Anulare act administrativ fiscal. Sentința 84/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 84
Ședința publică din 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Catargiu Victoria
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios-administrativ și fiscal formulată de reclamanta T împotriva pârâților Guvernul României și Consiliul Județean T, intervenient accesoriu, Ministerul Administrației și Internelor având ca obiect anulare parțială
HGLa apelul nominal se prezintă avocat, în reprezentarea reclamantei, și consilier juridic și avocat -, în reprezentarea pârâtului Consiliul Județean T, lipsă fiind pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Administrației și Internelor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri, acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanții pârâtului Consiliul Județean T solicită respingerea acțiunii, disjungerea capătului de cerere privind rectificarea CF și trimiterea cauzei spre judecare la Judecătoria Timișoara. fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, reclamanta -. Tac hemat în judecată pârâții Guvernul României și Consiliul Județean T, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea nr.HG 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, în partea - anexa (nepublicată) - ce privește introducerea în domeniul public al spațiului comercial deținut, de către societatea reclamantă în T,-, în baza contractului de închiriere nr. 1433/26.09.1994; să se dispună anularea dreptului de administrare al Consiliului Județean T, asupra spațiului deținut de societatea reclamantă în baza contractului de închiriere nr. 1433/26.09.1994; - să se dispună rectificarea cărții funciare nr. - T, în sensul radierii mențiunilor privitoare la dreptul de proprietate publică al județului T și respectiv la dreptul de administrare al Consiliului Județean T, dispunând revenirea în domeniul privat al statului; - să se dispună, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor nr.HG 977/2002, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține spațiul comercial situat în T- din anul 1994, în baza contractului de închiriere 1433/26.09.1994 fiind un spațiu supus prevederilor Legii nr. 550/14.10.2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Conform reclamantei, deși la apariția Legii nr. 550/2002, în timpul derulării contractului de închiriere a solicitat vânzarea spațiului, demersul său a fost respins în mod nejustificat, invocându-se faptul că spațiul în cauză nu poate face obiectul vânzării, întrucât a trecut din domeniul privat în domeniul public al județului
Întrucât nr.HG 977/5.09.2002 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 699/24.09.2002, fără cele 83 de anexe menționându-se că anexele vor fi publicate ulterior, fapt ce nu s-a întâmplat, cel puțin nu a regăsi aceste anexe în partea Ia M onitorului oficial, nu a putut lua la cunoștință despre actul normativ mai exact despre anexa pe care o consideră vătămătoare pentru societatea reclamantă, sens în care a solicitat să i se comunice documentul în baza căruia spațiul în litigiu a trecut în domeniul public al județului T, iar acestea au răspuns ca prin nr.HG 977/2002 spațiul a fost introdus în domeniul public, deși el era închiriat în mod legal societății reclamantă, la data apariției nr.HG 977/2002.
Reclamanta a precizat că a solicitat Guvernul României, revocarea nr.HG 977/2002 cu privire la anexa care privește spațiul său, cerere ce a fost respinsă.
Așa fiind, a arătat reclamanta, având în vedere că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, sunt nevoiți să promoveze prezenta acțiune în vederea anulării pe cale judecătorească a actului administrativ vătămător.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 litera e, de face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului Județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B, ori a consiliului local.
Hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.
Reclamant a arătat că trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăților comerciale, la care statul sau o unitate administrativ - teritorială este acționar, se poate face numai cu plată și cu acordul adunării generale a acționarilor societății comerciale respective. În lipsa acordului menționat, bunurile societății comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, a arătat reclamanta, potrivit Anexei II din Legea nr. 213/1998 domeniul public județean este alcătuit din următoarele bunuri:
1. drumurile județene;
2. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul județean și aparatul propriu al acestuia, precum și instituțiile publice de interes județean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale județene și alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau interes public național sau local;
3. rețelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum și stațiile de tratare cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente acestora.
Or, a arătat reclamanta, în spațiul societății reclamante nu își desfășoară activitatea nici consiliul județean și nici vreo instituție de interes județean, dintre cele menționate de Legea nr. 213/1998, astfel încât acțiunea reclamantei este pe deplin admisibilă.
La dosar pentru termenul din data de 7 noiembrie 2006 s-a depus de către Ministerul Administrației și Internelor reprezentat prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B, cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, întemeiată pe prevederile art. 49 aliniatul 3.pr.civ. ale art. 2 aliniatul 1 litera d din Hotărârea Guvernului nr. 157/2005, motivată de faptul că la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 intervenientul a avut calitatea de inițiator, cerere în care s-a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile,în care se precizează că reclamanta trebuia ca în termen de 30 de zile de la publicarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 în Monitorul Oficial al României, să formuleze plângere prealabilă adresată Guvernului.
Pentru același termen de judecată pârâții Consiliul Județean T și Guvernul României au formulat întâmpinări.
Pârâtul Consiliul Județean Tad epus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, precizând următoarele:
Prin cererea de chemare în Judecată reclamanta a solicitat: anularea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002, Anexa 1, poziția 9 prin care Complexul imobiliar a trecut din proprietatea Statutului Român, în prprietatea publică a județului T,
- anularea dreptului de administrare al Consiliului Județean T asupra unei părți din imobilul arătat mai sus;
- suspendarea nr.HG 977/2002;
- rectificarea nr. -
Referitor la capătul de cerere privind anularea nr.HG 977/2002, Anexa 1, poziția 9 invocă excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile a recursului grațios, raportat la prevederile art. 7 aliniatul 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd cu caracter imperativ obligația terțelor persoane de a promova recursul grațios în limita termenului de 6 luni de la data când au luat cunoștință "pe orice cale" de existența actului administrativ atacat.
În fapt reclamanta a formulat recursul grațios cu depășirea termenului legal, în data de 27.09.2006, după 4 luni de când a luat cunoștință de actul administrativ atacat. Cum termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 aliniatul 3 este depășit, dreptul reclamantei la plângerea prealabilă s-a prescris în temeiul prevederilor art. 7 aliniatul 7 din Legea nr. 554/2002.
Excepția tardivității introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, raportat la dispozițiile art. 11 aliniatul 1, 2 și 5 din Legea nr. 554/2004, conform cărora acțiunea poate fi introdusă la instanță în termenul prevăzut la art. 11 aliniatul 1 "dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".
Data emiterii actului atacat nr.HG 977/2002 este data publicării în Monitorul Oficial nr. 499 bis respectiv 22 septembrie 2002, iar acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 2.10.2006 deci cu depășirea termenului de 1 an. Cum termenul de 1 an este termen de decădere, potrivit dispozițiilor art. 11 aliniatul 5 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în contencios administrativ este tardivă.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar privitor la suspendarea și anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul T, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 24 septembrie 2002.
Privitor la excepția tardivității acțiunii, precizează că realizarea procedurii administrative prealabile nu reprezintă singura condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, impusă prin normele imperative al Legii nr. 544/2004.
Astfel, după exercitarea recursului grațios în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului considerat nejustificat, de soluționare a cererii pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la aliniatul 1 în speța de față 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Termenul limită fiind data de 24 septembrie 2002, acțiunea a fost formulată în justiție cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca atare solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind tardiv formulată.
Față de cererea de suspendare a nr.HG 977/2002, arată că în conformitate cu dispozițiile art. 15 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamanta poate cere instanței de contencios administrativ să dispună suspendarea actului administrativ și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat. Instanța poate da curs solicitării numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute expres de către legiuitor.
Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ cerută în temeiul art. 15 are caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii pentru ionstanță, putând fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de art. 14 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
Cu privire la "pagubele iminente" care s-ar produce în patrimoniul reclamantei, ca urmare a aplicării dispozițiilor actului administrativ contestat, Consideră că acestea nu sunt dovedite.
Din cuprinsul art. 1108 aliniatul 2 din Constituție, rezultă că hotărârile Guvernului sunt emise pentru organizarea executării legilor sau ordonanțelor, bucurându-se de prezumția de legalitate până la anularea acestora de către instanță.
Or, prin suspendarea executării actului administrativ se încalcă însăși prezumția de legalitate, fără ca instanța să fi pășit la cercetarea legalității actului administrativ prin aceea că instanța trece la verificarea efectelor acestuia, respectiv la constatarea pagubelor produse prin raportare la caracterul legal sau ilegal al actului administrativ.
În concluzie, solicită ca, în raport de motivele expuse mai sus, prin sentința civilă care se va pronunța să se respingă cererea privind suspendarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 ca neîntemeiată.
Privitor la anularea parțială a nr.HG 977/2002, menționează că, Hotărârea Guvernului nr. 977/2002 este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 21 aliniatul 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare.
Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, care potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 8/2001, cu modificările și completările ulterioare, era organul de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții în domeniul administrației publice locale.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor și acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului 555/2001, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care potrivit art. 8 aliniatul 6 din Legea nr. 24/2000, "avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare".
Poziția atacată din Hotărârea Guvernului nr. 977/2002 a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Local, care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ.
Deoarece această hotărâre a Consiliului Local nu a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, Consiliul Județean T, conform competențelor conferite de Legea nr. 213/1998, a centralizat inventarele așa cum au fost înaintate de către Consiliile Locale de pe raza județului T și le-a transmis Guvernului României - Ministerului Administrației Publice, pentru a face obiectul unei hotărâri de Guvern, lucru concretizat prin Hotărârea Guvernului nr. 977/2002.
Față de cele menționate, solicită să se constate că actul administrativ contestat este temeinic și legal.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Consiliul Județean, instanța constată că această excepție nu a fost motivată și că vizează capătul de cerere privind rectificarea Cărții Funciare nr. 134.704
Instanța reține că solicitarea privind rectificarea Cărții Funciare nr. 134.704 Taf ost formulată ca o cerere incidentală, având o strânsă legătură cu cererea principală, privind anularea parțială a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002.
Fiind o cerere incidentală, rectificarea Cărții Funciare nr. 134.704 T este de competența instanței abilitată să rezolve cererea principală, conform art. 17 Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală".
În consecință, instanța va respinge excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Consiliul Județean T, ca nefondată.
Cu privire la fondul pricinii, instanța reține că reclamanta "" a solicitat anularea poziției nr. 9 din anexa nr.1 nr.HG 977/2002, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Tai mobilului situat în municipiul T,-, județ T, respectiv Complexul imobiliar " ", înscris în nr. 134.704
Reclamanta a arătat că prin trecerea spațiului comercial menționat mai sus din domeniul privat în domeniul public al municipiului T, acest bun a devenit inalienabil, fiind interzisă înstrăinarea sa, inclusiv către reclamantă.
Instanța constată că imobilul în litigiu a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 1433/1994, contract prin care reclamanta "" a obținut dreptul de folosință asupra spațiului respectiv (contract atașat în copie la filele 59-61 dosar).
Conform Hotărârii nr. 42/30.05.2006 a Consiliului Județean T (atașată la filele 54-55 dosar), durata închirierii a fost prelungită până la data de 11.09.2006.
Instanța constată că Hotărârea de Guvern nr. 977/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699/24.09.2002, iar anexele acestei Hotărâri de Guvern au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699 bis/24.09.2002.
Așadar, trecerea imobilului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al municipiului Tao perat la data publicării în Monitorul Oficial a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002, respectiv la data de 24.09.2002.
Ulterior intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 977/2002, respectiv la data de 5 noiembrie 2002, fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Legea nr. 550 din 14 octombrie 2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Instanța constată că interesul reclamantei de a solicita anularea dispoziției de trecere a imobilului în litigiu în domeniul public este determinat de dreptul acesteia de a obține proprietatea acestui imobil în temeiul Legii nr. nr. 550/2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.
De aceea, calitatea de persoană vătămată a reclamantei depinde de existența dreptului acestei societăți de a obține proprietatea asupra spațiului respectiv în temeiul Legii nr. 550/2002.
În măsura în care reclamanta nu are dreptul de a obține proprietatea imobilului în litigiu, nu se poate reține că este vătămată prin măsura trecerii bunului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului
Instanța precizează că Legea nr. 550 din 14 octombrie 2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 803 din 5 noiembrie 2002,fiind ulterior modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 331/2004, prin Legea nr. 306/2003, prin Legea nr. 331/2004 și prin Legea nr. 558/2004.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 550/2002, "prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spații comerciale sau de prestări de servicii."
Textul face referire expresă la vânzarea spațiilor comerciale "proprietate privată a statului", fiind exclusă vânzarea - în temeiul acestui act normativ - a unui spațiu aflat în proprietatea publică, respectiv în domeniul public al Statului Român, al unui județ sau al unei unități teritorial administrative.
Or, imobilul în litigiu a devenit proprietate publică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002. În consecință, la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002, imobilul în litigiu era în proprietatea publică a municipiului
Așadar, la momentul trecerii bunului în domeniul public, (respectiv la data de 24.09.2002) "" nu avea dreptul de a cumpăra spațiul respectiv, acest drept născându-se prin intrarea în vigoare a Legii nr. 550/2002. Neavând dreptul de a cumpăra acel imobil la data trecerii acestuia în domeniul public, reclamanta nu a fost vătămată prin schimbarea regimului juridic al spațiului respectiv și trecerea acestuia în domeniul public al municipiului
Instanța nu poate reține că Legea nr. 550/2002 este aplicabilă imobilelor care au trecut în domeniul public înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". În consecință, întrucât legea - inclusiv Legea nr. 550/2002 - dispune numai pentru viitor, nu se poate reține că acest act normativ este aplicabil imobilelor care nu se mai aflau în proprietatea privată a Statului Român la momentul intrării sale în vigoare.
Or, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin persoană vătămată se înțelege"orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri".
Întrucât - după cum s-a arătat anterior - "" nu avea dreptul de a cumpăra imobilul respectiv la data trecerii acestuia în domeniul public (adică la data publicării în Monitorul Oficial a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002, respectiv la data de 24.09.2002), reclamanta "" nu a fost vătămată prin schimbarea regimului juridic al spațiului respectiv și trecerea acestuia în domeniul public al municipiului
Instanța reține că dacă - potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - calitatea procesuală activă a reclamantei poate fi justificată prin faptul că reclamanta"se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ", temeinicia acțiunii în justiție este condiționată de dovedirea efectivă a vătămării pricinuite prin emiterea actului administrativ contestat sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Întrucât reclamanta "" nu avea dreptul de a dobândi proprietatea bunului în litigiu la momentul intrării în vigoare a anexelor Hotărârii de Guvern nr. 977/2002 - actul administrativ de trecere în domeniul public a spațiului comercial respectiv - nu se poate reține că această societate a fost vătămată prin acest act administrativ.
În consecință, constatând că reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată persoană vătămată în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța va respinge acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Instanța va lua act, totodată, că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Consiliul Județean
Respinge acțiunea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Județean.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER,
- -
Red./15.05.2008
Tehnodact./6 ex./20.05.2008
Se comunică:
-reclamant T,-, jud.
-pârât Guvernul României - B, nr. 1
-pârât Consiliul Județean T - T,-
-intervenient Ministerul Administrației și Internelor- B, - nr. 1 sector 1.
Com.4 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Catargiu Victoria
