Anulare act administrativ fiscal. Decizia 824/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 824/CA/2008
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta -" "SRL S împotriva sentinței civile nr.219/CA/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru pârâta intimată GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU prin COMISARIATUL JUDEȚEAN S, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.1 din Legea nr.146/1997.
Din partea pârâtei intimate s-a depus la dosar întâmpinare.
Din partea societății reclamantă recurentă s-a transmis prin fax la dosarul cauzei o cerere prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Prealabil, instanța din oficiu pune în discuție competența soluționării cauzei în primă instanță.
Reprezentanta pârâtei intimate lasă la aprecierea instanței.
Cauza este lăsată în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.219/CA/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ s-au admis excepțiile lipsei procedurii prealabile și inadmisibilității acțiunii formulate de pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN S și, ca urmare, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamanta -" "SRL S împotriva pârâtei, pentru anularea raportului de inspecție din 28.08.2006.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
La data de 11.06.2007 a fost înregistrată la Judecătoria Sibiu plângerea contravențională formulată de petenta -" "SRL în contradictoriu cu GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN S, prin care s-a cerut anularea Procesului verbal de contravenție nr.19403 Seria D/12.06.2005, încheiat de autoritatea pârât, precum și anularea raportului de inspecție din 28.08.2006.
În motivarea plângerii reclamanta arată că procesul verbal de contravenție a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 1 și 3 din OG nr.2/2001, precum și a dispozițiilor art.16 din același act normativ, nefiind semnat de un martor, iar pe de altă parte, raportul de inspecție cuprinde măsuri care exced autorizației de mediu fiind dispuse cu reținerea unei stări de fapt neconforme cu realitatea.
În susținerea plângerii reclamanta a anexat Raportul de inspecție, Procesul verbal de contravenție și Autorizația de mediu cu toate anexele.
Intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul județean Sibiu a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii în ce privește capătul de cerere privind anularea Raportului de inspecție, precum și excepția prematurității acțiunii deoarece reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii susținând că procesul verbal de contravenție a fost emis cu respectarea OG nr.2/2001.
La termenul din 16.10.2007 intimata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN Sas olicitat disjungerea capătului de cerere privind anularea Raportului de inspecție - împreună cu cele două excepții și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Sibiu, cerere ce a fost admisă de către Judecătoria Sibiu și, ca urmare, a dispus și suspendarea judecării capătului de cerere privind anularea procesului verbal de contravenție până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a Raportului de inspecție din 28.08.2006.
În urma declinării competenței, cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ sub nr.5194/85/10.12.2007, instanță care a reținut că excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intimata pârâtă este întemeiată, întrucât reclamanta nu urmat procedura prealabilă conform art.7 din Legea nr.554/2004, plângerea prealabilă fiind și tardiv formulată, iar acțiunea în justiție a fost prematur formulată în raport cu data de 11.07.2007, când reclamanta s-a adresat pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anularea parțială a raportului de inspecție nr.608 încheiat în data de 28.08.2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât instanța a fost investită în temeiul excepției de nelegalitate prevăzută de art.4 din Legea nr.554/2004, care nu limitează invocarea acesteia de un anumit termen, iar în ce privește excepția prematurității, reclamanta arată că plângerea contravențională fiind condiționată de termenul de 15 zile, a fost investită să ceară anularea parțială a Raportului de inspecție din 2006 o dată cererea de anulare a procesului verbal de contravenție, astfel că a îndeplinit toate condițiile legale pentru a se adresa instanței de judecată.
În drept invocă prevederile art.304 Cod pr.civilă.
Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.i din Legea nr.146/1997.
Pârâta intimată prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.
Examinând motivele de recurs invocate de reclamantă în raport cu actele dosarului, se constată că sunt nefondate.
Reclamanta susține că Tribunalul Sibiua fost investit cu petitul privind anularea raportului de inspecție, în baza excepției de nelegalitate conform art.4 din Legea nr.554/2004, astfel că nu se impunea efectuarea procedurii prealabile și nici acționarea înlăuntrul unui termen anume prevăzut de Legea nr.554/2004.
Din actele dosarului nu rezultă faptul că reclamanta sau pârâta, ori Judecătoria Sibiu ar fi invocat excepția de nelegalitate a Raportului de control din 28.08.2006, conform prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004.
Reclamanta recurentă a solicitat disjungerea capătului de cerere privind anularea Raportului de inspecție și declinarea competenței pentru soluționarea acesteia la Tribunalul Sibiu - Secția contencios administrativ, fapt ce confirmă voința recurentei în sensul soluționării acestei cereri pe calea unei acțiuni separate, iar nu pe cale de excepție (fila 3 dosar fond).
Așa fiind, motivele invocate de reclamantă nu sunt fondate, sentința sub acest aspect nu poate fi casată sau modificată.
Examinând motivul competenței materiale invocat din oficiu de către instanța de recurs conform prevederilor art.306 alin.2 Cod pr. Civilă se constată că prima instanță reținând natura de act administrativ individual al Raportului de control din 28.08.2006 și competența de soluționare a cererii disjunsă din dosarul nr- al Judecătoriei Sibiu, a pronunțat o sentință nelegală.
Raportul de inspecție (notă de constatare) întocmit de către Garda de Mediu nu îndeplinește condițiile unui act administrativ, așa cum este definit de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.544/2004. Aceste constituie doar un act preparator cuprinzând informații relevante obținute ca urmare a controlului și care stă la baza procesului verbal de sancționare contravențională.
Ca urmare, acest act nu poate avea caracterul unui act administrativ în condițiile definite de lege, pentru că nu produce prin el însuși efecte juridice, fiind doar un act constatator și premergător emiterii unui act administrativ, astfel că, pentru acest motiv Raportul de inspecție nu poate fi atacat separat în instanța de contencios administrativ, legalitatea și oportunitatea măsurilor stabilite prin acesta urmând să fie analizate în cadrul soluționării plângerii împotriva procesului verbal de contravenție care a avut la bază raportul de inspecție respectiv.
Așa fiind, în cauză este îndeplinit motivul de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod pr.civilă și ca urmare, în baza art.312 alin.3 și 6 din același cod, recursul de față se impune a fi admis,iar sentința casată cu trimiterea cauzei la Judecătoria Sibiu pentru conexarea la dosarul nr-, din care a fost disjunsă și, continuarea judecării plângerii așa cum a fost formulată și precizată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta -" "SRL S împotriva sentinței civile nr.219/CA/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția de contencios administrativ și fiscal și în consecință:
Casează sentința civilă atacată și trimite cauza Judecătoriei Sibiu pentru continuarea judecății în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.I:/2 ex./14.07.2008
Jud.fond G,
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș