplicării directe a dispozițiilor comunitare. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, sunt de asemenea incidente considerentele noastre astfel cum au fost anterior expuse, în ceea ce privește primul motiv de recurs, instanța nepronunțându-se asupra neconcordanței dintre legislația internă cu cea comunitară, aceasta a aplicat doar principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
În privința celui de-al treilea motiv de recurs, vizând fondul cauzei, și acesta are un caracter vădit nefondat.
Astfel, art. 90 par.1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare".
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, in cauzaMichel,similara cazului taxei speciale din legislația româneasca, a arătat ca"statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, insa acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidenta articolului 90 din Tratatul CE. adică sa nu fie discriminatoriu"
Analizând modificările aduse Codului fiscal R, rezulta ca aceasta taxa este perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in Uniunea Europeana si reînmatriculate in România. În ceea ce privește autoturismele deja înmatriculate in România, in cazul acestora nu este perceputa o atare taxa de reînmatriculare.
Pe cale de consecință, aceste prevederi legale nu pot decât sa încalce sus menționatul principiu, care limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor.
Astfel, afirmația recurentei conform căreia taxa specială are un caracter de maximă generalitate care nu depinde de proveniența geografică sau națională a autovehiculelor pentru care se plătește această taxă nu are un suport real, în virtutea celor anterior învederate.
Susținerea recurentei raportat la așa-zisa nedovedire a provenienței auto turismului dintr-un stat membru ale UE nu denotă decât reaua credință a acesteia. Sub semnata am depus la dosarul cauzei toate actele solicitate de către instanță. Precizăm că însăși chitanța depusă la dosar prin care s-a achitat taxa de înmatriculare dovedește acest aspect, întrucât această taxă se plătește doar pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeana și reînmatriculate în România.
Cu privire la aplicarea art. 11 din OUG 50/2008, acestea nu pot fi aplicate decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, respectiv 1 iulie 2008, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii, astfel cum corect a statuat instanța de fond.
Având în vedere natura distinctă a celor două taxe - taxa de poluare, respectiv taxa de primă înmatriculare, precum și incompatibilitatea, acestora cu legislația comunitară, nu poate fi vorba despre o eventuală compensare între acestea.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat să se dispună respingerea recursului astfel promovat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Critica privind nelegalalitatea semnalată de recurentă conform căreia instanța de fond nu ar fi avut căderea să se pronunțe asupra interpretării dispozițiilor comunitare este neîntemeiată. Instanța de fond nu s-a substituit Curții de Justiție care are atribuția exclusivă de interpretare a normelor comunitare conform art. 234 din Tratat ci a dat efect interpretării realizate de această jurisdicție comunitară stabilită cu prilejul examinării altor cauze similare, așa cum se va arăta în cele ce urmează.
2. Mai apoi, recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât,atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
3. Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu Tratatul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea.
Curtea de Apel constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Având în vedere că recurenta a căzut în pretenții, în temeiul art. 274.pr.civ. aceasta va fi obligată să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial ( 13-15).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N, împotriva sentinței civile nr. 2142 din 14.11.2008, pronunțată în dosarul - al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă pârâta să achite reclamantei, suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este revocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LU/Dact.SM
2 ex./09.03.2009
Jud.fond.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
