Anulare act administrativ fiscal. Sentința 96/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.06.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.96
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții A și în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI și intervenientul Ministerul Justiției și, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții personal, în stare de arest, lipsă fiind pârâtul și intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanții învederează instanței ca nu sunt in posesia nici unui document pe care sa-l fi transmis anterior Guvernului României pentru a solicita revocarea actului a cărui anulare se solicita in instanța. Reclamanții mentioneaza ca o serie de înscrisuri le-au depus la Curtea Europeana Drepturilor Omului.
de aceasta situație, văzând ca reclamanții nu au depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, Curtea invoca din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților atât asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, pe fondul cauzei si pe cererea de intervenție formulata de Ministerul Justiției și libertăților in favoarea paratului Guvernul Romaniei.
Reclamantul precizează faptul că nu poate face dovada îndepliniri plângerii prealabile întrucât o serie de înscrisuri in legătura cu cauza de le-a înaintat către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe fond solicită admiterea acțiunii și anularea dispozițiilor art.44 alin.1 lit.e din HG nr.1897/2006 și respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Ministerul Justiției și libertăților.
Reclamanta pune aceleași concluzii.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, reclamanții A și au chemat în judecată în calitate de pârât, Guvernul României solicitând anularea dispozițiilor art.44 alin.1 lit.e din HG. Nr.1897/2006.
În motivare, reclamanții arată că prin dispozițiile art.44 alin.1 lit.e din HG. Nr.1897/2006 le-a fost îngrădit dreptul la vizita intimă, drept nerecunoscut de Statul Român, Administrația Națională a Penitenciarelor, datorită modului defectuos în care a fost făcut art. 44 alin.1, lit.e din HG nr.1897/2006, respectiv Regulament de Aplicare a Legii nr.275/2006, lege care nu recunoaște dreptul la vizita intimă în urma căsătoriei în penitenciar și tot în Legea nr.575/2006 nu este prevăzut ca sancțiune disciplinară vizita intimă, nici ca recompensă și nici ca drept.
La data de 9.09.2009 Ministerul Justiției și Libertăților a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând în principal admiterea acesteia, urmând a lua procedura în starea în care se află, iar pe fond admiterea cererii, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamanții A și, ca neîntemeiată.
Intervenientul Ministerul Justiției și Libertăților precizează faptul că cererea de intervenție este justificată având în vedere dispozițiile HG nr.561 din 10 mai 2009 pentru aprobarea regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și altor documente în vederea adoptării/aprobării coroborate cu art. 3 alin.1 pct.7 din HG nr.405/2007 privind funcționarea Secretariatului general al Guvernului care prevede că această instituție "asigură reprezentarea Guvernului și a primului-ministru în fața instanțelor judecătorești, împreună cu ministerelor care au obligația de a pune în executare actele Guvernului și deciziile primului-ministru împotriva cărora s-au formulat acțiunii în justiție, precum și a structurilor din aparatul de lucru al Guvernului".
Se arata ca în cazul actului administrativ normativ a cărui legalitate este contestată de către reclamanți Ministerul Justiției și Libertăților a inițiat și a contrasemnat HG nr.1897/2006 și are obligația de pune în executare acest act normativ.
De asemenea, Legea nr.275/2006 reglementează la art.48 drept de vizită, fără însă a detalia conținutul și modalitatea de exercitare a acestui drept, întrucât legiuitorul român a ales să expună în regulament toate aceste aspecte.
Apreciază că, atât prevederile Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cât și a nr.HG1897/2006 sunt în acord cu dispozițiile legii fundamentale, cât și cu reglementările internaționale în materie.
În analiza prezentei spețe trebuie luat în considerare faptul că Legea nr.275/2006 stabilește un sistem de reguli și criterii care stau la baza executării pedepselor privative de libertate și că art.38 din acest act prevede că "executarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât limitele și în condițiile prevăzute de Constituție".
Astfel, speța de față, se află în situațiile în care legiuitorul a înțeles să limiteze exercitarea unui drept al condamnaților prin reglementarea anumitor condiții specifice ce trebuie îndeplinite de aceștia, ceea ce nu echivalează în nici un caz cu nerecunoașterea sau nerespectarea dreptului la vizită intimă.
Se mentioneaza ca condiția ca persoana privată de libertate să nu fie fost sancționată disciplinar este o limitare rezonabilă și justificată, necesară și proporțională, a acestui drept de a primi vizită intimă, raportat la situația specială în care se află o persoană privată de libertate, în acord cu art.53 din Constituție și prevederile CEDO.
De asemenea, intervenientul apreciază că prin dispoziția legală din HG nr.1897/2006 nu s-a încălcat art. CEDO privind dreptul la viață privată, iar art.7 și 17 din CEDO nu au incidență în cauză.
Mai mult decât atât, din cererea petentului rezultă că ar fi mai mult o problemă de aplicare a acestui drept decât de reglementare. În acest caz, persoana condamnată poate face plângere împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor luate de către administrația penitenciarului, la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate în termen de 10 zile de la data când a luat conștiință de măsură luată, conform art.38 alin.2 din Legea nr.275/2006.
Se învederează ca regulile art.60 alin.3 și art.63 din recomandarea (2006) 2 Comitetului de Miniștrii a UE privind Regulile penitenciare Europene, invocate de petent, se referă la disciplină și sancțiuni și subliniază faptul că, din contră, pot fi folosite restricții privind contactul cu mediul familial ca sancțiuni disciplinare, în anumite condiții.
În final, precizează că dreptul la vizită intimă nu se regăsește în nicio reglementare internațională și nu este recunoscut ca drept nici în jurisprudența CEDO ( cauzele Aliev Ucrainei, hotărâre din 29 aprilie 2003 raportat la art.8 din CEDo, Dickens contra Marii Britanii, hotărârea Marii Camere din 4 decembrie 2007).
În ședința din data de 16.02.2010 instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii formulate, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, conform art.7 din Legea nr.554/2004.
Reținând cauza spre soluționare asupra excepției inadmisibilității invocate,Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul prezentului litigiu reclamanții în contradictoriu cu Guvernul României au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea l art.44 alin.1 lit.e din HG nr.1897/2006.
Reclamanții, la solicitarea instanței au menționat că nu sunt în măsura să depună la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii prealabile în acord cu dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004.
Curtea constată că recursul prealabil a fost reglementat în legislația românească cu titlu de condiție obligatorie pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ.
În art.7 din Legea nr.554/2004 legiuitorul a menționat că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorități publice emitente revocarea, în tot, sau în parte a acesteia fără a distinge în raport cu caracterul său individual sau normativ. În cazul de față, fiind vorba despre solicitarea anulării unui act administrativ normativ plângerea putea fi formulată oricând.
Reglementarea legală mai susmenționată este justificată față de împrejurarea că instituie o cale rapidă de restabilire a legalității, având drept scop atât protecția autorității publice emitente, cât și pe cea a particularului care are posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă, mai simplă și scutită de taxă de timbru.
Dispoziția legală care instituie procedura administrativă prealabilă este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, aceasta din urmă instanță statuând în mod constant că stabilirea unor condiționării pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcarea a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil, în însăși substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
Curtea Constituțională a statuat totodată că, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor neinteresați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege.
Prin urmare, îndeplinirea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ astfel că, în cazul de față, în care lipsește plângerea prealabilă obligatorie, acțiunea având ca obiect anularea unui articol din HG nr.1897/2006 adresată direct instanței de contencios administrativ este inadmisibilă.
Reținând starea de fapt, în sensul că reclamanții sunt în imposibilitate de a dovedi îndeplinirea procedurii administrative prealabile, raportat la prevederile legale invocate, Curtea va admite excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Față de soluția pronunțată cu privire la acțiunea principală, Curtea va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Justiției și Libertăților, în favoarea pârâtului Guvernul României.
Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.
Respinge cererea formulată de reclamanții A, născut la 12.07.1982, deținut în Penitenciarul Arad și, născută la 06.04.1979, deținut în Penitenciarul Arad în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1, ca inadmisibilă.
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, în favoarea pârâtului Guvernul României.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Red.-1.03.2010
tehnored. /1.03.2010/ 6 ex. / emis 4 com.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
