Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.330
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
- - - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamantul reprezentat de CLUBUL ROMÂN FILIALA M - AGENȚIA B-M, împotriva Sentinței civile nr. 4211 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este insuficient timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, lipsind 1,5 lei diferența la taxa judiciară de timbru pentru recurs și diferența de 39 lei taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,30 lei pentru fond, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 26 februarie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S-M, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
La data de 7 aprilie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamantului recurent, însoțite de o serie de înscrisuri în probațiune și de dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, concluzii prin care se solicită admiterea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, ridică excepția insuficientei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție, sub rezerva că dacă până la sfârșitul dezbaterilor se vor depune diferențele la taxa judiciară de timbru, se vor redeschide dezbaterile.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4.185 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins excepția prescripției invocată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și s-a admis excepția lipsei calității și capacității procesuale al CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B M, pentru reprezentarea reclamantei, invocată de aceeași pârâtă și, în consecință, s-a respins atât pe excepție cât și pe fond acțiunea formulată de reclamanta "", reprezentată de CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B M, împotriva pârâților: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B MAREi, având ca obiect contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta "", reprezentată de CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B M, înregistrat la data de 19 ianuarie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. m, liniuța I și a II-a, având în vedere faptul că demersul introductiv al reclamanta viza atât anularea unui act administrativ fiscal, cât și restituirea taxei de primă înmatriculare, percepută în temeiul art. 2141-3Cod fiscal, existând o legătură de interdependență între cele două capete de cerere, raportat și la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita diferență de taxă judiciară de timbru in sumă de 39 lei, pentru fond, și 0,3 lei timbru judiciar, iar pentru recurs 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, precum și 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, achitându-se doar 20 lei taxă judiciară de timbru.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, recurentul a fost înștiințat să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 20 februarie 2009 ( 13), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 14 și art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de reclamanta "", reprezentată de CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B împotriva sentinței civile nr. 4.185 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care menține în întregime.
Dispune darea în debit a reclamantei "", cu suma de 0,3 lei timbru judiciar și suma de 39 lei taxă judiciară de timbru datorate pentru fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.
dact./3 ex./08.05.2009.
jud.fond: Șt.
Prin concluziile scrise, reclamantul dr. a solicitat următoarele:
1. RESPINGEREA EXCEPȚIILOR invocate de pârâți și a celei ridicată din oficiu de instanță, respectiv: a inadmisibilității cererii de suspendare; a lipsei de obiect a cererii; a lipsei caracterului de act administrativ a actelor a căror suspendare este dedusăjudecății.
2. ADMITEREA CERERII DE SUSPENDARE a Ordinului nr. 887/15.05.2009 și Ordinului nr. 1015/19.05.2009 emise de MS. prin Ministrul Sănătății Publice, conform petitului formulat, până la pronunțarea hotărării de către instanța de fond, pentru considerentele expuse în acțiune.
Asfel, arată reclamantul, prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtul s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare, motivată în esență de "lipsa fnprocesuării beneficiarului actului administrativ", respectiv Spitalul Orășenesc Vișeu de.
Reclamantul a olicitat a se aprecia exceptia ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
1. Este dedusă judecății cererea de suspendare a ordinelor emise de, autoritate administrativă de nivel central, în care beneficiari ai actelor administrative atacate sunt:
- reclamantul - persoană vătămată într-un drept al său, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit."a" din Legea nr. 554/2004, prin Ordinul nr. 887/15.05.2009 de revocare din funcția de manager, care are și calitate procesuală activă în litigiile de contencios administrativ în sensul dispozițiilor art. 1 alin. 1 din același act normativ;
- pârâtul parte cu care reclamantul a intrat în raporturi
juridice subsecvente, urmare a emiterii Ordinului nr. 1.015/19.05.2009 de predare a atribuțiilor și responsabilităților de manager, acestuia, act administrativ adresat altui subiect de drept, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Spitalul Orășenesc Vișeu de nu este beneficiar al actelor administrative supuse judecății întrucât nu este parte în raportul de drept substantial care, transpus în plan procesual, să îi confere calitate procesuală pasivă, aceasta revenind doar titularilor de drepturi și obligații născute sau stinse prin ordinele emise de pârâtul
Este unanim admis în practica judiciară că emitentul actului atacat are calitate procesuală pasivă, în speță prin Ministrul Sănătății Publice, pârâtul din rândul 1 chemat în judecată de către reclamant.
2. Nu este dedus judecății un raport juridic între unitatea spitalicească și organele de conducere și pe cale de consecință, Spitalul Orășenesc Vișeu de nu se impunea a fi chemat în judecată, cadrul vrocesual fiind corect și comvlet stabilit.
EXCEPȚIA LIPSEI DE OBIECT A CERERII dedusă judecății, invocată din oficiu de instanța de judecată, solicităm a nu fi retinută pentru următoarele argumente:
1. Protocolul de predare-primire a patrimoniului unității spitalicești, redactat în temeiul prev. art. 3 din ordinele emise de pârât, nu a fost semnat de pârâtul și reclamantul, întrucât acesta din urmă nu și-a însușit conținutul documentului.
De reținut că pârâtul, prin adresa nr. 2.293/29.05.2009, i-a solicitat reclamantului concursul pentru predarea-primirea patrimoniului și inventarierea acestuia, fiind stabilite și perioadele în care urmau să aibă loc (până la 30.06.2009), însă această activitate nu a fost realizată.
În raport de această situație, ce poate fi reținută din protocolul redactat la data de 29.05.2009 și adresa menționată mai, reclamantul a solicitat a se aprecia că excepția nu poate fi reținută.
Practica este în sensul emiterii de noi ordine, în baza sentinței de suspendare a actului administrativ, aspect care deși infirmat de reprezentantul pârâtului la dezbaterea pe fond a cauzei, poate fi reținut din considerentele sentinței civile nr. 193/28.04.2008 a Curții de APEL CLUJ în dosarul nr- și precedentul judiciar chiar al reclamantului, așa cum reiese evident din Ordinele nr. 1.331 și nr. 1.332 din 5.09.2008, prin care managerul, pe durata suspendării actului administrativ dispusă de instanța de judecată, este repus în funcție până la soluționarea cauzei pe fond.
În concluzie, atât la data formulării cererii de suspendare, 10.06.2009, cât și la data judecării acesteia, predarea-primirea patrimoniului, a situației economico-financiare a spitalului, nu a fost realizată în sensul dispozițiilor art. 3 din ordinele deduse judecății.
EXCEPȚIA LIPSEI CARACTERULUI DE DREPT ADMINISTRATIV a ordinelor a căror suspendare a fost dedusă judecății este neîntemeiată, întrucât:
Ordinele sunt acte administrative cu caracter individual emise de o autoritate publică - pârâtul Ministerul Sănătății Publice prin Ministru în regim de putere publică, a căror legalitate este verificată într-o procedură contencioasă, conform Legii nr. 554/2004.
Ordinele deduse judecății sunt acte administrative așa cum au fost ele definite de legiuitor prin dispozițiile art. 41alin. 5 din Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 112/2007, în baza cărora au fost emise, iar otrivit p. textului de lege invocat: "În baza calificativelor acordate de comisiile de evaluare menționate la alin. (1), după soluționarea eventuale lor contestații, comisia centrală de evaluare propune ministrului sănătății publice, după caz:
c) emiterea actului administrativ de încetare înainte de termen a contractului de management, pentru managerii spitalelor publice care au obținut califica tivul."
Pe fond, reclamantul a arătat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării ordinelor deduse judecății, pentru considerentele următoare:
un caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 și acesta poate fi reținut din împrejurările legate de starea de fapt și de drept și care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative. Aceasta poate fi reținută în speță din:
- aptul emiterii ordinului de revocare din funcția de manager a reclamantului, dedus prezentei judecăți la data de 15.05.2009, la foarte scurt timp după pronunțarea sentinței civile nr. 193/28.04.2009 de Curtea de APEL CLUJ, prin care ordinul anterior emis de pârâtul a fost anulat ca nelegal emis, împrejurare de fapt ce poate fi reținută din hotărârea menționată și depusă la dosarul cauzei, la dezbaterea pe fond a acesteia;
- aspectul privind evaluarea nelegală a reclamantului,pe o perioadă mai mică de 1 an, cu consecința unui rezultat nereal al activității manageriale, așa cum s-a prevăzut a fi urmărit conform dispozițiilor contractului de management - art. VIII lit."b", potrivit cărora revocarea din funcție a managerului poate avea loc în cazul "nerealizării indicatorilor de performanță ai managementului spitalului public, prevăzuți în anexa la contract, timp de minim un an, din motive imputabile acestuia". Acest aspect este reținut și în adresa nr. 27706/5.06.2009 a Direcția generală pentru politici de sănătate și resurse umane, potrivit căreia ordinul nr. 112/2007, în temeiul căruia s-a dispus revocarea reclamantului, nu prevede evaluări semestriale, ci doar anuale (adresa s-a depus la dosar la data de 31.08.2009).
De reținut că reclamantul, în perioada 9.07.2008 - 5.09.2008, ce poate fi reținută din Ordinul nr. 1.332/5.09.2008, nu a deținut calitatea de manager al unității spitalicești și prin urmare, evaluarea activității sale aferentă anului 2008, are la bază o perioadă incompletă, mai mică de un an;
- rezultatul evaluării și neîndeplinirea indicatorilor de performanță: rata mortalității și durata medie de spitalizare, contestați de reclamant, nu pot fi reținuți ca imputabili managerului, condiție esențială prevăzută prin contractul de management art. VIII lit."b".
Paguba iminentă poate fi reținută în speță, astfel:
1. Cu referire la ordinul de revocare a reclamantului din funcția de manager, poate fi reținută atât din caracterul previzibil al perturbării funcționării unei autorități publice ce asigură servicii medicale, imposibilitatea derulării proiectelor contractate și începute (recunoscute chiar de pârâtul prin protocolul propus a fi semnat, cât și din sumele de bani de care reclamantul este privat a le încasa și stabilite prin contractul de management.
2. În raport de îndoiala puternică asupra prezumției de legalitate a ordinului de predare a atribuțiilor manageriale pârâtului, și care poate fi reținută din adresa nr. 29.548/29.06.2009 din conținutul căreia reiese că acesta nu a putut promova concursul pentru ocuparea unui asemenea post în anul 2007, în urma căruia reclamantul l-a ocupat și a desfășurat activitățile în baza contractului de management 365/30.03.2007.
Pentru considerentele mai expuse, reclamantul a solicitat admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța