Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 831/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 831/CA/2008
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.698/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Față de actele de la dosar și având în vedere că recurenta solicită judecarea în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
1. anularea Hotărârii Consiliului Local al comunei nr.5/05.02.2008;
2. obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 30.01.2005 și în continuare, actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la momentul plății;
3. obligarea pârâtului PRIMARUL COMUNEI să dispună serviciului competent consemnarea în carnetele de muncă a respectivei indemnizații.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că drept urmare a modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul nr.496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, astfel că personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.
Îndemnizația de dispozitiv este reglementată de pct.9.2 și 31.1 din Ordinul nr.496/2003 în care se precizează că personalul civil din acest minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prev.de art.132 din Legea nr.138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv.
Reclamanta au susținut că în prezent de indemnizația de dispozitiv beneficiază toți angajații prefecturilor, precum și angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei și, că potrivit disp.art.1 alin.2 din Legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni, iar sporul de dispozitiv face parte din categoria "alte drepturi" în condițiile art.14 din OUG nr.192/2002.
În probațiune reclamanta a depus în copie actele prin care a fost numită în funcția publică și copie după carnetul de muncă.
Prin întâmpinare,pârâtul Primarul comunei precizează că deși a promovat un proiect de hotărâre a Consiliului Local în sensul acordării acestui spor, propunerea sa a fost respinsă prin HCL nr.5/05.02.2008, însă apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate.
Pârâtul Consiliul Local al comunei prin întâmpinare apreciază că propunerea reclamantului cu privire la proiectul de hotărâre inițiat în sensul acordării acestui spor, a fost respinsă prin HCL nr.5/05.02.2008.
Prin Sentința nr.698/CAF/17.04.2008 Tribunalul Alba - Secția Contencios administrativ a respins acțiunea reclamantei, reținând că dispozițiile art.9.2. din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 se aplică doar personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice centrale de stat, respectiv în instituțiile publice care au subordonare față de Ministerul Administrației și Internelor, nu și funcționarilor publici din administrația publică locală. Cum autoritățile administrației publice locale nu sunt subordonate celei centrale beneficiind de autonomie locală, pârâtului nu îi este opozabilă obligația de acordare a îndemnizației de dispozitiv.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta, solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților să plătească reclamantei îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, precum și în continuare pe toată durata exercitării funcției publice.
În motivarea recursului reclamantul a invocat în drept prevederile art. 299 Cod procedură civilă, ale Legii nr.138/1999, ale Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, ale Legii nr.137/2000, ale Legii 188/1999, Legii nr.53/2003, Legii nr.554/2004
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Pârâții intimați deși au fost citați legal,nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.
Examinând recursul reclamanților în raport cu motivele invocate, actele dosarului și prevederile Legii nr.138/1999, instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta:
Dreptul la indemnizația de dispozitiv solicitat de reclamanți este reglementat prin art.13 din Legea nr.138/1999.
Pentru a stabili dacă reclamanților ca funcționari publici ai administrației publice locale li se cuvine acest drept, se impune a se analiza dacă Legea nr.138/1999 este aplicabilă funcționarilor publici din administrația publică locală.
Legea în articolul 1, așa cum corect a sesizat și instanța de fond, reglementează domeniul său de aplicare, stipulând "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din, și Ministerul Justiției, iar la art.47 se arată "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, la art. 49 se specifică în mod clar că personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate."
Coroborând aceste prevederi se constată că de indemnizația de dispozitiv pot beneficia doar funcționarii publici prevăzuți în anexa 6 legii, care sunt definiți ca personal civil din cadrul instituțiilor expres prevăzute la art.1, 47 și 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.
Ordinele MAI nr.275/2002 și nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forță juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără însă a adăuga la lege.
Din acest motiv, norma dată prin Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege "Prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor și referirea la dreptul prevăzut de art.13 ce se cuvine și "personalului civil din administrația publică" trebuie interpretate raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia.
Sintagma "personalul civil din administrația publică" trebuie interpretată ca fiind administrația publică centrală a Ministerului Administrației și Internelor.
Cum instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, recursul va fi respins ca nefondat potrivit art.312 al.1 Cod pr.civilă.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.698/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
-semn.vicepreședinte -semn.vicepreședinte
Curtea de Apel Curtea d e Apel
GREFIER,
- -
Red.
Dact./2 ex./10.07.2008
Jud.fond,
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș