Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 10/2009
Ședința publică de la 07 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu reclamanta - TRANS SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat - în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. la data de 12.12.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei o întâmpinare din partea intimatei.
Reprezentanta intimatei relevă instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta intimatei solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1.668 din data de 26.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost dmisă în parte cererea formulată de reclamanta TRANS CÂMPIA, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIUL CÂMPIA și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 14.127 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare; au fost respinse restul cererilor.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Totodată, reține instanța, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal. Tribunalul a obserat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei, arată instanța, că ar fi într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, arată instanța, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 2141Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Ca atare, arată instanța, constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. Câmpia de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, reține instanța că este întemeiată, dat fiind faptul că nr.OG 9/2000 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, unde sunt aplicabile dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI CÂMPIA, solicitând modificarea hotărârii în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 si 9 din Codul d e procedură civilă, în sensul respingerii actiunii formulate de către reclamanta-intimată. De asemenea, întrucât este vorba de o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel, solicită analizarea cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041.pr.civ.
În motivarea recursului pârâta a învederat că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată.
În esență s-a susținut că instanta de fond în mod greșit considera că există o discriminare de regim juridic fiscal, retinând că "în România - stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate sau reînmatriculate în tară dar, se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România."
In opinia recurentei optica instanței este gresită, întrucât dispozitiile art. 2141si următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană care prevede că "nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite si taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor nationale similare".
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
In speță, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de provenienta lor geografică sau natională, respectiv se aplică si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale, autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale (, etc.), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din productia natională a României.
Mai mult, odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (01.07.2008), precum si a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, actiunea reclamantei este inadmisibilă, în conditiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bunăvoie de către organul fiscal competent din subordinea
In acest sens, în cuprinsul art. IV din nr.HG 686/2008 denumitRestituirea sumelor reprezentând diferente de taxe plătitesunt mentionate în mod expres documentele pe care contribuabilul trebuie să le anexeze la cererea pe care o depune la organul fiscal competent, în speță Administratia Finantelor Publice a Municipiului Câmpia-.
Imposibilitatea analizării pe fond actiunii derivă din împrejurarea abrogării exprese prin art. 14 alin. 2 din nr.OUG 50/2008 a textelor legale în temeiul cărora reclamantul solicită restituirea taxei achitate respectiv, prevederile art. 2141- 12143din Legea nr. 571/2000 privind Codul fiscal.
In aceste circumstante, arată recurenta, actiunea reclamantei este lipsită de fundament legal si implicit de cauză, element esential al oricărei cereri de chemare în judecată prev. in mod expres la art. 112 pct. 2 litera d) pr.civ. care stipulează faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază.
In consecință, în bazaprincipiului aplicării imediate a legii noipotrivit căruia legea nouă urmează să se aplice tuturor faptelor pendente si celor viitoare, recurenta solicită instanței să constate incidenta dispozitiilor nr.OUG 50/2008.
In fine, se subliniază faptul ca în spețănu este incident principul tempus regit actumntrucât, situatia juridică conflictuală nu s-a consumat înainte de intrarea în vigoare a noul act normativ iar, in cuprinsul acestuia se regăsesc dispozitii exprese privind restituirea taxei achitate de contribuabili înainte de intrarea în vigoare a acestuia respectiv, în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
În cauză instanța de fond a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Totodată, în temeiul art. 274.pr.civ. Curtea va obliga pârâta-recurentă să plătească reclamantei TRANS CÂMPIA cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 1.190 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 1.668 din 26 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă pârâta-recurentă să plătească reclamantei TRANS CÂMPIA cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 1.190 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./13.01.2008.
Jud.primă instanță:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Axente Irinel
