Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1331/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1331
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
- - - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanții -, -, --, G, -, R, G, și, împotriva Sentinței civile nr. 955/CA din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII -N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - spor 15%, 20%, 15%, 25%.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 955 din 27 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, -, G, -, R, G, toți cu domiciliul ales în B,-, jud.B-N, reprezentați de Sindicatul Liber "Solidaritatea" conform art.28 din Legea Sindicatelor nr. 54/2003, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N, cu sediul în B,-, jud.B-
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Deși prin art.2 alin.l și art. 8 din HG nr. 28l/l993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările ulterioare s-a prevăzut că salariile acestor categorii de personal cuprind, pe lângă salariul de bază, sporuri (de vechime, pentru condiții de muncă, pentru munca peste programul normal, pentru norma de noapte, pentru activități și responsabilități suplimentare), fiind individualizate la ar.8 categoriile de sporuri și personal care poate beneficia de acestea, iar prin art.3l alin.2 din l88/l999 rep. s-a stabilit că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, la art. 3l alin.2 din același act normativ s-a stabilit ca valoare de principiu că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
In aplicarea acestor dispoziții, drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru ultimii 3 ani au fost stabilite prin acte normative specifice, respectiv: OG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, OG nr. 2/2006 pentru anul 2006 și OG nr. 6/2007 pentru anul 2007 cu modificările ulterioare care prelungesc efectele și pentru anul 2008.
Aceste acte normative stabilesc sporurile ce pot fi acordate anumitor categorii de funcționari publici, ca de exemplu sporul de confidențialitate pentru personalul din aparatul de lucru al Guvernului, al celui din Administrația Prezidențială etc, fiind evident că acest spor nu poate fi acordat tuturor funcționarilor publici chiar dacă și alte categorii au obligația de a păstra secretul de serviciu, ca atribuție de serviciu normală.
Așadar, și practica judiciară s-a pronunțat în acest sens, categoriile de personal care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege și de principiu, aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate așa cum sunt ele definite de nr. l82/2002.
Dreptul la sporul de confidențialitate dar și la sporul de stabilitate ori sporul de suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, nu este recunoscut de lege, nefiind reglementat prin acte normative și nici nu face obiectul reglementării constituționale din art.l6 potrivit cărora, "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", întrucât Curtea Constituțională a statuat în mai multe rânduri că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție.
Pe de altă parte, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat prin Hotărârea nr. 232/2007 că " diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Actele normative la care au făcut trimitere reclamanții pentru exemplificarea altor situații, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar cu precizarea că legiuitorul a avut în vedere doar anumite categorii de funcționari publici din anumite instituții ale statului, enumerate limitativ în actul normativ special care reglementează salarizarea funcționarilor publici și la care s-a făcut referire mai sus.
Și în ceea ce privește sporul de mobilitate și confidențialitate cerut pentru reclamanții consilieri juridic cu statut de funcționari publici, instanța a apreciat că nu se justifică legal acest spor întrucât și această categorie poate beneficia doar de sporurile salariale în condițiile stabilite prin actele normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
De altfel, prin decizia nr. 78/5.nov.208 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, și care este obligatorie conform art. 329 alin.2 pr.civ, s-a stabili că disp.art. 6 din nr. 5l- modificată, raportate la disp.art.60 (l) și (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, art.3l și ll7 din l88/l999 rep. privind Statutul funcționarilor publici, se interpretează în sensul că nu se poate negocia de consilieri juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții - solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșită a obiectului dedus judecății, instanța de fond schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurenții arată că au calitatea de funcționari publici în cadrul CASEI JUDEȚENE DE PENSII B și în susținerea legitimității acordării sporurilor solicitate invocă dispozițiile art. 191 din Legea nr. 19/2000 referitoare la caracterul confidențial al bazei de date privind asigurații sistemului public. Se menționează că obligația de confidențialitate se regăsește în fișa postului fiecărui funcționar, fiind prevăzută și de art. 4 din Legea nr. 188/1999. În plus, obligația de confidențialitate subzistă și după încetarea raporturilor de serviciu, conform art. 7 alin 3 din Legea nr. 7/2004.
Referitor la sporul de stabilitate recurenții invocă dispozițiile art. 3 din Legea nr. 188/1999 care reglementează principiul "stabilității în exercitarea funcției publice" iar potrivit opiniei acestora, acest principiu trebuie să aibă corelativ în stimularea funcționarilor publici prin acordarea sporului corespunzător. Se mai arată că unele categorii de funcționari publici beneficiază de aceste sporuri, în acest sens se face trimitere la salariații din Institutul național de statistică care beneficiază de un astfel de spor în baza Legii nr. 433/2004.
În ceea ce privește sporul de suprasolicitare neuropsihică, recurenții arată că acordarea acestuia este justificată de specificul atribuțiilor, respectiv acela de a deservi publicul indicând ca temei legal dispozițiile art. 31 coroborat cu art 3 lit c, d și e din Legea nr. 188/1999, făcându-se trimitere și la alte categorii de personal care beneficiază de acest spor conform art. 2 și art. 8 din nr. 281/1993.
Recurenții mai arată că principiul "egalității de șanse", acordarea unor drepturi bănești unor anumite categorii de funcționari precum și de volumul de activitate desfășurat în ultimii ani de casele de pensii, specificul acestei activități precum și necesitatea cointeresării fiecărui funcționar asupra calității serviciului prestat, sunt argumente ce justifică acordarea drepturilor menționate,
Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de Apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Atât în cererea de chemare în judecată cât și în recurs, în susținerea cererii pentru acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% se invocă dispozițiile art.31 și 46 din Legea nr. 188/1999 și dispozițiile art.2 din nr.281/1993.
Potrivit art.31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar potrivit alin. 2, uncționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Potrivit art.46 din același act normativ, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.
Din conținutul acestor dispoziții legale care se referă, în general, la salarizarea funcționarilor publici și la obligațiile de serviciu, nu rezultă,în mod expres, că aceștia sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate, nefiind reglementată nici cota procentuală a acestuia. În lipsa unei reglementări exprese, în sensul menționat anterior, cererea pentru acordarea acestui spor salarial este nefondată, același caracter având și motivele de recurs formulate. Prin urmare apar ca nerelevante, sub aspectul soluționării cauzei, invocarea diferitor dispoziții legale referitoare la specificul activității funcționarilor publici din cadrul caselor județene de pensii și referitoare la obligațiile de conduită impuse prin Legea nr. 7/2004.
Nici dispozițiile art. 2 și art.8 din nr.281/1993 nu justifică acordarea sporului de confidențialitate întrucât în art.2 se face o enumerare a componentelor salariului personalului din unitățile bugetare, fără a cuprinde în mod expres sporul de confidențialitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, sporurile reglementate în art. 8 din același act normativ sunt prevăzute pentru o categorie expresă de personal din unități bugetare.
În ceea ce privește art.26 din Codul muncii, Curtea reține că acesta nu are aplicabilitatea în cauză întrucât se referă la altă categorie de personal, respectiv la personalul angajat cu contract individual de muncă, iar nu la funcționarii publici.
În ceea ce privește sporul de stabilitate, diferențiat de până la 20% și sporul se suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 15%, Curtea apreciază ca fiind pertinente considerentele reținute anterior cu referire la sporul de confidențialitate, întrucât reclamanții-recurenți au invocat aceleași dispoziții din Legea nr. 188/1999 și din nr.281/1993.
În plus, Curtea are mai în vedere faptul că recurenții nu pot beneficia de acordarea sporurilor solicitate prin invocarea unor dispoziții speciale aplicabile unor anumite categorii de funcționari publici, alții de cât cei din cadrul caselor județene de pensii întemeiat pe principiul egalității de șanse și cel al nediscriminării. Pentru aceasta Curtea a avut în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului care relevă că pe baza articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
Susținerile recurenților vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale reglementate în favoarea unor anumite categorii de funcționari publici sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea lor, astfel că alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Prin aceleași decizii s-a stabilit că interpretarea dispozițiilor OG nr.137/2000 în sensul în care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțională, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru toate considerentele reținute anterior, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr. civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții -, -, --, G, -, R, G, și împotriva Sentinței civile nr. 955 din 27 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./7.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
