Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1327
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
- - - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanta - "" SRL reprezentată de CLUBUL ROMÂN FILIALA M -AGENȚIA B-M, împotriva Sentinței civile nr. 4185 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este insuficient timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, lipsind 1,5 lei diferența la taxa judiciară de timbru pentru recurs și diferența de 39 lei taxă judiciară de timbru pentru fond, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 19 martie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B-M, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
La data de 7 aprilie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamantei recurente - SRL, însoțite de o serie de înscrisuri în probațiune și de dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, concluzii prin care se solicită admiterea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție, sub rezerva că, dacă până la sfârșitul dezbaterilor se vor depune diferențele la taxa judiciară de timbru, se vor redeschide dezbaterile.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4.185 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins excepția prescripției invocată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și s-a admis excepția lipsei calității și capacității procesuale al CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B M, pentru reprezentarea reclamantei, invocată de aceeași pârâtă și, în consecință, s-a respins atât pe excepție cât și pe fond acțiunea formulată de reclamanta "", reprezentată de CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B M, împotriva pârâților: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B MAREi, având ca obiect contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta "", reprezentată de CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B M, înregistrat la data de 19 ianuarie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. m, liniuța I și a II-a, având în vedere faptul că demersul introductiv al reclamantei viza atât anularea unui act administrativ fiscal, cât și restituirea taxei de primă înmatriculare, percepută în temeiul art. 2141-3Cod fiscal, existând o legătură de interdependență între cele două capete de cerere, raportat și la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei, pentru fond, 21,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, recurenta a fost înștiințată să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 20 februarie 2009 ( 13), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 14 și art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.
Totodată, se va face aplicarea prev. art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, în ceea ce privește diferența de taxă de timbru datorată pentru fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de reclamanta "", reprezentată de CLUBUL ROMÂN - FILIALA M - B împotriva sentinței civile nr. 4.185 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care menține în întregime.
Dispune darea în debit a reclamantei "", cu suma de 0,3 lei timbru judiciar și suma de 39 lei taxă judiciară de timbru datorate pentru fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.
dact./3 ex./07.05.2009.
jud.fond: Șt.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța