Anulare act administrativ fiscal. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 801

Ședința publică din data de 21 mai 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Valentin Niță

JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtulCONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUIcu sediul în M,-, județul împotriva sentinței nr. 113 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantăINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUIcu sediul în P,--4, județul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul pârât Consiliul Local al Orașului M reprezentat de consilier juridic potrivit delegației depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul reclamant Prefectul Județului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, recurentul prin cererea de recurs solicitând și judecata cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură din cadrul instanței intimatul Prefectul Județului Pad epus întâmpinare, după care,

Instanța comunică reprezentantei recurentului întâmpinarea depusă de intimatul reclamant.

Consilier juridic pentru recurentă, luând act de conținutul întâmpinării comunicate, arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând cuvântul în susținerea recursului.

Având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea cererii formulată de Prefectul Județului ca fiind netemeinică și nelegală. De asemenea critică sentința instanței de fond deoarece nu s-a avut în vedere la admiterea cererii de chemare in judecată a prefectului împotriva unei Hotărâri a Consiliului Local M privind aprobarea concesionării prin negociere directă, că aceasta fusese desființată de instanța de recurs.

CURTEA

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul Prefectul jud. Pas olicitat anularea hotărârii nr.116/24.07.2008 a Consiliului Local al orașului

In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca prin hotărârea contestata s-a aprobat concesionarea prin negociere directa a unei suprafețe de 15 mp teren către SC SRL, încălcându-se astfel dispozițiile art.123 asl.2 din Legea nr.215/2001, art.13 din Legea nr.50/1991, art.15 din Legea nr.213/1998 si art.10 al.1 din OUG 54/2006.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar hotărârea contestata, proiectul acesteia, avizul de legalitate, referatul nr.17083/2008, cererea nr.14997/2008, HCL M nr.68/2007, precum și o schița de plan.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata.

In cauza, părțile au administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința nr. 113 din 10 martie 2009 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulata de reclamant și a anulat HCL nr. 116/24.07.2008 emisa de pârât.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că măsura concesionarii prin negociere directa a unui teren aflat in proprietatea privata a orașului M încălca dispozițiile imperative ale art.13 din Legea nr.50/1991, care statuează, in esența, ca vânzarea, concesionarea ori închirierea se fac prin licitație publica, potrivit legii.

Tribunalul nu a putut reține susținerile pârâtului, privind faptul ca hotărârea contestata a avut la baza dispozițiile art.15 al.1 lit.e din Legea nr.50/1991, dispoziții care prevăd ca " prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitație publica in următoarele situații: pentru extinderea construcțiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia"

Tribunalul a constatat ca temeiul juridic precizat de către pârât are in vedere ipoteza extinderii construcțiilor pe terenuri învecinate, ipoteza care insa nu se regăsește in prezenta hotărâre contestata, întrucât concesionarea prin negociere directa s-a făcut in vederea extinderii activității pe care societatea o desfășoară.

De asemenea s-a mai reținut ca la dosar s-a depus doar o autorizație de construire emisa in anul 2005, pe care insa tribunalul nu o va avea in vedere, întrucât terenul de 20 mp - pe care se presupune ca existau construcțiile a căror extindere se dorea - a fost concesionat SC SRL abia in anul 2005. In plus, aceasta autorizație de construire se refera la terenul situat in M-, iar nu la cel concesionat inițial, situat pe-.

Tribunalul a considerat ca in mod corect reclamantul a apreciat ca paratul nu s-a aflat in niciuna din ipotezele reglementate de disp. art.15 din Legea nr.50/1991 - care prevăd posibilitatea concesionarii unor terenuri destinate construirii fara licitatie publica.

Totodată, tribunalul retine ca măsura concesionarii prin negociere directa era posibila exclusiv in situația reglementată de dispozițiile art.26 din OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune, precum si art.14 al.1 si art. 32 din Normele Metodologice de aplicare a acestei ordonanțe de urgenta, respectiv doar în situația în care, după ce s-au urmat procedurile de licitație publica, nu au fost depuse 3 oferte valabile.

Nici existenta unei hotărâri judecătorești a instanței de contencios administrativ,modificata de către Curtea de Apel Ploiești, nu este relevanta, câtă vreme nu s-au depus la dosar considerentele avute in vedere de către instanța de recurs, care au determinat aceasta soluție.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahovaa formulat recurs pârâtul Consiliul Local al Orașului M criticând-o pentru neegalitate si netemeinicie,solicitând modificarea în tot a acesteia si pe fond respingerea acțiunii ca nefondata.

În esența în susținerea recursului,pârâta arata ca instanța de fond a făcut o interpretare greșita a dispozițiilor art. 15 lit e din legea 50/1991 atunci când a apreciat ca atribuirea ternului în discuție nu poate avea loc fără licitație.

Acordarea fără licitație este posibila întrucât terenul în discuție este in continuarea celui obținut de SC SRL prin licitație publica fără de care aceasta societate nu-si poate continua activitatea.

OUG 54/2006 invocata de instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate,susține recurenta nu are legătura cu cauza.

Curtea analizând sentința pronunțata de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurenta având în vedere actele dosarului si dispozițiile legale în materie constata ca recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezulta ca prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat de Prefectul Județului P si s-a dispus de către instanța de fond,rezulta ca s-a aprobat concesionarea prin negociere directa a suprafeței de 15 mp proprietate privata a orașului M către SC SRL,în vecinătatea suprafeței de 20 mp pe care aceeași societate o deține in baza unui contract de concesiune încheiat ca urmarea unei licitații publice.

Criticile invocate de recurenta cu privire la soluția pronunțata de instanța de fond sunt întemeiate în raport cu dispozițiile art. 15 lit. e din Legea 50/1991.

Astfel potrivit art. 13 din legea 50/1991,- Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitație publica, potrivit legii.

Excepția de la aceasta regula este reglementata de art 15 alin 1 in speța lit e care arata ca - Prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitație publica, cu plata taxei de redevența stabilite potrivit legii, ori pot fi date în folosința pe termen limitat, după caz, în următoarele situații:

e) pentru extinderea construcțiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului

In speta cum SC SRL deține un teren alăturat obținut prin licitație publica,așa cum rezulta din contractul de concesiune nr 10491/2005,atribuirea prin negociere directa a suprafeței de 15 mp potrivit HCL 116/24.07.2008 in continuarea celei ce o deține pentru extinderea construcției necesara desfășurării activității de comerț, este o măsura legala,de aceea în raport cu art 312 alin 3.Pr.Civ coroborat cu art. 304 pct. 9 din același act normativ recursul urmează a fi admis,modificata în tot sentința si pe fond respinsa acțiunea formulata de reclamant.

Cele reținute de instanța de fond cu privire la un alt amplasament al terenului decât cel învecinat terenului pe care societatea comerciala in cauza îl deține in baza contractului de concesiune,este nereala întrucât din schița depusa la dosar rezulta ca aceste terenuri sunt amplasate pe coltul unei străzi,într-o intersecție,ceea ce face ca în cauza sa se regăsească doua adrese.

In cauza nu sunt incidente nici depozițiile OUG 54/2000 deoarece reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

In cauza obiectul hotărârii pusă în discuție se refera la bunuri -teren - ce face parte din proprietatea privata a localității.

Pentru toate aceste considerente,recursul urmează a fi admis,modificata în tot sentința si pe fond respinsa acțiunea.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI cu sediul în M,-, județul împotriva sentinței nr. 113 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantăINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUIcu sediul în P,--4, județul.

Modifică în tot sentința nr. 113 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact I/ 2 e 01.06.2009

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Ploiesti